24,143 matches
-
a adopta practicile comportamentale ale nucleului. Așadar, există presiuni de fundal puternice în sistemul internațional, care încurajează statele să respecte normele păcii democratice. Totuși, în ciuda existenței acestor presiuni puternice, orientarea exclusivă asupra confirmării nu surprinde în totalitate dinamica complexă ce încurajează răspândirea normelor liberale. Aceasta se întâmplă pentru că efectele de socializare generate de pacea democratică pot să deschidă un spațiu permisiv, care le încurajează să adopte o schimbare culturală prin exercitarea voluntară a calității de agent. Huntley indică moduri prin care
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Totuși, în ciuda existenței acestor presiuni puternice, orientarea exclusivă asupra confirmării nu surprinde în totalitate dinamica complexă ce încurajează răspândirea normelor liberale. Aceasta se întâmplă pentru că efectele de socializare generate de pacea democratică pot să deschidă un spațiu permisiv, care le încurajează să adopte o schimbare culturală prin exercitarea voluntară a calității de agent. Huntley indică moduri prin care competiția și socializarea generează "o "buclă cauzală" dialectică" de retroacțiune auto-susținută (Huntley, 1996, p. 59). Efectele de socializare dezvoltate de nucleul liberal încurajează
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
încurajează să adopte o schimbare culturală prin exercitarea voluntară a calității de agent. Huntley indică moduri prin care competiția și socializarea generează "o "buclă cauzală" dialectică" de retroacțiune auto-susținută (Huntley, 1996, p. 59). Efectele de socializare dezvoltate de nucleul liberal încurajează statele aflate în situația schimbării culturale să adopte transformări ale identității lor. Apoi, acest fapt se răsfrânge asupra proprietăților sistemului, consolidând dominația nucleului liberal. În aceste condiții, alegerile culturale făcute de unități vor afecta în mare măsură gradul impulsului progresiv
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
liberalismul oferă o teorie a construirii identității și socializării statului în sistemul internațional legată de felul în care concepe consecințele generative ale anarhiei. În timp ce dinamica socializării se supune variației interne, sistemul internațional definește o buclă de retroacțiune pozitivă auto-susținută, ce încurajează convergența pe termen lung a sistemului internațional în jurul păcii democratice. După ce am schițat cele trei modele, în Tabelul 2.1 sunt rezumate atributele lor centrale. Tabel 2.1 Cadrul teoretic (rezumat) Variabila cheie Statul-ca-actor Statutul anarhiei Neorealism Structura materială Ambiguu
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fi preocupate de câștigurile relative și de cele absolute. Cercetătorii trebuie să testeze empiric neorealismul și instituționalismul în sistemul internațional emergent post-Război Rece (Keohane, 1993, pp. 273-291). Neorealiștii au anticipat că, odată cu sfârșitul Războiului Rece, tendința sistemului internațional de a încuraja statele să urmărească strategii de balansare va însemna că o etapă a unipolarității dominate de SUA se va transforma într-o ordine multipolară mai complexă, predispusă la conflicte între marile puteri și chiar la război. Probabil că state de rangul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fi limitată. Sistemul se va ca racteriza prin războaie regulate și formarea recurentă a balanțelor de putere. Densitatea instituțională va crește pe măsură ce efectele competiției și socializării se consolidează, iar în interiorul sistemului are loc schimbarea culturală. Presupunând că socializarea și competiția încurajează schimbarea culturală într-un ritm constant în timp, densitatea instituțională va crește gradual în sistem. Este posibilă o modificare a modelului liberal de bază, care să încorporeze intuițiile instituționalismului. În acest scenariu, se consideră că anumite niveluri ale cooperării funcționale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sistemului internațional generează un program de cercetare mult mai amplu decât cel propus prin dezbaterea dintre neorealiști și instituționaliști. Huntley se inspiră din intuițiile liberale și emite ipoteza potrivit căreia în era post-Război Rece există forțe sistemice puternice, care vor încuraja răspândirea unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri în politica mondială. El afirmă că liberalismul anticipează că între principalele state va apărea o formă de comportament de "aliniere". Aceasta contrastează cu configurația balanței de putere anticipată de neorealism, și
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a anticipa un viitor alternativ (Huntley, 1996, pp. 70-71). La Huntley, metafora alinierii sugerează un tipar al dezvoltării izbitor de asemănător cu ideea că se poate ca pacea democratică să fi început să genereze efecte puternice de socializare, care îi încurajează răspândirea la scară mondială. Există două trăsături care fac o distincție empirică între un astfel de tipar și tendințele prevăzute de neorealism și instituționalism. Prima este legată de sfera geografică a răspândirii relațiilor pașnice dintre principalele puteri. Liberalismul prezice că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Baring, 1994; Garton Ash, 1994; Gillessen, 1994; Joffe, 1994; Schollgen, 1994; Schwarz, 1994; Bluth, 1995; Otte, 2000). În timp ce aceste analize acordă o importanță diferită predicțiilor mai dure ale neorealismului, autorii sprijină enunțul neorealist potrivit căruia schimbările din sistemul internațional vor încuraja un comportament mai independent decât în trecut al Germaniei în cadrul instituțiilor multilaterale. Neorealiștii au identificat diverse aspecte ale procesului de unificare ca reflectându-le predicțiile despre strategiile Germaniei după Războiul Rece. Mai întâi, administrația Kohl nu consultat opinia anglo-franceză în
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din direcția comportamentului german în situațiile de criză internațională de la începutul perioadei post-unificare. În decembrie 1991, în ajunul întâlnirii de la Maastricht, Germania a anunțat că va recunoaște formal Slovenia și Croația până la sfârșitul anului, chiar și unilateral. Acest anunț a încurajat recunoașterea din partea CE a acestor țări în ianuarie 1991, Germania folosindu-se, astfel, de amenințarea cu acțiunea unilaterală pentru a impulsiona o schimbare europeană de direcție (Muller, 1993, p. 152). Prin contrast, slăbiciunea aparentă a Germaniei din timpul crizei Golfului
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
puternice pentru a se folosi de instituțiile economice internaționale, va tinde să depindă foarte mult de ele. Unele aspecte ale sprijinului Germaniei pentru integrarea europeană pot favoriza și o interpretare instituționalistă a strategiilor ei. După sfârșitul Războiului Rece, Germania a încurajat adâncirea integrării europene. Alături de Franța și Comisia Europeană, a sprijinit desfășurarea a două conferințe interguvernamentale privind uniunea economică, monetară și politică (Le Gloannec, 1993, p. 260). Acestea au început în decembrie 1990 și s-au încheiat un an mai târziu
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
permite să mobilizeze părtiniri instituționale în favoarea instituțiilor care îi corespund intereselor. De asemenea, urmărirea de către Germania a lărgirii UE reflectă o încercare explicită de a modela mediul regional. Lărgirea facilitează extinderea instituțiilor europene care sunt asemănătoare instituțiilor interne germane. Germania încurajează și o serie amplă de actori interni pentru a interacționa cât mai mult cu Europa Centrală și de Est, astfel încurajând țările din regiune să își structureze instituțiile politice interne și economia potrivit modelului german. În cele din urmă, exportarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
încercare explicită de a modela mediul regional. Lărgirea facilitează extinderea instituțiilor europene care sunt asemănătoare instituțiilor interne germane. Germania încurajează și o serie amplă de actori interni pentru a interacționa cât mai mult cu Europa Centrală și de Est, astfel încurajând țările din regiune să își structureze instituțiile politice interne și economia potrivit modelului german. În cele din urmă, exportarea abordării "modelării mediului", referitoare la formularea deciziilor de politică externă, se întoarce sub forma unui cerc virtuos, în care alți actori
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Germaniei îi va facilita strategia generală, de lărgire și adâncire simultană a UE (Bulmer și Paterson, 1996, pp. 129-135; vezi și Bulmer, Jeffery și Paterson, 2000; Pond și Schoenbaum, 1996; Bulmer, 1997). Așadar, rămâne de demonstrat că preferințele Germaniei o încurajează să rămână devotată unui tipar al activității instituționalizate internalizat mai profund decât prevede neorealismul sau instituționalismul. Între 1989 și 1999, atât cadrul de securitate atlantic, cât și instituțiile europene au avut o valoare intrinsecă, și nu instrumentală, de cadru normativ
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aduc la zi, de fapt, contribuția Germaniei la sprijinirea cadrelor de cooperare deja stabilite. Realizarea acestor ajustări oferă Germaniei o platformă stabilă de pe care să-și continue rolul activ în dezvoltarea cooperării internaționale într-o multitudine de chestiuni, și o încurajează să se implice mai mult în diplomația asociată procesului de împărțire a responsabilităților. Astfel, Germania joacă un rol central în consolidarea structurilor multilaterale regionale și globale. În prezent, Germania reunificată are ocazia fără precedent de a se desprinde definitiv de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unui Fond Monetar Asiatic, finanțat în cea mai mare parte de Japonia, o politică mai generoasă, populară în rândul guvernelor din regiune. Prin contrast, SUA au favorizat un program FMI pentru evitarea problemelor legate de hazardul moral și pentru a încuraja economiile din regiune să adopte reforma structurală. Pe măsură ce criza se adâncea, SUA au început să acuze guvernul de la Tokyo în mod direct pentru că nu-și reformase economia și nu juca un rol mai semnificativ în scoaterea din recesiune a economiei
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
APEC. Participarea Japoniei la ASEM încă de la început reprezintă un indiciu general al angajamentului Japoniei față de multilateralismul economic (Hook ș.a., 2001, pp. 250-252). Astfel de evoluții susțin și mai mult afirmațiile instituționaliștilor potrivit cărora integrarea Japoniei în economia globală o încurajează să adopte o funcție de "stat comercial" în sistemul internațional. În final, instituționaliștii pot să ofere o interpretare a politicilor de investiții și de asistență ale Japoniei. Inada afirmă că analizele politice nu sunt singurul factor din spatele acordării de ajutor. Dorința
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
continuă să prezinte probleme, se potrivește din nou cu tiparul de comportament sugerat de realismul mercantil. Statele cu preferințe realiste mercantile vor balansa împotriva rivalilor cu structuri industriale similare, în timp ce instituționalismul prevede că statele cu structuri industriale avansate vor fi încurajate să coopereze. Astfel, spre deosebire de neorealism și instituționalism, concentrarea asupra preferințelor realiste mercantile ale Japoniei poate dezvolta o unică explicație consistentă a modului caracteristic în care Japonia acordă prioritate scopurilor tehnico-economice în raport cu cele politico-militare. Dintr-o perspectivă realistă mercantilă, aceste aspecte
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
această reducere, amenințarea la securitatea Chinei reprezentată de MST ar fi limitată, fără a i se slăbi ansamblul capacităților de descurajare. De asemenea, astfel de măsuri ar întări relația de securitate americano-japoneză, transformând-o într-un "parteneriat mai reciproc" și încurajând Japonia să devină un "aliat activ", și nu un "partener pasiv" (Mochizuki, 1998, pp. 7 și 8). În mod similar, Pyle concluzionează că o revizuire cuprinzătoare a MST, bazat pe "o alianță mai egală și mai reciprocă", oferă Japoniei o
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dependența de umbrela de securitate a SUA. Paradoxal, așadar, politicile de securitate americane fac dificilă încurajarea Japoniei să coopereze în chestiuni economice. În timp ce America a criticat reacția Japoniei la criza estasiatică, ea nu recunoaște că propriile-i politici de securitate încurajează Japonia să urmeze acest tipar de comportament. Permițându-i Japoniei să adopte o poziție mai independentă în afacerile externe, SUA ar putea stimula o conducere japoneză mai responsabilă și mai puternică în chestiuni de administrare economică. Totuși, potrivit aceleiași logici
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
are argumente solide să afirme că Japonia ar trebui să contribuie mai activ la comunitatea internațională atât în termeni economici, cât și în termeni politici. Această concluzie implică ideea că Japonia se află într-un context internațional emergent care o încurajează să se îndepărteze de orientarea realistă mercantilă. În prezent, Japonia trebuie să joace un rol mai activ în negocierea și susținerea unei structuri mai egale a relațiilor dintre marile puteri. O astfel de analiză corespunde predicțiilor teoriei liberale despre tiparul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în tendințe apărute cu mult timp înainte. Spre sfârșitul anilor 1970, în China a apărut o schimbare de atitudine față de interdependența cu Occidentul, după moartea lui Mao Zedong și înlocuirea lui de către Deng Xioping. Noul regim chinez a început să încurajeze legăturile economice externe cu scopul de a sprijini creșterea economică și modernizarea. Aceste evenimente au coincis cu stagnarea graduală a Uniunii Sovietice, încurajând și mai mult trecerea către multipolaritate și statutul relativ în creștere al Chinei în sistemul internațional. Între
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
după moartea lui Mao Zedong și înlocuirea lui de către Deng Xioping. Noul regim chinez a început să încurajeze legăturile economice externe cu scopul de a sprijini creșterea economică și modernizarea. Aceste evenimente au coincis cu stagnarea graduală a Uniunii Sovietice, încurajând și mai mult trecerea către multipolaritate și statutul relativ în creștere al Chinei în sistemul internațional. Între 1989 și 1991, China a cunoscut punctul culminant al acestor două tendințe de lungă durată. Mai întâi, demonstrațiile din Piața Tiananmen din 1989
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
analiști sunt de acord cu această perspectivă (Roy, 1994, p. 149; Layne, 1996, p. 69; Bernstein și Munro, 1997, p. 18; Nye, 1997, p. 70; Pumphrey, 2002). Neorealiștii prevăd că poziția Chinei în structura emergentă a politicii internaționale o va încuraja să-și definească interesele în funcție de capacitățile ei relative tot mai mari. Efectele compatibile cu acest comportament constau într-o orientare către o multipolaritate conflictuală în Asia de Est și în sistemul internațional în general. Într-adevăr, neorealiștii au observat că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
demarat una dintre cele mai extinse și mai rapide transformări și acumulări militare din lume" (Bernstein și Munro, 1997, pp. 25-26). Aceste afirmații pot să fie exagerate, însă există în mod clar dovezi că progresul economic rapid al Chinei o încurajează să urmărească o strategie militară tot mai semnificativă. Buzan și Segal notează că "China consideră că are tot dreptul să schimbe status quo-ul teritorial [din Asia de Est]" (Buzan și Segal, 1994, p. 6; vezi și Dibb, 1995, p. 26
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]