2,433 matches
-
o mișcare bruscă pe cai și ne-au lăsat pe ulița noastră, aproape de casă. Cât le-am mai mulțumit! Unul dintre ei ne-a zis afirmațiile lui Vergiliu: "Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul!". Așa a și fost. Între timp, urletele vijeliei își coborâră glasul. Zbuciumul văzduhului se mai potoli. Un tunet îndepărtat abia se mai auzi. Noi am ajuns cu bine acasă. O baie caldă m-a readus la realitate. Părinții erau înspăimântați. Nu-și mai puteau reveni. O droaie
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
doi cai zdraveni, alți doi feciori și-au "furat-o" (luat-o cu forța) pe fată. Aceasta se zbătea-n căruță ca o pasăre în cușcă. Feciorii au fost nevoiți s-o lege de căruță cu lanțurile. În țipete și urlete au ajuns la casa așa zișilor socri mari și au încuiat-o într-o cămară cu gratii la geamuri. Fata n-a mai contenit de plâns, până a doua zi, când părinții băietanului au venit la ea, Ca buni gospodari
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
cei mărișori, fuseseră Închiși Într-o colibă căreia Îi dăduseră foc. — Au bătut ușa În cuie și au tras cu săgeți aprinse În acoperișul de paie. și râdeau, blestemații... Eu eram În pădure să aduc lemne. Am auzit caii și urletele lor de fiare și m-am ascuns Într-o scorbură. Am stat acolo nebun de groază. Nu știu cât am stat, o zi, două... Mai mult am zăcut leșinat de groază și de slăbiciune. N-am avut apă să-mi ud buzele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
înțeleg, Doamne, iubirea Ta față de noi nu se poate manifesta mai delicat, mai blând, mai uman? Trebuie neapărat să ne treci prin foc și sabie? Unde am greșit? Cu ce? De-a lungul tranșeelor era o umanitate suferindă: plânsete, gemete, urlete, strigăte de disperare, peste care dominau impasibile vuietele motoarelor, combinate cu zgomotul și suflul năprasnic al exploziilor succesive. Capul mă durea îngrozitor, urechile îmi vâjâiau și îmi țiuiau: nu mai auzeam nimic. Mă gândeam că am rămas surd. O teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
-l văzuseră niciodată. Câteodată, în iernile cu viscol și ger năprasnic, aducându-și aminte de strămoșii săi din pădure, se urca în vârful dealului din livadă și, închizând ochii, trimitea spre cerul înfiorat cântecul lui de dragoste, sub formă de urlete care-ți înghețau sângele în vene. Totuși, ceea ce este extrem de curios e că, în final, toată partitura lui sonoră aducea mai degrabă a sunet de bucium ori de caval: mai puțin înfricoșătoare, mai catifelată, mai perceptibilă sufletului omenesc, mai umană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de apă era goală, a lătrat și stăpâna i-a adus apă. Așa că, în fața ceaunelului gol, a început să latre. La început mai încet, apoi din ce în ce mai tare, până când așa, ca într-o hipnoză, gâtlejul lui a început să scoată niște urlete aiuritoare. Bunica era în pat, toropită de căldură. Când a văzut că lătratul nu mai contenește, cu baticul căzut pe spate și părul albicios într-o dezordine caricaturală, a pus mâna pe bastonul ei de corn, a ieșit din cămăruță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de sprijin suplinind, parcă, absența celui de-al patrulea picior. Ieșea tot mai rar și mai anevoios de sub prispă. Iar noaptea, de pe dealul livezii din vârful căruia își cânta iubirea și dragostea de viață când era mai tânăr -, slobozea acum urlete jalnice, persistente, care-ți induceau o stare de frică, de nesiguranță, de groază. Ce se întâmpla cu Haiduc? Erau aceste urlete nocturne un soi de rămas bun? Erau "cântecul lui de lebădă" și poate un "Memento mori"? Erau o trecere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de pe dealul livezii din vârful căruia își cânta iubirea și dragostea de viață când era mai tânăr -, slobozea acum urlete jalnice, persistente, care-ți induceau o stare de frică, de nesiguranță, de groază. Ce se întâmpla cu Haiduc? Erau aceste urlete nocturne un soi de rămas bun? Erau "cântecul lui de lebădă" și poate un "Memento mori"? Erau o trecere în revistă a propriei sale existențe și un adio luat cu ură și dispreț față de specia umană? Față de Homo Sapiens? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
un "Memento mori"? Erau o trecere în revistă a propriei sale existențe și un adio luat cu ură și dispreț față de specia umană? Față de Homo Sapiens? Nu-mi pot da seama. Ceea ce știu cu siguranță e faptul că dezlănțuirea de urlete înfiorătoare îi deranjau și pe vecini, care se întrebau dacă nu cumva câinele a turbat dar mai ales o supărau pe stăpâna lui. Cu excepția bucății de mămăligă unsă cu ulei, Haiduc nu mai primea nimic. Absolut nimic. Seara îi dădeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
într-o fracțiune de secundă, Haiduc s-a tras înapoi, lanțul a dezechilibrat-o pe bunica, iar lovitura năprasnică a transformat în așchii botul sărmanului câine din care țâșnise un val de sânge cu spumă în același timp cu un urlet înfiorător. Câinele făcea eforturi disperate și neputincioase pentru a scăpa. Chiar în starea în care se afla, năucit și cu botul complet sfărâmat, încă se mai lupta. Reușise chiar să o miște pe bunica de la locul ei și s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
astfel un răspuns. Paulina Popa Literatura noastră cea de toate zilele este cea care m-a salvat în orele de singurătate, este cea care nu m-a decepționat niciodată. Poemul este bărbatul puternic, este tatăl, fratele, iubitul. Poemul este sfâșierea, urletul dragostei. Mă simt bine atunci când evadez din propria viață, invadând spațiul poetic, ori poate atunci când poemul îmi invadează viață și mă ajută să trăiesc mai bine să trec cu mult mai multă ușurință pe coridoarele sociale ce devin din ce în ce mai strâmte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
spun asta pentru că toate premiile și distincțiile, toate realizările materiale și financiare, toate bogățiile lumii nu echivalează starea de grație care te protejează, te ridică, te purifică atunci când scrii. Poemul este bărbatul puternic, este tatăl, fratele, iubitul. Poemul este sfâșierea, urletul dragostei. Mă simt bine atunci când evadez din propria viață, invadând spațiul poetic, ori poate atunci când poemul îmi invadează viață și mă ajută să trăiesc mai bine să trec cu mult mai multă ușurință pe coridoarele sociale ce devin din ce în ce mai strâmte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
a săpunului și lumânărilor. Prima noapte ne oprim În Central City. Cu greu se potolesc zgomotele și manifestațiile tineretului. La un ștrand extrem de animat, un negru s-a strecurat prin colțurile serii obscure, printre tinerii de acolo, În bazin. Scandal, urlete, totul s-a terminat fără păruieli, negrul având picioare lungi. A doua zi ne continuăm drumul printre lanurile numeroase de lucernă de pe valea La Platte. Fermierii sunt prezenți la munca câmpului. Numeroase stoguri de lucernă se Întind de-a lungul
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
după Pitești. Altă mărturie este cea a lui Jean Pasqualini, în colaborare cu Rudolf Chelminski. Experiența acestuia a avut loc după 1957, într-o perioadă în care se renunțase la tortură, noua tehnică fiind un crescendo necruțător și oribil de urlete [ ] împotriva victimei ca să mărturisească, apoi, la fiecare mărturisire socotită insuficientă, alte urlete. La început, chiar dacă victima spune adevărul [ ], oricare dintre cuvintele sale va fi primit cu insulte și cu zbierete de contradicție. Bietul prizonier este înconjurat de oameni care-l
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
cu Rudolf Chelminski. Experiența acestuia a avut loc după 1957, într-o perioadă în care se renunțase la tortură, noua tehnică fiind un crescendo necruțător și oribil de urlete [ ] împotriva victimei ca să mărturisească, apoi, la fiecare mărturisire socotită insuficientă, alte urlete. La început, chiar dacă victima spune adevărul [ ], oricare dintre cuvintele sale va fi primit cu insulte și cu zbierete de contradicție. Bietul prizonier este înconjurat de oameni care-l privesc cu ură și dispreț, urlă și-l scuipă în față, amenințându
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
să nu se mai joace/ Zvîrlindu-ne-n bezna sălbaticei uri./ Cu numele noastre minuni se vor face./ Că cea mai năprasnică bombă de pace/ Va fi miliardul de mici semnături.// Și eu printre ele îmi pun semnătura/ Ca javrele morții din urlet să stea./ Ca-n veci să-nflorească spre inimi natura,/ În snopul de raze să cearnă căldura/ Pe seceri, ciocane, pe truda lor grea.// Semnez ca obuzul de foame să crape,/ Semnez pentru oameni și dîrzul lor crez,/ Semnez pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
femei, era o aripă separată. Mi se creau posibilități de astea, să mă întîlnesc cu femei, de acolo din spital, dar nu cunosc amănunte despre cercetări. N-am putut să descopăr. Erau nenorociri și la femei, pentru că se auzeau zgomote, urlete, dar noi ziceam că femeile sînt mai așa, mai zgomotoase. Și acolo se auzea. Ce alte metode de tortură ați mai folosit dumneavoastră? Metodele erau clasice la ei, devenise așa, clasice. Toate torturile erau uniforme. Dacă fiecare căuta să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aparținînd opozantului Paul Goma. Mărturia lui trece de anii '50, dar Gherla era la fel, o hrubă în interior și o mașinărie de încercat rezistențele umane. Paul Goma ne povestește cum a fost bătut. Autorul prezintă suferința celui surghiunit de la urlet la tăcerea finală, în paralel cu satisfacția de schingiuitor a gardianului, cu degustarea chinului celui torturat. Tehnica torturării a fost practicată la Gherla cu performanțele Piteștiului. Iadul însemna aici, pe lîngă frig, foame, lipsire de drepturi, și bătaie zilnică, intrată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mai putea ridica și nici nu putea respira bine, înecându-se printre suspine și sughițuri. Plămânii îl strângeau ca un lanț. Inima îi bătea haotic. Toți mușchii îi tremurau și nu era capabil să scoată pe gură un cuvânt, doar urlete. Urlete fără sens care se pierdeau printre copacii dărâmați, scoși cu totul din rădăcini și arși. Și gropile imense rămase în urmă de la câteva bombe căzute, în care, dacă te afundai, mai puteai găsi încă resturi de oase. Și cine
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
putea ridica și nici nu putea respira bine, înecându-se printre suspine și sughițuri. Plămânii îl strângeau ca un lanț. Inima îi bătea haotic. Toți mușchii îi tremurau și nu era capabil să scoată pe gură un cuvânt, doar urlete. Urlete fără sens care se pierdeau printre copacii dărâmați, scoși cu totul din rădăcini și arși. Și gropile imense rămase în urmă de la câteva bombe căzute, în care, dacă te afundai, mai puteai găsi încă resturi de oase. Și cine știe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
merg la o facultate de studii economice la UCLA (notele mele erau modeste, dar el avea relații), deși eu doream să mă înscriu undeva cât mai departe geografic posibil de el - o facultate de artă, continuam eu să insist peste urletele lui, unde nu se preda nici un curs de economie. N-am găsit o astfel de facultate în Maine, așa că am ales-o pe cea din Camden, un mic colegiu specializat în arte frumoase, pitit între colinele nord-estice din New Hampshire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dispăru. Am înghețat, incapabil să scot un cuvânt, înaintând pe poteca pietruită, spre intrare. - Wendy, sunt la ușa din față, am zis calm. Scoate-i pe copii. Acum. Victor continua să latre, undeva în spate, apoi lăstratul se transformă în urlet. Am început să bat rapid la ușă, apoi am izbit cu toată puterea. Wendy deschise ușa, speriată, cu Sarah tot în brațe, iar fetița zâmbi când mă văzu. Robby stătea în spatele lor, palid și speriat. - Domnule Ellis, nu e nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte și spinteca veverițele găsite pe verandă - dar nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
clipe de tăcere, când bem bere și mâncăm homari... VITALIE CIOBANU: Scena sosirii noastre la Gara Atocha putea fi foarte bine inserată într-o cronică a războiului civil din Spania: cu evacuări dezordonate, cu țipetele călătorilor căutându-și bagajele, cu urletul exasperant al locomotivei, în fine, cu tot haosul ce preceda raidurile avioanelor franchiste. Secvențe alb-negru, privite într-un cinematograf de duminică de o pereche de liceeni - el și ea - mâncând fulgi de porumb, urmărind blazați o cronică documentară atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a meciului Franța-Cehia, jucat în aceeași zi la Campionatul European. Staționarea noastră, preț de câteva clipe, pe linia invizibilă ce despărțise, acum circa opt decenii, taberele beligerante ne obligă, din nou, să reflectăm la absurdele războaie ale acestui secol, însă urletele microbiștilor în cutia difuzorului ne readuc brutal în realitățile frivole ale anului 2000. Lecția de istorie s-a terminat. A învins echipa lui Zidane cu 2 la 1. Înainte să ajungem la Lille, mai facem o escală într-un mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]