10,890 matches
-
dar, arătându-mi vinovăția, mă obligă să reflectez asupra ei și să fac un efort de a o repara. Întoarcerea Eului către propriile sale greșeli nu este neapărat o sancțiune, ci este, În primul rând, un efort de Înțelegere a vinovăției, a originii, intențiilor și semnificației acesteia, pentru a putea fi reparată. În acest sens, conștiința morală mă obligă să reflectez asupra trecutului și, implicit, asupra propriei mele vieți, să fac o evaluare a ceea ce am fost și a ceea ce am
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se putea altfel”, „Nu aveam de ales”, „Am fost forțat de Împrejurări”. Dar, oare aceste argumente-scuze nu arată subiectivismul meu, În spatele căruia Încerc să mă ascund, Să mă dezvinovățesc? Judecata intelectuală Însă Îmi relevă, desprinsă de orice fel de subiectivitate, vinovăția mea sub toate aspectele sale. În cazul acesta, eu nu mai pot aduce nici un fel de argumente scuzabile. Recunosc, văd greșeala, dar mai ales Înțeleg tardiv faptul că ea nu mai poate fi reparată. Astfel, așa cum remarcă și A. Schopenhauer
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Schopenhauer, mă Întreb: „Cum am putut face așa ceva?”, „Ce fel de om sunt dacă am putut face un asemenea lucru?”. Și Într-o situație, și În alta, conștiința morală pune Eul persoanei În raport cu responsabilitatea actelor sale. În felul acesta, orice vinovăție apare ca o consecință a faptului că acțiunile sufletești nu s-au desfășurat sub semnul responsabilității morale a individului, nu au ținut seama de aceasta. Ele devin acte iresponsabile asupra cărora, ulterior, În timp, va trebui să acționăm reparator. Vinovăția
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
vinovăție apare ca o consecință a faptului că acțiunile sufletești nu s-au desfășurat sub semnul responsabilității morale a individului, nu au ținut seama de aceasta. Ele devin acte iresponsabile asupra cărora, ulterior, În timp, va trebui să acționăm reparator. Vinovăția ne separă de ceilalți; este un act impur care alterează viața sufletească a persoanei respective. Ea este Însoțită de un sentiment de rușine, care mă obligă să mă retrag În mine, să mă ascund de ceilalți. Vinovăția este nu numai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să acționăm reparator. Vinovăția ne separă de ceilalți; este un act impur care alterează viața sufletească a persoanei respective. Ea este Însoțită de un sentiment de rușine, care mă obligă să mă retrag În mine, să mă ascund de ceilalți. Vinovăția este nu numai o simplă atitudine de a mă ascunde de alții, ci, În egală măsură, și de a mă ascunde de mine. Ea este nevoia simbolică de a fugi, de a dispărea, căutând o ieșire dintr-o situație inacceptabilă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
conștiinței morale a individului În asemenea măsură Încât, În unele cazuri, el poate fi confundat cu evocările obsesive. Ca și În cazul obsesiilor, regretul reunește un element intelectual (ideea, acțiunea, cuvântul etc.Ă cu o stare afectivă penibilă (teama, rușinea, vinovăția etc.Ă. De regulă, regretul este asociat tristeții, o tristețe secundară care colorează, prin prezența ei, tema intelectuală, dând o tonalitate emoțională sumbră ideii respective. Tristețea Însă, ca dispoziție afectivă, nu este În mod obligator și exclusiv legată de regret
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o simplă stare afectivă. El se raportează Întotdeauna la anumită o cauză, iar această cauză este asociată cu o dispoziție afectivă particulară care o subliniază, reprezentată prin tristețe, rușine, dorința de a se ascunde etc. Orice regret asociază ideii de vinovăție sentimente și pasiuni. Cel care regretă, recunoaște, direct sau indirect, că a greșit, fie În mod voit, fie involuntar, o greșeală comisă Împotriva sa, sau Împotriva altuia. În orice situație Însă, regretul este primul pas către acțiunea de reparație psihomorală
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
situație Însă, regretul este primul pas către acțiunea de reparație psihomorală din trecut. Apare Întrebarea dacă toți cei care greșesc, și sunt vinovați, regretă sau nu? Sunt persoane care nu regretă actele de care sunt vinovați? Sunt indivizi pentru care vinovăția nu reprezintă un motiv de regret, care să le tulbure conștiința și liniștea sufletească interioară? Da. Există și o asemenea categorie de indivizi. Regretul este legat de conștiința morală, care judecă Eul personal pentru faptele sale. Prin urmare, este absolut
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
experiență a Întoarcerii către trecut, care include două stări sufletești și morale: durerea și suferința. Să Încercăm să vedem care este raportul dintre regret și durerea, și suferința, care-l Însoțesc. Răul comis este perceput și trăit de persoană ca vinovăție, ca o stare sufletească complexă care apasă permanent individul. Orice reactualizare a vinovăției este Însoțită de resentimente față de actele comise În trecut și față de propria sa persoană, În prezent. Persoana se simte, se recunoaște În planul conștiinței sale ca fiind
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și suferința. Să Încercăm să vedem care este raportul dintre regret și durerea, și suferința, care-l Însoțesc. Răul comis este perceput și trăit de persoană ca vinovăție, ca o stare sufletească complexă care apasă permanent individul. Orice reactualizare a vinovăției este Însoțită de resentimente față de actele comise În trecut și față de propria sa persoană, În prezent. Persoana se simte, se recunoaște În planul conștiinței sale ca fiind vinovată și dorește să se desprindă de această vinovăție. Resentimentul pe care-l
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
individul. Orice reactualizare a vinovăției este Însoțită de resentimente față de actele comise În trecut și față de propria sa persoană, În prezent. Persoana se simte, se recunoaște În planul conștiinței sale ca fiind vinovată și dorește să se desprindă de această vinovăție. Resentimentul pe care-l Încearcă „vine către ea” ca o dorință de anulare a acelei părți a Eului care a greșit. Este un dezgust față de sine Însuși, de care persoana dorește să se detașeze. Regretul este o stare complexă care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sancționează Eul pentru faptele comise În trecut. Viața va deveni o tortură. Izolată, persoana se Închide În sine, trăindu-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
trecut. Viața va deveni o tortură. Izolată, persoana se Închide În sine, trăindu-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
El se referă la o situație concretă, bine determinată și delimitată În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În cazul regretului, face apel la arhetipul suprem, la divinitate, care este chemată să judece actele mele. Căința este efortul de a mă putea prezenta În fața Judecătorului pentru a putea obține iertarea. Prin căință, eu doresc să mă desprind de vinovăție, să-mi anulez complexul de culpabilitate. Pentru M. Scheler, acest judecător, care este reprezentat prin conștiința morală, incarnează o „ordine invizibilă și un subiect moral personal care prezidează această ordine”. Căința mă Întoarce În trecut, la greșelile și faptele mele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
actul de căință, are loc, În sfera Eului meu personal, un act de desprindere interioară, de separație, Între Eul actual, care se căiește, și Eul din trecut, care a greșit. Acestea sunt două Euri ale aceleiași persoane, pe care, prin vinovăție, conștiința morală le pune față-n față. Pentru Spinoza, Kant și Nietzsche, căința este un simptom de dizarmonie interioară, care Întoarce sufletul persoanei Împotriva unui eveniment trecut, dar asupra căruia aceasta nu mai poate acționa, În fapt. Astfel, se poate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
rând la intelect și voință. Ea are un caracter autoreflexiv, prin care cel care a greșit reflectează asupra greșelii comise și vrea să Întreprindă un act de reparație. 3. Remușcarea Remușcarea este forma cea mai profundă a trăirii interioare a vinovăției de către persoană. În cazul remușcării, se suprapune amintirea actului negativ pe actul propriu-zis. Amintirea concentrează În ea durerea, suferința și doliul. F. Nietzsche spune că remușcarea este o „iluzie interioară”. Ea apare ca un spectru terifiant, care domină În totalitate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
amintirea actului negativ pe actul propriu-zis. Amintirea concentrează În ea durerea, suferința și doliul. F. Nietzsche spune că remușcarea este o „iluzie interioară”. Ea apare ca un spectru terifiant, care domină În totalitate persoana, Închizând-o În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Amintirea concentrează În ea durerea, suferința și doliul. F. Nietzsche spune că remușcarea este o „iluzie interioară”. Ea apare ca un spectru terifiant, care domină În totalitate persoana, Închizând-o În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter profund afectiv, care poate duce la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dintre căință-disperare-suicid? Răspunsul Îl aflăm, În mod paradoxal, În justificarea suicidului, ca gest simbolic. Pe de o parte, persoana, autoculpabilizându-se, plătește prin propria sa moarte; pe de altă parte, suicidul este gestul simbolic prin care persoana vinovată se desprinde de vinovăția sa, trecând Într-un alt registru al existenței. Regretul, căința și remușcarea, deși sunt forme speciale de Întoarcere În trecut ale persoanei, raportate la actele sale negative, au ca intenție interioară, ultimă, nevoia de reparație. Astfel, ele sunt forme prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
speciale de Întoarcere În trecut ale persoanei, raportate la actele sale negative, au ca intenție interioară, ultimă, nevoia de reparație. Astfel, ele sunt forme prin care spiritul, Întorcându-se către sine și recunoscându-se vinovat, dorește să se elibereze de vinovăție. Ele exprimă un efort interior de restaurare al persoanei, un act compensator sau, mai exact, de răscumpărare. 29 CĂDEREA FIINȚEI UMANE (PATOLOGIA PSIHOMORALĂĂ Delimitarea domeniului Termenul de patologie este, de regulă, consacrat medicinii. El asociază suferința cu o tulburare. Bolnavul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În clinica psihiatrică, ci un personaj care ilustrează nebunia. El are un rol special care se raportează la un conflict. Acest conflict se construiește Întotdeauna pe o abatere de la normele morale. În cazul acesta, nebunia culturală are În centrul ei vinovăția tragică, complexul de culpabilitate. Tot În seria nebuniei culturale se Înscriu nebunia eroică, ilustrată de nebunia lui Ahile, și nebunia abandonului, reprezentată de sinuciderea Didonei. O formă intermediară, Între nebunia culturală și nebunia psihomorală, o reprezintă posesiunea demoniacă. Aceasta din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o Încarcă. Acestea, dincolo de aspectele psihologice conflictuale pe care le presupun, contribuie Într-o măsură apreciabilă la devalorizarea morală a individului. Catharsisul, În cazul terapiei morale, trebuie să se adreseze conștiinței celui aflat În suferință. Conștiința acestuia, Încărcată de sentimentul vinovăției, al rupturii, al frustrărilor este cea care trebuie restaurată. Restaurarea conștiinței rănite este condiția restaurării sufletești și morale a Eului care a pierdut Încrederea În sine și, o dată cu aceasta, sensul de a fi. Restaurarea conștiinței se realizează numai prin reînvestirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
te separi de rău și să te reîntorci la bine, să dorești redobândirea virtuților pierdute. Prin acest efort interior, persoana sa afirmă pe sine. Atât negarea de sine, cât și afirmarea de sine sunt acte de voință dictate de conștiința vinovăției, dar și de datoria anulării acestei vinovății. Din acest motiv, orice restaurare a ființei morale devine un act strict personal, care depinde de conștiința și de voința persoanei. Nimeni nu i-l poate impune În afara conștiinței sale morale care-i
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reîntorci la bine, să dorești redobândirea virtuților pierdute. Prin acest efort interior, persoana sa afirmă pe sine. Atât negarea de sine, cât și afirmarea de sine sunt acte de voință dictate de conștiința vinovăției, dar și de datoria anulării acestei vinovății. Din acest motiv, orice restaurare a ființei morale devine un act strict personal, care depinde de conștiința și de voința persoanei. Nimeni nu i-l poate impune În afara conștiinței sale morale care-i judecă actele. Rolul terapeutului se limitează la
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]