5,159 matches
-
o spumă cleioasă albă (În sfîrșit s-a făcut lumină asupra acestui măcel, cîteva armate române acolo care nu au mai apucat să-și Întîlnească destinul eroic), vezi faianța distrusă, decorată cu pete verzi de mucegai, vezi prin ferestruica de sub tavan, acoperită de vopsea, zgîrieturile nopții de afară (care, ca de obicei, ar vrea să intre peste noi). Și apoi te vezi undeva În fața dormitorului, trăncănind cu băieții la o țigară, și pe locotenentul Soare apărînd de nicăieri și tăind conversația
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
inima unui soldat se află tot În stomac)... mă rog, și așa mai departe. — Ia să vedem noi ce ne mai rezervă astrele, Îl aud pe Ovi, care scoate din sîn un număr din Libertatea și apoi aprinde lumina din tavanul mașinii (horoscopul fiind distracția favorită a soldatului român). — Auzi, dar sigur nu vezi măcar un băț de chibrit pe-aici? Îl Întreb molfăind țigara neaprinsă Între buze. Nu, nu văd, Îmi răspunde tacticos de după ziar. — Tu nu te-ai apucat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
seară, stăm În salon și citim presa. Costinel și colegii lui atîrnă de zăbrelele ferestrelor, privind coroanele castanilor, păsările și ce mai e de privit. Doar unul a rămas În pat, țeapăn, cu pătura trasă pînă sub ochi - fixează inert tavanul, lăsînd senzația unui om nelocuit, dus de-acasă. De pe alei vine o rumoare pașnică; e ora mesei și asistentele Încep să adune pacienții din grădini. La un moment dat se ridică o voce ce-l strigă pe unul care se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
micuțele forme înotătoare și brațele ude, protectoare, ale mamelor, se afla Nesta Wiggins, oferind ajutor și încurajări absolut inutile. Se simțea atrasă de această sală pentru că era un loc de întâlnire al femeilor. Micile țipete și exclamații, reverberate de cupola tavanului, se întrețeseau într-un soi de cacofonie stridentă, plăcută pentru urechile Nester ca ciripitul păsărilor. Nesta sperase să le îndoctrineze pe câteva dintre mămicile gânguritoare. Dar, în ciuda dezaprobării teoretice cu care privea căsătoria și procrearea în general, nu-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
peste noapte fusese mort. Morții rămnân cu gura deschisă. Apoi, în imediată legătură cu această senzație, devenise conștient (sau își imaginase, ori își amintise) că în timpul nopții ceva se prelinsese afară din gura lui, se târâse prin cameră și pe tavan, și pe urmă i se reîntorsese în gură; ceva, o vietate ca un crab sau un vierme cu gheare. Convingerea aceasta devenise extrem de vie și era însoțită, ca acum, de pildă, când își închisese repede gura, de un gust de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
chestii fantastice. Nu putem să le consumăm băuturile. — O să le punem la loc. — Scoate drăcia asta de pe tine! — Scuză-mă, am și uitat de ea. Dumnezeule, am lăsat apa să curgă în baie. Tom se năpusti sus. Își și închipuia tavanul salonului prăbușindu-se din cauza inundației și nu se aflau decât de o jumătate de oră în casă. Dar nu se întâmplase nimic. Un soi de pâlnie, la capătul sălii de baie, colecta apa revărsată făcând-o să se scurgă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tămăduitoare se înălțau într-un ritm solemn până la sufletul ei zgâriat, usturător. Afară, soarele, strălucea printre copacii munciți de vânt, proiectând pe zidul alb un joc unduios de sulițe aurii. Încăperea era lipsită de orice podoabă, o cameră frumoasă, cu tavan înalt, din secolul al XVIII-lea, și cu ferestre înalte, boltite. Băncile erau aranjate în trei Secțiuni, alcătuind trei laturi ale unui pătrat; cea de-a patra latură era ocupată de o masă lungă, din lemn de stejar. Acea fracțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în spațiul din fața lui. Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de vânt, un gard părăginit, știrb, o iarbă umedă, zbârlită, nepieptănată. Prin contrast, încăperea era întunecată, îngustă, cu tavanul jos, iar șemineul strâmt părea o crăpătură în zid. John Robert spuse: — Te rog, ia loc. Te rog - ia - loc. Tom se uită la cele două fotolii dezolante, joase, cu arcurile prăbușite și, cum trebuia să se supună prompt ordinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
prin fața „Lojei Portarului“ sau a biroului de recepție de la intrare. Se opri în „Baptisteriu“ contemplând, o clipă, ușile bătute în ținte, de un auriu-argintat, dindărătul cărora se prelingeau întruna șuvițe de aburi. (Aburul era împrăștiat cu ajutorul unui ventilator plasat în tavan.) George atinse ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“, și pătrunzând în coridorul principal de la parter. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
desfășurarea, ca în vis, a acțiunilor predestinate părea să fi ajuns la capăt, butonul fermecat se închisese, iar el fusese restituit primejdioasei harababuri a vieții cotidiene. Hattie urcă în dormitorul ei și se trânti pe pat, cu ochii pironiți în tavan. Își freca picioarele unul de celălalt, încercând să-și scoată pantofii. Tom îi scoase pantofii și-i așeză sub pat. Apoi rămase în picioare, uitându-se la ea. Hattie zăcea pe mantia părului despletit, fața ei dezolată devenise calmă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o fi fost înainte. Aici întâlnesc trei franțuzoaice care au pornit de curând pe acest drum și înțeleg că se vor opri peste câteva zile. Noaptea trece cam greu aici, aerul este închis, căci ferestrele sunt foarte mici, aproape de tavan (îmi dă senzația de celulă de pușcărie) și abia aștept să se facă ziuă și să plec din spațiul acesta îngust și neprimitor. Trebuie să spun că Anglès este în bună parte un fel de sat de vacanță, extins pe
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
arate cumpărătorului ce fel de haine găsește de cumpărat în magazin. Aici unde o să intrăm nu-i magazin, dar se creează modele. Ai înțeles? Și spunând asta, mama îl trase pe o ușă fără prag într-o altă sală cu tavan înalt, observând totodată cu atenție și poate și c-un pic de îngrijorare când Nestor avea să dea ochi cu manechinele de acolo. Dar erau manechine goale aproape toate de culoarea ciorapilor pe care mama îi purta iarna, iar zgomotul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
față e doar un fel de a spune, fiindcă femeia-manechin de dincolo de sticlă nu-i dădea nicio atenție. Și nimănui de pe lume nu-i dădea pic de atenție. Ședea pe un taburet, singură sub lumina discretă a unui spot din tavan, cu coatele rezemate de genunchii larg depărtați, așa cum obișnuiesc să se relaxeze femeile când, în intimitate, își pot permite să renunțe la convențiile sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
urce în podul casei lor proaspăt închiriate și că fusese prevenită nu cumva să calce altfel decât numai și numai pe grinzi, întrucât dacă va călca între grinzi, pe ceea ce pare solid dar nu este, riscă să se prăbușească prin tavan în casă. Fiindcă aici în Vechiul Regat Acoperișul e făcut cu totul altfel decât la noi acasă. Închipuie-ți, draga mea, că tencuiala tavanului se lipește peste... peste... na, că am uitat cum îi zice, fir-ar să fie!... Planta
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
va călca între grinzi, pe ceea ce pare solid dar nu este, riscă să se prăbușească prin tavan în casă. Fiindcă aici în Vechiul Regat Acoperișul e făcut cu totul altfel decât la noi acasă. Închipuie-ți, draga mea, că tencuiala tavanului se lipește peste... peste... na, că am uitat cum îi zice, fir-ar să fie!... Planta aia de apă, cum se cheamă?... Nufăr? încearcă la nimereală Niusea. Ei, nufăr! dă din mână nervoasă Marusia. Cum să fie nufăr!... Planta aia
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
draga mea, tu niciodată nu le nimerești! Covorul de trestie se cheamă rogojină! Uite vezi, și la asta mi-am amintit cum îi zice! Aha, da, așa e, rogojină, cum am putut să uit? Și atunci cum, pune rogojină pe tavan? Nu rogojină. Se pune trestie. Și peste el tencuiește? Cine tencuiește? Proprietarul, cine altcineva! izbucnește Niusea cu năduf. Păi atuncea spune și tu "se tencuiește". Ei, da, sigur! Se putea să nu-mi găsești tu nod în trestie! În papură
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
doi copii sărmani. Trebuie că încă rătăceau printre brazi, abia trăgându-și picioarele, frânți de oboseală după o zi de peregrinare. Lucian își încordă auzul. I se păru că deslușește ecoul slab al unei voci rostindu-și rolul sus, deasupra tavanului, dar nu era sigur fiindcă în încăperea de sub scenă era prea multă rumoare. Doamna Chivu spuse: În câteva minute intrați și voi. Haideți, încă un pic de frumusețe. Călin! "Fulg-de-Nea" se apropie supus în timp ce ea scotea la iveală din poșetă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în zadar. Și tu, Lucian. Doamna Chivu îl eliberă pe Călin și întinse mâna spre el. Mama zâmbea amuzată și împăciuitoare, c-o umbră de îngrijorare în colțul gurii. Ședeau cu toții la aceeași masă, în lumina puternică ce venea de sub tavanul scund de scândură. Lucian se ridica de pe bancă și venea să se așeze lângă doamna Chivu, abia atingând banca. Își simțea și acum voința anihilată. Se trezea cu obrajii prinși între palmele ferme ale doamnei Chivu. Capul îi era răsucit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
domol către marginea cealaltă a scenei, unde, la piciorul unui brad de mucava, dormeau cei doi copii sărmani. "Fulg-de-Nea" zburătăcea deja pe tot întinsul scenei. Sala nu-i vedea, dar Lucian, ridicându-și privirea către pasarela înaltă de metal de sub tavanul scenei, zări doi lucrători în salopete cenușii, pe care nu-i văzuse niciodată până atunci, aruncând pumni de buline de hârtie albă. Fulgi de zăpadă care se așterneau pe scândura scenei, albind-o. De acum și până către sfârșitul piesei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
arătase cum se măsoară stofele folosindu-te de un semn făcut pe muchia tejghelei numele i-l uitase însă. Într-un capăt al mesei, cel dinspre fereastră, era așezat pomul de iarnă, auster, rar și chiar cam trist, înalt până în tavan, în vârf cu o stea în cinci colțuri, roșie, bordată cu auriu. În loc de globuri avea atârnate de crengi destul de multe cutii de carton, în formă de cuburi, legate și ele cu funde roșii. Fundele erau aidoma banderolelor cu care erau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dar dusese totuși până atunci o viață de rege. Așa că mai mult ce-ar fi putut să-și dorească? Sirena de la "Steaua Română" suna de ora unsprezece. Ora unsprezece din noapte. Daniel stătea lungit, cu ochii deschiși în întuneric, către tavan. Nu era chip să adoarmă. Repetentul după ușă Bate toba la păpușă... Femeia străină, ea singură, se apropia mereu, cu pas încet; nu era decât ea pe toată lungimea străzii I.C. Brătianu și a străzii Judecătoriei și în intersecția pustie
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ci să creadă că dorește doar să-i pună mâna pe umăr sau să-l mângâie pe obraz, cel mult dojenindu-l cu blândețe. Daniel continua să stătea lungit în pat, cu ochii larg deschiși și cu privirea ațintită în tavan. Ce ispită, ce gând rușinos: să plângă! În gură, dinții i se încleștau de la sine. Nu, trebuia să facă ceva! Nu putea s-o lase nepedepsită! În odaie nu era beznă. Chiar deloc. De afară, din noaptea geroasă, intra pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cuțitul ucigaș. Cățea ticăloasă și perfidă! Capeți ce meriți! Uite!... Cu furie oarbă cuțitul de bucătărie străpungea! Putoarea dracului! Putoare! Putoare! Putoare!... Daniel privea drept în sus cu ochii larg deschiși. După atâta timp și după atâta durere în suflet tavanul ar fi trebuit să înceapă să se albăstrească încet-încet de la lumina firavă a zorilor. Dar uite că rămânea negru ca smoala. Luna apusese. Dinții i se descleștaseră de mult. Repetentul după... Femeia necunoscută, cu silueta ei elegantă, înaltă, zveltă, se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan. Tavanul era înclinat și pe jumătate umbrit. Se ridica într-un cot și avea lângă el, chiar în fața ochilor, pe pat, în lumina lămpii de noapte, toată colecția de reviste. O singură copertă colorată, de Crăciun. Însă Crăciunul trecuse de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan. Tavanul era înclinat și pe jumătate umbrit. Se ridica într-un cot și avea lângă el, chiar în fața ochilor, pe pat, în lumina lămpii de noapte, toată colecția de reviste. O singură copertă colorată, de Crăciun. Însă Crăciunul trecuse de mult
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]