23,803 matches
-
la 8 mai 1921, moment semnificând "victoria simbolică a leninismului împotriva oportunismului și reformismului în mișcarea muncitorească din România" (Roller, 1952, p. 553). Triumful organizațional al mișcării muncitorești avea să fie umbrit însă de un alt capitol tragic, procesul din Dealul Spirii, început în 1922 împotriva liderilor comuniști. "Teroarea a domnit înaintea și în timpul procesului. Acuzații erau maltratați până și în sala de sedință" (Roller, 1952, p. 555). Momentul de perigeu, experiența de maximă încărcătură dramatică, se produce în 1924, prin
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
menține propria onestà, cum nu este nicio reprezentare a triumfului grupului asupra forțelor distructive reprezentate de ciumă. Mai curând avem portretizarea unei lupte, care are loc în sufletul a șapte femei și a trei bărbați, timp de două săptămâni, pe dealurile de lângă Florența.”231 Ciuma devine o metaforă a pasiunii care nu poate fi stăvilită, iar tinerii au știut să evite și necruțătoarea boală, dar să-și controleze și instinctele firești, omenești, cultivând o aristocrație spirituală, distinsă. O altă doamnă elevată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care se luptă cu pasiunea ce crește în ei, cunoscând o evoluție de la inocență spre o maturitate a sentimentelor, pentru ca, în final, să se resimtă acut sentimentul disperării. Un simplu băiat de la țară, Africo, surprinde într-o zi, de pe înălțimea dealului ce se va numi mai târziu Fiesole, nimfele Dianei în timp ce se îmbăiau, și astfel se îndrăgostește de una dintre ele, Mensola. Dragostea devine puternică, tânărul nu-și mai poate găsi liniștea și pleacă în căutarea ei. O găsește, dar nimfa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fi comparată cu un text boccaccesc mai timpuriu, Comedia delle ninfe fiorentine: „Ca scriere pastorală, Ninfale reprezintă un nou echilibru. Africo o caută pe Mensola în pădure amintindu-ne de predecesorul său Ameto în căutarea Liei, de data aceasta pe dealurile Florenței. Dar spre deosebire de cea a lui Ameto, dragostea lui Africo este simplă, pasională, nu implică divagații morale.”619 Ninfale nu este o povestire mitică în care forțele cosmice se opun una alteia, ceea ce se evidențiază este „un mit burghez al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pentru inspirația și cultivarea cu precădere a surselor clasice. La sfârșitul cărții, fantoma defunctului soț îi cere naratorului să se roage pentru el, deoarece este evident că femeia nu o face, naratorul ajungând, semnificativ, dintr-o vale întunecoasă pe un deal luminos, unde se simte eliberat de toate dorințele trupești, concupiscente, și se simte pregătit să-i ajute pe 1028 „un animal imperfect, surescitat de o mie de pasiuni, neplăcute și abominabile chiar de a fi amintite, cu atât mai puțin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
încă din 1883, la 33 de ani, încât spune că ce a creat între 1883-1889 sunt simple reluări din memorie, chiar traduceri care l pun sub incidența plagiatului sau lucrări slabe, vădind o minte răvășită, cum ar fi „Sara pe deal” - și oricât ar fi trăit în continuare, după 1889, n-ar mai fi fost capabil de creații noi. Vorbele lui din amintita „Prefață” sunt înțelese „ziaristic”, adică aproape invers: „Avem convingerea nezdruncinată că, dacă mai trăia sănătos încă douăzeci de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
noi” față de volum, publicate în presă, de el însuși sau de prieteni, cunoscute de Titu Maiorescu. De la 1883 (ediția princeps) până acum, în 14 martie 1888, prin presă se publicaseră: l. Diana, 1884, 2. Din noaptea, 1884, 3. Sara pe deal, 1885, 4. La steaua,1886, 5. Nu mă înțelegi, 1886, 6. De ce nu-mi vii, 1887, 7. Kamadeva,1887. Titu Maiorescu preia, în ediția a III-a (care apare în vara lui 1888) în ordine, la sfârșitul ediției: La steaua
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
publicată în „Convorbiri literare” și este imposibil ca el să nu fi știut de publicarea ei, Oricâte stele, în „Familia” și chiar o citise, Nu mă înțelegi, într-un „Album” unde și el, Titu Maiorescu, avea un text, Sara pe deal, în „Convorbiri literare”. De ce nu preia și aceste poezii și-i cere poetului încă (alte) „poezii nepublicate”? Rezultă că el îi cere și poetul se referă strict la poeziile scăpate din ediția princeps, nepublicate acolo nu în altă parte. Și
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
editoriale este tot ce nu putem stabili cert dar locul ei între Dorința și Mortua est! se justifică. În fond, Dorința este o chemare: „Vino-n codru...” iar după ea s-ar potrivi De ce nu-mi vii, apoi Sara pe deal, după care La steaua... ar face o bună trecere pentru ca Diana să se încadreze cu Pajul Cupidon, etc. Este mult mai simplu de înțeles că Eminescu vrea să atragă atenția asupra poeziilor care lipsesc din volumul său, la acestea revine
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
alături de ziarul său: „Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni. Dar mai mult de trei zile n-aș avea, pentru că eu nu am vacanțe, ci trebuie să trag ca catârii, greu la vale și greu la deal.” (Vezi tot acolo, p. 241; editoarea de azi transcrie vacanță când se vede clar vacanțe) Fragmentul al treilea sare, tot pentru a demonstra povara ziaristicii, la o scrisoare din septembrie 1882: „ Ei, dac-ai ști cum salahoria asta în care
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cu sentimentul precis și economic al cântecului și cu glasul expresie a sângelui, care zeci de ani a urcat munții și a cutreierat văile sub îndemnul și porunca unui destin, evocă un orizont specific orizontul, ritmic și indefinit, alcătuit din deal și vale". 118 "Orizontul", reflectat prin intermediul limbajului artistic, este diferit, spațiul real dând naștere spațiului imaginar; astfel, "cântecul alpin" ține de specificul muntelui, "jocul argentinian" descrie insulele pampas, iar "ceardașul" unguresc pune în valoare pusta; doina oglindește "infinitul ondulat", dansul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
iar "ceardașul" unguresc pune în valoare pusta; doina oglindește "infinitul ondulat", dansul românilor fiind "dansul lent al unui om care suie și coboară, chiar și atunci când stă pe loc; sau al unui om definitiv legat de infinitul ritmic alcătuit din deal și vale, de infinitul ondulat" 119. Fiind "cea mai veche formă de artă", dansul popular "este cel mai social dintre toate categoriile artei populare" 120, însoțind omul în toate momentele esențiale ale vieții: naștere, nuntă, moarte. Etimologic, hora provine de la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la popoarele mediteranene. Purificator și dătător de viață, "focul viu" apare în ritualurile și ceremoniile specifice sărbătorilor calendaristice.153 În mitologia românească, focul nou, de primăvară, este sărbătorit de Alimori (Transilvania și Banat), când se rostogoleau "roți de foc" pe dealuri. De Paști, se aprind focuri peste care sar flăcăii satului. La unele etnii englezi, bulgari, sârbi, albanezi, huțuli, "buturuga de Crăciun" simbolizează "focul viu", având caracter apotropaic. Focul arhetipal, din legendele românești, este transcendent, învestit cu puteri demiurgice, desăvârșind destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cât și simbol al extincției universale: "Vântul e un om cu aripi, da o aripă i-a luat Dumnezeu, că era prea tare. Sfârșitul lumei are să fie cu vânt, atunci are să fie vântul așa de mare, că va face una dealul cu valea și toate cele se vor prăpădi."167 Părtaș la facerea și desfacerea lumii, vântul devine hierofanie: "Vântul e duhul lui Dumnezeu. Vântul e gândul lui Dumnezeu. Vântul e Sfântul Ion"168; "Vântul e sfânt, e tare bun. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din pahar a scăzut, se spune că fericirea nu va fi deplină, că le va merge rău în acel an.356 Într-o colindă bucovineană, apa apare ca spațiu al transcendenței, dar și ca leitmotiv al spațiului poetic: "Acolo-n deal / După deal, / Florile dalbe! Este-un tău / Și-un ferdeu / Și se scaldă Dumnezeu, / Dumnezeu / Cu fiul său, / Tot se scaldă / Și se-ntreabă: Ce-i mai bun pe-acest pământ? / Bunu-i boul săleacu, / Că răstoarnă pământu / Și revarsă grâu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a scăzut, se spune că fericirea nu va fi deplină, că le va merge rău în acel an.356 Într-o colindă bucovineană, apa apare ca spațiu al transcendenței, dar și ca leitmotiv al spațiului poetic: "Acolo-n deal / După deal, / Florile dalbe! Este-un tău / Și-un ferdeu / Și se scaldă Dumnezeu, / Dumnezeu / Cu fiul său, / Tot se scaldă / Și se-ntreabă: Ce-i mai bun pe-acest pământ? / Bunu-i boul săleacu, / Că răstoarnă pământu / Și revarsă grâu roșu. / Tot
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
unei văduve: "Zice că, pe timpul când prigoneau jidovii pe Domnul nostru Isus Hristos, merse fiul unei văduve la o fântână cu cofa ca să aducă apă. Ajungând el la fântâna aceea și luând apă, se întoarse pe încetul înapoi până pe vârful unui deal și acolo se pune un pic să se odihnească. Iată însă că, pe când sta el acolo și se odihnea, vede că vine un om tot într-o fugă asupra lui, și, cum ajunge, îi zice: Fiule! Lasă-mă să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ale Bucovinei, exista o sărbătoare numită "Ardeasca" (de la arderea focului, de la verbul "a arde" și substantivul "iască"), ce se ținea de Bobotează. După sfințirea apei, fetele și flăcăii luau cărbunii rămași de la focul făcut pentru aprinderea "săcălușelor", mergeau pe un deal și făceau un foc, aruncând peste cărbuni paie și frunze uscate. Apoi, se prindeau în joc, în jurul focului, iar când flăcările se mai potoleau, săreau peste foc. În afară de acest obicei, se mai făcea un foc în grădini, pentru a afuma
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tăciunii rămași se afumau casa și grajdul, pentru a sfinți gospodăria, ferind-o de toate răutățile și de spiritele necurate.424 O altă datină închinată "focurilor", în jurul cărora se joacă alteori se fac "roți de foc" care se rostogolesc de pe dealuri datină păstrată aproape peste tot teritoriul românesc, cu denumiri specifice Alimori, Priveghi, Hodăițe, Hodaize, Hopaize, Opaiț se sărbătorește la Lăsatul Secului, înainte de Postul Paștelui.425 Tot cu rol apotropaic, se fac focuri și în ziua de 40 de sfinți; cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și-l albește / Și-n izvor se limpezește, / Tot pe mine mă iubește."64 Apa descântată capătă valențe magice prin intermediul dialogului imaginar, construit pe baza paralelismului analogic: " Bună dimineața, apă curgătoare. / Mulțumesc, maică, frumoasă ca o floare. Tu ai spălat deal și vale / de mâl, de piatră și rugină, / Spală-mă și pe mine de uri, / de guri, / de urgie, / de mânie, / să rămân curat / și luminat, / cum domnul m-a dat. / Toate gurile / și urile / Să se ducă pe drum
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
că eu-s mai frumoasă, alta, ia-mă pe mine, că eu am miros mai plăcut, și așa una zicea una, alta iarăși alta, tot lăundându-se, numai ca să le iaie; dară cum au rupt-o, au și început munții și dealurile a alerga unul cătră altul și a se izbi cap în cap."93 În povestirile huțule, elementul primordial (focul, aici) prinde viață, deținând taina "sorților" omului: "Solomonca citește semnele pe care flăcările încearcă să i le arate"94, "știe că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
transfigurează umanul, transformându-l în ființă cosmică: "Frunzuliță și-o sulfină, / Cresc trei flori într-o grădină, / Eu m-aplec, ele se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. Eu mă plec să le miros, / Ele se pleacă mai jos. Câte dealuri și vâlcele / Toate-s pline de-a mea jele, / Câte dealuri și ponoară / Toate-s pline de-a mea pară."109 Percepția naturii este antinomică, de la imprecația fățișă, la dialogismul evocator al codrului: "Ardă-l focul, codru des, / Că dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cresc trei flori într-o grădină, / Eu m-aplec, ele se-nchină, / Mă cunosc că sunt străină. Eu mă plec să le miros, / Ele se pleacă mai jos. Câte dealuri și vâlcele / Toate-s pline de-a mea jele, / Câte dealuri și ponoară / Toate-s pline de-a mea pară."109 Percepția naturii este antinomică, de la imprecația fățișă, la dialogismul evocator al codrului: "Ardă-l focul, codru des, / Că dintr-însul nu mai ies. Codru-i des, poteca-i grea, / Munții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de cuc prin cuiburele; Plânge locul unde șed, / Cărarea pe unde merg; Plânge patul, când mă culc, / Drumul pe unde mă duc. Plâng și ele, plâng și eu, / Că mi-a fost norocul rău. / Mi-a fost casa sus pe deal / Ș-am trăit viața cu-amar. / Mi-a fost casa sus sub munți, / Unde glas de om n-auzi, / Numai cuci și păsărele, / Ca să mă mângâi cu ele; Numai păsări ciripind, / Când și când cucul cântând, / Mai pe urmă cânt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cresc, / Colea-nfloresc, / Dincolo se veștejesc. Dar feciorul săracul / Este ca grădinarul, / Când se plimbă prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă și tace. Rupe floarea care-i place. Uită-te, bădiță, uite, / Uită-te din deal în șes, / Ce-ai lăsat și ce-ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]