3,995 matches
-
a apărut un tren cu o locomotivă care înainta, înainta și cu cât se apropia tot mai tare șuiera și pufăia și în întunericul din sală, fiind în primul rând, am avut impresia că vine peste mine. M-am ridicat speriat, țipând și am fugit pușcă afară. M-am și împiedicat că nu vedeam pe unde să merg mai repede, în râsul celorlalți. — Ha!ha!ha!așa de fricos erai? De ce te-ai așezat în primul rând?îl întreabă Teofana în
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
-i obrazul! Pometul! Corneea...! În secunda următoare, începe să țipe! Aveți, fiecare, o mie, ba nu! o mie cinci sute de lei, de la mine, dacă... Pardon, domnule, pardon, ce naiba vi s-a mai întâmplat?! Duduia Rodica dă se se scoale speriată, dar recade neputincioasă pe sofa. Ușurel, Șefu', ușurel, ți-ai vărsat cafeluța pe pantaloni și nici măcar n-ai gustat bunătatea, cât era caldă, încearcă Vieme să curme zbaterea oarbă a Avocatului, căutând să-i șteargă, în același timp, acestuia, lichidul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
imbecil virgin. Măgărușule! Ne-ai trișat! spune el, resemnat. Și lăcrimează. Venit din spate, micul Vierme se apleacă, înghițind în gol și mângâie fugar fruntea rece și udă a doborâtului, după care se îndepărtează și o șterge spre stradă, evitând speriat să mai privească înapoi. Netemător, Bursucul Trei-Coițe se întoarce de pe trotuar, intersectându-se cu Bossul și își lipește calin, fără să șovăie, botul cald, de urechea învinețită și însângerată a celui căzut. Apoi, murmură măsurat, psalmodiind cuvintele: O, nobil fiu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
se strecoară dintr-un salt afară, singur și turbat, cu arma-ntinsă, zorit să treacă peste orice fel de opoziție. Rapid, Îngerul reîncuie și apasă pe comutator, scufundând camera într-o beznă cvasi-totală. Bogdănelu'-Nebunu' chițăie ascuțit, ca un popândău speriat și-și zbiară refrenul: Dă și mie cinci lei! Din exterior, pocnesc două împușcături succesive. O clipă de liniște ... Apoi, către fereastră, vine pe o traiectorie balistică, boltită, o boccea, un obiect rotund, ca o minge de fotbal, care se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și legăturile pe care le răsfirase în compartiment, profitând că ceilalți nu prea aveau bagaje. Modreanu își luase mai demult pe genunchi geamantănașul de piele fină cu cartea de vizită scoasă în evidență. Un căpitan de jandarmi, înalt, cu figura speriată, care se urcase numai la Găești, n-avea decât sabia și o mapă, iar tânărul brun, cu mustățile mici, negre, retezate englezește, își așezase trusa de voiaj pe mescioara de la fereastra compartimentului. Trenul duduia și fumega ca un animal apocaliptic
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scump și prost pe călătorii pe care Gara de Nord îi vărsa capitalei, mereu alții, și mereu mai mulți. Pe trotuarele largi se vânzolea o lume pestriță într-un amestec oriental: muncitori și funcționari, apoi țărani umblând în grupuri ca niște oi speriate, servitoare în costume țărănești ungurești, soldați pirpirii, vagi domnișoare foarte fardate, trăgând cu ochiul la toți bărbații, ucenici și elevi de liceu hîrjonindu-se și izbindu-se de oameni și de ziduri, bragagii, bulgari de lux cu clopoței de alamă, turci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
plutonierul când înțelese despre ce era vorba. Dacă are, are. Nu-ți spun eu mereu că aici toți sunt tîlhari? Acu vezi bine și dumneata... Silvestru Boiangiu, mustăcios și țanțoș, și voinic munte, glăsuind astfel, căuta să-și răcorească inima speriată. Primarului ce-i pasă la adică? Se spală pe mâini. De ce sunt jandarmi în sat? Acum câteva luni Miron Iuga s-a plâns comandantului companiei, venit în inspecție și poftit la masă la conac, că jandarmii sunt slabi și șeful
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Vaideei, care voiau să mărturisească pe sfânta cruce, că nici cei bătuți și nici cei ce-și așteptau rândul nu sunt vinovați și nici nu s-au mișcat de la casele lor în noaptea cu năpasta. Și mai erau câteva femei, speriate și bocite, fiecare cu o legăturică de merinde subțioară, pentru bărbații lor oropsiți, ca să nu mai îndure și foame, dacă s-ar întîmpla să-i ție mai mult jandarmii. Când reluă ancheta și fură aduși în antreu bănuiții, plutonierul văzu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri de bărbați și mai ales femei. Grigore fu întîmpinat în cancelarie de un "sărut mîna" speriat al primarului, care se afla tocmai într-o consfătuire cu plutonierul și secretarul în privința programului anchetei pentru după-amiazi. Socotind că conașul Grigoriță a venit să inspecteze mersul cercetărilor din ordinul boierului Miron, primarul Pravilă se tângui umilit că de aseară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se întindea curând până în uliță, unde se înșirau fetele și femeile care priveau jocul. Așa, când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
smuls dintr-o toropeală. Să vorbiți cu conița dacă n-o să vă luați seama, că dumneaei e stăpâna moșiei. De altfel mă bate gândul s-o cumpăr mai bine eu... ― Aoleu! Atunci degeaba ne mai străduim noi! făcu Luca Talabă speriat. ― Ba de ce? continuă boierul. Luptă dreaptă. Vreți voi pământ, dar vreau și eu. Și mai drept ar fi s-o cumpăr eu moșia, că a noastră a fost, trup din trupul pământurilor mele. Tu, Lupule, trebuie să-ți aduci aminte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gata să intre în șanț ca să n-o calce. Țipete de femei izbucniră din mașină, iar de peste drum, glasul nevestei lui Vasile Zidaru: ― Nicule, unde ești, că te omoară mașina! Baba Ioana încremenise pe loc. Cele două găini fugeau cotcodăcind speriate, cocoșul însă, care stătuse să le apere, era prefăcut Într-o grămăjoară de pene însîngerate. Bătrâna îl luă de o aripă și îl tîrî spre casă, bodogănind înăbușit: ― Fire-ar ai dracului! 5 Cu un viraj îndrăzneț, automobilul stopă scurt
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și îndemînatică și ai să-mi faci un serviciu... Aristide îi explică. Fierul se încălzise. Pe masă erau întinși pantalonii alături de cârpa udă. Izgoni pe servitoarea neghioabă, să n-o vază în ochi. ― Eu am să încerc, conașule, zise Gherghina speriată și ea de cearta servitoarei. Dar nu știu dacă am să pot bine... Se apucă de lucru. Aristide, lângă ea, o privea. Trupul ei mlădios era plecat ușor peste fierul de călcat. Basmaua roșie, legată la spate, îi strângea capul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de iubirea lui. In față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul enorm, speriat și curios al lunii. Tăcerea, mai mare aici decât în dormitorul lui, îi făcea bine ca și răcoarea ce-l înconjura și-i mulcomea bătăile inimii. Lăsă capul înapoi pe rezemătoarea fotoliului și închise ochii, zicîndu-și amuzat: Ce nostim ar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spus că nu vînd? Atunci ce mai vreți? De ce nu mă lăsați în pace? Eu am venit aci să fiu liniștită, nu să... Trecu înainte și urcă treptele mînioasă: ― Atâta necuviință nici n-am mai pomenit! Tânărul Herdelea o urmă speriat și clătinând din cap. N-ar fi crezut-o capabilă de o izbucnire așa de energică. Țăranii rămaseră pe loc. Se uitară unii la alții nedumeriți. Într-un târziu Marin Stan, potrivindu-și căciula, făcu glumeț: ― Îndrăcită muiere! Petre însă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
un pretext să-i lase singuri, fiindcă ochii verzi ai Tanței își îndeseau implorările drăgălașe, se auzi deodată o timidă bătaie în ușă, după care, fără să mai aștepte răspuns, intră Marioara. ― Vă rog să mă scuzați, zise ea puțin speriată mai ales observând pe Tanța, căci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lecție și găsii încuiat și... ― E cheia în ușă, dragă Marioară! sări Titu roșindu-se și vrând să meargă spre ea. ― Așa? N-am observat... Atunci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei în odăița năclăită de fumul țigărilor. În clipa aceasta tot rostul și toată înțelepciunea lumii se aflau pentru dânsul în verdele cald al ochilor ei, în glasul blând și șoptit care picura cuvinte misterioase, în corpul fierbinte, cu tresăriri speriate. Desperat că ar putea-o pierde, îi aținu calea, o îmbrățișă și, scufundîndu-și privirea în ochii ei, îngînă răgușit: ― Nu se poate să pleci... așa... Îi fu rușine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
așa călcați în picioare, Trifon Guju răbufni cu glasu-i pătrunzător: ― Aidem, măi oameni, că-i mai mare rușinea să ne tot ciorovăim ca babele! Intrară în ograda argaților. Un stol de porumbei se ridică în văzduh, iar galițele se risipiră speriate. Curtea se umplu. Leonte Bumbu, logofătul, ieși mirat dintr-o odaie în capul gol: ― Da ce-i, de-ați venit tot satul? Răspunseră mai multe glasuri deodată. Logofătul se scărpină în ceafă: ― Are să se supere boierul că... ― Las' să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vizitiul. Răspunsul cu "deocamdată" nu-i plăcu lui Grigore, totuși nu insistă. Destul îl plictisise călătoria cu trenul. Într-un vagon a fost numai el cu Herdelea. Celelalte, de asemenea, aproape goale. În toate gările, în schimb, vălmășag de oameni speriați, care-și povesteau grozăvii despre țăranii răzvrătiți și mai ales despre intențiile lor. Toți recunoșteau până la urmă că la ei e liniște, ce-i drept, dar că se pregătesc lucruri nemaipomenite. Grigore știa bine că prin părțile acestea nu s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe arendașul Cosma Buruiană. Pe grecul, însă, nu l-a zărit nimeni, pentru că a sosit pe întuneric, când numai în cârciumă mai erau câțiva întîrziați. Miron Iuga îi adunase pe toți, chiar și pe Platamonu, ca să se documenteze. Cel mai speriat era colonelul pensionar. Se văicărea ca o babă că-și pierde acuma tot rodul unei vieți de trudă. Grija cea mare o avea, însă, din pricina celor trei fete pe care le-ar fi trimis undeva, să nu le pângărească cumva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dosul căreia Nicu amorțise de frică cu gura căscată și lumânărele sub nas: ― Acolo să stai, hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet: ― Ce-i, Costică?... Ce-ai pățit? Copilul răspunse printre sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-am jucat... și... aoleu, aoleu urechile mele! ― Ce s-a întîmplat, măi Nicușor, că tu ai văzut? întrebă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oficiu. Pe urmă venea bucătăria mare și mai încolo încăperile pentru servitori, în care locuia Dumitru Ciulici cu ai săi. Nadina intră fragedă și frumoasă ca o rază de soare primăvăratic, în ochii ei lucea o bucurie trandafirie. ― Ei, tot speriat, cavalerul meu viteaz? zise cu ironie drăgălașă către Stavrat. Vai, dacă aș fi știut că ai să fii așa de circumspect, te-aș fi cruțat: mi-aș fi ales alt avocat! ― O, dumneavoastră glumiți, coniță, pentru că n-aveți experiența vieții
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în casă. O fereastră a salonului era deschisă larg. Se vedea curtea conacului vastă și pustie. De afară, nu pătrundea nici un zgomot. Liniștea era apăsătoare. Soarele lucea de undeva cu o lumină albă, făcând mai dureroasă tăcerea în care vorbele speriate ale lui Stavrat bâjbâiau ca niște păsări fugărite. Nadina nu voia totuși să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea. Dorea să se împotrivească și, din pricina liniștii de afară, nu îndrăznea nici să deschidă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bate? ― Fii bun, Leonte, și scoală nițel, că s-a întîmplat o...! ― Dumneata ești, primare! bâigui logofătul Bumbu, recunoscând glasul. Uite-acu mă scol... Iacă viu!... Oare ce s-o mai fi întîmplat, Doamne ferește? adăugă apoi în sineși, horobăind prin întuneric, speriat, fiindcă nu pricepuse, somnoros cum era, ce spusese primarul. Când deschise logofătul ușa, Ion Pravilă, fără să-l lase să mai întrebe ceva, îl întoarse înapoi: ― Hai, bre, îmbracă-te repede să plecăm, că arde Ruginoasa! ― Aoleu!... Ruginoasa? făcu Leonte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dârdâind deodată. Nu se poate! ― Acu lasă, nu te mai tocmi, omule! zise primarul nerăbdător. Nu vezi? Că parcă-i lună! ― Aoleu, aoleu! se cruci logofătul, intrând în casă. De afară primarul auzi întrebările femeii și pe urmă văicărelile ei speriate. Se retrase mai deoparte, lângă straja de la Ruginoasa, care venise să-l vestească. De buimăceală nici măcar nu l-a prea descusut ce și cum, ci a dat fuga încoace, la curte. Straja sufla greu și bolborosea întruna aiurit. ― Oare de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]