23,608 matches
-
a trezit din nou la viață. Mă aplec spre el și îl sărut, după care mai iau o înghitură din băutura lui. — Ar trebui să mă duc să-mi pun rochia. — Păi nu rămâi cu hanoracul ăsta sexi? zice Luke zâmbind cu gura până la urechi. Păi, asta aveam de gând. Dar acum că l-ai văzut, n-am ce face... trebuie să mă îmbrac cu altceva... Mă ridic să plec, după care șovăi. Luke, fii atent. Dacă o să ți se pară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am făcut-o doar pentru a salva relația lui Luke cu mama lui. Am vrut asta pentru mine. Am vrut să fiu prințesă din basme, o zi din viața mea. Ajung lângă Luke și-i dau buchetul lui Erin. Îi zâmbesc cu căldură lui Gary, noul cavaler de onoare al lui Luke - și-i iau mâna lui Luke. El mi-o strânge ușor și eu i-o strâng, la rândul meu. Michael, îmbrăcat într-o ținută relativ bisericească, face un pas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în jurul degetelor lui Luke. Fie ca ei să cunoască bucuria de a se înțelege unul cu celălalt, fericirea de a se iubi din ce în ce mai mult și căldura unei prietenii care să dureze toată viața. Acum haideți să aplaudăm fericitul cuplu. Îi zâmbește lui Luke. Poți să-ți săruți mireasa. În clipa în care Luke se apleacă să mă sărute, Michael începe să aplaude cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mișc capul. Spune-i că te simți cam aiurea că s-a ratat momentul și că o s-o facem mai târziu. Câțiva invitați au venit să se pozeze cu noi, așa că îmi pun capul pe umărul lui Luke și le zâmbesc fericită. — Și mai e ceva care nu e în regulă, spune Luke. Michael nu ne-a declarat soț și soție. Și parcă trebuia să semnăm ceva, nu? — Șșșș! Urmează un flash orbitor și amândoi clipim. — Becky, ce se întâmplă? Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ba nu sunt curcani! De ce, și curcanii pot să fie mesageri ai dragostei! — Luke, taci, te rog, murmur, făcând eforturi supraomenești să nu izbucnesc în râs. Sunt porumbei. Trecem pe lângă șir după șir de invitați îmbrăcați elegant, și toți ne zâmbesc cu căldură, în afara fetelor, care îmi aruncă Privirea Manhattan. — Cine naiba sunt oamenii ăștia? zice Luke, scrutând mirat rândurile de străini zâmbitori. — Habar n-am. Ridic din umeri. Credeam că-i cunoști tu, măcar pe unii dintre ei. Ajungem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în viața ta cu John Galliano! — I-am înmânat o dată o cană de cafea, zice defensiv. Și mi-a mulțumit. În felul lui, se poate spune că a fost și ăsta un fel de comunicare artistică... — Dacă zici tu. Îi zâmbesc fericită. Îmi pare foarte bine pentru tine. — Te distrezi? — Sigur că da! — Soacra ta e în elementul ei, văd. Ne întoarcem amândoi să ne uităm la Elinor, care e așezată la masa centrală, înconjurată de doamne elegante. Are o vagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eveniment extraordinar, la care te bucuri să participi ca invitat. Și asta mă simt și eu. Un grup de femei trece pe lângă mine vorbind tare și aud frânturi de conversație. — Spectacol de zile mari... — Atât de plin de imaginație... Ne zâmbesc mie și lui Danny, iar eu le zâmbesc la rândul meu. Dar parcă m-am cam săturat. Am obosit să zâmbesc unor oameni pe care nu i-am mai văzut în viața mea. — E o nuntă super, zice Danny, uitându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca invitat. Și asta mă simt și eu. Un grup de femei trece pe lângă mine vorbind tare și aud frânturi de conversație. — Spectacol de zile mari... — Atât de plin de imaginație... Ne zâmbesc mie și lui Danny, iar eu le zâmbesc la rândul meu. Dar parcă m-am cam săturat. Am obosit să zâmbesc unor oameni pe care nu i-am mai văzut în viața mea. — E o nuntă super, zice Danny, uitându-se în jur la sala plină de fast
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe lângă mine vorbind tare și aud frânturi de conversație. — Spectacol de zile mari... — Atât de plin de imaginație... Ne zâmbesc mie și lui Danny, iar eu le zâmbesc la rândul meu. Dar parcă m-am cam săturat. Am obosit să zâmbesc unor oameni pe care nu i-am mai văzut în viața mea. — E o nuntă super, zice Danny, uitându-se în jur la sala plină de fast. Cu adevărat spectaculoasă. Deși, sincer, nu te reprezintă aproape deloc. — Pe bune? De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dă la o parte, pentru a ne face loc. Muzica și spotul de lumină ne urmează pașii și, deodată, din tavan încep să cadă încet petale de trandafiri. Adevărul e că nu-mi displace deloc ce se întâmplă. Toată lumea ne zâmbește cu bunăvoință și drumul ne e presărat cu „aaa“-uri de încântare. Scăldată în lumina rozalie, mă simt ca într-un curcubeu, iar petalele de trandafir care ne cad pe cap și pe brațe și pe jos împrăștie un parfum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
presărat cu „aaa“-uri de încântare. Scăldată în lumina rozalie, mă simt ca într-un curcubeu, iar petalele de trandafir care ne cad pe cap și pe brațe și pe jos împrăștie un parfum minunat. Luke și cu mine ne zâmbim unul altuia și văd o petală de trandafir în părul lui... — Stop! În clipa în care aud vocea, simt un pumn cumplit în stomac. Ușile duble s-au deschis și iat-o în prag. Îmbrăcată într-un costum negru și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mireasă a lui mami, la fel de albă și de învolănată ca întotdeauna. — Suze! exclam și-i dau un pupic. Și frumosul de Ernie! Doamne, ce mare s-a făcut... Mă aplec spre el să-l pup pe obraz și el îmi zâmbește larg, expunându-și gingiile. — Ai reușit. Suze îmi surâde și ea. Bravo, Bex. — Doamnă B, Suze tocmai mi-a arătat rochia tradițională de mireasă a familiei, spune Danny, ridicând din sprâncene în direcția mea. E... cu adevărat unică. — Rochia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Annabel plimbându-se în grădină, cu capetele apropiate, vorbind. Și pe mami vorbind cu Janice și arătând către cireșul înflorit. — Becky? spune Danny iar. — Nu te atingi de ea, zic, întorcându-mă. — Poftim? — Nu-i faci nimic, spun și-i zâmbesc lui Danny, care e de-a dreptul îngrozit. Las-o așa cum e. La ora trei fără zece sunt gata. Am pe mine rochia ca un cârnat. Pe față am machiajul Mireasa Primăvară Radioasă, ușor atenuat cu un șervețel puțin umezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am spus lui mani, chiar în prima zi în care l-am cunoscut pe Luke: „Băiatul ăsta o să țină pasul cu Becky a noastră“. Îmi întâlnește privirea în oglindă. Așa e, scumpa mea? Ține pasul cu tine? — Nu chiar, spun zâmbind cu gura până la urechi. Dar... o să ajungă și acolo. — Bine. Tati îmi zâmbește și el. Cred că nici nu-și poate dori mai mult. Șoferul sună la ușă și, în clipa în care deschid ușa, mă uit la chipul de sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe Luke: „Băiatul ăsta o să țină pasul cu Becky a noastră“. Îmi întâlnește privirea în oglindă. Așa e, scumpa mea? Ține pasul cu tine? — Nu chiar, spun zâmbind cu gura până la urechi. Dar... o să ajungă și acolo. — Bine. Tati îmi zâmbește și el. Cred că nici nu-și poate dori mai mult. Șoferul sună la ușă și, în clipa în care deschid ușa, mă uit la chipul de sub șapca cu cozoroc. Nu-mi vine să cred. E instructorul meu auto, Clive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fără măcar să mai arunce o privire în urmă, în timp ce eu îmi flutur trena, în admirația trecătorilor. Doamne, ce amuzant e să fii mireasă. O să-mi fie dor de chestia asta. — Gata? zice tati, dându-mi buchetul. — Cred că da. Îi zâmbesc și îl iau de brațul pe care l-a întins spre mine. — Mult noroc, spune Clive, după care arată undeva în față. Uite că ți-au mai venit niște întârziați. Un taxi negru tocmai oprește în fața bisericii și ambele portiere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
peluză. E timpul să tăiați tortul! Graham, aprinde luminițele! — Acuș! strigă tati. — Venim! răspund și eu. Stai numai puțin, să-mi pun coronița înapoi! — Lasă-mă pe mine. Luke ia coronița cu flori roz și mi-o pune pe cap, zâmbind. — Arăt cam aiurea, nu? zic, strâmbându-mă. — Da. Foarte. Mă sărută, după care se ridică și mă ajută să mă ridic. Haide, Becky B. Publicul te așteaptă. Și, în timp ce luminițele de basm încep să licărească în jurul nostru, pornim ținându-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
recent născut, fără să obțină vreo reacție și parcă simțind că ceva nu se potrivește. În curentul încercatului oricărui nume ce-i venea în minte, Robert a rostit numele lui Eliade, la care bebelușul i-a privit senin și a zâmbit fericit. Au rostit amândoi Mircea de câteva ori, au simțit că pare potrivit și au decis că numele copilului va rămâne Mircea. Povestea mă impresionează profund nu numai prin frumusețea detaliilor ci și prin faptul mai simplu că numele Mircea
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
autobuzul oprește victorios într-o autogară învechită. Pășesc cu recunoștință în praful mâlos și mă îndrept spre un rând de taxiuri mohorâte. Explic cu ceva greutăți la un taximetrist unde vreau să merg, înțelege rapid conceptul de „satul coloraților”, îmi zâmbește prietenos și, fără să clipească, îmi cere un preț astronomic. Negociem o bucată de vreme, mă plictisesc și mă mut spre următorul taxi, unde reâncepem același proces. Explicația fenomenului este simplă: gringo în America de Sud este sinonim cu banii din ce
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
am pierdut o bucățică esențială din existența noastră umană. Oare să fie posibil să îmbinăm tehnologia avansată cu intuiția și spiritul avansat? Alfonso, vreau să învăț de la tine. Te rog , pot să fiu de față când îți vezi pacienții? Alfonso zâmbește gânditor. „Sigur, doar depinde de pacient, unii cu probleme prea mari poate nu vor vrea. Nu știu ce ai putea să înveți în câteva săptămâni, mie mi-a luat o viață și încă mai învăț...” La dentist „Astăzi mergem la Dentist” anunța
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
luat la întrecere cine răspunde la mai multe întrebări. Materialul didactic a fost atât de apreciat încât a dispărut complet iar cadourile au fost desfăcute avid, nu numai de copii ci și de părinții acestora. Privesc obosită către Miguel, ne zâmbim apreciind lipsa de țipete, ne mulțumim reciproc și pornim spre casă unde suntem așteptați cu masa pusă. Miguel, cum de nu vrei și tu să iei Ayahuasca?? întreb pe principiul că dacă-i bal, cel puțin să intre toți în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
șuieratul vântului sau pur și simplu scârțâitul vreunui lemn în podea. Stăm la masă și auzim un greiere cântând entuziasmat pe undeva în spatele peretelui. Alfonso ascultă cu atenție. Ce zice, ce zice?? întreb, mai în poantă, mai în serios. Alfonso zâmbește și începe să traducă: „Mâine vor apărea trei fete noi... mai spre după-amiază o să plouă...” Evident, face poante. Nu-mi închipui greierele la curent cu știrile zilei dar sunt din ce în ce mai convinsă că Alfonso extrage informații din natură și este atent
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
canoe la venirea în Remolino Grande și nu mi-a inspirat mare lucru pozitiv. Probabil că așa îmi trebuie mi-am propus de ceva vreme, cu mai mult sau mai puțin succes, să nu cuget lucruri negative despre nimeni. Ne zâmbim și deși nu mă simt prea în largul meu în compania ei încep să fac conversație amabilă ca să treacă timpul. Numele ei este Elia, este căsătorită cu Don Julio de 20 de ani (deși asta înseamnă o grămadă de vreme
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
de după ceremonie) și îi întind Eliei toată suma explicându-i că mai bine plătesc totul deodată ca să nu uit mai târziu. Mă privește cu aceeași privire greu de identificat care îmi sugerează o cobră privindu-și prada și ia banii zâmbindu-mi amabil. De-a lungul Americii Latine gringo este văzut ca un rezervor inepuizabil de bani, și ideea respectivă își găsește aplicații mai mult sau mai puțin grafice în conduita localnicilor față de gringo. În Ecuador toate regulile de bază se
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
oi fi dat-o?? Ridic din umeri ce-și face omul cu mâna lui se numește lucru manual că doar n-oi fi vrând ca un trib din mijlocul junglei ecuadoriene să gândească și să se poarte după tipicul vestic! Zâmbesc la absurditatea ideii, dar, până la urmă, oare am să ratez șansa vieții mele dacă nu rămân să învăț de la Don Julio?? În termen de șaman, nu cred că am să găsesc vreodată pe cineva mai experimentat... Ridic din nou din
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]