24,310 matches
-
brațe, tânguindu-se. Trupul îi tremura fără să o mai asculte. Cu cât cortegiul funerar se apropia de cimitir, cu atât inima îi zvâcnea într-un ritm alert. De pe chipul ei dispăruse culoarea, era galbenă ca pielea unei găini, iar glasul îi era slab, abia șoptit. Era moale ca o jucărie din cârpe, iar pulsul la încheieturi îi era slab. Mintea nu și-o mai putea controla. Era lipsită de putere și arăta ca o ființă nehrănită, epuizată de suferința celor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca un deget de piatră se îndrepta în sus către cerul plumburiu, iar brațul ei plin cu flori căzuse pe lespedea rece de la căpătâi, fără de folos. În timp ce stătea dusă pe gânduri la locul de vecie i se păruse că aude glasul Domnului, spunându-i: - Ne naștem, dar nu murim niciodată. Bucură-te că ai acest prilej. Înlătură concepția din mintea ta despre viață, despre bogăție, despre sărăcie, despre forță și slăbiciune, despre bine și rău. Lasă-le pe toate în seama
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
medicului chirurg. Era nerăbdătoare, înspăimântată cu ochii tulburi și plânși să afle adevărul despre sănătatea lui Valentin. După ce bătu la ușă, intră în cabinetul doctorului. Coridorul era plun de oameni așteptând ca și ea același lucru. Când începu să vorbească, glasul ei părea amorțit fără să și-l mai poată auzi. Il văzu pe doctor într-un colț al cabinetului ținând strâns în mâini probabil o foaie de observație sau un rezultat de analiză. Doctorul se apropie de ea cu un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
filmul. Făcu câțiva pași înspre pătuțul lui Alin, încercând să îi vorbească în șoaptă: - Sunt aici cu tine. Vino la mine în brațe. Alin parcă îi ascultă dorința, fiind atât de supus. Îl apucă cu mâinile ei reci tremurătoare iar glasul parcă îi era din cine știe ce vis. Se răsuci pe călcâie cu pruncul în brațe, se apropie din nou de fereastră, dezgolindu-și un piept ca să îl poată hrăni și rămase dusă pe gânduri. Afară întunericul se despica în două. Luna
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iubire Privea absentă pe fereastră, fără a remarca agitația străzii. Încerca să scape de coșmarul care o bântuia ca pe o chemare prefăcută că ar mai putea să mai fie cum fusese în anii din urmă, fericită. Își aminti de glasul lui catifelat și cald de altădată, de buchetele de flori pe care le primea din când în când și cât de importanți erau unul pentru altul. Inima îi tresăltă. Ochii căutau prin fereastră cerul senin. Buzele îi erau dornice de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
înfrigurare un mijloc de a ieși din această situație stăpânindu-și cu multă pricepere emoția care o copleșea. Îi cerceta atent privirea, și îl întreba serioasă: - Cum te mai simți? - Nu se vede? Bine. Răspunsul lui îi păru firesc, iar glasul mai cald ca altădată. Se gândea că va începe din nou cu trăncăneala dură, obiceiul lui, aducându-i argumente obositoare ca în final, ea să-i țină piept până la finalul pledoariei. Nu îl înfruntase niciodată pentru a evita urmările violente
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
după o sosire din vreo lungă delegație. Uneori, adevărul se amesteca cu minciuna preschimbând totul într-o indiferență. Nu știa să fi fost iubirea ...păcatul ei. Nu știa ca degete străine să-i fi gâtuit iubirea. Tăcerea ei nu avea glas iar strigătul durerii o îndemna să tacă. Nici îngerii câteodată nu vin în ajutor când zborul îți este frânt. Nu stricase casa nimănui și nici nu îi furase cineva cu vorbe ușoare sentimentele de femeie. Nu a acceptat nicicând vre
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
devenise ca o piatră ascuțită într-un pantof cu un tăiș dureros. Sub tăcerea timpului, într-o nedumerire totală, plasa țesută ca de paianjen ucidea fără milă culorile vieții. Ca un rug fumegând în neștire, într-o imensă disperare fără glas, cenușa fiecărei zile adâncea gândul despărțirii, fiecare așteptând ca celălalt să facă acest pas greu. Își doreau să asculte șoapte de iubire, să îi atingă mâini visătoare și să nu le mai fie frică de singurătate. Nopțile să le fie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
era atât de fericită și simțea că se topește de plăcere avându-l alături. Era atât de fericită că își găsise puterea de a zice: - Bine că nu ți s-a întâmplat nimic, nici o nenorocire și Slavă Domnului, zise cu glasul mai tare ca de obicei. Consideră că un înger te-a protejat și că a fost mereu cu tine și că mama ta e ca un curent al naturii care te apără și te conduce din umbră acolo unde trebuie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un chibrit. Când o văzuse își aminti că aceasta se punea lângă un bolnav atunci când se aprecia că va muri. Întinse mâna să o ridice, dar o trase imediat când văzu privirea lui care o urmărea. Carlina îi zise cu glas domol: - Te rog tată să mă ierți dacă ți-am greșit vreodată, te-am neglijat sau nu te-am ascultat. - Nu, te rog nu spune asta nici în glumă. Am avut cei mai buni copii. Toți m-au ascultat chiar dacă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei era zbuciumat asemenea unuia care își ia zborul către sfinți. Își închipui înmormântarea în cimitirul plin cu morminte vechi și proaspete, cu cruci de diferite forme și mărimi, situat pe un deal modest, cu ciripitul unor păsărele amestecat cu glasul bocitoarelor și cu mulți alți semeni ce își așteaptă rândul abia ținându-și răsuflarea. Ar fi vrut să mai aibă posibilitatea de a mai sta de vorbă cu el, așa cum o făcuse de atâtea ori. Dar cine s-o mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
foarte dificil! - Oricărui începător îi este greu. Ai să te convingi pe parcurs că nu-i mare scofală. Când fusese gata cafeaua, o luă de la bar pe o tăviță și sentoarse cu un zâmbet ușor și spuse cu timiditate în glas: - Ai să te convingi că-i mult mai bună aici. Miroase foarte frumos. - Știu că nu se compară, dar m-am obișnuit să beau ce găsesc. - Asta-i cafea făcută la filtru. E delicioasă, zise Leon sorbind din lichidul fierbinte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
un gol din stomac i se ridica spre esofag și-i provoca vomă. Ce știu bărbații despre cât e de greu în lume pentru o femeie singură? Habar nu au. Ei cred că toate femeile pot sta la dispoziția lor. Glasul blondului tăiase brusc ca o sabie scenariul unei imagini ce se urzea în interiorul ei, eliberând-o brusc din strânsoarea temerii care pusese stăpânire pe ea. Astfel, în drum spre casă ajunseseră în fața unui bar cu o terasă frumos amenajată, un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
niciodată. Alcoolul, ca și drogurile nu sunt decât niște cioburi de sticlă care taie ca o sabie ascuțită și nemiloasă. Alcoolul te face să-ți pierzi personalitatea și demnitatea. Te scoate ca pe o măsea rea din rândul celor bune. Glasul lui abia șoptit frânse câteva cuvinte amare, iar privirea îi rămase undeva pierdută. - Unii oameni sunt mult mai deștepți decât par, iar alții sunt mai proști decât sunt, unii sunt neajutorați, iar alții sunt lași. Dar tu nu ești decât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zgomot. Se întâlni cu prietenii pe care-i cunoștea de mulți ani, pe unii dintre ei din copilărie, iar pe alții din școala în care învățase. Alin îi salută într-un stil a lor și spuse cu o voioșie în glas: „Băieți, e timpul să plecăm și încă iute!” Nimeni nu protestă, ca și cum le-ar fi fost agreabil acest lucru. Aproape că nici nu îndrăzneau să mai respire. Stăteau neclintiți ca stanele de piatră și afișau un surâs încremenit pe față
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
distinsă. Alin îi cuprinse o mână cu sfială așezând-o în a lui ca într-un căuș după care o ridică grațios până la gura sa și o sărută cu delicatețe, aruncându-i în același timp o privire senzuală. Apoi, cu glasul lui armonios și cald îi șopti cuvinte de dragoste care nu puteau fi auzite de altcineva, cuvinte pe care cei doi nu aveau să le uite vreodată. Nicole își ridică privirea asupra lui ca într-o reluare dintr-un scenariu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la rândul lui, își îndreptă atenția mai mult asupra ei. Se apropiase atât de tare de ea, încât îi atinse fața cu obrazul lui înfierbântat. - Va fi o adevărată plăcere să te știu prietena mea! - Da!, răspunse Nicole cu un glas stins de emoție, și având o privire de copil nevinovat. Nicole se gândi în acel moment că este prea tânără. Nu făcuse nici majoratul. Îi lipsea cu desăvârșire experiența și școala vieții, dar în timp le va putea acumula. Timpul
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Alin continuând s-o sărute și s-o mângâie dulce, ca un copil care nu vrea decât să-și păstreze jucăria. Lipindu-se cu mâinile peste mijlocul lui, tremurând ușor și fremătând de plăcere, zise într-un târziu cu un glas stins: - Mi-e frică! În același timp, brațele și trupurile lor se cuprinseră într-o îmbrățișare plină de iubire, de promisiuni și de dorință. - Vreau să fii a mea, nu vreau să te pierd! Ești iubirea mea, jumătatea mea, te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
inimă. Dragostea biruise lupta cu ea, iar acum corpul ei fragil și delicat se supunea cedând centimetru cu centimetru. Își atârnă mâinile de gâtul lui simțindu-se ca și când ar fi câștigat o competiție. Era mai fericită, mult mai îndrăgostită, iar glasul ei vibra în frânturi de fraze zicând: - Te iubesc! Te iubesc și eu! Te iubesc așa de mult cum n-am mai iubit pe nimeni! Ea era cu sânii goi și cu părul desfăcut, părând o zeitate. Acum fiecare râvnea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
repede stăpânirea de sine iar pe chipul său nu mai rămânea nici un pic de tristețe sau ranchiună. Trecea de la o stare la alta foarte repede. Când îl surprindeai uneori cu ochii aplecați în jos, pus pe gânduri credeai că ascultă glasul pământului. În preajma lui te simțeai bine, îți creea o senzție de relaxare, de liniște, de flexibilitate, aducându-te în starea lui de bine. Situația în care se afla în momentul acela îl pusese pe gânduri, iar sentimentele acelea care ne
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pot mulțumi cu minic. Iar eu sunt o belea pentru ea. - Așa sunt toate. Nu te mai plânge degeaba, zise Vas. Ochii lui Nicky străluceau ca o flacără de culoarea unui coral, căpătând o profunzime azurie emanând o profundă dezamăgire. Glasul lui îi părea că răsună ca trosnetul unor lemne uscate. Nicky și Vas se cunoșteau de multă vreme. Vas crescuse cu maică-sa de la vârsta de cinci ani, după ce îi murise tatăl. Cu Jean se cunoscuse mai recent. Era dintr-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la fântâna Edenului. Câte visuri, câtă dragoste, câtă iubire existau atunci în inima lor! Dar dacă acestea rămân niște iluzii? Dar dacă toate se destramă într-o zi ca noaptea în albastrul dimineții? Nu! Nu vreau să devin o bănuitoare! Glasul lui încă mă mai tulbură plăcut deși sunt schimbări nebănuite între noi. Primăvară e afară și în mine. Puțin îmi rămăsese atunci când mă dăruisem lui, să nu fiu distrusă de o întâmplare la vremea aceea atât de plăcută. Atunci trăiam
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în inimă. Voi scăpa de această traumă, dar pentru el va fi întotdeauna prea târziu să mai revină în viața noastră. Nu făcu nici un efort să își ascundă supărarea. I se adresă lui Nicky de sus și cu asprime în glas: - Cine este persoana cu care îți faci semne pe sub masă? Mă crezi așa de proastă? Crezi că nu am văzut, nu am simțit cât de ridicoli sunteți? - Tot geloasă ai rămas? - Văd cu ochii mei ce se întâmplă, și vrei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
toxinele vieții și de rahatul care l-ai trăit până atunci. - Ce idioțenii spui, tată!? Cum să îți vină așa să o iei razna prin viață? Poate fi mai degrabă un joc al destinului sau poate ești predestinat altei femei. Glasul lui deveni aproape șoptit, și răscolit de furtunile vieții, căuta un răspuns plauzibil. - Uneori vine o dorință în noi de a ne căuta dragostea și ce ne mai lipsește în altă parte decât în noi înșine. - Nu te înțeleg, tată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spun. Majoritatea lucrurilor le știi de la copii. Mai nou ar fi că aș vrea să îmi lansez o carte. - Să nu-mi spui că îl moștenești pe taică-tu? Lui îi plăcea să compună poezii. Mă uimești, am rămas fără glas. Chiar vorbești serios!? - De ce? Nu credeai că sunt în stare? Dar nu cunosc pe nimeni care să mă ajute. Aș vrea să o lansez aici în Moldova, de unde mi se trag rădăcinile. - Nimic nu-i mai simplu. Te pun în legătură cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]