3,613 matches
-
și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul a zâmbit. Nana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Șurianului fulgerau încă omături, în răstimpurile de soare. Cum îndrăzneam să ies cu undița la malul râului, se povârnea de sus, învârtejit de vânt, un nour negru, care scutura lapoviță. Sara, se făcea senin; în vremea nopții scânteiau toate stelele văzduhului. Dimineața, văile se umpleau de o ceață lăptoasă. Cătră amiază așteptam o limpezire. Într-adevăr, soarele se arăta câtva timp, ca să ne amintească existența lui și să ne dea nădejde; dar îndată după aceea prindeau să șușuie brazii și auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
abia răsărise. Ne-am dus printre sălcii, am cotit pe sub maluri nalte. Eram departe de sforul Dunării; s-auzeau din când în când dintr-acolo mugete de sirenă. Treceau din când în când într-acolo convoiuri de paseri sălbatice, prin văzduhul proaspăt al dimineții. După ce ieșirăm lângă luciul larg al unui lac, intrarăm în alt canal. Acolo ne-am înșirat și am zvârlit undițele. Eram în preajma unui gard, care închidea limanul după ce crapii intraseră, odată cu începutul verii, la boiștea lor. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de sară, cu șușuit de aripi. La plăvii, rămâneau rațele năpârlite și familiile lor de rățuște, pândind cu ochii lor de mărgele cum se boltește cea mai lungă înserare a anului. O jumătate de ceas am simțit în jurul meu, din văzduh în pământ, în bălți, în stufării, în pădure, freamătul sfârșitului de zi. Broaștele răcneau în cor, uneori, așa de puternic, încât parcă se lamentau pentru criza solstițiului și scăderea în care intra zeul luminii. Țânțarii au început să mă atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din amintirile mele, poate? Dar de ce erau aduși cu un asemenea tărăboi? Uimirea mea a fost, vai! de scurtă durată; spațiul pieței se însuflețise dintr-odată, ca în plină zi, năpădit fiind de o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
celui înalt i se afundă în stomac. Gigantul lovi încă o dată, și capul soldatului fu despărțit de trunchi, căzând și rostogolindu-se până la trunchiul în spatele căruia era ascuns Valerius. Barbarii scoaseră un urlet sălbatic. Strigăte și hohote de râs umplură văzduhul. Pe trupurile lor aproape goale, Valerius nu observă nici o zgârietură. Făcu repede câțiva pași înapoi, ținându-și respirația, după care se întoarse și, împiedicându-se, simțindu-și genunchii moi, începu să alerge spre locul unde își lăsase calul. Sări peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ambasador, cu puțini oameni. Puterea mea e blestemul care te va urmări pe tine, pe mama ta, pe copiii și pe fratele tău până în groapa în care vei pieri. Antonius ridică mâna, arătând spre ziduri. Trei corbi se roteau prin văzduh. — E puterea care va duce corbii aceia spre apus... Știi bine ce reprezintă un astfel de semn. Antonius gâfâia, încercând să-și stăpânească furia. — Vreau ca fratele tău să moară, răspunse Vitellius cu glas înfundat. Bărbatul cu păr alb se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
control Adriatica. Noi trebuie să-i luăm prin surprindere. De ce să-l așteptăm pe Mucianus? Glasul îi era tot mai puternic, iar cuvintele sale aveau o forță extraordinară, încât păreau să se ridice deasupra castrului și să se răspândească în văzduhul amurgului. — De ce să întârziem în spatele munților, asemenea cârtițelor care se ascund în gaură, asemenea copiilor speriați de povestea lupului? De ce trebuie să rămânem aici? De unde vom lua bani să-i plătim pe soldați? De unde vom lua provizii în timp ce vom aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va lumină norocul Acestui neam sfârșit de jale! Același dor tresare-n piepturi Când glasul strigător răsună, Si gemând înfioară firea Prelung și greu, ca o furtună, Frăgarul își îndoaie coapsă, Iar de prin vai purcede vântul, Prin largul albelor văzduhuri, Să ducă cerului cuvântul. Din cetățuia strălucirii Coboară razele de luna, Pe-argintul frunții lui boltite Din aur împletesc cunună. Cuvine-se hirotonirea Cu harul cerurilor ție, Drept-vestitorule apostol Al unei vremi ce vă să vie!
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
Pământul țării mele E bun, mănos și darnic, Rodește spice grele Brăzdat de plugul harnic. Văzduhul țării mele E proaspăt și prielnic Sub scăpărări de stele Ne mângaie sfielnic.
Patria. In: Chemarea omului la un ospăț al gândurilor! by Crina Larisa Potorac , Eugenia Acatrinei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/408_a_740]
-
cu ziua precedentă îca vreme, temperatură și stare de spirit) încât să-i dea tânărului pe jumătate adormit iluzia continuității. Era totuși destul de diferită de precedenta îprin anumite lucruri subtile, cum ar fi direcția vântului, țipetele păsărilor năpustindu-se din văzduh și strigătele femeilor din vale) încât să producă o iluzie de același fel - dar și contrară - a scurgerii timpului. Tânărul se lăsă cu plăcere în voia acestor miraje contradictorii și armonioase, plutind ușor în derivă către starea de conștiență, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
conspirația evreilor, despre care tot peroram? Nici măcar nu-mi mai aminteam de jurămintele mele cu Ghidale, din anii prieteniei noastre. Uitasem cum mă podidea plânsul când intram în frizeria domnului Albrechtino? Uitasem de timbrul acela cu marele fluture tot străbătând văzduhuri spre înălțimi doar de el adulmecate? Nu cred. Nu uitasem nimic. Dar nici nu știu de ce vorbeam aiurea. Nu aveam nici un temei. Nimic rezonabil nu mă îndreptățea la astfel de extremisme. Decât să impresionez cercul meu din acele zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care crezuse că cucerise lumea Într-o oră și care Încă nu știa că o poate pierde Într-un minut. Am continuat să merg, fără să aștept un răspuns. Treaz, În sfîrșit. La scurt timp, se auzi zgomotul traficului, iar văzduhul păru să se aprindă ca o flăcăruie de gaz la căldura felinarelor și semafoarelor care mă făcură să mă gîndesc la un zid nevăzut. — Mai bine ne despărțim aici, zise Bea, dîndu-mi drumul la mînă. Luminile unei stații de taxiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gesturi de rămas-bun. Alții Îl priveau cu uimire și compătimire. Numai unul Îi zîmbea cu tristețe: prietenul lui Miquel Moliner, care se mărgini să Încuviințeze și să murmure În tăcere niște cuvinte pe care Julián crezu că le aude În văzduh: „Pe duminică“. Întorcîndu-se la apartamentul din Ronda de San Antonio, Julián băgă de seamă că Mercedes Benz-ul lui don Ricardo Aldaya era parcat În fața magazinului de pălării. Se opri la colț și așteptă. În scurt timp, don Ricardo ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Înaintat pînă la următoarea lumînare și am aprins-o. Încetul cu Încetul, parcă urmînd un ritual, am străbătut traseul lumînărilor lăsate de Bea și le-am aprins una cîte una, conjurînd un halou de lumină de chihlimbar ce plutea prin văzduh ca o pînză de păianjen atîrnată Între mantii de beznă de nepătruns. Itinerarul meu se sfîrși lîngă șemineul din bibliotecă, lîngă pledurile ce rămăseseră pe jos, mînjite de cenușă. M-am așezat acolo, cu fața spre Încăpere. Mă așteptasem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
manuscriselor. Alte ziare se temeau să-i publice articolele după ce primiseră mai multe amenințări anonime. Nu-i mai rămăsese decît o rubrică zilnică În Diario de Barcelona, pe care o semna cu numele Adrián Maltés. Fantoma războiului plutea deja ]n văzduh. Țara duhnea a frică. Fără serviciu și prea slăbit chiar și pentru a se plînge, Miquel obișnuia să coboare În piață ori să meargă pînă la bulevardul Catedralei, luînd mereu cu sine una din cărțile lui Julián, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
gloanțelor... Fernando Ramos ne-a mărturisit că nu era limpede cărui corp sau grup Îi aparținea Fumero și că el nu cutezase să-l Întrebe. Mi-e cu neputință să-ți descriu acele prime zile de război la Barcelona, Daniel. Văzduhul părea otrăvit de frică și de ură. Privirile erau suspicioase, iar străzile miroseau aidoma unei tăceri ce se resimțea și În stomac. În fiecare zi, În fiecare ceas, circulau noi zvonuri și șoapte. Îmi amintesc de o noapte cînd, Întorcîndu-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
3 Începea să se Înnopteze cînd am ieșit la suprafață de pe treptele metroului. Pustiu, bulevardul Tibidabo schița o fugă nesfîrșite de chiparoși și de palate Îngropate Într-o lumină sepulcrală. Am zărit silueta tramvaiului albastru În stație, clopotul controlorului secerînd văzduhul. M-am grăbit și m-am urcat aproape cînd se punea În mișcare. Controlorul, o veche cunoștință, a acceptat monedele bombănind În sinea lui. M-am așezat Înăuntru, ceva mai la adăpost de zăpadă și de frig. Vilele sumbre se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ea oricum ar fi ucisă. Nu poate trăi mult printre oameni. Vine să le dea o candelă din inima ei curată, să le dea vise senine, să le dăruiască o cunună de ” Nu mă uita”, să râdă cerului, apelor și văzduhului, să treacă ca o libelulă de abia atingând pământul ca în alte lumi necunoscute. Steluța are în ea setea izbânzii. Va reuși să se cunune cu albul din răsăritul florilor, cu dulceața din surâsul primăverii, va dărui celor săraci daruri
STELUŢA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
mușețel, și lăsați pentru o oră grijile deoparte...” Dincolo de jeturi, iar apăru salcia pletoasă. Părul imaginar al Oliviei se revărsa peste goliciunea lui... Melcii lui Oliver ieșeau din scorbură, cercetau aerul mișcându-și cornițele... Apăreau și dispăreau, topindu-se-n văzduh. Erau ca o adiere. În timpul săptămânii, Noimann avusese, Într-adevăr, un program supraîncărcat. Abia când ajungea acasă, o vedea pe Mathilda stând pe canapea, Înconjurată de cărți de tarot, și cădea lat. Nu Înainte Însă de a controla atent dulapul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nici bunul Dumnezeu, nici diavolul nu reușesc s-o stăpânească niciodată pe de-a-ntregul. Ea e când a unuia, când a celuilalt...” Afară, trupul lui Oliver fu cuprins de un vârtej. Brațele sale acoperite de frunziș galben-ruginiu se legănau În văzduhul limpede, luminat de razele unei luni imense, sinilii. Trupul său, contorsionat de bătaia vântului, când se lungea, când se apleca la pământ. Oliver gemea, urla, Încercând să-și țină frunzele lipite de corp... Femeia-șarpe, care se evaporase din salon, urmărindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
atunci medicul ridica un păhărel de coniac În cinstea lor. Sau vărsa peste maldărul de rufe o cupă de șampanie... Noimann Îngenunchea pe șine și trenul trecea prin el ca printr-un tunel. „De pământ n-aduce vorbă, nici de văzduh și nici de apă”, completă Noimann, recitind din Khayam. Apa era un element dăunător, n-avea nici un sens s-o invoce. Apa era bună doar pentru acvariu, unde Înotau cei doi pești, dar și acolo, pentru a-i Întări esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iubirea fără cruțare țârâie-n inimi cu flori de cais sângerii lumini se-înăbușă cu uimire felină luna scâncește vopsită respirăm, fremătăm bucurie parc-am fi pe estradă sorbim incerți din pahare în forme ciudate de scară parfumul desfăcut în văzduh împrăștie teama acele pinului sfâșie mugurii șiroim - să ne-ascundem, iubito, sub un ram de măslin!
Cerne by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83721_a_85046]
-
decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi... fremătam, ne volatilizasem! Bluzița ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse! Sânii săi minunați mă mângâiau dansând în așteptare... se-nghesuiau între noi, mă fixau în afara granițelor nemărginirii! Mă-ncercuiseră în văzduh, clipoceau peste maluri, tremurau de nerăbdare! Becurile străluceau halucinant ca niște sori. Era deja unu sau două noaptea, simțeam cum timpul s-a blocat, pot spune către infinit. Deodată, i s-a făcut frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
de tine, mi-e dor de noi. Suntem atât de puternici, însă n-are rost să mai păstrăm distanțele! Vreau să fim o singură ființă! Toată era o chemare, dorea să înflorească în mine. Cedase, sărutul prescris se răspândise-n văzduh. De data asta eu m-am ferit din calea ei, deși atâta o visasem. După aceea a trebuit să divorțez sau să mă- nsor, nu mai țin minte! Știu sigur că nu s-a măritat și a plâns mult când
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]