27,087 matches
-
în destinul Statelor Unite ale Americii cf. Jonathan Black, Istoria Secretă a Lumii, traducere de Adriana Bădescu, Editura Nemira, București, 2008, pp. 329-330. 17 "Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune mai desăvârșită, pentru a a pune bazele Justiției, pentru a asigura liniștea dinlăuntrul hotarelor, pentru a contribui la apărarea comună, pentru a promova bunăstarea generală și pentru a ne asigura trainic beneficiile libertății pentru noi și pentru urmașii noștri, consfințim și instituim această Constituție pentru Statele Unite ale Americii. Referiri la participanții la
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
să le fructifice singur. Un impostor!" Se lasă noaptea. Omul se întoarce la negoțul lui și începe să-și reambaleze insemnele la vedere, cu excepția unui văl negru cu care acoperă lumea. Ea nu mai aude și nu mai vede nimic. Liniște neagră. Este "învoită" la sfârșit de săptămână. Soțul ei a venit s-o ia de la spital. Furtuna îi surprinde când traversează piața. Se dezlănțuie ploaia. Oameni și dughene se precipită panicați. Busculada o desparte de soțul ei. Caută un adăpost
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
că ar fi greu să găsești ceva mai bun ca să prinzi rădăcini. Dar poate că existau lucruri mai rele decât plictiseala. Să batem în lemn. Părăsi drumul și se întoarse pe plajă. Ochiul zgâit al lunii apăru la orizont și liniștea se adânci. O cărare argintată legă curând țărmul neted al Bugazului de acela, invizibil, din față, pe care începuse istoria, în vecinătatea unei cetăți ruinate de iubire și de război. Din iubirea de război... preschimbată în război al iubirii. Cu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
salt până la București ca s-o vadă, iar ea venea să-l întâlnească la poalele Carpaților, în orășelul de garnizoană, în pofida lui taică-său, care era numaidecât informat. O împunsătură de neliniște îi aduse aminte de bătăile în ușă din liniștea încremenită a nopții, de trupurile lor ghiftuite, topite unul în altul, muiate în sudoare și spermă, și de groaza Isidorei, trezită brutal din somn, și de vocea lui, somnoroasă: "Ioane, ai înnebunit?.." "Nu, domnule locotenent. Veniți repede, s-au suspendat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ejectase, încă amețit de dragoste, din brațele Isidorei în răsuflarea grea, urâtă a unui tren arhiplin, care își croia tunelul mizer prin noaptea sufocantă de august. După tensiunea care domnea în București, după călătoria penibilă, se întorcea să-și regăsească liniștea într-o margine de țară, în locul cel mai expus. Dacă ar fi survenit un conflict. Oboseala drumului îi curgea încă prin vene ca un fluid leneș. S-a așezat pe nisip, sprijinindu-se de o barcă răsturnată, care mirosea a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
oboseala, exagerând durata serviciului, bombănind contra zonei care nu-i lăsa niciun răgaz. Curios, fantomele doamnei Segal începură să-i facă și lui vizite. Câteodată, noaptea, auzea prin somn zgomotul mașinii de cusut duruind nebunește. Se trezea și ciulea urechea. Liniștea, și mai adâncă din cauza vuietului mării, ca o amenințare perpetuu amânată, era totală. Adormea la loc și visul începea iar. Într-o seară, într-o cârciumă din Cetatea Albă, un camarad care băuse mai puțin îl luă deoparte: "Ce nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
desfă-le odată! își pierdu Nel răbdarea. În primul pachet era o pereche de mănuși tricotate, pe care învățătorul și le puse imediat: "Aaa, cine s-a gândit la mâinile mele degerate de anul trecut?" Caterina ridică mâna ca să ceară liniște. "Vreau să-ți explic: eu am tricotat mănușa propriu-zisă și Lillișu, degetele. Afară de degetul mic care reclamă răbdare și minuție și care e opera lui Nel. E o lucrare colectivă!" Râsete, aplauze, mulțumiri. Fremătând toată, Nel îl îndemnă iar pe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
știu unde duce asta!" Madam Segal izbucni în plâns și își ascunse fața în îndoitura cotului. Gerul puternic ținu câteva zile. Fluviul și estuarul înghețaseră, și o dantelă fină de gheață tivea marea calmă, tăcută. Vremea însăși încremenise într-o liniște înaltă și limpede. Într-o noapte, când îi fugise somnul, locotenentul auzi împușcături răsunând net, ca un pumn de perle căzând pe o suprafață de sticlă. Așteptă ca ordonanța lui să vină în goană, dar n-a fost nimic. Până la
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și limpede. Într-o noapte, când îi fugise somnul, locotenentul auzi împușcături răsunând net, ca un pumn de perle căzând pe o suprafață de sticlă. Așteptă ca ordonanța lui să vină în goană, dar n-a fost nimic. Până la urmă, liniștea se instală din nou. A doua zi a aflat că doi spioni, care nu răspunseseră la somația patrulei, fuseseră omorâți. Le-a văzut cadavrele, aliniate, unul lângă altul, în baraca învecinată cu a căpitanului, acoperite cu o urâtă pânză de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
erau alți invitați. Grigore închisese restaurantul și se dusese cu Panaiota să facă sărbătorile la părinți. Cât despre învățător, el era invitat la poștaș, unde ar fi trebuit să meargă și ei, toți patru, dar preferaseră compania lui și puțină liniște, după agitația Crăciunului. Căci asta era regula, tot Bugazul făcea Crăciunul la șeful de gară. Și asta însemna lume și zgomot. Afară de obișnuiți, Panaiota, Grig și învățătorul, fuseseră prezenți comisarul, poștașul, preotul și căpitanul portului, toți cu nevestele și copiii
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
dintre cele mai banale: "E foarte frig azi..." Emoția amoroasă secătuiește uneori imaginația. Sau îi lipsea chiar într-atât interesul pentru tânăra fată? Cât despre ea, nu răspundea decât monosilabic, vizibil bosumflată. Dialogul lâncezea. Întorcându-se cu samovarul, Caterina remarcă liniștea neobișnuită, dar nu lăsă să se vadă nimic. Se strădui să-i facă să se simtă în largul lor, începând să pregătească ceaiul rusește, glumind pe seama mimetismului ei și a plăcerii pe care i-o stârnea asta. Totul părea în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
organizează rezistența. De parcă un far i-ar mătura, la intervale mai mult sau mai puțin lungi, memoria ca s-o conducă până la punctul extrem al conștiinței. În cele din urmă, reuși să-l transforme pe primul: Era o oază de liniște și salcâmi. Când înfloreau, briza marină împrăștia o mireasmă dulceagă, din care rămânea doar o părere, instilând fermecător aerul. Noutățile le aducea trenul, la viteza medie a epocii, cincizeci sau șaizeci pe oră, și numai când era vreme bună. Gerurile
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
se aplecă și mai tare în față și, apropiindu-și mâinile, își lovi rapid vârfurile degetelor unele de altele: Nu cred în Dumnezeu, doamnă. Pince-nezul căzu sec pe genunchii doamnei Dunin: "Nu crezi în Dumnezeu!" Samovarul își ținu răsuflarea. În liniștea așternută, se auzi respirația crizantemelor ofilindu-se. Pince-nezul sui la locul lui: "Văd în focul privirii dumitale că ești o fire pătimașă, chiar excesivă. Vei avea mai mult decât oricare alta nevoie de Dumnezeu." Pince-nezul coborî iar, ostenit: "Întoarce-te
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
omagiu micului Om Mare! Uite că se bagă și veneticii în asta. După ce știrile se încheie, cutia de ebonită îi trimite în plină figură, pe un ritm îndrăcit, o melodie populară, care îl lovește ca o palmă. Apasă pe clapetă. Liniște. Nu tocmai. Un diferend le opune, în camera de alături, pe Natașa și pe bunica ei. Aceasta din urmă respinge cu indignare orice răspundere în dispariția unui număr din Paris Match. Are de partea ei o întreagă viață ireproșabilă. Nimeni
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Mă gândeam de mult timp să scriu despre mama, dar vroiam să ajung la capitolul „Memorii” și la liniștea sufletească, pentru a-mi controla sentimentele, deoarece de fiecare dată nu-mi pot stăpâni lacrimile. Există ideea că cineva trebuie să fie erou pentru a fi evocat. Cred că în Basarabia, pentru cât au suferit românii, sunt puțini care nu
DORUL DE MAMĂ. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Vitalia Vangheli-Pavlicenco () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1706]
-
Îmi amintesc că pe timpul bombardamentelor, comuna noastră fiind expusă, am stat cu familia într-un beci construit sub casă. Bunica ținea aprinsă o candelă, iar noi în genunchi ne rugam la Dumnezeu să ne păzească, să nu murim. Când era liniște, părinții ieșeau din beci, mulgeau repede vaca și ne dădeau laptele fiert sau crud, după cum se putea din cauza luptelor. După îndepărtarea frontului, totul a revenit parcă la normal, dar nu era chiar așa. Eram în război, viața devenise mai grea
DE LA LĂPUŞNA LA CRAIOVA - REFUGIUL MEU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Maria Petric () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1699]
-
iepuri, care în acea zonă erau din abundență. Și așa, încet, încet au început să trăiască decent. Cei doi copii mai mari au continuat școala la Sânicolau Mare și în continuare au mers la Școala medie tehnică în Timișoara. Însă liniștea n-a durat mult. În iunie 1951, guvernanții au hotărât că acești refugiați, țărani gospodari la granița cu sârbii erau periculoși. Deci, s-a decretat strămutarea lor în Bărăgan, cu domiciliul forțat. Au fost aduse vagoane în gara din Grabăț
ANI DE PRIBEGIE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Aldona Ioana Patraş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1707]
-
de al patrulea an de studiu, să fugă din Academie fără știrea mamei sale pentru a se refugia în mănăstire. Era în anul 1739, la încheierea războiului rusoaustro-turc, când Petru avea doar șaptesprezece ani neîmpliniți. În locul apropierii de Dumnezeu prin liniște și izolare, urmează pentru el trei ani de zbucium, de căutare a lui Hristos în pribegie. Își urmează părintele de suflet, pe călugărul Pahomie, la Cernigov, spre a-i cere sfatul. Cu binecuvântarea acestuia, intră frate la mănăstirea Liubetski. Deși
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
ca în Ucraina polonă. Aceste amintiri îi revin în minte lui Petru Velicikovski, acum rasoforul Platon aflat în 1742 în refugiu la Pecerskaia Lavra, și sub puternica lor impresie, hotărăște, la aproape douăzeci de ani, să-și caute limanul de liniște și învățătorul visat în Țările Române. Astfel, în 1742, trece clandestin Nistrul cu barca și ajunge pe pământ românesc. Nu avea să se mai reîntoarcă nicicând în Ucraina, după cum nici nu avea să-și mai revadă vreodată mama sau Poltava
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
pusă în pericol. Aflat din nou sub amenințarea unei puteri potrivnice Ortodoxiei Creștine, și purtând răspunderea nu doar pentru propriul suflet, ci și pentru viața celor șaizeci și patru de ucenici, preotul și starețul Paisie își amintește de limanul de liniște care l-a scăpat cândva de catolicismul polon. Și astfel, în 1763, la vârsta de patruzeci și unu de ani și după șaptesprezece ani de ședere neîntreruptă la Athos, o pornește, împreună cu întreaga obște de ucenici și cu toate cărțile
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
un spital și oferă găzduire oricui, oricât de mult timp; săracilor și bătrânilor bolnavi, chiar până la sfârșitul vieții. Dar mănăstirea este sub timpuri și un singur lucru nu poate fi reglat prin Așezământul starețului: mersul istoriei. După doisprezece ani de liniște, asupra Dragomirnei și a Starețului Paisie se abate din nou prigoana catolică, de astă dată sub chip austriac. În urma unui nou conflict ruso-turc (războiul de șase ani, 1769-1775), Imperiul Otoman oferă împărătesei Maria Tereza nordul Moldovei, ca plată pentru ajutorul
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
a fost întrupat de el însuși prin toată viața sa. Paisie Velicikovski a fost, în primul rând, un om care a mizat pe iubire, pe smerenie și pe iertare. Un om care, în zbuciumatul său traseu pământesc, a căutat necontenit liniștea și comuniunea cu Dumnezeu prin iubirea de aproapele. Și care, cu fiecare zi a vieții sale, s-a apropiat de idealul de sfințenie făurit de sufletul său, în anii copilăriei, în Poltava natală. Poltava, cu bisericile sale, care i-a
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
săi iau calea pribegiei. După o scurtă ședere la Kiev, la Așezământul monahal Pecerskaia Lavra, Petru Velicikovski devenit acum rasoforul Platon, decide să fugă din calea urgiei bisericii catolice polone prăvălite peste jumătate de Ucraină și să plece în căutarea liniștii și a dreptei învățături în Țările Române. Avea doar douăzeci de ani când ajunge în Muntenia și se oprește în Vrancea. Timp de patru ani va învăța aici de la călugării români și slavi de la schiturile Dălhăuți, Trăisteni și Cârnu despre
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
obștea primejduită și vlăguită de plata acestor taxe, starețul Paisie, în vârstă acum de patruzeci și unu de ani, hotărăște să se întoarcă în 1763, împreună cu toți ucenicii, pe singurul tărâm care nu-l alungase, ci îi dăruise în trecut liniște și adăpost: Țările Române. Parcursul său românesc din a doua jumătate a vieții, va fi un drum de lumină care construind un sistem de gândire, de predare și de împreună viețuire la Dragomirna (1763-1775) și Secu (1775-1779), va culmina cu
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de tot felul, pentru dobândirea înțelegerii și înțelepciunii. Textul dobândește în felul acesta și o funcție testamentară declarată. Tonul este smerit, de părinte duhovnicesc și păstor, care deși a căutat toată viața nu a aflat rețeta sigură a trăirii în liniște și a mântuirii. Expresia scurtă, limpede, complet dezambiguizată printr-o declarare de motivație și mijloc fără echivoc, culminează cu o caracterizare binomică a propriului fel de a scrie: povestirea se va scrie, ni se spune, cu ajutorul lui Dumnezeu și în
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]