25,627 matches
-
și liniștea sufletească, trebuie să 108 renunțăm la ură, la invidie și la dorințe de răzbunare, toate acestea sunt boli ale sufletului și ele vor aduce cu ele în scurt timp boli ale trupului, trebuie să înlocuim în sufletul nostru frica cu credința și ura cu iertarea și cu iubirea. Numai așa vom reuși să trăim cu bucurie prezentul. Ajută-ne Doamne pe toți pentru a găsi calea cea bună și adevărată. Badea Gheorghe Babilon Acum 32 de ani, când am
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
dacă rămînea pe loc, Arsenie și vreo treizeci de mii de familii au însoțit armata ce se retrăgea. Grupului lor li s-au alăturat mulți alții din ținuturile otomane, care se compromiseseră sprijinindu-l pe invadator și cărora le era frică de răzbunarea otomanilor. Liderii sîrbi au convocat la Belgrad o adunare și au trimis la Viena un emisar, episcopul Isaiia Djaković, ca să discute poziția lor cu împăratul Leopold I. Ei au căzut de acord să-l accepte pe împărat drept
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
muncească. Nobilii erau de asemenea nemulțumiți de starea agriculturii. Unora dintre ei nu le plăceau sau erau plictisiți de îndatoririle lor feudale, cum erau cele legate de tribunalele de pe domeniile senioriale și cele referitoare la administrația locală. Alții trăiau cu frica de marile răscoale țărănești, cum fusese cea a lui Horea din secolul anterior. Cei mai luminați dintre ei doreau să scoată profituri mai mari de pe moșiile lor. Urmînd exemplul clasei lor din Britania și Prusia, ei căutau să obțină controlul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
să fie judecat de un tribunal militar, cîteva condamnări la moarte fiind executate ca urmare a aplicării acestei măsuri. Alți proprietari musulmani au fost victimele unor hărțuiri extrem de violente. În aceste condiții, celei mai mari părți a musulmanilor le era frică să se întoarcă la vechile lor cămine sau să rămînă pe loc. În cele din urmă, țăranii bulgari au obținut pămînt după efectuarea unor anumite plăți către stat și achitarea unor compensații proprietarilor originari. Rezolvarea chestiunii pămîntului impusă după terminarea
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
diferit. Și diferența asta trebuia pusă în seama a ceva. Îmi plăcea să cred că îmi făcea curte cu asta, deși poate era doar datoria ei, avea în fișa postului trecută să ne dea speranțe. Pregătire psihologică. Multora le e frică de mine. Nu pentru că aș avea nu mai știu ce moacă monstruoasă. Dar scriu - și asta e deja subversiv. Nu mă pot supraveghea, verifica. Pot face ceva fără ca ei să intervină. Să mă cenzureze. Sunt periculos, monstruos, pentru că acolo, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fii, dar să nu-i mai auzi. Lipsa sunetelor era cel mai bun combustibil pentru scris. Vidul care trebuie mereu populat. Și-mi auzeam prietenii din liceu, din copilărie. Și totul era așa de real, că uneori mi se făcea frică. Mă detașasem suficient încât să mă doară fix în cur de toți. Scriam noaptea în sala de mese prin bunăvoința personalului. Pereții albaștri și o fotografie cu băile de la Govora compuneau peisajul sumar. Era cald. Calorifere care duduiau. Cald. Foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
imaginația asta să nu o ia razna în direcții imprevizibile. Scrii pentru că altceva nici nu ai mai putea face, n-ai de ales, altceva nu te pricepi să faci. Singura acțiune posibilă. Scrii, cum am mai spus, pentru că ți-e frică. Scrisul ca un descântec de trecut frica. Mi-era frică și, în plus, mă enervau la culme toți pacienții ăștia care se obișnuiseră al dracului de bine cu condiția lor. Pe cuvântul meu, mă convinsesem că nu se însănătoșesc decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în direcții imprevizibile. Scrii pentru că altceva nici nu ai mai putea face, n-ai de ales, altceva nu te pricepi să faci. Singura acțiune posibilă. Scrii, cum am mai spus, pentru că ți-e frică. Scrisul ca un descântec de trecut frica. Mi-era frică și, în plus, mă enervau la culme toți pacienții ăștia care se obișnuiseră al dracului de bine cu condiția lor. Pe cuvântul meu, mă convinsesem că nu se însănătoșesc decât oamenii care chiar vor să se vindece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Scrii pentru că altceva nici nu ai mai putea face, n-ai de ales, altceva nu te pricepi să faci. Singura acțiune posibilă. Scrii, cum am mai spus, pentru că ți-e frică. Scrisul ca un descântec de trecut frica. Mi-era frică și, în plus, mă enervau la culme toți pacienții ăștia care se obișnuiseră al dracului de bine cu condiția lor. Pe cuvântul meu, mă convinsesem că nu se însănătoșesc decât oamenii care chiar vor să se vindece. Boala le dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pot să dorm. Tu poți? Toată viața mea am dormit destul de puțin. Noaptea mă sculam și mami și tati trebuiau să stea de vorbă cu mine. Atunci îmi zicea tati că-n pădure sunt lupi. Și mie mi se făcea frică și nu mai dormeam deloc. Dacă eram cuminte, tata mă lăsa să-i ascult bătăile de la aparatul ăla pe care i l-au pus doctorii la inimă. Noaptea se aude mai bine. Odată am visat un telefon care alerga prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să fac reverențe că mă băgase în seamă. Metenele, plecăciuni. De-aia dăruiești, încercam să demontez mecanismele psihologice ale lui D.V., pentru a primi în schimb recunoaștere. Or, io așa ceva nu făcusem. Problema e că nu sunt genul. Uneori, de frică să nu par pupincurist, devin mitocan. E o chestie de care încerc să scap și de aceea mi-o și asum. Și nu regret ce s-a întâmplat. Dar am avut așa, un gust amar. Râs amar, acru. Ce simplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
chiar fac pregătire foarte serios, de-aia m-a enervat veterinarul - să mă acuze tocmai de superficialitate. Îi pun pe oameni să-și aducă aminte tot felul de chestii, să rememoreze, să descopere în ei chestii de care le era frică să vorbească. Hai că devin maniheist. Prea văd totul doar în alb și negru. Și nu e în regulă atâta lipsă de nuanță, să faci o împărțeală din asta extrem de rigidă, io, deoparte, eroul pozitiv, singur împotriva tuturor, și, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
de pe cântarul electronic, la fel. Ăsta e avantajul tehnicii. Cică oamenii au fost mult timp obligați să trăiască între ai lor, într-un grup de oameni cu care se cunoșteau, cu care aveau relații, după care au intervenit orașul și frica de ceilalți, pe care nu știi de unde să-i iei, așa că încerci să-i eviți, toate construcțiile, toate instituțiile se bazează pe încercarea asta de a-l evita pe celălalt, de a avea cât mai puține contacte cu el. - Altceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
acum. Șăfu era un personaj atât de excentric, încât era extrem de greu să încropești niște sentimente coerente vizavi de el. O apariție de un asemenea calibru atrăgea permanent priviri. Râsete, rumoare. Dar și o idee de respect atrăgea. Ți-era frică de el. Atât de ciudat, încât nici nu știai de unde să-l iei. Sentimente amestecate, confuze. Așa trebuie spus cel mai bine. Dacă-l priveai din avion, n-ai fi crezut cu nici un chip că e doar în liceu. Părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
-l umilească asta. Uneori mă întrebam dacă nu cumva întârzia intenționat, ca să aibă motiv să se certe cu profa. Își permitea. Avea alt statut decât noi. La WC mergea la profesori. Și asta întărea bănuielile lui Cârnatu că îi era frică să nu-l deconspirăm cumva. Sau făcea asta dintr-un acces de nonconformism și, neavând antrenament la așa ceva, fiind obișnuit să facă frumos sluj, devenea kitsch. Io nu credeam ce bârfea Cârnatu, iar pe Șăfu îl consideram aproape un tip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu fărașu’ de pe jos. Toți credeau că Șăfu o să-l pârască la dirigu’ sau o să aștepte vreun profesor ca să plece cu el pe la intrarea din față, cum făcea de obicei. Faze de tocilar pupincurist. Dar nici atunci nu ieșea de frică. Doar ca să sfideze. Imita comportamentul profilor, pentru a le arăta că sunt penibili. Nu, nene, la unu fără zece punct, a ieșit. Prin spate. Pe la WC. Noi, tiptil, după el. S-a dus prin spate, a oprit la budă și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
-și asume sarcina de a rescrie lumea asta. Să întemeiezi prin scris. Să propui o alternativă. Odată am omorât un om scriindu-l. Poate am să vă mai povestesc despre asta. Sigur o să vă povestesc. De asta mi-era cumva frică să mă apuc din nou de scris. Sau, dacă aș fi scris, trebuia să scriu o carte frumoasă, o carte care să țină lumea asta în viață. Să-i dea un sens, să o justifice. Nu să o distrugă. Simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mă schimb io dacă doresc să scriu, să-mi iasă. Atunci, în spital, mi-am dorit să fiu bun, să fiu bun în semn de protest. De foarte puține ori spuneam ceea ce gândeam - și asta era nasol. Să-ți fie frică de ceea ce gândești. Așa cum unii nu suportă hrana naturală, untul natural, doar surogate cu E-uri - și în mine apăruse o frică de autentic. Îmi fabricam un discurs pentru fiecare personaj cu care intram în contact. Pur și simplu, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în semn de protest. De foarte puține ori spuneam ceea ce gândeam - și asta era nasol. Să-ți fie frică de ceea ce gândești. Așa cum unii nu suportă hrana naturală, untul natural, doar surogate cu E-uri - și în mine apăruse o frică de autentic. Îmi fabricam un discurs pentru fiecare personaj cu care intram în contact. Pur și simplu, mă gândeam că acel discurs m-ar ajuta să comunic cu el. Are față pentru discursul pe care i-l ofer. V-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
miting. Și de atunci nu mai părăsiseră cartierul. Spunea un prieten de-al meu că linia lui 41 e pentru oamenii ăștia un fel de frontieră, iar dincolo de ea e altceva, e alt oraș, de care lor le e o frică cruntă. Pe care nu-l mai înțeleg. N-au față de centru. Acceptă asta nu asumat smerit, ci reprobator față de nenorociții care se învârt pe acolo, prin centru. Mai mergeau la mormântul lui Ceaușescu, puneau flori. Odată îmi povestiseră cum l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ta. Ești și tu responsabil peste un spațiu al tău. Înseamnă un reșou - singura sursă de căldură. Și calorifere pe care ți se lipește mâna. Înseamnă dușuri care se deschid doar cu patentul. Înseamnă un WC pe care ți-e frică să te așezi. După aia lucrase la o televizune. Îmi povestea cum e pe-acolo. Vrei să lucrezi la TV, trebuie să te culci cu Ciorăscu. Curva aia de Mogoșanca, cum crezi că a ajuns să aibă emisiune? Și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
zic. Fugi, măăăă! Când eram mic, simțeam o plăcere nebună să trag fetițele de păr. Le pândeam să le bat. Nu e bine să vă spun, dar așa a fost să fie. O plăcere idioată, de care acum mi-e frică să-mi amintesc. Amintiri și dimineți jenante. Ce să faci cu ea mai departe? Să-i dai una, cum făceam pe vremuri. S-o bați ca s-o întindă, să te lase cu ale tale. Puțin îmi pasă de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
la spovedanii, după care mă trezesc cu un potop de babe pe capul meu, aaaaa, nu știu io, părinte, că despre mine ai vorbit? La țară sunt oamenii mai curioși, se plictisesc. Și sunt și mai ascunși așa. Le e frică. Odată mă întâlneam cu o bătrână care mă studia, mă iscodea, părinte, io ți-aș spune matale ceva, dar... se codea, dădea din colț în colț, am au ba față să mi se destăinuie, să-mi încredințeze așa o chestie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să scrii despre niște oameni și dup-aia să pleci imediat din locul ăla! Să nu mai ai niciodată de-a face cu ei. Nu era prima dată și nu era nici singurul care să-mi spună că îi e frică de mine, se teme să se desfășoare, din cauză că io aș putea transforma prestația lui în text și asta nu se știe dacă i-ar pica bine. Într-un fel, ținea la mine, era mândru că are un prozator în parohie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bube dulci”, toate ca rezultat direct a unui „mélange interetnic”, aș spune greco-turco-machedon. Singurul aspect pe care nu l-a deprins, înclin să cred că i-a fost și teamă oarecum, a fost „turnarea cositorului”, practică turcească de îndepărtare a fricii, a oricărui tip de frică. Bunica o făcea cu mare responsabilitate și doar atunci când situația cerea acest lucru în mod evident. Cositorul era topit în timp ce bunica spunea o serie de rugăciuni murmurate pe vârful buzelor, percepția în plan auditiv fiind
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]