KorAP: Find »[drukola/base=zeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...913 914 915 ...943 >

23,551 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

și zeităților infernale, victima era, În cele mai multe cazuri, arsă În Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
era, În cele mai multe cazuri, arsă În Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întregime: era enàgisma, care ducea cu sine ideea de contaminare. Thysìa era, În schimb, jertfa pentru zeii olimpieni. Și victimele contribuiau la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la deosebirea destinatarilor, fiindcă erau de culoare Închisă pentru zeii infernali, deschisă pentru zeii olimpieni. Apoi, dimensiunile cultuale ale zeilor și eroilor erau definite și de locurile destinate operațiunii și de formele altarelor care se găseau În aceste locuri: pentru zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o groapă pentru sacrificii În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o groapă pentru sacrificii În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz, sacrificiul olimpian, thysìa, constituia actul religios cel mai semnificativ pentru societatea greacă. O procesiune conducea animalul În fața altarului, procesiune În fața căreia mergea o tânără fecioară ce

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâlnire Între ființele extraumane și lumea oamenilor, dar, În același timp, reproducea separarea stabilită În vremurile mitice de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar Între oameni și zei, Împărțirea cărnurilor făcută de titan dăduse naștere unei ierarhii cosmice În care lumea divină și umană ajunseseră să se situeze pe planuri diferite și care nu aveau o unitate de măsură comună. În același timp, el stabilise și regimurile alimentare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să caracterizeze comunitatea umană și divină. În acest fel, perisabilitatea viscerelor și a cărnurilor destinate făpturilor omenești și ascunse În stomacul, gastèr, boului ca Într-un sac se asocia cu firea lor muritoare, În timp ce fumul oaselor și grăsimii animalului, rezervat zeilor, se potrivea cu nemurirea lor. Însă această separare, rod al Înșelăciunii lui Prometeu, care le-a oferit zeilor oasele Învelite sub grăsimea lucioasă, devenise un „rău” pentru oameni, rău urzit de Zeusxe "Zeus" (ibidem, 559-590), ca pedeapsă definitivă a condiției

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ascunse În stomacul, gastèr, boului ca Într-un sac se asocia cu firea lor muritoare, În timp ce fumul oaselor și grăsimii animalului, rezervat zeilor, se potrivea cu nemurirea lor. Însă această separare, rod al Înșelăciunii lui Prometeu, care le-a oferit zeilor oasele Învelite sub grăsimea lucioasă, devenise un „rău” pentru oameni, rău urzit de Zeusxe "Zeus" (ibidem, 559-590), ca pedeapsă definitivă a condiției umane. Împărțire primordială ce stabilea formele lumii reprezentate de zei și, În același timp, definea spațiul omenesc, sacrificiul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al Înșelăciunii lui Prometeu, care le-a oferit zeilor oasele Învelite sub grăsimea lucioasă, devenise un „rău” pentru oameni, rău urzit de Zeusxe "Zeus" (ibidem, 559-590), ca pedeapsă definitivă a condiției umane. Împărțire primordială ce stabilea formele lumii reprezentate de zei și, În același timp, definea spațiul omenesc, sacrificiul lui Prometeu era cu siguranță un act cosmogonic. El Își află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
află o paralelă Într-o povestire babiloniană În care Mardukxe "Marduk" clădește lumea din părțile trupului lui Tiamat, după ce a omorât-o și a tăiat-o În bucăți, dar și În sacrificiul lui Purusaxe "Purusa", protoindivid gigantic jertfit de aceiași zei În tradiția Indiei vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vedice, ale cărui membre au dat naștere părților constitutive ale universului. Dacă am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei și oameni. Astfel, deși era săvârșit pentru a-i Îmblânzi pe zei, actul de sacrificiu Îi Îndepărta. Oamenii În schimb, consumând părțile care le erau oferite din victimă, confirmau și recunoșteau legătura socială care Îi unea și care se reflecta

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
am admis acum că, În Grecia, sacrificiul repeta actul cosmogonic descris În mitul lui Prometeuxe "Prometeu", el reproducea În mod necesar separarea, stabilită prin chiar acest sacrificiu Între zei și oameni. Astfel, deși era săvârșit pentru a-i Îmblânzi pe zei, actul de sacrificiu Îi Îndepărta. Oamenii În schimb, consumând părțile care le erau oferite din victimă, confirmau și recunoșteau legătura socială care Îi unea și care se reflecta În unicitatea victimei; o legătură ce se Întărea și prin obligația consumării

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
rituale, fiind inclusă aici și agonistica. Olimpian și misteric, la urma urmelor, nu reprezentau două sisteme cultuale alternative și opuse, ci erau mai curând două orientări ale acțiunii rituale, amândouă funcționale În cetate. Cultul olimpian avea totuși ca obiect pe zeii Olimpului și organizarea imutabilă a cosmosului; cultul misteric dovedea, În schimb, o atenție deosebită pentru destinul omului și pentru integrarea lui În realitatea culturală a cetății; adică Îl sustrăgea condiției naturale de a fi generat de un genos pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
devenit un avantaj colectiv, dar Demophon, ținut În brațele zeiței, a fost oricum, prin tratamentul pe care l-a primit, „cel dintâi inițiat” și, prin urmare, „cel dintâi om” sub semnul culturii. Separarea unei zeițe din Olimpxe "Olimp" apropiase lumea zeilor de cea a oamenilor; În schimb, inițierea lui Demophon Îi Înălțase pe oameni spre zei fără să Înlăture firea lor muritoare. Pentru cultura greacă, extinderea nemuririi la oameni ar fi fost ceva de neconceput, dar zădărnicirea intervenției Demetrei asupra lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe care l-a primit, „cel dintâi inițiat” și, prin urmare, „cel dintâi om” sub semnul culturii. Separarea unei zeițe din Olimpxe "Olimp" apropiase lumea zeilor de cea a oamenilor; În schimb, inițierea lui Demophon Îi Înălțase pe oameni spre zei fără să Înlăture firea lor muritoare. Pentru cultura greacă, extinderea nemuririi la oameni ar fi fost ceva de neconceput, dar zădărnicirea intervenției Demetrei asupra lui Demophon, dacă Îl dădea pe om Înapoi morții, dobândea În schimb darul inițierii, ce putea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt „șarlatani și ghicitori”, În stare să plece În fața practicilor lor până și cetățile și gata să se Înfățișeze În casele bogaților ca să le ia banii, acești predicatori itineranți aveau și pretenția, nejustificată pentru cetate, că Îi pot supune pe zei voinței lor (Platon, Republica, II, 363 C-365 A). Erau doctrine care se integrau cu greu În țesutul tradițional al polisului, chiar dacă se făcea apel la autoritatea poeților din trecut, ca Homer, Hesiod, Musaeusxe "Musaeus" și Orfeuxe "Orfeu", care rămâneau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
catarctic, nu atât ca să realizeze o armonie a echilibrelor Între lumea divină și lumea umană, cât să acționeze asupra omului Însuși și să Îl transforme suficient de mult Încât să treacă peste distanța ireductibilă care Îi separa pe oameni de zei. c) Orfici, pitagoreici și... Tendința de a urma calea mistică pentru a depăși condiția umană, În opoziție mai mult sau mai puțin declarată cu regimul polisului, Își găsește expresia cea mai concretă În orfici, la care pot fi recunoscute caracteristici

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Încă din prezent. În schimb este dificil să situăm În această perspectivă cultul extatic al lui Dionysosxe "Dionysos", cel puțin până la sfârșitul secolului al IV-lea Î.Hr. Cu siguranță că În epoca elenistică faptul de a fi posedat de zeu era deja un mijloc de a intra În contact cu Dionysos și de a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual al cetății și, În orice caz, tolerat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a evada pentru moment din prezent. Dar În epoca clasică, acolo unde este practicat, dionisismul apare integrat În sistemul cultual al cetății și, În orice caz, tolerat. La Delfi, ca și la Lesbos, sărbătorile trieteriche celebrate de femei În cinstea zeului erau Într-adevăr așezate sub controlul statului. La Milet, o serie de norme publice precise reglementau viața unui confrerii religioase statale care celebra „orgii publice” pentru cetate. Recuperarea dionisismului În orientarea mistică va fi, țn schimb, rodul medierii orfice care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cântărețului, mousikòs prin excelență, deținător al științei inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele zeilor. Apoi, dacă toți zeii puteau trimite „semne” prin care Își arătau În mod Încifrat voința, numai lui Apollo Îi reveneau inventarea artei de a le interpreta și puterea de a dărui această artă. Clasificarea mesajelor comporta o articulare a tehnicilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele zeilor. Apoi, dacă toți zeii puteau trimite „semne” prin care Își arătau În mod Încifrat voința, numai lui Apollo Îi reveneau inventarea artei de a le interpreta și puterea de a dărui această artă. Clasificarea mesajelor comporta o articulare a tehnicilor divinatorii, care puteau fi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care erau cerute și apoi rostite răspunsurile, care aveau ca obiect evenimente extraordinare sau neobișnuite, vise, boli sau preziceri finalizate cu orientarea acțiunii umane, atât individuală, cât și publică. „Puterea de a da răspunsuri” (mantèia) Îi revenea unei „persoane” extraumane, zeu, erou sau defunct, destinatară a cultului. „Răspunsul” (hresmòs) avea adesea trăsăturile unei profeții sau ale unei maxime nu Întotdeauna clare, care trebuia să fie interpretată. Celxe "Cel" mai vechi era, după Herodot (II, 52, 2), oracolul de la Dodona, amintit și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
centrul oracular care, Începând din secolul al VII-lea Î.Hr., a Întrecut faima tuturor celorlalte și este deja cunoscut În Iliada (IX, 404-405) și În Odiseea (VIII, 79-81) a fost, fără Îndoială, oracolul lui Apolloxe "Apollo" la Delfi. Preoteasa zeului În această mantikè adìdaktos era Pythiaxe "Pythia", o fecioară care Îndeplinea această slujbă pentru toată viața. Ea Își dădea răspunsurile după ce intra În extaz, Învăluită de vaporii care se ridicau dintr-o crăpătură În pământ care nu a fost, de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
răspunsurile după ce intra În extaz, Învăluită de vaporii care se ridicau dintr-o crăpătură În pământ care nu a fost, de altfel, identificată de săpăturile arheologice. Transa era probabil indusă artificial, iar profețiile, de cele mai multe ori În hexametri, pentru că limba zeilor nu cunoaște proza, erau neclare. Sanctuarul dispunea totuși de personal specializat (prophètai) destinat interpretărilor lor. Devenit destul de repede un loc de cult panelenic, oracolul din Delfi a influențat considerabil și viața politică a grecilor, consultat cum era nu numai de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]