24,963 matches
-
oficial „limbă de comunicare interetnică”). În Ucraina, problema limbii ruse și a statutului ei de limbă oficială a fost un subiect al campaniei prezidențiale din 2004: Viktor Ianukovici sprijinea statutul de limbă oficială a limbii ruse, pe când Viktor Iușcenko se opunea. În ciuda politicilor oficiale ucrainiene, limba rusă este folosită pe scară largă în televiziune iar circulația ziarelor de limbă rusă este foarte ridicată în toată țara . (În estul și sudul Ucrainei, limba rusă este de altfel limba dominantă). O situație similară
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
fost diminuată și apoi eliminată. Chiar dacă Turcia a fost laicizată la nivel oficial, religia a rămas o forță la nivel popular. După anul 1950 unii lideri politici au încercat să profite de atașamentul popular față de religie. Elita politică s-a opus unor asemenea încercări, considerând că laicismul este un principiu esențial al Ideologiei Kemaliste. Totuși, în anii '80, o nouă generație de lideri locali educați, dar motivați religios, a reușit să se opună dominației elitei politice laice. În 1994, sloganuri care
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
atașamentul popular față de religie. Elita politică s-a opus unor asemenea încercări, considerând că laicismul este un principiu esențial al Ideologiei Kemaliste. Totuși, în anii '80, o nouă generație de lideri locali educați, dar motivați religios, a reușit să se opună dominației elitei politice laice. În 1994, sloganuri care promiteau că o întoarcere la Islam va pune capăt problemelor economice, au ajutat candidații religioși să câștige alegerile locale din Istanbul și Ankara, cele mai mari orașe din Turcia. La sfârșitul secolului
Islamul în Turcia () [Corola-website/Science/309101_a_310430]
-
naționaliștilor și fasciștilor. Moștenitor al tronului Spaniei era Juan de Borbón "(Conte de Barcelona)", fiul regelui Alfonso al XIII-lea. Cu toate acestea, generalul Franco l-a privit pe moștenitor cu suspiciune extremă, crezând că este un liberal care se opune regimului său. Franco a luat în considerare să ofere tronul Spaniei fiului acestuia, Juan Carlos Alfonso, Duce de Anjou and Cádiz. Alfonso era cunoscut a fi un susținător al lui Franco și dorea să se căsătorească cu nepoata lui Franco
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
o emisiune publică tv a regelui care a solicitat un sprijin fără echivoc pentru guvernul democratic legitim. În orele de dinaintea discursului său, el a chemat personal mai multe figuri militare de rang înalt pentru a le spune că s-a opus loviturii de stat și că a trebuit să apere guvernul democratic. Atunci când a devenit rege, liderul comunist Santiago Carrillo l-a numit "Juan Carlos cel Scurt" prezicând că monarhia nu va dura. Totuși, după încercarea de lovitură de stat, Carrillo
Juan Carlos I al Spaniei () [Corola-website/Science/309110_a_310439]
-
Rich, om de afaceri american, apropiat al lui Bill Clinton a încercat să preia Petromidia. Sindicaliștii din companie aflaseră că americanul cumpărase anterior o fabrică de aluminiu și concediase tot personalul și asta i-a determinat pe angajați să se opună procesului de privatizare. O a doua tentativă de privatizare a fost în 1997. Un grup turc, "Akmaya", a încercat o preluare a celei mai mari rafinării românești. Sindicatul de la Năvodari a impus însă în 2000 două condiții pentru privatizare, care
Petromidia () [Corola-website/Science/309229_a_310558]
-
electoral care a avut loc la Blaj, candidații la episcopat au primit, în ordine următoarele voturi: În anul 1764 împărăteasa Maria Terezia l-a numit pe Atanasie Rednic episcop de Alba Iulia și Făgăraș. Călugării din mănăstirile blăjene s-au opus acestei numiri, dar Atanasie Rednic a mers la Viena, unde a primit bula papală de confirmare, la 15 mai 1765. La Viena a cerut îmbunătățiri pentru situația clerului. De la Viena a plecat la Muncaciu, unde a fost hirotonit episcop de către
Atanasie Rednic () [Corola-website/Science/309206_a_310535]
-
țările, deasupra intereselor patriei, pentru a lupta împotriva celor ce muncesc"", ar fi ""adevăratul conținut al cosmopolitismului burghez"", toți scriitorii indezirabili din punctul de vedere al propagandei comuniste erau taxați drept cosmopoliți. Modernismului capitalist și cosmopolitismului trebuia să i se opună realismul socialist. Această direcție a fost întărită de Leonte Răutu, în calitatea sa de membru al Comitetului Central al P.M.R., într-un text publicat în revista "„Lupta de clasă” nr. 4/1949", cu titlul "Împotriva cosmopolitismului și obiectivismului burghez în
Cosmopolitism () [Corola-website/Science/309260_a_310589]
-
devină solistul vocal al formației. Anderson s-a alăturat în ultimele săptămâni ale sesiunilor, neavând mari contribuții în afară de solist vocal și rescrierea unor versuri. La sugestia executivilor casei de discuri Cinema și-a schimbat numele în Yes. Rabin s-a opus inițial acestei idei deoarece se găsea acum în cadrul unei formații cu o istorie și cu așteptări și nu în cadrul unei formații noi. Totuși, prezența a patru foști membri Yes în formație a sugerat că schimbarea numelui formației era doar o
Yes () [Corola-website/Science/310434_a_311763]
-
se referă la acele persoane și grupuri care s-au opus în mod activ lui Adolf Hitler în timpul regimului nazist din Germania anilor 1939 - 1945. Unii dintre ei au acționat în mod activ pentru eliminarea lui Hitler din fruntea statului. Planurile lor au culminat cu tentativa (eșuată) de asasinare a führerului
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
și Edmund Schlink, episcopii catolici Clemens von Galen și Johannes Sproll, iezuiții Alfred Delp, Rupert Mayer etc. Poziția lor a inspirat câteva acte de rezistență, așa cum a fost cea a grupului de studenți münchenezi Trandafirul alb. Biserica romano-catolică s-a opus regimului nazist numai în măsura în care valorile majore ale bisericii au fost afectate de dictatură, așa cum a fost cazul în cazul programul de eutanasiere. Bisericile protestante nu s-au opus niciodată în mod direct regimului nazist, deși au existat cazuri izolate de
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
cea a grupului de studenți münchenezi Trandafirul alb. Biserica romano-catolică s-a opus regimului nazist numai în măsura în care valorile majore ale bisericii au fost afectate de dictatură, așa cum a fost cazul în cazul programul de eutanasiere. Bisericile protestante nu s-au opus niciodată în mod direct regimului nazist, deși au existat cazuri izolate de pastori protestanți care s-au opus nazismului. O a treia ramură a fost cea a „rezistenței neorganizate” - cetățeni germani care s-au opus în mod individual sau în
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
majore ale bisericii au fost afectate de dictatură, așa cum a fost cazul în cazul programul de eutanasiere. Bisericile protestante nu s-au opus niciodată în mod direct regimului nazist, deși au existat cazuri izolate de pastori protestanți care s-au opus nazismului. O a treia ramură a fost cea a „rezistenței neorganizate” - cetățeni germani care s-au opus în mod individual sau în grupuri foarte mici politicilor guvernamentale, acțiuni care au fost fi considerate acțiuni subversive. Este vorba în special de
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Bisericile protestante nu s-au opus niciodată în mod direct regimului nazist, deși au existat cazuri izolate de pastori protestanți care s-au opus nazismului. O a treia ramură a fost cea a „rezistenței neorganizate” - cetățeni germani care s-au opus în mod individual sau în grupuri foarte mici politicilor guvernamentale, acțiuni care au fost fi considerate acțiuni subversive. Este vorba în special de acei germani care au ajutat evreii să supraviețuiască Holocaust, care i-au ascuns, le-a obținut acte
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
de germani au fost recunoscuți pentru asemenea activități. Se poate vorbi de o anumită formă de rezistență și în cazul tinerilor care, în special în ultimi ani de război s-au eschivat de la recrutarea în Tineretul hitlerist și s-au opus în diferite moduri politicilor naziste. În cele din urmă mai trebuie menționată organizațiile subversive din cadrul aparatului de stat german, în special în rândurile armatei, Ministerului de Externe și a serviciilor de contrainformații. Aceste grupuri au organizat conspirații împotriva lui Hitler
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
neutralizate. Concordatul dintre Germania și Sfântul Scaun a înlăturat orice posibilitate de rezistență sistematică a bisericii catolice. Cea mai importantă biserică protestantă, biserica evanghelică, a avut o atitudine generală pronazistă, deși a existat o minoritate care a tins să se opună politicii lui Hitler. Dezlănțuirea de violență a SA-ului din „Noaptea cuțitelor lungi” din iulie 1934 a pus cap oricărei încercări de cucerire a puterii din partea aripii „socialiste” a Partidului Nazist și a strâns legăturile dintre regim și armată. Toți
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
au fost infiltrate de agenții Gestapoului, iar rata arestărilor și eliminării fizice a activiștilor politici a fost foarte ridicată. Cu toate aceste, rețelele social-democrate și comuniste au continuat să existe, să recruteze membri noi din clasa muncitorilor industriali, care se opunea disciplinei cazone impusă de regim în timpul cursei de reînarmare a Germaniei. Conducerea social-democrată exilată la Praga a fost capabilă să primească și să publice rapoarte foarte amănunțite și corecte cu privire la evenimentele din țară. În afară de faptul că au reușit să supraviețuiască
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
rezistențe politice deschise. Această situație nu a fost determinată, după cum s-a susținut uneori, de omniprezența aparatului represiv, care ar fi făcut imposibil orice protest public. Asemenea proteste au fost posibile, așa cum a fost cazul catolicilor bavarezi, care s-au opus public în 1941 îndepărtării crucilor din școli. În această situațe regimul a cedat. Mai degrabă a fost vorba de uriașul sprijin de care s-a bucurat Hitler la începutul regimului său. În vreme ce mișcările de rezistență din țările ocupate se bazau
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
persoană moderată. Existau și mulți germani care credeau că Hitler nu poate fi făcut vinovat pentru excesele regimului, iar îndepărtarea unui persoanj precum Heinrich Himmler și reducerea puterii SS-ului va aduce țara pe făgașul normal. Printre cei care se opuneau lui Hitler existau numeroși creștini practicanți care respingeau din principiu asasinatul ca armă politică. Numeroși ofițeri de armată evitau să ia atitudine împotriva lui Hitler, considerându-se legați de dictator prin jurământul de credință față de Führer, pe care îl depuseseră
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
-se legați de dictator prin jurământul de credință față de Führer, pe care îl depuseseră în 1934. Opoziția era divizată de lipsa de compromisuri în ceea ce privește obiectivele majore, altul decât îndepărtarea lui Hitler de la putere. Unii dintre opozanți erau liberali care se opuneau ideologiei regimului nazist în întregul ei, ei dorind reinstaurarea sistemului democrației parlamentare. Numeroși ofițeri de armată și funcționari de stat erau conservatori sau naționaliști, și mulți dintre ei fuseseră sprijinitorii lui Hitler la începutul regimului nazist. Unii dintre ei erau
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
și mulți dintre ei fuseseră sprijinitorii lui Hitler la începutul regimului nazist. Unii dintre ei erau în favoarea restaurării monarhiei în frunte cu dinastia Hohenzollern. Mulți alții erau de acord cu regimul totatitar, altul decât cel nazist. Printre cei care se opuneau lui Hitler se aflau persoane care aveau o atitudine cel puțin la fel de naționalistă și antisemită ca a dictatorului, dar nu erau de acord cu încercările Führerului de împingere a Germaniei într-un nou război mondial. Date fiind aceste condiții, opoziția
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
și nesăbuit, de vreme ce Germania nu ar fi fost capabilă să iasă învingătoare. Oster și Beck au trimis emisari la Londra și la Paris, sfătuind cele două guverne să reziste pretențiilor lui Hitler, ceea ce ar fi întărit tabăra ofițerilor care se opuneau dictatorului. Britanicii și francezii nu au știut cum să interpreteze aceste mesaje și au ales să le ignore. În august, la o întâlnire a generalilor armatei germane de la Berlin, Beck a vorbit deschis împotriva unui război cu puterile occidentale generat
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
1938 conspiratorii recunoșteau că o mișcare de o asemenea amploare nu mai este posibilă, iar cei care urmau să acționeze erau mai degrabă funcționari publici și mult mai puțini militari. Opoziția a cerut din nou englezilor și francezilor să se opună lui Hitler. Halder s-a întâlnit în secret cu ambasadorul britanic Nevile Henderson pentru a cere guvernului de la Londra să reziste planurilor lui Hitler. Conspiratorii au conceput noi planuri pentru înlăturarea lui Hitler în momentul în care ar fi declarat
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
Hitler și-a pus în aplicare planurile și, pe 1 septembrie, Germania a invadat Polonia. Izbucnirea războiului a împiedicat mobilizarea conspiratorilor. Halder a continuat să aibă o atitudine ambiguă. La sfârșitul anului 1939 și începutul lui 1940, Halder s-a opus planurilor lui Hitler de invadare a Franței, și a rămas în legătură cu conspiratorii prin intremediul generalului Carl-Heinrich von Stülpnagel. Au fost din nou concepute unele planuri pentru declanșarea unei lovituri de stat și pentru prima oară s-a propus asasinarea lui
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
venirea naziștilor la putere. Au avut loc acțiuni de masă de semnare de petiții, la care au participat inclusiv soldații catolici de pe front. Hitler a cerut revocarea în grabă a hotărârii, dar răul fusese făcut, catolicii înțeleseseră că se pot opune cu succes regimului. A urmat o serie de proteste hotărâte împotriva programului de eutanasiere. În iulie episcopul de Münster, Clemens August von Galen, un aristocrat conservator antihitlerist, a denunțat public în timpul unei predici programul de eutanasiere și a telegrafiat lui
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]