7,043 matches
-
agheasmă în patru colțuri. Făcu o cruce mare spre răsărit, bătu din poalele anteriului pe loc și se întoarse spre mulțime, eostind cu vocea lui joasă: - Și iartă-i, Doamne, păcatele lui, răposatului! Neamurile azvârliră mărunțiș copiilor din marginea drumului. Văduva striga: - Gogule! Gogule! Te-ai dus, Gogule, și m-ai lăsat singură, singurică, Gogule! Că mai bine mă lua pe mine Dumnezeu, nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: - Ăl cu milă, ăl cu dor! Ăl cu milă, ăl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
odihna tuturor nelegiuiților morți fără spovedanie: "...și iartă-le lor, Doamne, cele ce-au greșit și ascultă-i, că, de-au făcut strâmbătăți, au plătit, pentru că nu se află bucurie nedesfătată de griji..." După înmormîntare s-au întors la casa văduvei, la praznic. Florica a destupat câteva damigene de le avea pregătite. Popa a gustat un pahar, dascălul unul. Au spus încă o dată "Dumnezeu să-l ierte" pe răposat și au plecat. La masă rămăseseră vecinii, cu Aglaia, Tilică, nevasta lui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a gustat un pahar, dascălul unul. Au spus încă o dată "Dumnezeu să-l ierte" pe răposat și au plecat. La masă rămăseseră vecinii, cu Aglaia, Tilică, nevasta lui Stere și vreo câțiva zidari. Babele, și ele în capul mesei. Lângă văduvă ședeau frații lui Gogu, duhoși, nici nu ridicau sprâncenele din farfurii. Vorbeau: - Om liniștit, Gogu, nu zicea el nici dă-te mai încolo! - -La luat Dumnezeu, că așa e el: îi strânge pe ăi buni! - Acu ramaseși singură, coană Florico
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după altul?! - Tăceți, frate, că v-aude frații lui și ne dă afară, că bem vinul răposatului! - Mai tare, că nu-nțeleg! se ruga Lixandra. - Pagubă-n ciuperci! După vreun ceas, a plecat fiecare acasă. Aglaia a ajutat-o pe văduvă să strângă tacâmurile, a îmbărbătat-o, s-a uitat la rudele mortului și-a întrebat-o: - Da ăștia ce mai vor? - §tiu eu? Partea lor. - Ce parte? Care parte? Să nu le dai nimic, auzi tu? Că Gogu te-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cutarida, de se topea zăpada, luată parcă în lopată, babele, toate pâlc în casa coanei Marghioala a lui Mială. Lipa-lipa, câte una, numai în papuci, cu barișul pus pe ureche, să nu le umfle curentul și să strănute, până la gardul văduvei. - A, coană Marghioalo, acasă ești? În geamurile crăpate, murdare, cu chitul căzut, pline de frunze de mușcate, verzi-coclite, soarele, cât polul, făcea cercuri de lumină. Bătea vântul lui martie, subțire. Pe coana Chirița o înfiora toată, umplîndu-i fustele. - A, coană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai fi? se mira aceasta. 345 - Mița, cine să fie, a ieșit și ea din iarnă! Chiriței parcă-i părea rău că spune lucrul acesta, pentru că la o ceartă îi făgăduise că o să-i mănânce ea întîi coliva. O băga văduva și pe Mița înăuntru. Baba mîfua nărăvașă, privea lucrurile putrezite, intrate în pământ, perdelele ciuruite și florile din geam care-i plăceau atât. - Ce faceți, surorile mele? - Bine, ce să facem? răspundea cam cu duh Chirița. - Auzirăți? - Ce s-auzim
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rugată: că, să vedeți, că i-am terminat, că nu mai am. Lixandra se ridica în picioare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că nu mai are morcovi! Surda râdea ușurel, scoțând un fel de behăit, se uita drept în ochii văduvei cu mânie și făcea câțiva pași, rezemată în baston. - Să nu caut eu, auzi tu, Marghioalo, să nu caut!... Și cât se dondăneau, hop și Tinca, cea mai tânără dintre ele, care nici nu mai bătea la ușă, știind sorocul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trecea pragul într-o odaie, dincolo, întunecată, cu tavanul scund, unde păstra murăturile, butoiul cu varză și un săculețe de fasole, la vremea asta ajuns pe fiind. Ar fi trebuit să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea aruncat un strat mai mărișor de nisip. Mirosea stricat, pentru că în el se mai ușurau motanii babei, dar dedesubt, în răceala lui, stăteau morcovii, niște cotolani roșii, înverziți, buboși și tari
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umplea gura de apă. - Ce faci, coană Marghioalo? întreba Chirița nerăbdătoare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că ce face dincolo coana Marghioala... - Îi alege, parcă nu știu eu?! Alege morcovii, să nu care cumva să ne dea ceva mai bun... Văduva, cu poala plină, trecea pragul, potolindu-le: - Ho, nesătulelor, ho, că v-am adus... Și le împărțea morcovii reci și proaspeți. Tinca se uita la al ei, glumea cu celelalte, ca între bătrâni, despre sculele bărbaților morți și se apuca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vă dă omul, nici nu vă place! Acum nu mai e bun nisipul! Domn' primar să trăiască, mai face el alegeri, o să ne aducă nisip, și atunci o să-l schimb... 347 Babele se uitau una la alta și râdeau. Vorba văduvei: ce s-ar fi făcut ele fără primar... Când cu alegerile, ce i-a venit unuia: nu, că să paveze Cuțarida! Au auzit mahalagiii, s-au bucurat. Unde nu dădea Dumnezeu să calce și ei pe piatră, că se saturaseră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a hotărât să vă paveze străzile, pentru că, fraților, nu se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nisip de temelie. Punem la iarnă morcovii în el, cum dă primăvara îți mai îndulcești sufletul. Prospătură... Baba Chirița, femeie cu frica lui Dumnezeu: - Nu se poate, coană Marghioalo. Face statul stradă, cum să ne atingem? - Ce stradă? se mirase văduva. Lasă, că-i știu eu pe mincinoșii ăștia. Or să paveze Cutarida când mi-oi vedea eu ceafa. Hai mai bine să luăm câte un lighean, să avem în ce pune morcovii... Chirița da din colț în colț: - Eu nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cel puțin, prețul nisipului, putea să guste cum o da primăvara un morcov proaspăt, dospit o iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite, văduva nu le ierta. - Cum e, Chirițo, morcovul? - Bun, cum să fie, coană Marghioalo. - Bun, ai? mârâia văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun... Ehei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite, văduva nu le ierta. - Cum e, Chirițo, morcovul? - Bun, cum să fie, coană Marghioalo. - Bun, ai? mârâia văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun... Ehei... Să trăiască domn' primar, că fără el nu mai mâncam noi prospătură, acum, în martie... Alături, Mița
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În continuare nerezolvat un „pachet” important de probleme, precum cea a bunurilor rămase fără moștenitori - cei neîntorși din deportări -, neacordarea unuistatut legal urmașilor victimelor pogromurilor sau lagărelor - a existat o opoziție puternicăla asimilarea acestora cu statutul oficial al orfanilor și văduvelor de război (I.O.V.R.), acoxe "Antonescu"rdarea unor subvenții pentru refacerea instituțiilor de cultură evreiești. În legătură cu acest ultim punct, unul dintre puternicii Partidului Comunist, xe "Vasile Luca"Vasile Luca, spunea Într-o ședință a Biroului Politic că „singurele școli
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
mulțimilor. Acestea au făcut ca, după moartea lui, urmașii să proclame că numele-i e sfînt, să-l îmbălsămeze și să-i expună trupul lîngă Kremlin, ca pe o relicvă sfîntă și ca pe un zeu nemuritor. Se știe că văduva lui și o parte dintre membrii clasei conducătoare s-au împotrivit acestui gest mai apropiat de cultul țarilor și al faraonilor decît de știința lui Karl Marx. Urmașii înțeleseseră însă ceea ce Gorki văzuse cu mult înaintea lor: imaginea unui om
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
impresiona mintea poporului primitiv, semioriental și pentru a sădi în ea sentimentul de exaltare pentru noul cult leninist. La fel se întîmpla și cu mausoleul din Piața Roșie, în care a fost depus corpul îmbălsămat al lui Lenin, în ciuda protestelor văduvei și a indignării a numeroși intelectuali bolșevici"556. Nu cred în acest calcul, care nu era singurul posibil. Probabil că erau cu toții sub presiunea unei forțe lăuntrice dacă au ajuns să dezgroape o ceremonie arhaică, dată uitării. Dacă au instaurat
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
minimal din partea statului sau fără nici un ajutor 23. De obicei, în acest caz faci parte din cea mai săracă parte a populației. O mamă singurăxe "„mamăsingură" cu mai mulți copii este prototipul de persoană adultă săracă. Ei i se alătură văduvele vârstnice, căci femeile au avantajul că, deși trăiesc mai prost și muncesc mai mult, au, de obicei, o viață mai lungă 24. Aceste femei depind de statxe "„stat", de familiexe "„familie" sau de comunitatea proximă. Se întâmplă să nu muncești
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
tratate ca părinte privilegiat în sensul îngrijirii. De obicei, în cazul copiilor din afara căsătorieixe "„căsătorie", ca și al divorțurilor, peste 90% dintre copii rămân la mame. Astfel de familii monoparentale sunt adesea familii sărace 54. Probabilitatea ca femeile divorțate sau văduvele să se recăsătorească este mult mai mică în astfel de culturi. Gânditorii politici nu s-au desprins în primul rând de propriile experiențe, începând cu aceea de a fi îngrijiți de femei, de prezența lor în sfera privatăxe "„sferaprivată" ca
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
Întîlnire: „Curînd spune-mi locu, vremea.” Criza de gelozie de la urmă („Te tem d-orice umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva imitații de cîntece bahice unde elogiază „marea sete” potolită cu „văduve, neveste, fete”, de-a valma, luate de peste tot: „Prinz românca d-orice loc”. Aici nesațiul Văcăreștilor găsește o ilustrare mai convingătoare și mai simpatic petrecăreață. În notele vesele ale canțonetei, Iancu rămîne, În fond, solidar cu proiectul lui liric bazat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sau imaginea bărbatului neghiob. La Pann primează, cum am spus, femeia rea. El reproduce mai Întîi un număr de proverbe (ca de exemplu: „Arjagul Își găsește pîrțagul”), după care dă o istorioară ilustrativă. Pentru propoziția dinainte inventează (prelucrează) povestea unei văduve bătrîne care, În contractul de căsătorie, stipulează dreptul de a-și ocări bărbatul În locuri publice iar bărbatul să tacă. Acesta este arțagul. Văduva găsește, după numeroase eșecuri, un bărbat care acceptă condițiile contractului cu un amendament: dreptul de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Își găsește pîrțagul”), după care dă o istorioară ilustrativă. Pentru propoziția dinainte inventează (prelucrează) povestea unei văduve bătrîne care, În contractul de căsătorie, stipulează dreptul de a-și ocări bărbatul În locuri publice iar bărbatul să tacă. Acesta este arțagul. Văduva găsește, după numeroase eșecuri, un bărbat care acceptă condițiile contractului cu un amendament: dreptul de a avea și el, o dată pe an, un pîrțag. PÎrțagul Învinge arțagul și văduva se cumințește după o bătaie bună. Povestea este Întretăiată de versuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bărbatul În locuri publice iar bărbatul să tacă. Acesta este arțagul. Văduva găsește, după numeroase eșecuri, un bărbat care acceptă condițiile contractului cu un amendament: dreptul de a avea și el, o dată pe an, un pîrțag. PÎrțagul Învinge arțagul și văduva se cumințește după o bătaie bună. Povestea este Întretăiată de versuri independente, cum sînt cela de mai jos, vizînd condiția femeii instabile. Moralistul le precede de o explicație despre o femeie, care, sedusă de vorbele curtenitoare ale cuiva, Își lasă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și siguranță față de altele. Pentru Pann toate obiectele sînt la fel. Numai virtutea sau viciul (prin omologare cu natură umană) le-ar putea diferenția. Unde reușește el este În portretul moral. Iată pe acela al femeii senile și rele: „O văduvă-n vîrstă, bătrînă, zbîrcită, Cu doi dinți În gură, barba ascuțită, Nas cît pătlăgeaua, la vorbă-nțepată, Cu ochii ceacîră, gura lăbărțată, Fruntea-i cucuiată, fața mohorîtă, Peste tot negoasă și posomorită, Umbla-ntunecată și tot Înnorată, Nu o vedea nimeni
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
muzeu Carnavalet român, la care s-ar fi adăugat alte donații. În local s-ar fi putut organiza expoziții, reuniuni de artă. Proiectul fu pus în mișcare și, prin întinsele relații, însușit de minister, care constituia o pensie viageră pentru văduva proprietarului casei, acceptând pe Gaittany ca director al muzeului, peste un consiliu ce permitea ministrului să plaseze câțiva oameni. Pe deasupra, donația prevedea și o superbă limuzină, aproape nouă, pe care văduva n-o scosese niciodată din garaj, din lipsă de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]