3,565 matches
-
chipul și asemănarea lui Hristos. În ce sens? În fața grabnicului lui sfârșit, Iisus nu ironizează fin (ca Socrate), nici nu blestemă smintitor (precum Irod), ci se roagă. Sub ploaia de sfidări și insulte a soldaților romani, a fariseilor și a trecătorilor rătăciți, Fiul rostea un psalm regal, atribuit lui David (Ps. 21, LXX). Cuvântul îl lăuda pe Dumnezeu în timp ce vocile morții defăimau creația. În fața deriziunii motivate de ură, apare lumina pascală a iubirii, capabilă să dea și ultima iertare. Psalmul începe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale unor narațiuni posibile, mai mult prefigurate, cu personaje prinse parcă în durata unui film de câteva minute, în care nu se întâmplă de fapt nimic, ca în acest text fără titlu ce deschide volumul intitulat Trecerea zilei, din 1995: Trecătorii de pe faleză s-au oprit, printre palmierii încă înveliți în pânză de cort, ca să privească stupoarea mulțimii adunate în jurul acelui loc împrejmuit; până și automobilele încetinesc, ghicind jocul timpului și miza - scufundarea iminentă, în vreme ce copiii caută mâna tatălui, ca de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ca o rozișoară...”. Fata din Dafin, ispitită de un străin drumaș, Își dă repede pe față „rumeneala” și, cu chipul purpurat, fuge pe plai. În fine, În balada N-aude, n-avede, n-a Greul Pămîntului, domnul tînăr, trecător șt acesta (trecător și expert erotic), vede numaidecît „fața rumeoară” a copilei și Înțelege despre ce e vorba. Făt-Frumos află În palatul de sub stîncă fata ce visase. Cum putea fi altfel dacă nu „rumenă și albuliță”? etc. Rumeneala e, așadar, cartea de vizită
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-o mitologie de ordin pastoral. Memorabile sînt versurile din Românele din Cavaia: „Tropotă, bubuie, plaiul Candavii LÎngă Cavaia, Caii se spumegă, pui ai Moravii Răpind bătaia Iată-i alunecă!... Ei poartă femeile, dalbe ca ziorile Cele de vară... Fugi, trecătorule! pleacă-ți cătările A nu le stînge Flacăra ochilor! Căci Înfruntările Se spală cu sînge!”... ca și acela din des citatul poem al transhumantei, San-Marina, cu ritmuri iuți și culori aspre. În Macedonele, erosul Întîlnește des În calea lui moartea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau și mai tare cu privirea. La cârciumă, Fandarac îi făcu, din colțul lui, semn : — Ce-i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau și mai tare cu privirea. La cârciumă, Fandarac îi făcu, din colțul lui, semn : — Ce-i cu tine, cumetre, așa palid
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încapă candelabre bogate, și odăi pentru servitori, fie la mansardă, fie la demisol. El însuși locuia într-o asemenea odaie, primită de la primărie de unul dintre lunaticii săi predecesori și pe care o moștenise aproape din nebăgare de seamă. Pentru trecători, cei care bântuie noaptea scormonind prin gunoaie sunt oameni de care e bine să te ții departe. Își împărțise odaia de la demisol cu maestrul. Cum ceilalți locuitori ai casei le făcuseră o altă ieșire, direct în stradă, nimeni nu a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să ne dai o scenă adevărată și-ai să vezi ! Așa deci ! Popa ne-a dat nume frumoase, creștinești. Care o fi fost popa ăla țâcnit să te boteze Coltuc ? Costică Ologu aruncă întrebarea în jur, c-un aer mulțumit. Trecătorii nu-i împărtășeau însă frământările ; se lăsase frigul, se grăbeau, ca mânați din spate. Chipuri domestice, lânoase și cu ochi blânzi, din zilele cu animale. — Pe mine nu m-a botezat niciun popă... spuse băiatul. Cred și eu, încuviință Ologu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se poate... Că eu n-am subsuori... Costică îl privi atent, ca pentru prima oară. — Așa e, în puii mei, zise. N-ai subsuori... Își împinse, oarecum încurcat, farfuria de tablă mai în față. Cât pe ce să împiedice un trecător, acela se feri, fără să se oprească din drum. Mai tacă-vă fleanca ! se stropși Fane Chioru, care avea, tocmai pentru că era chior, un auz de ogar. Și mai avea și o voce groasă care, adăugându-se bărbii netunse și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă un aer de sărbătoare, mai degrabă sugerând o sărbătoare ratată, la care oaspeții nu mai ajunseseră. Printre trecătorii răriți, Coltuc zări căciula albă, agitându-se în căutarea lui. — E soră-mea, Melania, le explică celorlalți. Vine să mă ia acasă... Nu mă iei și pe mine, soru-meo ? se interesă Ologu, râzând galeș, dar tocmai de aceea, din păcate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a spus : ascunde-mă ? Ea îl știa, copilăriseră împreună, și, tocmai pentru că știa de ce e în stare, încuviințase pe mutește, trăsese perdelele, n-ar fi fost nevoie, oricum, casa lor era în fundul curții și gardul era mai înalt decât privirile trecătorilor. Se ascundea în magazie când venea poștașul cu pensia, poate că de-aia prinsese dușmănie pe bietul băiat, uneori mai dispărea în crucea nopții și se întorcea în zori, sleit. Într-o noapte a plecat și s-a întors după
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
boala asta, s-adună și mă doare-n piept. După ce tușesc, parcă se desface un pic și-mi mai trece. P-ormă m-apucă iar... Cred că am vorbit prea mult... Trecură de Piața Romană și intrară pe bulevardul Magheru. Trecătorii prinseseră curaj, ploaia se rărise, pe geamurile mașinii picăturile curgeau ca niște zgrunțuri. Ștergătoarele se mișcau, leneșe, în semicerc, lăsând în urmă dâre concentrice. — Ai mai fost de-atunci la București ? întrebă Rada, deschizând geamul ca să șteargă oglinda retrovizoare. — De
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceea Maca decise, pentru ceilalți, încotro să se îndrepte. O luă înainte, cu mersul lui crăcănat, legănându-se la fiece pas, cu mâinile înfundate în buzunare și coatele lipite de trup. Saluta pe toată lumea, amuzându-se de aerul surprins al trecătorilor care se trezeau în fața unui fel de om al caver nelor venit dinspre viitor. Atunci când fâstâceala le era cât se poate de evidentă, unii oprindu-se să-l privească, alții împiedicându-se de-a binelea, Maca sărea pe loc de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în fața ei. — Hei, Magdalena ! Ce faci ? Fata se opri, se încruntă și privi în jur, ca și cum voia să se asigure că lucrurile nu pot ajunge prea departe. Se lăsa întunericul subțire și grăbit din preajma echinocțiului. Felinarele se aprinseseră, iar puținii trecători își vedeau de drum. Fata își strânse ghiozdanul la piept : Cum m-ai găsit ? — Când ? Prima oară sau acum ? Nu mă întreba când a fost prima oară, că nu știu. Poate că ne-am mai întâlnit în alte vieți. Acum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
le scoteau pe gură. Oricum, erau, cu tumbele lor, mai greu de desenat, chiar dacă fardurile groase nu reușeau să le ascundă nici lor vârsta morții. Mai ușor de desenat se dovediră ceilalți, care se iviseră de curând și care minunau trecătorii prin faptul că reușeau să stea nemișcați ore în șir. Aveau doar o înclinare imperceptibilă a capului și aținteau cu privirile chipul celui care își plătise banul de pe un mal pe celălalt, pentru a-l ține minte. Erau îmbrăcați cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă ar trebui, n-am face. De câte ori ai făcut tu ce trebuia ? — Adică nu știu ce sens mai are... Bătrânul mergea, bâjbâind pe întuneric. Se opri la lumina felinarului, ca și cum s-ar fi apărat sub acoperișul unui cort. Intraseră pe strada Tăbăcarilor, trecătorii se răriseră, umbrele, în schimb, se îndesiră. Cerul era înnorat, de aceea întunericul căzuse mai devreme. Ar fi putut începe să plouă. Vorbeau doar pentru a avea aerul firesc al unor trecători obișnuiți. Ia spune, măi, Cosinus, își aminti Tili
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sub acoperișul unui cort. Intraseră pe strada Tăbăcarilor, trecătorii se răriseră, umbrele, în schimb, se îndesiră. Cerul era înnorat, de aceea întunericul căzuse mai devreme. Ar fi putut începe să plouă. Vorbeau doar pentru a avea aerul firesc al unor trecători obișnuiți. Ia spune, măi, Cosinus, își aminti Tili de porecla din școală a lui Jenică, care e contrariul sensului ? Jenică arătă spre bătrân, care se uita după mașini. — Se pregătește să treacă strada, spuse. Să mergem mai încet, să nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o sută de cuvinte sau câte vor fi fost, nu-l știa. Era trist și se gândi că ar trebui să-l învețe. De aceea spuse, vorbind singur : — Cel mai mare ucigaș e cuvântul. Omenirea e o uriașă groapă comună. Trecătorii îl priveau nedumeriți. Un tânăr, cu un aer ușor stânjenit, aștepta în ușa atelierului în ale cărui vitrine păpușile ședeau frumos așezate, de parcă așteptau să înceapă spectacolul lumii. Lucrați aici ? îl întrebă tânărul, când îl văzu oprindu-se. — Nu știu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că se sufocă. Fereastra odăii lui răspundea pe latura stângă a curții și se deschidea asupra împrejmuirii de zid a casei vecine. Fiind însă aproape de stradă, puteai vedea, aplecat asupra ei, și grilajul din față, iar dinăuntru, pe liniște, pașii trecătorilor erau audibili. Stingând lumina, Ioanide constată că o pată mare, albă, secționând întunericul pe zidul din apropiere și care s-ar fi bănuit a proveni de la becul din odaia lui, nu dispare, indiciu al unei surse străine. Totdeodată, câinele mârâi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o notă distinctivă, strada e intruvabilă pentru un ochi deprins cu indiciile plastice. Nu există nicăieri în apropiere vreo piață cu fântână sau monument, nimic tipic. Cîte-o biserică văruită, învelită cu tablă, răsare din când în când înaintea ochilor, însă trecătorul străin nu știe dacă e aceeași, ori alta, fiindcă sunt vreo câteva aproape identice în monotonia lor. În acest cartier relativ recent, ale cărui începuturi de aglomerare datează de la sfârșitul secolului precedent și care s-a consolidat treptat după 1900
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
terminarea lui și plecarea lui Dan Bogdan, luîndu-i pe ceilalți din stație și urmărind pe Dan Bogdan. E aproape cert că urmărirea nu s-a făcut pas cu pas, căci ar fi șocat spectacolul unei mașini luînd-o încet după un trecător. Echipa s-a încredințat numai că Dan Bogdan o ia spre casă și e posibil ca unul dintre ei să se fi dat jos din automobil, care aștepta pe la răspântiile mai populate din centru, spre a nu pierde din vedere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
parcului. Casele țăranilor sunt mai încolo, de-a lungul șoselelor în chestiune, încît primăria, aflată nu departe de biserică și în fața parcului, pe o șosea asfaltată, stă în izolare. De altfel drumul face o curbă după forma zidului parcului, așa că trecătorii mai îndepărtați n-ajung să vadă ce se petrece spre intrarea satului. Când deci am oprit în fața primăriei, n-am găsit pe nimeni prin apropiere. Mai încolo, îndărătul primăriei, unde, se vede, era un ocol de vite, la anume zile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Legației germane. Folosindu-se îndeosebi de Tudorel, Gavrilcea avu neplăcerea să constate că, într-o aparență discretă, intrările acestor localuri erau sever supravegheate. Înainte de a ajunge pe trotuarul respectiv ar fi fost prins și ridicat ca un simplu răufăcător, fără ca trecătorii să dea importanță cazului. Fosta Legație austriacă fiind într-un centru animat, de unde putea să fugă, Gavrilcea se hazardă în persoană. De la distanță înțelesese imposibilitatea de a pătrunde înăuntru. Poliția primise ordine îndrăznețe. Cu toate că Gavrilcea avea asupra sa cam tot
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
târziu, cimitirul era deschis, unele persoane ieșind de la o înmormîntare. Gavrilcea luă pe Pica de braț și, cu ținută decisă, păși calm spre interiorul cimitirului și ajunse fără accident în fața cavoului, pe care-l deschise cu cheia chiar față de doi trecători grăbiți, venind de la o înmormîntare. Pătrunzând înăuntru, Pica avu la început o scuturare de oroare și întrebă cine era înmormîntat acolo. Gavrilcea o asigură că nimeni și trase o lespede din fața unui receptacul, scoțând dinăuntru un fel de revolver complicat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
jos spre șosea, în speranța de a întîlni pe cineva, într-atît melancolia de unul singur îi displăcea. Nu dădu cu ochii de nimeni și ajunse la Bufet, ca niciodată, fără suită. Se așeză pe o bancă și privi la rarii trecători. Nici unul nu-i dădea vreo importanță, lucru foarte natural, pe care îl înțelegea prea bine, Pomponescu însuși bucurîndu-se de incognito când era ministru. Însă acum nepăsarea pietonilor îl întrista. Deși normală, ea îi atrăgea atenția asupra superficialității prestigiului când nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]