25,627 matches
-
E pentru oameni mari.“ Totuși, fiindcă băiatul i l-a cerut, supraveghetoarea i-a dat primul volum. „De probă“, a zis femeia. Codin Antonescu s-a închis la el în cameră și s-a pus pe citit. De ce-i era frică mai mult s-a lămărit încă de la primele pagini că nu era cazul să-i fie. Înțelegea tot ce citea. Și ceea ce înțelegea îi plăcea. Partea proastă era că stătea ore întregi cu nasul în carte, dar numărul paginilor care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să afle. „Hai, ia din partea casei o pârjoală - strigă după romancier nea Mitică -, și să ne scrii cărți multe!“ Curajul de pe urmă Nu știu cât trebuie să treacă de la o întâmplare nefericită, ca s-o poți relata relaxat, fără să-ți fie frică de urmări. În urmă cu douăzeci de ani, m-a chinuit o lună întreagă o piatră la rinichi. În toți acești ani, am evitat strada spitalului unde am fost internat, iar dacă am străbătut-o, am făcut-o numai pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
renale, ca să le vorbească despre ceaiurile-minune, cu care o să scape el cu viață, sărmanul. Să nu-l contrazici. Bea-i ceaiurile și asigură-l că te simți mai bine.“ Spre seară, am fost mutat în al treilea salon și, de frica morții, care se tot învârtea prin preajma mea, nu m-am interesat de soarta acelui disperat. Am evitat să întreb de el; tot timpul cât am fost internat și nici după ce am părăsit spitalul, n-am fost curios să aflu dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
într-un spațiu miraculos, zidul fără poartă nu putea fi decât ceva terifiant. Nu toate sentimentele își găsesc o definiție în cuvinte. Am simțit în acel zid o amenințare, dar în ce consta ea și dacă era numai una dintre fricile nedeslușite și recurente ale copilăriei, n-am încercat niciodată să verific. Reîntors în oraș după o absență îndelungată, am descoperit mai multe locuri ce respirau mister și înțelesuri interzise. Cred că e vorba despre duhul locului, care e și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o frumoasă curbă acoperită cu nisip, pe lîngă un pîrÎiaș susurînd. De data asta, caroseria motocicletei a fost avariată suficient cît să fim nevoiți să ne oprim și, culmea, am descoperit că n-am scăpat de ce ne fusese cel mai frică: o pană la cauciucul din spate. Ca să o putem repara, a trebuit să dăm jos toate bagajele, să desfacem sîrma „de siguranță“ din caroserie, apoi să ne luptăm cu capacul de roată, care sfida cricul nostru amărît. Ne-a luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să ne petrecem noaptea acolo unde ne găseam. Un Îngrijitor austriac, care participase la curse de motocicletă În tinerețe, ne-a oferit găzduire Într-un adăpost gol, prins Între dorința de a-și ajuta semenii motocicliști aflați la ananghie și frica de șef. Ne-a spus, Într-o spaniolă stricată, că prin zonă umblă o pumă: „Iar pumele sînt rele, nu se dau În lături să sară la om! Au o coamă mare, blondă...“ CÎnd am Încercat să Închidem ușa, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care a făcut o mișcare bruscă, apoi a amuțit. I-am simțit corpul Încordîndu-i-se sub pătură, apucînd un cuțit și ținîndu-și răsuflarea. Avînd Încă proaspătă În minte experiența din noaptea precedentă, m-am hotărît să rămîn la locul meu, de frică să nu fiu Înjunghiat, În caz că vedeniile erau cumva contagioase prin părțile astea. Am ajuns În San Carlos de Bariloche Înainte de seara următoare și ne-am petrecut noaptea În secția de poliție, așteptînd să acosteze Modesta Victoria și să ne ducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de ce n-ai zis așa de la-nceput? Cu o bătaie din palme, a comandat niște sendvișuri cu brînză nemaipomenite - ceea ce m-a mulțumit pe deplin. Apoi s-a pierdut În descrieri euforice ale numeroaselor sale fapte eroice, fălindu-se cu frica și respectul pe care i-l poartă oamenii din regiune pentru faptul că este un țintaș extraordinar. Pentru a o dovedi, și-a scos pistolul și i-a spus lui Alberto: — Fii atent, cheee, Îndepărtează-te douăzeci de metri cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
În spital și m-am refăcut parțial, am abandonat refugiul pentru a accepta Încă o dată mila bunilor noștri prieteni, Garda Civilă, care ne-au primit cu voie bună, ca de obicei. Eram atît de lefteri Încă aproape că ne era frică să mîncăm; nu voiam să lucrăm pînă nu ajungeam În Lima, unde exista speranța că vom găsi un loc de muncă mai bine plătit și vom strînge suficienți bani pentru a ne continua drumul, din moment ce Încă nu venise vorba de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
spectacol liniștitor. Alberto și cu mine ne-am ghemuit fiecare În cîte un colț al camionului, pregătiți să sărim pe pămînt la cel mai mic semn de accident, dar tovarășii noștri de călătorie nu au mișcat nici un mușchi. De fapt, frica noastră nu era total nefondată, din moment ce o grămadă de cruci marcau, În aceste părți ale munților, nenorocirile șoferilor mai puțin norocoși care merseseră pe acest drum. Și fiecare camion care ieșise de pe carosabil luase cu el și Încărcătura formată din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
frontal, bietul doctor nu a putut face nimic altceva decît să ne facă cinste cu o masă la restaurantul unde mînca și el. Într-atît de nerușinați eram. Urcam pe drumul de munte extrem de Îngust, care ne inspirase atît de multă frică la venire. Șoferul ne spunea foarte binedispus povestea fiecărei cruci de pe margine, cînd, brusc, a dat Într-o groapă din mijlocul drumului pe care o putea vedea orice prost. Groaznica noastră bănuiala cum că omul acesta nu știa să conducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
străbătut Înot rîul pe lățime În San Pablo, n-am avut curaj să mă arunc după ea, În parte fiindcă văzuserăm aligatori ieșind la suprafață din cînd În cînd și În parte fiindcă nu mi-am depășit niciodată cu adevărat frica pe care o resimt față de apă noaptea. Dacă erai tu acolo, ai fi salvat găina, la fel și Ana María, fiindcă voi nu aveți complexe nocturne ridicole, cum am eu. Într-una dintre cele patru undițe s-a prins cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cînd Îl văd pe puști Întorcîndu-se lipsit de griji cu o bicicletă nouă; focalizez și apăs butonul, dar efectul e dezastruos. Ca să scape de poză, copilul cotește brusc și cade cu bicicleta, apoi izbucnește În plîns. Imediat, Își pierd cu toții frica de aparatul de fotografiat și se năpustesc asupra mea, aruncîndu-mi În față abuzul. Mă retrag oarecum temător, dat fiind că sînt cu toții excelenți aruncători de pietre, și sînt urmat de insultele grupului - inclusiv de cea mai disprețuitoare: „Portughezule!“ Pe marginea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
aceleași argumente de mai multe ori, de la mai mulți oameni, și nu m-au impresionat niciodată. Interlocutorul nostru era, de fapt, un personaj foarte interesant. Originar dintr-o țară din Europa, a scăpat din tinerețe de amenințarea dogmatismului, cunoștea gustul fricii (una dintre puținele experiențe care te fac să pui preț pe viață), iar apoi cutreierase dintr-o țară În alta, adunînd mii de aventuri, pînă cînd s-a trezit În această zonă izolată, așteptînd răbdător momentul marii recunoașteri care va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cerului, ce-nchis Pentru omenire fuse, tu, ești care l-ai deschis. Tu ești semnul mântuirii, răstignit a fost pe tine Dumnezeu Mântuitorul, între chinuri și suspine. Tu ești semnul sfânt al păcii, ce vestește bucurie Și împrăștie-n popoare frică, dragoste, tărie Tu ești semnul, ce prin nouri, la grozava judecată, Vei veni ca s-o cunoaștem și ca să primim răsplată. .............................................................. Te salut, o cruce sfântă, instrumentul mântuirii Și copac al vieții nouă, scump atât Dumnezeirii! Tu ești Arca alianței
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
la 20 de ani muncă silnică. Mi s-a părut că era cam prea mult pentru ceea ce făcusem eu, dar eram bucuros că știam sigur acum pentru ce am fost condamnat și cred că în momentele acelea nu-mi era frică, nici chiar dacă m-ar fi dus la moarte. Jilava era o închisoare de tranzit; de aici cei condamnați erau trimiși la diferite închisori și lagăre de muncă din țară. În noaptea de 3 spre 4 aprilie 1959, de pe celularul secției
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de mult pentru tine. Luptă-te cu vitejie, căci lupți cu Isus împreună și de El vei fi părtaș pentru totdeauna. De ești soție ori mamă anul nou îți spune să fii acea mamă înțeleaptă care își crește odraslele în frica lui Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Fii întotdeauna în casa ta semnul de pace și de distrugere a oricărei gâlcevi. Roagă-te pentru bărbatul și copiii tăi. Fii-le reazăm și mângâiere. Nu înceta de a cere de la Domnul harul tăriei
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a venerabilului franciscan, teolog, care a fost Pr. Dr. Dumitru Lucaci, ne plecăm frunțile și-l rugăm pe bunul Dumnezeu, să-i așeze sufletul în loc luminos, așa cum i-a luminat cucernicia sa pe alții, acolo unde nu mai este nicio frică, nicio întristare, suspin sau durere. Domnul să-l aibă în pază și să-i fie țărâna ușoară! Sescu Petre-Păduraru 16 februarie 1994 Învierea Se coboară aurora cu rubinul său feeric, Vine să alunge noaptea, valul ei de întuneric. Totul doarme
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Rome, duși cu gândul la izbândă... Nici o clipă nu se pierde..., dar deodată ce să vadă? Un fior le-ngheață firea... Și în haina de zăpadă Văd cum Domnul se ridică sus spre ceruri din mormânt; Iară ei cuprinși de frică cad cu fața la pământ. Scuturi, suliți, uită totul, și-n tăcere se închină Ne-ndrăznind ca să ridice ale lor priviri de tină... Când apoi în zori s-arată turnurile-ndepărtate Ei se scoală cu sfială și se-ndreaptă spre cetate. Vestea Învierii
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și construcții de mașini. În urma acestui curs, am fost transferat la serviciul de proiectare al uzinei. Aici totul a decurs fără nicio problemă. În anul 1979 a urmat pensionarea. Tot timpul, la început mai puțin și cu multă grijă și frică, dar treptat tot mai curajos și mai larg, am activat pe teren pastoral în special asistență spirituală (direcție spirituală); casa mea, dar mai ales casa sorei mele Ileana, a fost o capelă frecventată zilnic de mai puțini sau de mai
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-și schimbe ciliciul, pe când, dimpotrivă, Sfânta Ecaterina de Siena ținea foarte mult la curățenie pe care o considera ca un simbol al purității sufletului. Dacă îl veți citi pe Sf. Ieronim, veți găsi că el vorbește, nespus de mult despre frica ce trebuie să avem de teribila judecată a lui Dumnezeu; dar citiți-l pe Sf. Augustin și nu veți găsi decât un limbaj plin de încredere și de iubire. Aspectul spiritual. Ca și caracterul, variază de la om la om, asemenea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
alte feluri de a fi, ci să zicem cu psalmistul: “Omnis spiritus laudet Dominum” (Toate spiritele să-l laude pe Domnul). Îndrumătorul conștiinței, directorul spiritual vă va indica ceea ce vi se potrivește și ce să urmați. Să nu vă fie frică să mergeți cu hotărâre pe calea perfecțiuniii, pe motiv că permanent constatați defecte în suflet și pentru că mereu comiteți atâtea greșeli. De aceasta s-au acuzat și s-au plâns și cei mai mari sfinți, care toți, au putut spune
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
toată conștiința. Supărarea lui era cu atât mai mare cu cât se simțea el însuși în primejdie, fără să fi avut nici o vină - zicea el - și pentru că eu personal nu făceam nimic pentru a-l apăra. (Cum oare?!) Îi era frică, iar frica îl făcea meschin. Dar să nu insist... Eu m-am prefăcut că plouă, dar în realitate toată treaba aceasta mă plictisea într-o măsură destul de mare. Ceea ce mă enerva mai mult nu era ce spunea, ci faptul că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Supărarea lui era cu atât mai mare cu cât se simțea el însuși în primejdie, fără să fi avut nici o vină - zicea el - și pentru că eu personal nu făceam nimic pentru a-l apăra. (Cum oare?!) Îi era frică, iar frica îl făcea meschin. Dar să nu insist... Eu m-am prefăcut că plouă, dar în realitate toată treaba aceasta mă plictisea într-o măsură destul de mare. Ceea ce mă enerva mai mult nu era ce spunea, ci faptul că o spunea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
zadar nică în jurul unei realități devitalizate, muribunde? Această tendință permanentă de a mumifica sentimentele și de a le păstra în cavouri frumos colorate... Lașitate, aceasta trebuie să fie. Lașitatea de a tremura pentru o fericire precară, pentru o dragoste călduță; frica de a tăia în carne vie... și totuși, va veni momentul în care însăși forța și natura lu crurilor vor spune: „Nu se mai poate! În locul acesta firul trebuie rupt...“ și se va rupe de la sine... și vom rămâne suspendați
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]