KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...909 910 911 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

astea, nu pot să nu fiu superâncântată. — Să-nțeleg că tu n-ai de gând să-mi lași mie nimic? mă întreabă Luke blând. — Ba da, normal! exclam. Adică - normal că-ți las! — Nu vreau să te presez, zice Luke, zâmbind cu toată gura către Michael. — Ba da, îți las! zic, roșie ca racul. Doar că până acum nu m-am gândit deloc la asta! Pentru a-mi disimula ceața din creier, iau o pară și încep să mușc din ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
punându-și paltonul. Trebuie să plecăm. — Mulțumesc că ați venit, spune Michael și îmi strânge mâna în clipa în care mă aplec să-l pup. Mi-a făcut mare plăcere. — Și nu ne uita cu nunta! spune Luke, și îi zâmbește lui Michael. Nu scapi așa ușor de îndatoririle de cavaler de onoare! — Sper din suflet că nu! spune Michael. Apropo, la petrecerea de logodnă am avut o mică nedumerire, vorbind cu diverse persoane. Unde faceți nunta până la urmă, în Anglia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
iar ținuta trebuie să fie „casual“. Și ideea ei de casual e să-și tragă pe ea o pereche de pantaloni de trening și un tricou Hanes. — Arăți ca naiba, zice în clipa în care intră. Ce-ai pățit? Nimic! Zâmbesc cât pot de radios. Sunt doar puțin preocupată de niște chestii. — Te-ai certat cu maică-ta? Ridic imediat capul. — Nu, zic precaută. De ce mă întrebi asta? — E de la sine înțeles, spune Laurel. Toate miresele se ceartă cu mamele lor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nimic? zic, absolut șocată. — A, ba da. Am chemat poliția. Bărbia i se încordează, în timp ce își încheie nasturii rochiei. S-au dus și au luat-o la întrebări, i-au scotocit și apartamentul. Dar n-au găsit nimic. Evident. Îmi zâmbește un pic ciudat. Și pe urmă a aflat Bill. Și a făcut plici. S-a dus la poliție și le-a spus... ei, nu știu exact ce le-a zis. Dar, chiar în ziua respectivă, poliția m-a sunat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu e bine să te pui cu ea. — Becky, știi cumva ceva de chestia asta? mă întreabă pe un ton amabil. — Ăă... Îmi dreg glasul. Chestia e că... — Înțeleg. Lisa, mi-e teamă că a fost o mică confuzie. Îi zâmbește profi. Articolele acestea nu sunt pentru vânzare. Becky... te aștept la mine în birou. — Christina, îmi... pare rău, zic, simțind că mă fac roșie la față ca sfecla. Foarte rău. — Ce s-a întâmplat? spune Tracy. De ce nu sunt de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
fugă... — Îți sugerez să o iei de la început. Să faci câteva piese, cu foarte mare grijă... — Vreți să spuneți că sunt neglijent? Spun că trebuie să înveți să-ți duci un proiect până la capăt, trecând prin toate etapele. Christina îi zâmbește cu căldură. După aceea, mai vedem. — Dar pot să-mi duc un proiect până la capăt! sare Danny indignat. Ăsta e unul din punctele mele forte! E unul din... Altfel, cum ar fi acceptat Becky să-i fac eu rochia de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Becky! Mami se uită atentă la mine. S-a întâmplat ceva? — Nu! zic repede. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Totul e... perfect. Ce mă fac? — Știi... cred că mai bine mă duc să despachetez, zic și mă sforțez să zâmbesc. Să mă liniștesc un pic. În clipa în care închid ușa de la dormitor în urma mea, încă mai am același zâmbet firav pe față, dar inima îmi bubuie nebunește. Ce se întâmplă aici n-are nici o legătură cu planul meu. Nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
are și grătar zidit, două dormitoare cu baie... — Mami, noi stăm la New York. — Acum stați la New York. Dar n-o să stați acolo toată viața, nu? Pe termen lung. În glasul ei surprind o notă de îngrijorare și, în ciuda faptului că zâmbește, îi citesc încordarea din ochi. Deschid gura să-i răspund, și brusc, îmi dau seama că Luke și cu mine nu am discutat niciodată până acum ce vom face în viitorul mai îndepărtat. Poate pentru că eu una am pornit întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu Luke. Așa că... mergem înainte cu nunta. Mă frec pe față. Cred că am să ies puțin, să... iau niște aer. În clipa în care pășesc în grădină, doi grădinari se uită la mine și mă salută, iar eu le zâmbesc cu efort. Mă simt complet paranoică. E ca și cum port cu mine un secret atât de uriaș, încât trebuie neapărat să-l spun cuiva, altfel am să nu explodez. Îl simt aproape palpabil și vizibil, ieșind din mine ca o excrescență

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
eu cer o ciocolată caldă, în timp ce Suze scoate un pliculeț de ceai și i-l dă chelnerului. — Ceai de frunză de zmeură, îmi explică. Întărește uterul. Pentru naștere. — Aha, încuviințez. Pentru naștere. Normal! Simt un fior pe șira spinării și zâmbesc repede, pentru a-mi camufla spaima. În adâncul sufletului, nu sunt prea convinsă de chestia asta cu minunea de a da viață. Pe bune, uite la burtoiul lui Suze! Uite la mărimea unui nou-născut. Cum naiba iese ditamai... prin... Da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Închid telefonul și rămân cu ochii la el, tăcut, în mâna mea. Am făcut-o. — Bravo, îi spune moașa lui Suze. Hai, c-a fost tare fata! — Bravo, Bex, spune Suze, trandafirie la față. Mă strânge de braț și îmi zâmbește ușor. Ai făcut ce trebuia. Se uită la moașă. OK. Haideți să mergem. — Eu am să mă duc să... iau restul lucrurilor, zic și pornesc spre ușile duble de la ieșirea din spital. În momentul în care ies afară, în aerul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
păr negru din loc în loc, deasupra urechilor. Copilul lui Suze și al lui Tarquin. Aproape că-mi dau lacrimile... dar sunt mult prea fericită. E cel mai ciudat sentiment din viața mea. Îi întâlnesc privirea lui Suze și ea îmi zâmbește euforică. Strălucește toată din clipa în care s-a născut el și mă întreb dacă nu cumva i-au greșit doza de gaz ilariant. — Nu e absolut perfect? — Este. Îi ating unghiuța minusculă. Și când te gândești că a crescut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
zic cu recunoștință, întinzând mâna spre ceașcă. M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
genul despre care se spune că e un copil „floare la ureche“. — E reușit, nu? zice Suze, încântată. N-a plâns nici măcar o dată! — Pe bune, Suze, n-ai de ce să-ți faci griji. Iau o înghițitură de ceai și-i zâmbesc. O să-i spargi pe toți! Finerman Wallstein Avocați Finerman House Avenue of the Americas 1398 New York, NY 10105 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B 11th Street W 251 New York NY 10014 6 mai 2002 Stimată domnișoară Bloomwood, Vă mulțumesc pentru mesajul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
în el, n-a făcut decât să dea din mânuțe în toate părțile și s-o țină tot într-un „oaaa“! După care am încercat să-l iau cu mine la cumpărături - și, la început, totul a fost perfect. Oamenii zâmbeau spre cărucior și spre mine, iar eu începusem să fiu destul de mândră de mine. Însă dup-aia am intrat la Karen Millen, și tocmai puneam pe mine o pereche de pantaloni de piele, când a început să urle ca din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
spui doar lucrurile pe care dorește să le știe. Și, pe de altă parte, nu cred că Luke chiar trebuie să știe deocamdată despre toate astea. Au mai venit niște daruri de nuntă, spune. Pune cutiile pe masă și îmi zâmbește cu gura până la urechi. Ne apropiem cu pași repezi! Da! Da, așa e! Încerc să râd, dar nu prea reușesc. — Ei, alt toaster... dar, de data asta, de la Bloomingdales. Se încruntă. Becky, câte liste de cadouri avem? Nu știu. Câteva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
un voal gros de tot... iar sosia lui Luke va spune că s-a tăiat în timp ce se bărbierea și va avea fața acoperită cu un bandaj uriaș... și în timpul ăsta noi o să zburăm liniștiți spre Anglia... — Becky, ferea! zice Christina zâmbind, iar eu ridic privirea, tresărind. Dumnezeule, era cât p-aci să dau peste un manechin. — Tot cu gândul la nuntă? continuă, în timp ce intru în raionul de shopping personalizat. — Ai ghicit, spun veselă. — Arăți mult mai relaxată de la un timp, spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
minți. — Cum... ai zis că-l cheamă pe prietenul tău? arunc în treacăt. — William. Își schimonosește buza, a dispreț. Auzi cum îi spunea ea: Bill! O, Doamne. Ea e. Blondina practicantă. Și e chiar aici, în fața mea. OK. Continuă... să zâmbești. N-o lăsa să se prindă că bănuiești ceva. În adâncul sufletului, sunt furioasă la culme. Asta e femeia pentru care a fost aruncată la coș Laurel? Pentru tembela asta? N-am văzut o tipă mai banală în viața mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-se în oglindă. — Dar nici măcar n-am început! — Și ce dacă? Gata, m-am hotărât. Pe-asta o iau. Se uită la ceas. Și, în afară de asta, sunt și cam pe fugă. Îmi desfaci fermoarul, te rog? — Amy... mă sforțez să zâmbesc. Cred că, totuși, n-ar fi rău să mai încerci câteva înainte de a te hotărî. — N-auzi că n-am nevoie să mai încerc nici o rochie? Ai ochi foarte bun. — Ba nu, deloc! E groaznică! spun fără să mă gândesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
aseară și simt cum mă sufoc de groază. O, Doamne. E clar ca lumina zilei. A aflat de cealaltă nuntă - și a venit să-mi ia gâtul. Robyn reapare în ușă, cu un coș cu brioșe și îl pune jos zâmbind. Mă holbez la ea, paralizată de frică. — Robyn! zic cu glas răgușit. Nu... mă așteptam să te văd aici. Nu e un pic cam... devreme? — Când e vorba de clienții mei, nu există prea devreme, spune Robyn, cu un licăr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-o mai moale. — Becky, nu sunt invalid, ce Dumnezeu! spune Michael ușor iritat. Parcă ești fiică-mea. Sună telefonul, și las robotul să preia mesajul. — Și, cum merg pregătirile de nuntă? zice Michael, uitându-se în jur în cameră. A... bine! Zâmbesc larg către el. Mersi de întrebare. M-a sunat tipa care-ți organizează nunta să mă invite la repetiția pentru nuntă. Zicea că părinții tăi n-or să poată veni. Nu, zic după o pauză, nu pot să vină. — Păcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Îți trimit un fax? — Da. OK, da. E foarte bine. Trântesc receptorul și mă întorc pe canapea, încercând să par stăpână pe situație. — Da’ știu că mama ta e implicată cu trup și suflet în pregătirile de nuntă, spune Michael zâmbind. — A... da. Este. Telefonul începe să sune din nou și îl ignor. Voiam de mult să te întreb. Nu s-a supărat când i-ai spus că faci nunta aici? Nu! spun, înnodându-mi degetele la spate. Știu cum sunt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
piciorul și intru împleticindu-mă în sufragerie, exact la timp ca să-l aud pe Michael spunând: — Am auzit de planurile de nuntă. Sunt extrem de spectaculoase! Cu cine vorbești? îl întreb din buze. Cu mama ta, îmi răspunde el la fel, zâmbind. Aproape îmi scapă cutia din brațe. — Sunt sigur că totul o să meargă ca pe roate în ziua respectivă, spune Michael liniștitor. Tocmai îi spuneam lui Becky că admir faptul că v-ați implicat atât de tare în organizarea nunții. Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o rugăciune mută către toți zeii din ceruri. Ajutați-mă să iasă bine. Vă rog. Și, poate, după asta vom putea trage linie cu toții și ne vom putea vedea de viețile noastre. — Rockefeller Center, spune taximetristul, oprind, iar eu îi zâmbesc lui Luke, făcând eforturi să-mi ascund nervozitatea. M-am străduit să găsesc un loc cât mai departe de zona de interes a lui Elinor - și așa am ajuns la Rainbow Room de la Rockefeller Center, unde turiștii vin să bea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
aude nimeni. — Michael e singurul care știe. Și Laurel. Doar ei. — Și nimeni nu bănuiește nimic? — Absolut nimic, zic, exact în clipa în care Robyn intră în cameră. Bună, Robyn! Suze, vorbim mai târziu, OK? Pun telefonul jos și îi zâmbesc lui Robyn, care e îmbrăcată într-un taior roz aprins și are cască și walkie-talkie. — OK, Becky, zice, pe un ton serios și profi. Platoul numărul unu e gata. La Platoul doi încă se mai lucrează. Dar avem o problemă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]