2,342 matches
-
care sună mai frumos. Așa se face că există o mulțime de oameni care declară cu mândrie că sunt ambițioși. Adesea se mai folosește și termenul de „tenacitate”. De regulă Însă aceste expresii nu fac decât să ascundă o nemaipomenită vanitate și agresivitate. Pentru acești „ambițioși” viața este o luptă nesfârșită În care, firește, ei Întâmpină noi dificultăți, ce le crează o tensiune implacabilă, iar adevăratele bucurii ale vieții le sunt răpite. „Esențială pentru vanitos este orientarea egocentrică, permanenta Încercare de
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Bivol O., Magda Luchian () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1474]
-
principiul ordinii, care provine de la divinitate, și principiul haosului, reprezentat de diavol. Ele își dispută dominația asupra ființei sale. Liberă cu adevărat este doar personalitatea creatoare care a reușit să scape de tirania dorințelor și înclinațiilor simțurilor. Iubirea de sine, vanitatea, egoismul, lăcomia, înclinația spre plăceri sunt simptome obișnuite ale bolii gândirii și sufletului. Înfrângerea deplină a forțelor negative și victoria principiului ordinii îi reușesc numai geniului și sfântului. Genialitatea reprezenta pentru Weininger realizarea supremă a moralității. „Genialitatea este cea mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Dumnezeu să-l păzească de normalitate.“21 La sfârșitul lui octombrie, Wittgenstein a revenit în Norvegia, stabilindu-se într-o mică localitate dintr-un fiord, la nord de Bergen. Era pătruns de convingerea că numai departe de afectarea și de vanitățile lumii academice, în singurătate 22, trăind simplu, confruntându-se cu sine fără nici un fel de iluzii, îi va reuși rezolvarea problemelor care îl preocupau. Consecințele părăsirii universității asupra perspectivelor unei cariere academice nu cântăreau prea mult în reflecțiile și deciziile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
gândim mai bine88, dar că practicarea ei profesională nu are, de regulă, o înrâurire fericită asupra caracterului. Wittgenstein credea că cei ce profesează filozofia vor fi mai mult amenințați de acea primejdie pe care o reprezintă mulțumirea de sine și vanitatea. Exista, ce-i drept, un profesionist al filozofiei despre care el avea o înaltă părere, și anume George Moore. Wittgenstein aprecia că Moore datorează doar tăriei excepționale a caracterului său faptul că a putut scăpa, ca profesor de filozofie, de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
după încheierea Tractatus-ului, revenirea la Cambridge în 1929, intenția de a pune din nou capăt activității filozofice la mijlocul anilor ’30 pot fi înțelese ca expresii ale acestei zbateri chinuitoare. Ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a și anihila vanitatea prin acte de penitență. Încă în 1931, la scurt timp după ce a început să predea la Cambridge, a simțit nevoia să pună pe hârtie relatări despre momente ale vieții sale care îi inspirau sentimente de rușine și de căință. Le-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
p. 73.) 75 Wittgenstein refuza să stea la masa profesorilor de la cantina Universității. Nu numai fiindcă această masă era așezată pe un podium, ceea ce îl irita, ci și deoarece recepta tonul discuțiilor de aici drept pretențios, afectat, expresie a unei vanități insuportabile. 76 Vezi R. Monk, op. cit., p. 263. 77 Era vorba, în primul rând, de cei care așteptau de la un profesor de filozofie cu totul altceva decât oferea Wittgenstein. Fostul său student, Theodore Redpath își amintește: „Prima lecție consta în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
catedră. Este prea serios.“ (Vezi N. Malcolm, op. cit., p. 43.) 90 Spre sfârșitul vieții, atunci când scria cea de-a doua parte a Cercetărilor filozofice, Wittgenstein îi spunea lui Drury: „Când am abandonat profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
profesoratul, credeam că am scăpat în sfârșit de vanitatea mea. Acum observ că sunt vanitos în ceea ce privește stilul în care pot să-mi scriu cartea.“ Comentariul lui Drury: „Cred că el socotea mai important să se elibereze de orice urmă de vanitate decât să câștige o reputație însemnată în filozofie.“ (M. O’C. Drury, „Bemerkungen zu einigen O VIAȚĂ DE EROU? 111 Gesprächen mit Wittgenstein“, în Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, p. 118. 91 M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
convins Russell că indivizii care au o înzestrare aparte ar trebui să-și consacre resursele și puterile exclusiv producerii unei opere mari, respingând tentații care nu favorizează concentrarea deplină asupra țelului, cum ar fi tribulații sentimentale sau acele ademeniri ale vanității care sunt în mod obișnuit legate de activitățile unui autor și profesor cu faimă și ale vizitatorului prețuit al saloanelor intelectuale. Ceea ce îi despărțea a ieșit la iveală deja atunci când Russell, care scria acum repede și mult, l-a îndemnat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
drept o iluzie. Din perspectiva lui Wittgenstein, în lumea modernă cu adevărat religioși sunt numai acei oameni care nu numai că au renunțat să fie mulțumiți de ei și de viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cu timpul mistică, fără ca misticismul să fie direct exprimat artistic, și mesianică, făcând o cronică lirică a procesului de renaștere a românilor de peste Prut. În acorduri patetico-publicistice, solemn-civice sau mânios-etice, ea exaltă idealurile naționale și veștejește gesturile imperiale, hăul, minciuna, vanitatea, nepăsarea, mediocritatea. Această Jeanne d’Arc a renașterii basarabene, cum era privită, demonică, necruțătoare, a semnat versuri care, chiar inegale din punct de vedere artistic, au înfiorat ani în șir mulțimile. După cum observa Marin Sorescu în prefața la volumul Lira
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
așa cum judecă de prost-gust schimbarea indiscretă a portului și a manierelor exterioare. Printre oamenii de acest fel se vor întîlni, cred, cititorii cei mai potriviți ai acestui volum. Oamenii cari n-au spiritul nervos imitator, nici înjosit de apetituri și vanități particulare se țin, în chip firesc, departe de grosolăniile modelor intelectuale sau politico-sociale. Singură atenția acestor oameni mă interesează și mi-a călăuzit scrisul". Cu o ironie în umbra sarcasmului sînt ruinate visele războinice și militarizante care i-au animat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
celelalte, Dante nu-l elimină pe Homer, Dostoievski pe Shakespeare etc. Adevăr neglijat de mulți dintre tinerii aspiranți la gloria literară, pentru care tot ce nu-i contemporan cu ei, nu-i "comis" azi diminuează este deja depășit. Contează doar vanitatea, închipuitul "progres" asigurat de cît este de recent opul. O răsturnare care și-ar putea avea rădăcinile în confuzia dintre specificitățile științei și cele ale artei. În știință, o descoperire, o invenție, o nouă teorie, în 10, 20 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
spus, o proletarizare spirituală a aderenților săi. Într-o asemenea organizare, aderenții nu-i pot fi utili șefului decît dacă i se supun orbește, adică dacă sînt, ca în America, înregimentați într-o mașinărie care nu e perturbată nici de vanitățile notabilităților, nici de pretențiile la originalitate ale unor indivizi. Alegerea lui Lincoln a fost posibilă tocmai pentru că organizarea partidului său avea acest caracter. Același fenomen s-a produs, după cum am văzut, cu sistemul caucus în cazul lui Gladstone. Este prețul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
a detașării în toate sensurile cuvîntului. "Forța" unei "personalități" politice derivă în primul rînd din aceste calități" (M.W.). Marele dușman care-l pîndește constant pe politician, în toate clipele sale, pe cît de banal pe atît de primejdios, este vanitatea - care poate îngropa devotamentul pentru o cauză, obturează detașarea, mai ales față de propria persoană. Voi da un citat mai larg și ilustrativ, inclusiv pentru actualul politician român: "Vanitatea este o trăsătură de caracter foarte răspîndită, și probabil că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
toate clipele sale, pe cît de banal pe atît de primejdios, este vanitatea - care poate îngropa devotamentul pentru o cauză, obturează detașarea, mai ales față de propria persoană. Voi da un citat mai larg și ilustrativ, inclusiv pentru actualul politician român: "Vanitatea este o trăsătură de caracter foarte răspîndită, și probabil că nimeni nu e scutit de ea. În cercurile academice, în cercurile savanților, este chiar una profesională. Dar în cazul savanților, oricît de antipatic s-ar manifesta, ea este relativ inofensivă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cauza și devine o chestiune de amor propriu, în loc să fie pusă exclusiv în slujba unei "cauze". Căci, pînă la urmă, există doar două tipuri de păcate capitale în politică: absența unei cauze și - adesea, dar nu întotdeauna simultan - lipsa responsabilității. Vanitatea, nevoia de a ieși în față, îl împinge pe politician să comită unul din aceste păcate sau pe amîndouă. Fiind nevoit să conteze mai ales pe "influența" pe care o exercită, demagogul este cel mai expus primejdiei de a deveni
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Căci, cu toate că, sau mai degrabă tocmai pentru că puterea este un instrument indispensabil în politică, iar dorința de putere, una din forțele motrice ale politicii, nu există degradare mai periculoasă a forței politice decît fanfaronada unor parveniți ajunși la putere, decît vanitatea narcisistă a celor copleșiți de sentimentul puterii și decît, în genere, orice cult al puterii în sine. Simplul "politician al puterii", cum îl numește și la noi un cult practicat cu fervoare, poate avea o mare influență, dar influența lui
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ele creau probleme; printre altele, soldații te omorau ca să ți le ia), Înțelesese că prezența lui Olvido avea avantaje profesionale: e drept că Închidea unele uși, dar deschidea altele cu talentul ei deosebit de a trezi instinctul de ocrotire, admirația și vanitatea bărbaților. Și profita de el. Ca la Jafji, În primul război din Golf, când un cochet colonel saudit nu numai că le dăduse voie să dea târcoale pe-acolo (sosiseră fără permis de la Dahran, ascunși Într-un vehicul cu Însemne
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de care era cuprins, În auzul tuturor ce-l Înconjurau pe marele domn, Milco Îi roagă să-i Încuvințeze ridicarea unei biserici și totodată să primească a fi și ctitor al acestei biserici. Această ctitorire a domnului, chiar simbolică, acoperea vanitatea lui Milco și pe de altă parte mărea prestigiul construcției. Brîncoveanu foarte sensibil, măgulit și de primirea făcută de locuitorii din Baia de Aramă, impresionat și de rugămintea lui Milco, Încuvințează zidirea bisericii, și primește a fi ctitor, dînd dispoziții administrației locale
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
mine estetismul, În sensul larg și personal (vezi teza) de percepție liberă (expresie personală) a predominat problemei adevărului fie mistic, fie rațional. Avem atâtea de văzut; atâtea imagini să exprim și să imit, recreând, Încât și astăzi mă Întreb dacă vanitatea pe care mi-o suspectez În orice gest din trecut și din prezent nu e cumva de fapt adusă În cercul egocentrismului meu de vizionar estetic al existenței. Mi s-a tot spus: tu scrii despre tine, tu nu riști
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Corpul și sufletul, două entități care au marcat Întreaga istorie a gândirii omenești, sunt, În jurnalul intim, simple elemente de legătură pentru un construct mental În care autorul are pretenția că se recunoaște. Dacă descrierea fizică poate flata cu ușurință vanitatea autorului, descrierea morală riscă să primejduiască Întreaga sete de (auto)construcție, dărâmând edificiul strălucitor, dar șubred, al propriilor bovarisme. Strategiile prin care scriitorul Își pune În lumină calitățile sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
b) În categoria minciunilor cu simplu efect, avînd consecințe sensibile doar la nivelul unuia dintre receptori, putem menționa cinci situații posibile, respectiv pe cele care: aduc un avantaj emitentului, fără a-i afecta cu nimic pe receptori; autominciuna satisface adesea vanitatea subiectului care o formulează, lăsîndu-i în stare de "neutralitate" pe cei care o receptează neimplicativ; aduc un dezavantaj emitentului lor, fără a-i afecta cu ceva pe cei care o receptează; afirmațiile autoacuzatoare ale studentului care spune: "N-am învățat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în totalitate adevărate, însă nici complet false și niciodată malițioase". Totuși, Martin admite că "mulți l-ar fi numit mincinos și șarlatan dacă ar fi avut ocazia". Samuel Johnson (1963: 363) ar fi numit cu siguranță poveștile lui Laski "Minciuna Vanității" și ar fi interesant de știut dacă reputația sa i-ar fi subminat cariera academică în cazul în care el n-ar fi fost și o importantă personalitate politică. Astfel, în ceea ce am numit domenii ambigue, găsim cerințe diferite în privința
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un scenariu al dizidenței pseudo-savanteă. în analiza retrospectivă a acestui fenomen va fi greu de stabilit «cât era vorba de orgoliuă și câți dintre dizidenții intelectuali au fost interesați să dea o utilitate socială gestului lor și cât să trăiască «vanitatea cuvântului (cf. Gabriel Andreescu Filozofia dizidenței) de dizident. Evident, în astfel de condiții, nu mai poate fi vorba de o implicare socială și politică practică, de opoziție directă. Totuși, unele acțiuni indirecte nu foarte multe, într adevăr, dar nici total
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]