11,425 matches
-
mașină de spălat, o ferea de ploaie numai cu o prelată și o lăsa acolo până în prima seară de toamnă, când o băga din nou în casă, deci arăta de parcă în curtea noastră s-ar fi proțăpit noapte de noapte statuia nedezvelită a Piticului de Grădină. Lui îi atârna pe burtă o pungă de piele plină de cuțite încă neascuțite și deja distruse, căci le alegea numai după inspirație. Pe unele le ascuțea de mai multe ori, pe altele niciodată. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sădească o sămânță în mine. Îmi arăta orașul prin geamul mașinii. — Acum poți să te uiți la locurile de joacă unde, când va veni timpul, ai să poți ieși din nou - mi-a spus ea. Iar eu am văzut bisericile, statuia eroilor, termocentralele și fabricile dintre care puteam să o aleg pe aceea unde, în mod firesc, aveam să lucrez și eu. Apoi sora m-a făcut să simt țara puternică, pașnică, se întindea dincolo de orizont. — Știi, dragă, glia țării e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fim în uniforme de orfani, dar de fapt eram mereu în uniforme de orfani. Duminica dimineață, la ora opt și jumătate, sora Gizella se proțăpea în frunte și, în pas cadențat, în ritm moderat de plimbare, grupul ajungea în centru, în dreptul statuii eroilor la ora nouă fix. Acolo, mulțimea de uniforme orfane înconjura după înălțime tancul așezat pe soclu, sora Gizella se oprea în fața țevii și cântau până ce se făcea ora prânzului. Nu era o afacere. Majoritatea cetățenilor de pe promenadă ocoleau corul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
el, continuând să tivească drapelul. Afară Mulțimea muncea. Au pavat cu saci de nisip și pietre de caldarâm o cărare în fața lui, l-au alimentat cu combustibil și monumentul eroilor a luat-o din loc. Ce detronare măreață! O altă statuie ar fi trebuit mai întâi topită. Iar pe deasupra, monumentul eroilor funcționa aproape perfect. Numai că nu putea fi nici cârmit, nici oprit, așa că, odată coborât de pe soclu, nu a ocolit nici viii, nici morții, nici măcelăria rivală de peste drum. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
miros“ - au scris ziarele. Ici-colo, vârfurile brazilor continuau să se ițească din apă, crengile lor erau năpădite de alge, iar în locurile periculoase înotătorii dornici de tămăduială erau avertizați cu stegulețe roșii, ceea ce era frumos. Am ajuns în piață, la statuia ocrotitorului. Era Păstorul cel Bun. Nu Păstorul Necunoscut, ci, cu neobrăzare, Păstorul cel Bun, cocoțat pe o coloană în stil doric, înconjurată de bănci, în amintirea țăranilor răpuși de holeră la întemeierea Băilor Vechi. Iar mai jos, pe malul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
părul lăsat pe umeri, iar lumina făcea ca fiecare fir de păr să arate ca o pânză de păianjen în soare. Tanti Mae părea mare și puternică. Numai așa, cum stătea ea acolo, mi se părea că seamănă cu o statuie mare, argintie, ca aceea din parcul orașului. Ea era singura din casă care mă putea ajuta, singura persoană puternică mai în vârstă decât mine. Am alergat dintr-odată spre ea și mi-am lipit tare de tot capul de stomacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mă uitam drept înainte ca fetele și mă făceam că nu-i aud. Începuseră să spună lucruri despre domnișoara Moore pe care nu le credeam. Chiar dacă nu era prea deșteaptă, era totuși o femeie foarte cumsecade. La tribunal era o statuie cu o femeie care ținea o vază mare. Băieții cei răi s-au pus în jurul ei în cerc și au început să râdă și să arate lucruri cu degetul. Domnișoara Moore și cu noi, ceilalți, nici nu ne-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cum arăta, cu colțul ochiului. Domnișoara Moore nu s-a dus să-i aducă pe băieți, așa că un domn care lucra la tribunal le-a zis să o întindă de acolo. Nu erau prea multe de văzut acolo, totuși, în afară de statuie. Am stat în încăperea de judecată și l-am ascultat pe un judecător vorbind cu un om de culoare despre ce se întâmplă atunci când îi iei unui alt om măgarul. Apoi a venit un om care era beat, și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
unul îndelungat. Nu doar figurile erau lucrate excelent; pe toată suprafața coloanelor erau prezente modele, gratii pe care se cățărau animale ciudate, șerpi, flori. Stilul lui Lee era de obicei mai unghiular, mai puțin luxuriant decât ce aveam în față; statuile de pe coloane păreau de-a dreptul vii. Era o doză de romantism, nu numai în statui, ci și în modelul de pe coloane care m-au făcut să mă gândesc că au fost făcute cu dragoste. Am atins cu degetul gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pe care se cățărau animale ciudate, șerpi, flori. Stilul lui Lee era de obicei mai unghiular, mai puțin luxuriant decât ce aveam în față; statuile de pe coloane păreau de-a dreptul vii. Era o doză de romantism, nu numai în statui, ci și în modelul de pe coloane care m-au făcut să mă gândesc că au fost făcute cu dragoste. Am atins cu degetul gura incrustată pe coloana leoaicei. Era rece și netedă. Ghidată de un instinct am apucat domul încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
făcut să mă gândesc că au fost făcute cu dragoste. Am atins cu degetul gura incrustată pe coloana leoaicei. Era rece și netedă. Ghidată de un instinct am apucat domul încercând să îl ridic. Nu voia să se miște. Nici statuia nu avea de gând să se urnească, era bine sudată acolo. Am încercat să înclin coloana puțin, nimic dedesubt. Același rezultat și în cazul coloanei Săgetătorului. M-am ghemuit ca să mă uit în gura de pe coloană, care era destul de îngustă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rotundă și mică. Părul era pieptănat pe spate, lins ca de obicei. Asemănarea cu un ou era evidentă și acum, la o examinare minuțioasă, la fel cum fusese și de pe partea cealaltă a străzii. Stătea pe canapea nemișcat precum o statuie din porțelan. —M-ai urmărit, i-am reamintit în caz că el uitase cine sunt, dar am încercat să fiu politicoasă. Știu cine ești și pentru cine lucrezi. Și mai știu că nu îți dorești să intru în contact cu ea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai fi vrut să le explici prezența mea aici. Clifford Hammond a deschis gura în formă de „A“. Fața lui se aprinsese. Nu, nu mai spune „afară“ încă o dată, am zis. M-am uitat la Catherine, care încă era o statuie de gheață. Avea nevoie de o găleată de apă fierbinte să o dezghețe de pe canapea. La revedere, doamnă Hammond. Sunt sigură că o să ne revedem. Probabil că o să continuăm plăcuta conversație despre cunoștințele noastre comune. Acum bruiată. Și-a îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
diferite. Obrajii îmi ardeau de rușine. A fi liber însemna să fii singur? Alergam pe străzi, gândind că aș fi putut să prevăd toate astea. Mai târziu m-am calmat așezându-mă pe o bancă într-un parc, în apropierea Statuii Aviatorilor. Noaptea căzuse peste oraș, apăruseră primele stele. Poate cel mai bun lucru era să ai un bun contact cu stelele care râd mereu spre noi cu ochi multipli. Stelele ne învață să îndurăm, să fim senini ca adevărații filozofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
explica. Parcă s-ar fi aflat brusc în acel moment cu Ania și o mângâia, încurajând-o: - Ce bine că suntem împreună, draga mea! Oamenii se uitau împrejur, pisica își schimase locul și trona acum de pe o etajeră ca o statuie. - E aici cu mine, în lumină albastră, spuse Rudi, după care tăcu. Ochii i se scufundaseră în orbite. Pupilele dispărură în spatele pleoapelor. Dar corpul îi era cald, ca și cum ceva mai ținea încă de viață. Mâinile se odihneau pe piept și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cretinul său fotoliu, revenind de fiecare dată, atât de sus urcase, nehotărându-se cum să moară, deși mort deja. Deodată rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după acest ultim incident, în ușa biroului domnului Clossettino se auzi o bătaie ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
serenității apărură primii spectatori. Pășeau încet, încercând să nu perturbe activitatea celor șase Ionescu. Sute de mici mecanici asigurau trecerea infinitelor cabluri pe sub Marea Aerului, scufundându-se rând pe rând, în timp ce mulți alții ridicau boxe cu forme de clepsidre și statui celebre în cele mai neașteptate și mai îndepărtate locuri ale Lumii de Deasupra, pentru a asigura o sonorizare demnă de Lumea de Sus. Norii și vântul adăugară rapid un reverb cosmic, atât de puternic, încât Ioneștii păreau că se aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
preț? Ce nebun se poate aventura într-o asemenea aventură cu o singură finalitate - neizbăvirea? Eu, se pare, din moment ce mă aflu aici. Treptat, îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce cândva nu voi mai fi. Și, ca urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește să îmi ia lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de un bilețel în care mă ruga să ne întâlnim chiar în seara aceea. 4 Spre seară, ploaia a stat. Felinarele aprinse se oglindeau ca în niște lacuri negre în trotuarele și în asfaltul umed. Candelabrele gigantice zumzăiau molcom lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă statuie, din nasul ascuțit de piatră s-a desprins o picătură de apă care, în cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea albastră și, apoi, s-a stins repede. - Ai văzut? mă întrebă Sonia. - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Scara din piatră urca dinspre o curte interioară de palat pînă la o rețea fantomatică de galerii și saloane de lectură unde invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
saloane și coridoare care mie, obișnuit cu modesta locuință de familie din strada Santa Ana, mi se părea Escorialul În miniatură. Se vedea cît de colo cum don Gustavo, pe lîngă cărți, incunabule și tot soiul de tainice bibliografii, colecționa statui, tablouri și retabluri, ca să nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pînă la stația următoare, că eu nu vreau accidente. Tramvaiul urca aproape În ritmul unei plimbări, mîngîind umbra șirului de arbori și iscodind peste zidurile și grădinile unor locuințe asemenea unor castele, pe care eu mi le Închipuiam populate cu statui, fîntîni, grajduri și capele secrete. M-am aciuat pe o latură a platformei și am deslușit silueta turnului de la „El Frare Blanc“ decupîndu-se printre copaci. Apropiindu-se de colțul de la Román Macaya, tramvaiul Își Încetini mersul pînă cînd se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
librărie. Pe cînd mă Îndreptam spre stația de metrou, mi l-am imaginat pe Julián Carax mergînd pe același trotuar și contemplînd aceleași fațade solemne care, de atunci, abia dacă se schimbaseră, cu scările și cu grădinile lor pline de statui, așteptînd poate același tramvai albastru care se cocoța, pe vîrfuri, pînă la cer. CÎnd am ajuns la capătul bulevardului, am scos fotografia În care Penélope Aldaya zîmbea, În curtea interioară a vilei familiei sale. Ochii săi promiteau un suflet curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poliție care merge liniștit făcându-și rondul, va vedea cum stă strada din punct de vedere al afluenței de lume și poate că schimbă câteva impresii profesionale cu cei doi supraveghetori. Traversă parcul, se opri pentru un moment ca să privească statuia femeii cu găleata goală, M-au lăsat aici, părea ea să spună, și azi nu mai sunt bună decât să contemplu aceste ape moarte, a fost o vreme când piatra din care sunt făcută era încă albă, în care un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]