22,890 matches
-
că arșița din zonele de deșert este mai suportabilă decât cea din pădurile tropicale umede. Aceasta se explică prin faptul că în atmosfera umedă sudoarea se evaporă lent, se adună în picături ce se preling pe corp și nu apare senzația de ușurare. 24.De ce nu putem bea apă de mare? Răspunsul este la îndemână dacă se cunoaște compoziția apei de mare. Aceasta conține săruri. 25.O cantitate de 100 g săruri provenite prin consumarea apei de mare, ajunse în sânge
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
o singură zeitate, În unele privințe fiind analoagă experienței unei „convertiri” (Nock, 1974), este redată, printre numeroasele locuri ale Discursurilor sacre, Într-un enunț unic al celui de-al II-lea logos: Într-adevăr ține de experiența mea să am senzația că l-aș atinge și să Îi simt sosirea și să rămân Într-o stare de mijloc Între somn și veghe și să vreau să Îmi ațintesc privirea asupra lui și să mă neliniștesc pentru un rămas bun timpuriu din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
preoți constituiau În cadrul vieții publice și private o castă, practic, atotputernică; mai mult, cunoștea situația de la Roma, unde preoții formau un grup cu o putere destul de mare. În schimb, nu vedea nimic asemănător În lumea germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de exemplu, e un articol de pură polemică personală, fără nici un punct comun cu un fragment de istorie literară.” Aceeași atitudine adoptă comentatorul și în recenzia la romanul Viață dublă de E. Lovinescu (6/1927), în care scoate în evidență „senzația de artificial”, „păienjenișurile abstracte”, „incompatibilitatea între talentul critic și talentul epic”. Ovidiu Papadima se manifestă și ca poet (Flori de mai și Luna, 4/1924), contribuind și cu traduceri din Gérard de Nerval. Imaginea vieții culturale românești a orașului este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
limbaj. Memoria are aproximativ aceleași caracteristici că la normalul auzitor, cea cognitiv-verbală se dezvoltă mai lent, în procesul demutizării, în timp ce memoria vizual-motrică și afectiva este mai bine dezvoltată. Imaginația constă în capacitatea de a crea reprezentări noi, pe baza ideilor, senzațiilor, percepțiilor acumulate anterior. Prin demutizarea surdomutului și dezvoltarea vorbirii la hipoacuzici se îmbogățește și perfecționează vocabularul și pronunția. Folosirea exagerată a limbajului gesturilor poate deveni un obstacol în învățarea limbajului oral, dar și folosirea metodei orale pure, chiar în educația
Integrarea ?colar? a copiilor cu deficien?e de auz by Ancu?a Mocan () [Corola-publishinghouse/Science/84054_a_85379]
-
folosire a anecdoticului și cantonarea în fragment, fără grijă pentru construcție, înlocuită prin adiționarea episoadelor sau prin intercalarea unor scene retrospective, ce tind să dilate limitele între care scriitorul își propune să nareze, fracturează unitatea romanului în capitole independente, sporind senzația de dezorientare epică. De altfel, nu puține capitole au fost publicate independent, ca nuvele, majoritatea în revista „Vers”. În fine, extrem de variată se dovedește a fi publicistica literar-culturală și eseistica din exil a lui P. Risipite într-o mulțime de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
degrabă este o carte ambițioasă, care îndrăznește să vorbească „de sus“ despre noi, oamenii. Dar îmi fac iluzia că ar putea-o citi oricine. Aș fi vrut să fie o carte adevărată, pe care fiecare cititor să o părăsească cu senzația că a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea că știe tot. Cel puțin, scriind-o, așa s-a întâmplat cu autorul ei. Două dintre capitolele acestui volum, Elementele fondului intim-străin și Răspunderea și vina
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
intransigent în privința poziției scriitorului: "Un poet care nu se consacră în întregime poporului său nu este poet". Îi simpatiza pe scriitorii ai căror cititori nu erau receptivi: "Acolo unde oamenii nu sînt interesați de literatură, scriitorul trebuie să aibă aceeași senzație pe care o are scînteia atunci cînd cade pe zăpadă"84. După perioada sămănătoristă, Iorga va deveni inflexibil și total dogmatic în privința "realismului naționalist"85. E greu de înțeles cum cineva familiarizat cu literatura universală ca Iorga putea adopta asemenea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
asociată cu regele și cu sistemul. Un întreg popor s-a unit și și-a abandonat plin de dispreț regimul, izolîndu-l. Nu a fost rostită nici o vorbă de ură, nu a fost aruncată nici o piatră, totul se rezuma la efervescența senzației de a fi cu toții umăr la umăr. Mulțimile i-au administrat regimului cea mai gravă insultă: acesta nu reprezenta nimic pentru ele, nesocotindu-l nici măcar subiect de batjocură. Mulțimea a mărșăluit pe lîngă Palatul Regal, cîntecele și strigătele pătrunzînd pînă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
silnică”. Sfârșitul primului război mondial a creat sau a ajustat frontiere, lăsând populațiile neatinse 6. După 1945, s-a Întâmplat exact invers: cu o singură excepție majoră, granițele au rămas relativ intacte, În timp ce oamenii au fost mutați. Politicienii occidentali Împărtășeau senzația că Liga Națiunilor și clauzele minorităților din Tratatele de la Versailles eșuaseră și că ar fi o greșeală să se Încerce resuscitarea lor. Prin urmare, au Încuviințat cu destulă ușurință transferurile de populație. Dacă minoritățile care supraviețuiseră În Europa Centrală și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În jurnalul său: „S-a sfârșit cu diminețile pline de speranță”. Omologul lui francez, André Philip, ministru socialist al Economiei Naționale, spunea același lucru, dar mai apăsat, Într-un discurs din aprilie 1947: „Ne amenință catastrofa economică și financiară totală”. Senzația de disperare și dezastru iminent era universală. „De două luni - relata din Paris Janet Flanner În martie 1947 - există În Paris, poate chiar În toată Europa, un climat de disconfort sporit și palpabil, de parcă francezii - sau toți europenii - așteaptă să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din cele trei mari puteri la Yalta și Potsdam și ca a treia putere nucleară după testarea cu succes a unei bombe britanice În 1952. Se baza și pe colaborarea strânsă dintre cele două țări În timpul războiului. și puțin pe senzația foarte englezească de superioritate față de cei care Îi Înlocuiseră pe tronul imperial 11. Americanii erau frustrați de faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau egal distribuite În societate -, Însă nemulțumirea acumulată față de rații și constrângeri, precum și aerul de paternalism puritan adoptat de unii oficiali laburiști (În special ministrul de Finanțe, sir Stafford Cripps) au contribuit la succesul conservatorilor În alegerile din anii ’50. Senzația că nu aveai de ales și nu Îți rămânea decât să te Încrezi În guvern făcea ca prima generație a Angliei postbelice să fie, spre deosebire de cea care avea să-i urmeze, „prudentă, timidă, recunoscătoare pentru orice nimic și cu ambiții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vârfurile generației. Pavel Kohout, care avea să capete În deceniile următoare faimă internațională ca disident și eseist/dramaturg postcomunist, s-a remarcat inițial În Cehoslovacia natală ca suporter ardent al noului regim. În 1969, el Își amintea că Încercase o „senzație de certitudine” În ziua loviturii de stat din februarie 1948, văzându-l pe Klement Gottwald, liderul partidului, În Piața Orașului Vechi din Praga, Împânzită de mulțime. Acolo, „În acea masă de oameni care pornise În căutarea dreptății și În acel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un funcționar sovietic mărunt care fugise În SUA În aprilie 1944, și-a publicat memoriile, intitulate Am ales libertatea. Când acestea au apărut la Paris În luna mai a anului următor, sub titlul J’ai choisi la liberté, au făcut senzație prin relatarea epurărilor sovietice, masacrelor și mai ales a sistemului concentraționar sovietic, Gulagul. În noiembrie 1947, la două luni după Întâlnirea Kominform din Polonia, unde liderii PCF fuseseră făcuți cu ou și cu oțet pentru că nu urmau cu sfințenie noile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Propaganda sovietică nu putea oferi un echivalent; până și progresiștii occidentali, atrași de filmul și muzica americane, se despărțeau aici de linia partidului. În primii ani ai Războiului Rece, competiția culturală a fost inegală. Elitele culturale din Europa aveau Încă senzația că Împărtășesc, dincolo de fracturile ideologice și chiar de Cortina de Fier, o cultură comună amenințată acum de America. Mai ales francezii au Îmbrățișat această poziție, În concordanță cu eforturile postbelice ale diplomaților de a sustrage hegemoniei americane politica internațională. De
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săptămânal săli de dans autorizate, iar la Începutul anilor ’50, numai În orașul Yorkshire din Huddersfield ființau 70 de cluburi muncitorești (deși generația tânără manifesta deja mai puțin interes pentru aceste tipuri de activitate socială). Asupra Europei continentale plana aceeași senzație că timpul s-a oprit În loc. Viața rurală din Belgia părea ieșită de sub penelul lui Millet: fânul era strâns cu furci de lemn, grâul bătut cu Îmblăciul, fructele și legumele culese cu mâna și transportate În căruțe trase de cai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța și Austria; pe de altă parte, catolicismul era puternic, de secole, exact În acele regiuni europene care s-au schimbat cel mai puțin În acei ani. Mai presus de orice, Biserica Catolică le oferea enoriașilor un lucru foarte prețios: senzația de continuitate, calm și siguranță Într-un univers care se schimbase violent În ultimul deceniu și avea să se transforme și mai spectaculos În anii următori. Biserica Catolică a câștigat În acești ani de tranziție tocmai pentru că era asociată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât În majoritatea țărilor de pe continent, mergeau la piață de două ori pe zi, pe jos sau cu mijloacele de transport În comun, la fel ca mamele și bunicile lor, pe vremuri. Marfa din țări străine era exotică și costisitoare. Senzația generală de restricție era accentuată de controlul călătoriilor În străinătate (pentru a reține În țară prețioasa valută străină) și de legislația care Împiedica circulația muncitorilor străini și a altor imigranți (În Franța, republica postbelică a menținut În vigoare legislația din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al spectrului politic. Pentru viața spirituală, anii ’70 au fost deceniul cel mai trist din secolul XX. Pe de o parte din cauza circumstanțelor evocate mai sus: scăderea economică abruptă și de lungă durată, alături de violența generalizată din viața politică, dădea senzația că „vremurile bune” ale Europei s-au dus, poate pentru mult timp. Tinerii nu mai căutau să schimbe lumea; căutau doar o slujbă. Fascinației ambițiilor colective i-a urmat obsesia nevoilor personale. Într-o lume amenințătoare, devenise mai important să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se Îmbătaseră În anii ’60 de explozia nemaivăzută de energie și originalitate În muzică, modă, cinema și arte plastice, aveau acum ocazia să cântărească În liniște prețul euforiei. Nu atât idealismul anilor ’60 părea brusc demodat, cât naivitatea acelor vremuri: senzația că tot ce poate fi imaginat se poate pune În faptă, că tot ce se fabrică poate fi cumpărat și că transgresiunea - morală, politică, legală, estetică - este importantă În sine. Dacă anii ’60 stau sub semnul credinței naive, suficiente, că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui guvern provizoriu. Într-un final, În aprilie 1967, Uniunea Națională Radicală a format un guvern minoritar care a rezistat atât cât regele să aibă timp să dizolve parlamentul și să ceară alegeri anticipate. Nemulțumirea poporului În fața paraliziei parlamentului și senzația generală că regele fusese inadmisibil de părtinitor sugerau că scrutinul următor nu va face decât să mărească ponderea stângii. Sub acest pretext - „pericolul comunist” invocat sistematic În Grecia din 1949 - și acuzând incompetența clasei politice și defectele incontestabile ale instituțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai puțin de un deceniu de la apariție, pactul de creștere și stabilitate sucombase. Nu e limpede cât de afectat ar fi fost euro dacă țările participante ar fi avut o mai mare libertate de manevră În privința bugetului lor. Mulți aveau senzația că vinovate erau mai puțin guvernele naționale și mai mult rigida Bancă Centrală, aparent nereceptivă, neclintită În dorința ei de independență totală și fidelă politicilor antiinflaționiste din anii ’70. Dificultățile introducerii monedei euro ilustrau un neajuns structural al proiectului european
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care Încercau să treacă ilegal granița polono-germană erau români. Într-un sondaj realizat la Începutul noului secol, 52% din bulgari (și majoritatea covârșitoare a celor sub 30 de ani) afirmau că, dacă ar putea, ar emigra - de preferință În „Europa”. Senzația că se află la periferia centrului altora, fiind un soi de europeni de mâna a doua, nu se mai Întâlnește astăzi decât În fostele țări comuniste, aproape toate cuprinse În zona de mici națiuni pe care o anticipa Tomáš Masaryk
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale continentului erau la fel de periferice - din punct de vedere economic, lingvistic, cultural. În 1901, poetul Edwin Muir, pe atunci copil, s-a mutat de la Orkneys la Glasgow: „150 de ani străbătuți În două zile”, avea să-și amintească el, iar senzația nu ar fi fost deplasată nici o jumătate de secol mai târziu. Până În anii ’80, zonele muntoase și insulare de la marginile Europei (Sicilia, Irlanda, nordul Scoției, Lapland) au avut mai multe În comun una cu alta sau cu propriul trecut decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]