KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...914 915 916 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

atât de bine cunoscute de orice băiat rus. L-am văzut pe Pușkin, rănit mortal de la primul foc, ridicându-se În capul oaselor cu o Înfățișare cumplită pentru a-și descărca pistolul spre d’Anthès. L-am văzut pe Lermontov zâmbind când l-a Înfruntat pe Martînov. L-am văzut pe solidul Sobinov În rolul lui Lenski prăvălindu-se și azvârlindu-și pistolul spre orchestră. Nici un scriitor rus de un oarecare renume n-a pregetat să descrie une recontre, o confruntare

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
apoi de la dreapta la stânga, ridicând simultan zece picioare identice lansate din zece corole de volane. Am reperat fața Louisei mele - și mi-am dat seama imediat că totul se terminase, că o pierdusem, că n-o voi ierta niciodată pentru că zâmbea atât de nerușinat, cânta atât de tare și se travestea atât de ridicol, neavând nimic din farmecul „mândrelor creole“ nici din cel al „dubioaselor señoritas“. Desigur că n-am putut Înceta definitiv să mă gândesc la ea, dar șocul acela

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Zina și Colette, tovarășele mele de joacă de la mare; la nărăvașa Louise; la toate fetițele cu obraji rumeni, cu eșarfe cu fundă pe șolduri, cu păr de mătase, de la petrecerile festive; la languroasa contesă G., doamna vărului meu; la Polenka zâmbind În agonia ultimelor mele vise - toate se contopeau pentru a alcătui o persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
cerebrală Învecinată, iar savoarea firului de iarbă pe care-l mestecam s-a amalgamat cu cântecul cucului și cu decolarea fluturelui din lalea și În tot acest timp eram conștient pe deplin, cu seninătate, de multa mea luciditate. Învățătorul a zâmbit și s-a Înclinat (În maniera exuberantă a radicalilor ruși), a făcut doi pași Înapoi, s-a Întors și și-a continuat țanțoș drumul, iar eu am reînnodat firul poeziei mele. În scurtul răstimp când aveam alte preocupări, ceva părea

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
atâtea cuvinte de deschidere Încât cel ales În cele din urmă era acum oarecum mascat de un păienjeniș de intrări false, am auzit-o pe mama pufnind. M-am oprit imediat din recitat și mi-am ridicat privirea spre ea. Zâmbea fericită printre lacrimile ce-i picurau pe față. „Ce minunat este, ce frumos!“ spuse ea și, cu un zâmbet tot mai tandru, Îmi Întinse o oglinjoară de mână ca să pot vedea dâra de sânge de pe unul din pomeți, În locul unde

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Între senzația de ușurare animalică de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de a recunoaște că Își datorează izbăvirea unor invadatori străini - și pe deasupra germani. Aceștia pierdeau Însă războiul În vest și veneau la Ialta În vârful picioarelor, zâmbind sfioși, o armată de fantome cenușii pe care un patriot o putea ignora cu ușurință, și ignorată era, cu excepția chicotelilor provocate de apariția timidelor plăcuțe cu „Nu călcați pe iarbă“ de pe peluzele parcurilor. Două luni mai târziu, după ce au reparat

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
tuturor sfinților (În fr. În orig.). . Punct pe linia mediană a frunții, imediat deasupra sprâncenelor. . Un... ndee, un... de pleci (În rusă În orig.). . Castelul (În fr. În orig.). . Sunt o silfidă În comparație cu ea (În fr. În orig.). . Scuzați-mă, zâmbeam la tristele-mi gânduri (În fr. În orig.). . Culmea (În fr. În orig.). . Plouă mereu În Elveția (În fr. În orig.). . Celei care a știut Întotdeauna să se facă iubită și nu va ști niciodată să se facă uitată (În

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

zâmbet chinuit. Doamne ferește! bombăne bătrânul scuturând tunica, stropind în jur. Tragi rău... zău așa! Să nu... să... să... dar cuvântul îi rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moldoveni mă rugam... Șovăie câteva clipe, apoi mărturisește vinovat: Și pentru turci mă rugam... Fără lumânare... fără lacrimă vai de ei... Pentru pace mă rugam... Pace... rostește Ștefan cu nostalgie. Singur între pământ și cer... Sihastre, mă bate un gând, zâmbește el sarcastic, tot am pus-o de mămăligă cu "Scaunul cela de la Suceava"... Ce-ar fi să mă pustnicesc? îl întreabă pe bătrân, dar acum zâmbetul său e mai mult rânjet. Mă curăț de păcate... Îmi ling rănile... Mă lepăd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai micșoară, așa, pe... "pe măsura mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând încetișor, cu mulțumire. Tot hâtru ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mea?" Daniil surâde, cu bucurie. Cum să nu?! Avem! Avem toate mărimile! După pofta inimii! răspunde el și face o plecăciune, râzând încetișor, cu mulțumire. Tot hâtru ai rămas și plin de duh. Domnul zâmbește amar: Haz de necaz, Sihastre... zâmbește el amar. Haz de necaz... Daniil arată spre picior, cu îngrijorare: E negru: a obrintit! Mă lași să ți-l grijesc? Ștefan rânjește ridicând șomoiogul de cârpe legat cu sfoară: Îți place ciuboțica mea împărătească? Aici am Chilia pușcă ungurească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ar fi strigător la cer! Să nu se piardă țara! Țara să nu se piardă! Își acoperă un căscat. Ștefan, toropit, luptă cu somnul ce-l copleșește. Ce naiba mi-ai dat să beau? Se clatină... Se așează pe scaun... Daniil zâmbește în barbă... Ce mi-ai dat? Suc de mac: afion. M-ai.... m-ai....otră ... otrăvit... Daniil zâmbește, își piaptănă cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
căscat. Ștefan, toropit, luptă cu somnul ce-l copleșește. Ce naiba mi-ai dat să beau? Se clatină... Se așează pe scaun... Daniil zâmbește în barbă... Ce mi-ai dat? Suc de mac: afion. M-ai.... m-ai....otră ... otrăvit... Daniil zâmbește, își piaptănă cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și moldovanu-i blând, sare de colo Duma. Blând nevoie mare, zâmbește el. Da' calcă-l numai pe bătătură, leagă-te de "Moldova lui", că-i sare muștarul, de te miri ce zace în curu' blajinului!... Da... l-a costat scump pe moldovanu' ista "blajin, cu bătătura lui", dar am făcut o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră în șoaptă: Inegalabilul meu Domn s-a cam întrecut din "împărtășanie". Ștefane, șăzi binișor... Se uită lumea la noi... Să ne veselim! De aceea, după ospăț, te îmbraci cât mai simplu, fără podoabe. Coborâm în târg și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu sloiuri. Ștefan, întors cu spatele, bolborosește: M-or blăstăma moldovencele... Cuvintele lui sunt luate în volbura fulgilor de zăpadă. Închide fereastra, se întoarce și continuă: Ne veselim... Să recunoaștem: ne bucurăm că n-am dat ortu' popii, spune el zâmbind ironic. Pentru cei ce-au căzut acolo, am făcut mare pomenire: patru zile am postit numai cu pâine și apă ca să mă pedepsesc că n-am murit, m-am umilit desculț și m-am rugat pentru odihna sufletelor lor. Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu vrei nu da! De nu vreți nu dați! Sunteți liberi să nu dați! Dumnezeu să vă judece! Dăm! Dăm! se grăbesc boierii la danie. Cum să nu dăm! Câte una... Una... Să ne-nțelegem, boieri dumneavoastră, o moaie Ștefan zâmbindu-le dulce. Nu e poruncă. Sunteți liberi să dați au nu. Că numai ce dați cu inima curată și luminată, e bine primit de Domnul.  Luminată!... Luminată!... mormăie boierii, îmbulzindu-se la danie. Tăutu îi însemnează. Tăutule! Repede! Izvodește-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se știe, strigă el rar, răspicat, Moldova nu-i sat fără câini, nici pământ de izbeliște, să-și facă cine o pohti mendrele cu ea! Să se știe: Cine vine în Moldova cu sabia, de sabie va pieri!" Și-apoi, zâmbește el mucalit după ce se liniștește, așa ne place nouă, moldovenilor, să umblăm ca Vodă prin lobodă, cu nasul pe sus și coada pe spinare. Cine ce are cu noi? "Aiasta-i pohta ce-am pohtit!" Chiar mi-a trăsnit un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
m-am simțit mai "acasă" ca lângă moldovenii aiștea "zărghiți" cu inima cât casa. Maria, cu un zâmbet răutăcios: Mai cu osebire, lângă "moldovence"... Țamblac, amenințând-o cu degetul: Afurisito! Și lângă dulcele Cotnar... Să mai încălzești vipera la sân, zâmbește el în barbă... Apoi, m-ai chemat și pe mine. Îi puseseși gând rău lui Ștefan... Îți amintești? În chiar ziua în care am sosit la Suceava, s-a cutremurat pământul de s-a surpat turnul Nebuise. A fost, poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el ci fași și tăt în chișioare cade, ca mâța", asta-i o vorbă ce mult umblă prin popor. Maria încearcă să zâmbească: Să te audă Dumnezeu. Mă... mă mai roade un gând, spune ea după un timp, șovăind, Alexandru... Săndrel... Coconul... "feciorul ibovnicei"... Maria! protestează el cu reproș. Bine! Na, "feciorul din flori"... din... din "floricele"! E bine? Ce-i cu Alexandru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Iadul și Raiul sunt în noi. Toate acestea și câte încă... Păcat că le prețuim numai când le-am pierdut. "Gaudeamus igitur"! explodează Țamblac. "Carpe diem", fetițo! Ai uitat să pomenești de vița de vie. Și de moldovence ai uitat, zâmbește ea. Răutate mică, o amenință el cu dragoste. Recunosc, "sunt un porc în turma lui Epicur". Tu ai spus-o... Horațiu a spus-o, precizează Țamblac cu tristețe. În viață n-am prea avut parte de bucurie, a trebuit să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umăr, cu un zâmbet fin, șăgalnic: Prințe, am o rugăminte...i se adresează ceremonios și îi întinde cazmaua. Ai fi atât de bun să-mi ții locul? Numai până mă întorc! Alexandru nu se grăbește. Ștefan rămâne cu mâna întinsă, zâmbind prelung: Bineînțeles: "de bunăvoie"... Alexandru ia cazmaua fără entuziasm, jignit parcă, totuși o ia și pleacă cu picioarele altuia... Ștefan, cu același zâmbet, se plesnește peste frunte: Era să uit! Principe! Am hotărât în Sfatul de taină! Trei steaguri de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au făgăduit! O adevărată Cruciadă! Au mai făgăduit ei și altora, mormăie Țamblac în barbă. Să te audă Dumnezeu, Ștefane... Să ne audă, tușește Țamblac. Apoi, eu mă duc să-mi dau obolul cu sapa... "De bunăvoie"... Păi cum altfel, zâmbește Țamblac cu subînțeles. E pielea noastră în joc. "Vin turcii!" repetă el înfricoșătoarea veste, se înclină și iese. Au rămas singuri... Ștefan ia de pe farfurie un fagure de miere. Își linge degetele: Numai lucruri dulci se află în iatacul ista

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
stânjenită. Aseară, a sosit sol de la Sfântul Papă de la Roma. În odaia lui Ștefan a ars lumânarea toată noaptea, i-am văzut umbra pe pereți. Dimineață a ținut "Sfat de taină". Se întâmplă ceva. I-am dat binețe, mi-a zâmbit și s-a dus grăbit... Se aude glasul gălăgios al lui Țamblac, mai înainte de a-i apărea făptura. În urma lui, vine Isaia, căutându-și soața. Ohohooo! dă buzna Țamblac agitând cu entuziasm, două pergamente legate cu peceți. Ghiciți ce țin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]