24,143 matches
-
culturală să adopte transformări ale identității lor. Acest fapt creează oreacție pozitivă și afectează proprietățile sistemului, consolidând dominația nucleului liberal. Această buclă de retroacțiune pozitivă și care se auto-reproduce încorporează schimbarea progresivă și deschide un spațiu permisiv, în care este încurajată evoluția ulterioară. În această etapă, sistemul își dobândește astfel reflexivitatea, definită de Wendt drept capacitatea unităților de a reflecta la sine într-un mod critic și de a se schimba sub aspect cultural. Acest cadru teoretic este folosit pentru explicarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unipolare este înțeles mai bine în termenii cascadei de norme generate de apariția unui nucleu stabil de state democratice liberale în sistemul internațional. În timp ce presiunile de socializare se supun variației instituționale și culturale interne, impulsul istoric generat de tendințele sistemice încurajează fiecare dintre principalele puteri să își adapteze structurile politice interne și să internalizeze schimbarea culturală. Așadar, se afirmă că sfârșitul Războiului Rece poate fi înțeles ca reflectând un punct de cotitură istoric major în evoluția politicii mondiale, precum și ca având
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
structurale de interese dintre statele cele mai puternice au reapărut ca o trăsătură mult mai predominantă a afacerilor internaționale. Fără îndoială că neorealiștii se vor folosi de această turnură a evenimentelor pentru a-și susține afirmația că presiunile structurale care încurajează balansarea marilor puteri va ieși în mod inevitabil la lumină, la momentul potrivit. În ciuda semnificației evoluțiilor recente pentru argumentul de bază al acestei lucrări, decizia de a considera anul 1999 drept punct de încheiere al proiectului rămâne rațională și potrivită
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de unică superputere mondială existentă. Mai ales, tendințele recente reflectă "reculul" generat de deciziile SUA de a menține în prezent, în domeniul militar, o poziție asemănătoare celei din timpul Războiului Rece. Costurile asimetrice impuse SUA de acest recul le vor încuraja pe termen lung, probabil, să își adapteze marea strategie sub aspecte fundamentale, pentru a îndeplini cerințele erei post-Război Rece. Această direcție de raționament dezvoltă argumentul propus de instituționaliști, potrivit căruia un "efect de bumerang" va încuraja SUA să revină la
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
acest recul le vor încuraja pe termen lung, probabil, să își adapteze marea strategie sub aspecte fundamentale, pentru a îndeplini cerințele erei post-Război Rece. Această direcție de raționament dezvoltă argumentul propus de instituționaliști, potrivit căruia un "efect de bumerang" va încuraja SUA să revină la canalele multilaterale, din cauza riscului de supraextindere asociat cu urmărirea unei strategii hegemonice. Totuși, raționamentul localizează cauza supraextinderii la nivelul politicii interne și al opțiunilor de politică externă americane după 1989, și nu o identifică în termenii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unipolare (cu un singur hegemon), bipolare (cu două superputeri) sau multipolare (cu trei sau mai multe mari puteri). Probabil că sistemele bipolare sunt cel mai puțin înclinate către conflicte între mari puteri. În unipolaritate, natura anti-hegemonică a sistemului internațional va încuraja alte state importante să balanseze împotriva statului dominant, pentru a-și menține independența și autonomia. Sistemele multipolare sunt mai complexe și mai dificil de administrat decât sistemele bipolare pentru că balanța de putere cuprinde mai mulți actori, precum și pentru că statele pot
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de cooperare după sfârșitul Războiului Rece pentru că, indiferent de înfățișarea ei diplomatică, dominația SUA va fi percepută ca nedorită. În lipsa unei amenințări sovietice clare, conflictele de interese dintre principalele puteri vor ieși la lumină. Statele de rangul doi vor fi încurajate să se implice în strategii de balansare, având ca principală țintă America. Neorealiștii au identificat în mod explicit Germania sau un stat european unificat, Japonia și China drept candidate la statutul de mare putere. Aceste țări dețineau capacitățile pentru a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în cadrul sistemului internațional. În plus, tiparele interdependenței economice și instituționale sunt mult mai puțin dezvoltate decât în Europa Occidentală. În timp ce Japonia este integrată în sistemele multilaterale occidentale, apariția Chinei ca putere militară majoră ca urmare a declinului Rusiei ar putea încuraja o rivalitate în planul securității regionale. La rândul ei, Japonia tot mai asertivă și-ar putea reduce implicarea în structurile multilaterale. În calitate de Asistent al Secretarului Apărării în 1994-1995, Nye a coordonat cea mai importantă revizuire a politicii de securitate americane
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
tip de raționament, odată ce se formează o masă critică de state cu regimuri similare idealurilor democratice liberale, pacea democratică va înlocui balanța de putere ca tendință de echilibru a sistemului internațional (Harrison, 2002). Efectele de socializare generate de nucleul liberal încurajează statele aflate într-o poziție ce le predispune la schimbare culturală să adopte transformări ale identității lor politice. Apoi, acest fapt are efecte asupra proprietăților sistemului, consolidând și mai mult nucleul liberal. În general, dinamica socializării prevăzută prin modelul liberal
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
să adopte transformări ale identității lor politice. Apoi, acest fapt are efecte asupra proprietăților sistemului, consolidând și mai mult nucleul liberal. În general, dinamica socializării prevăzută prin modelul liberal postulează existența unor forțe de omogenizare puternice în sistemul internațional, care încurajează convergența în jurul păcii democratice. Bineînțeles că statele individuale se pot împotrivi presiunilor de a se implica în schimbarea culturală generată de sistem. Astfel, potrivit evidențierii din formularea liberalismului de către Moravcsik, variația internă este încorporată în dinamica socializării din cauza influenței coalițiilor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din formularea liberalismului de către Moravcsik, variația internă este încorporată în dinamica socializării din cauza influenței coalițiilor politice și economice, și a identităților sociale întipărite. Cu toate acestea, mai ales după ce normele păcii democratice se fixează în sistem, presiunile de socializare vor încuraja statele să internalizeze modificările identităților lor printr-un amestec puternic de stimulente normative și materiale. Există afinități între această formulare a teoriei liberale și abordarea "constructivistă" a relațiilor internaționale. Urmând exemplul lui Wendt, constructiviștii afirmă că structura culturală a sistemului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
după apariția unei mase critice de state liberale, pacea democratică va înlocui balanța de putere ca tendință dominantă a sistemului internațional. Acest fapt va avea ca rezultat generarea unui efect de revărsare sau de cascadă, în care presiunile de socializare încurajează în mod dinamic răspândirea normelor liberale. Își face apariția o buclă de reacție pozitivă și care se autosusține, în care răspândirea normelor liberale consolidează dominația nucleului liberal, astfel intensificând și mai mult impulsul din interiorul sistemului (Huntley, 1996; Cederman, 2001
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în termenii structurii de interacțiune pe care o întruchipează. Această condiție este satisfăcută de apariția unui nucleu liberal stabil, care domină tiparele de interacțiune din cadrul ordinii internaționale. Printr-o combinație puternică între stimulente coercitive și economice și atracția culturală, nucleul încurajează statele să respecte normele păcii democratice. De asemenea, această structură a dominației normative și materiale încorporează schimbarea progresivă, făcând ca orice inversare generală a spiralei pozitive să fie extrem de dificilă. Prin tradiție, teoria liberală suferă din cauza unuia dintre punctele sale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
instituționalistă, și nu liberală. Prin contrast, versiunea de liberalism operaționalizată în studiul de față oferă o cale pentru realizarea liberalismului sofisticat în termeni diferiți de cei stabiliți de Keohane. Keohane interpretează realismul ca o teorie raționalistă, iar acest fapt îl încurajează să elaboreze critica instituționalistă. Totuși, realismul poate fi înțeles și ca incluzând o dimensiune reflexivă puternică, datorită concentrării sale asupra proceselor de selectare și socializare, ce decurg din consecințele generative ale anarhiei. Astfel se deschide o a doua direcție a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
În consecință, se poate afirma că "schimbarea culturală" a avut loc atunci când preferințele se modifică datorită transformărilor din interiorul coalițiilor sociale, politice și economice. Atunci când schimbarea culturală reflectă socializarea, va exista o legătură cauzală între presiunile normative și materiale care încurajează internalizarea normelor internaționale și restructurarea internă. După ce am conturat cadrul teoretic și am oferit definiții ale termenilor cheie, este necesar să examinăm chestiunea predicțiilor referitoare la tendințele comportamentale în ordinea post-Război Rece, generate de modelul liberal. Apar astfel întrebări metodologice
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
structural care a dominat perioada imediat următoare sfârșitului Războiului Rece. Autorii sunt puternic influențați de realismul clasic, abordând puterea din perspectiva percepției, și nu bazându-se pe logica structurală. Principalul lor argument este că, prin implicare și garanții diplomatice, America încurajează alți actori majori să îi sprijine poziția hegemonică. Deși subliniază că ordinea emergentă conține elemente de competiție pozițională, Kapstein și Mastanduno se plasează explicit împotriva principalelor revendicări realiste structurale. Mai ales, ei "găsesc puține dovezi de balansare militară a principalelor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Al doilea criteriu pentru a face distincție între alinierea la hegemon și socializarea liberală este impactul presiunilor sistemice asupra preferințelor principalelor puteri. Kapstein și Mastanduno susțin că variația internă observată de ei reflectă motivul pentru care impactul forțelor structurale care încurajează balansarea este relativ redus. Principalele puteri "merg pe sârmă" pe măsură ce negociază tensiunile dintre politica unipolară și competiția pozițională asociată ordinii emergente. Ele se întreabă dacă pot să meargă pe aceste sârme fără să cadă, și descoperă că "ordinea contemporană este
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sau orientarea economică mercantilistă. Impactul presiunilor sistemice asupra preferințelor strategice ale statelor reprezintă un test pentru examinarea predicțiilor ipotezelor liberale și realiste clasice. Dacă are loc o socializare către un nucleu liberal, atunci tendințele de omogenizare din interiorul sistemului vor încuraja convergența în jurul preferințelor liberale. Pe scurt, operaționalizarea predicțiilor liberale privind schimbarea din sistemul internațional post-Război Rece are loc în trei etape. Mai întâi s-au identificat asemănările structurale dintre metaforele comportamentale sugerate de aliniere și socializare. În al doilea rând
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
acestei abordări constă în faptul că deschide posibilitatea ca sfârșitul Războiului Rece să poată fi privit ca reflectând o transformare a traiectoriei socializării generate de sistemul internațional. Modelul neorealist are o viziune îngustă asupra socializării întrucât presupune că tendințele sistemice încurajează simpla reproducere a unei balanțe de putere waltziene. Totuși, reformularea modelului liberal arată că dinamica socializării la nivelul internațional ar putea fi mai complexă decât prevede neorealismul. Odată cu apariția unei mase critice de state liberale, pacea democratică ar putea înlocui
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
internațional. Dacă nu reușesc, competiția le va elimina. Aceasta are consecințe interne și externe pentru state. Pe plan intern, ele vor adopta organizări echivalente. Pe plan extern, statele vor adopta repertorii de comportament similare sub aspect structural. Competiția și socializarea încurajează omogenizarea unităților astfel încât ele să funcționeze la fel, și promovează convergența sistemului în jurul unui echilibru al balanței de putere (Waltz, 1979, pp. 74-77). Sugestia lui Waltz potrivit căreia anarhia are efecte generative are implicații importante pentru modul în care conceptualizează
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
centrală rămâne cea a cooperării în anarhie. Anarhia este privită ca fiind reproductivă, și nu transformativă; ea generează un mediu constrângător, nu unul permisiv. În consecință, instituționalismul nu oferă o descriere sistematică a felului în care selecția culturală poate fi încurajată de sistemul internațional însuși. În al doilea rând, instituționalismul nu oferă nici o descriere sistematică a condițiilor în care sistemul internațional ar putea lăsa loc schimbărilor culturale care rezultă din exercitarea calității de agent voluntar de către unități. Se consideră doar că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
eticheta de "constructivism" este evitată în favoarea unei terminologii ce recunoaște conținutul normativ liberal al dinamicii socializării. În particular, această formulare a teoriei liberale propune ipoteza că normele culturale asociate cu pacea democratică pot să genereze efecte de socializare care le încurajează răspândirea în sistemul internațional. Atât susținătorii liberalismului, cât și cei ai constructivismului recunosc afinitățile dintre aceste poziții (Wendt, 1992, p. 394; Moravcsik, 1997, pp. 539-540). Deși ce este influențată de încercarea lui Moravcsik de a sistematiza liberalismul, această descriere pleacă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care anarhia apare deschisă, potențial, la transformări prin schimbări la nivelul culturii și identității unităților ce populează sistemul internațional (Dessler, 1989, pp. 452-454). Totuși, un model liberal depășește această pretenție generală specificând o dinamică istorică și sociologică bine delimitată, care încurajează apariția și perpetuarea acestei tendințe. În special, Huntley sugerează că anarhia ar putea avea o logică autotransformatoare. Huntley afirmă că o interpretare a operelor lui Kant, axată numai pe sursele interne ale păcii democratice, trece cu vederea rolul jucat de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
o interpretare a operelor lui Kant, axată numai pe sursele interne ale păcii democratice, trece cu vederea rolul jucat de anarhie în apariția și răspândirea ei. Kant a sugerat că, pe termen lung, efectele competiției și socializării în sistemul internațional încurajează convergența și omogenizarea în jurul formei liberale a statului, iar astfel, extinderea uniunii pașnice liberale. Înțeleasă în acești termeni, pacea democratică devine o poziție de echilibru, de care sistemul internațional va tinde gradual să se apropie. Astfel, deși modelul liberal adoptă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de către sistem. Pentru a menține nivelurile ridicate ale performanței necesare păstrării unui statut de mare putere, actorii vor fi expuși unor presiuni intense de a adopta practicile comportamentale ale nucleului. Așadar, există presiuni de fundal puternice în sistemul internațional, care încurajează statele să respecte normele păcii democratice. Totuși, în ciuda existenței acestor presiuni puternice, orientarea exclusivă asupra confirmării nu surprinde în totalitate dinamica complexă ce încurajează răspândirea normelor liberale. Aceasta se întâmplă pentru că efectele de socializare generate de pacea democratică pot să
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]