23,551 matches
-
lui Asclepios ca să obțină vindecări „miraculoase”. În această atmosferă, sănătatea și vindecarea au Început să se identifice cu „mântuirea”, iar Asclepios se transformă În divinitatea protectoare a medicinei, până Într-atât Încât, În epoca elenistică ulterioară, a asumat rolul de zeu salvator prin excelență. Dar În epoca clasică și, oricum, și mai târziu, sanctuarul din Epidauros și filialele lui răspândite aproape pretutindeni În pământul grec erau un fel de mare centru spitalicesc În care clerul opera asemenea personalului medical și paramedical
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
schema de acces la aceste prestații parcurgea din nou etapele fiecărui cult În parte. Intrarea În templu era precedată de purificări și sacrificii; compensația pentru tratament se transpunea În oferte către preoți; vindecarea sau leacul erau date de epifania (arătarea) zeului, care Îi apărea În somn pacientului. 6. Operatorii: preoți, ghicitori și poețitc "6. Operatorii \: preoți, ghicitori și poeți" Poziția personalului destinat cultului lui Asclepiosxe "Asclepios", la jumătatea drumului Între rolul de preot și rolul de medic, reflectă o ambiguitate care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care este doar mediator, și de „un” sanctuar În interiorul căruia Își Îndeplinește exclusiv datoriile. Dacă deja În Iliada sacerdoțiul pare să aibă trăsăturile unei Îndatoriri bazate pe alegere, În polis, unde magistrații se Îngrijesc și prezidează celebrările periodice În cinstea zeilor, preotul apare de cele mai multe ori, ca un funcționar al statului, ales și numit de cetățeni, a cărui activitate este reglementată de legi emise de polis. Dincolo de unele Însușiri generale, ca integritatea fizică, cetățenia sau faptul de a nu fi săvârșit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
chipurile alungite, surprinsă În actul unei Îmbrățișări de natură hierogamică, sau asemenea celui de la Bisenzio (secolul al VIII-lea Î.Hr.), pe care se poate citi celebrarea unui dans războinic În jurul unei ființe gigantice cu trăsături monstruoase (mai degrabă un zeu decât un urs, așa cum s-a propus totuși), par să dovedească faptul că, În faza anterioară elenizării, divinitățile aflate În legătură cu moartea aveau o Înfățișare Înspăimântătoare și „animalică”. Un astfel de caracter este cunoscut În tradiția etruscă din epoca istorică În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul „demonilor” care, În perioada istorică, alcătuiesc alaiul principalelor divinități etrusce, ci chiar În deus Etruriae princeps, acel Velqumnaxe "Velèumna"-Vortumnusxe "Vortumnus", zeu al sanctuarului federal al volsiniilor (Varro, De lingua latina, V, 46), pe care faimoasa descriere a lui Propertius (IV, 2), În ciuda inevitabilelor evhemerisme eleniste, ni-l prezintă ca proteiform și ambiguu din punct de vedere sexual. Acestei epoci Îi este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale religiei domestice, cu finalitatea evidentă a formării unor elite nobiliare și a puterii lor. Texte târzii, pe cât de celebre pe atât de controversate, care conțin rămășițe neîndoielnice ale credințelor etrusce filtrate prin arta auspiciului, insistă fie asupra caracterului inexplicabil (zei involuti) și asupra obscurității (zei opertanei) forțelor divine, fie asupra pluralității (zei complices) și apartenența lor la ambele sexe (zei cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
evidentă a formării unor elite nobiliare și a puterii lor. Texte târzii, pe cât de celebre pe atât de controversate, care conțin rămășițe neîndoielnice ale credințelor etrusce filtrate prin arta auspiciului, insistă fie asupra caracterului inexplicabil (zei involuti) și asupra obscurității (zei opertanei) forțelor divine, fie asupra pluralității (zei complices) și apartenența lor la ambele sexe (zei cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau Laresxe "Lares". În aceștia din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a puterii lor. Texte târzii, pe cât de celebre pe atât de controversate, care conțin rămășițe neîndoielnice ale credințelor etrusce filtrate prin arta auspiciului, insistă fie asupra caracterului inexplicabil (zei involuti) și asupra obscurității (zei opertanei) forțelor divine, fie asupra pluralității (zei complices) și apartenența lor la ambele sexe (zei cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau Laresxe "Lares". În aceștia din urmă - ca și În nesigura caracterizare a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe atât de controversate, care conțin rămășițe neîndoielnice ale credințelor etrusce filtrate prin arta auspiciului, insistă fie asupra caracterului inexplicabil (zei involuti) și asupra obscurității (zei opertanei) forțelor divine, fie asupra pluralității (zei complices) și apartenența lor la ambele sexe (zei cosentes), fie, În sfârșit, asupra prezenței unor divinități „inferioare” (poate divinități „decăzute”) cu nume ca Geniixe "Genii", Favoresxe "Favores" sau Laresxe "Lares". În aceștia din urmă - ca și În nesigura caracterizare a „grupurilor de zeități” sau În prezența „demonilor” lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În oscă, utilizare menită să desemneze niște specializări funcționale sau ample sfere marcate de cupluri care se opun: astfel, etruscul Tiniaxe "Tinia" Calusna desemnează Tinia al lui Caluxe "Calu", sau „puterea” lui Tinia-Zeusxe "Zeus", activă chiar În sfera infernală proprie zeului catahtonic Calu. Tot de importanță mare apare existența unui fond de credințe, comune În Etruria, Latium și regiunii umbro-sabine, referitoare la auspiciu și la augur: nu numai Etruria dovedește că are cunoștințe și că folosește practicile augurale În accepțiunea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formidabil al acestei integrări religioase, chiar și la nivelul claselor inferioare. Firește, toată această activitate intensă de manipulare ideologică nu trebuie să ne Înșele: spre norocul nostru, același fenomen se verifică și În cultura romană, care prezintă o elenizare a zeilor și a ritualului religios nediferită de cea petrecută aproximativ În același timp În Etruria și care ne spune multe despre semnificația pe care trebuie să i-o atribuim acestei operații. Astfel, Tiniaxe "Tinia" asumă trăsăturile lui Zeusxe "Zeus", Unixe " Uni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu două fețe, asemănătoare lui Ianusxe "Ianus" latin, pus și el În legătură cu latinescul ianua, „poartă”; Laranxe "Laran" este o zeitate cu caracter războinic, poate echivalent al latinului Quirinusxe "Quirinus" și protagonist al mai multor mituri locale; Caluxe "Calu" este un zeu al infernului, iar Peqanxe " Peèan" ar putea fi perechea lui; Caqaxe "Caèa" (sau Cauqaxe "Cauèa") este o divinitate solară, dar având conotații infernale, asemănătoare latinului (Sol) Indiges, chiar dacă panteonul latin nu cunoaște o corespondentă a lui Caqas secxe "Caèas se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În legătură cu mantica; Alpanxe "Alpan" este o zeitate feminină ce aparține cercului Afroditei, dar titulară, așa cum indică inscripțiile și dedicațiile, a unui cult autonom; Cilenxe "Cilen" ar putea reprezenta o zeitate a destinului; Velqumnaxe "Velèumna", latinizat În Vortumnusxe "Vortumnus" (pus În legătură cu zeul etrusc Tibru-Volturnusxe "Volturnus"?), mai degrabă decât o zeitate autonomă pare să fie un (Tinia) Velqumna, adică o caracterizare a lui Zeus etrusc În sensul tineresc, protector al vegetației; Apaxe "Apa" și Ati, „Tatăl” și „Mamaxe "Mama"”, care de curând s-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor surse romane. Foarte rare sunt miturile cu adevărat etrusce cunoscute pe cale literară, ca acela al nașterii miraculoase a copilului Tagesxe "Tages", Întemeietorul artei auspiciale, și rare sunt miturile cunoscute doar pe cale iconografică, cum este acela al unei lupte Între zeul Înarmat Laranxe "Laran" și Cels clanxe "Cels clan", „Fiul lui Celxe "Cel"-Tellus”, sau cel care o surprinde pe Menervaxe "Menerva" În timp ce cufundă Într-un vas copilul Marisxe "Maris" husrnanaxe "Maris husrnana" („Marsxe "Mars" infantilis”?) În prezența lui Turanxe "Turan
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe nume Epiurxe "Epiur", singur sau În prezența Menervei și a unor lase, sau al unei lupte Împotriva zeiței Mlacucxe "Mlacu÷". Rămâne, În sfârșit, de subliniat puternica elenizare a cultului. Chiar dacă unele asemănări dintre practicile cultuale (deosebirea dintre sacrificiul pentru zeii subpământeni și cei de deasupra, „magia simpatică” Între caracterul divinităților și cel al victimelor, èsharai și bothroi și așa mai departe) pot reprezenta dezvoltări paralele independente, cu siguranță Etruria Împrumută din lumea greacă aspectul global al locului de cult cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnificativă este folosirea estradei, ale cărei fundamente teoretice trebuie căutate În doctrina augurală panitalică a lui templum, a lui focus effatus, adică a spațiului „eliberat de spirite” și marcat tocmai prin construirea estradei, instrument material și simbolic al separării „casei zeului”, purificată de lumea Înconjurătoare grație acțiunii augurilor. 4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂTC "4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂ" Nu există Îndoială că transformarea panteonului etrusc, sub tripla influență, italică, feniciană și greacă, a adus cu sine modificarea multora dintre cele mai antice și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dintr-o analiză făcută numai din manifestările religioase, dovedesc că, adesea, ca să nu spunem că Întotdeauna, stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene, lăsând, În esență, intactă dedesubt o mare parte a personalităților vechilor zei. După cum Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
spațiile dominate de ele. Toate aceste lucruri sunt favorizate de concepția magică etruscă și italică pe care noi o cunoaștem din disciplina augurală, a corespondenței Între templa, in caelo, in terris și sub terra, adică a analogiei existente În prezența zeilor În sfera cerească, pe fața pământului și În infernuri, și trecută de aici În arta auspicială, care a sfârșit prin omologarea cerului și pământului pe suprafața ficatului victimei. Născută nu fără influențe mesopotamiene (datând, poate, din marea fază de orientalizare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naționale care s-a dezvoltat În interiorul marilor familii; puternica Închidere oligarhică a societății etrusce, Începând din secolul al V-lea Î.Hr., a favorizat dezvoltarea auspiciului ca doctrină ezoterică În stare să furnizeze mijloacele pentru a face să vorbească semnele zeilor, inexplicabile prin definiție pentru omul obișnuit. Această trăsătură a făcut „indispensabilă”, pentru interpretare și procuratio, „leacul” acelor ostenta verificate În Urbe, chemarea la Roma a unor haruspicii din Etruria, organizați, cel mai târziu În epoca elenistică, Într-un collegium LX
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fundamentale servesc la sublinierea mai puternică pe „ficat” a unei contrapuneri mai centrale Între două serii foarte asemănătoare de divinități capabile să ofere ostenta, „indicii”, despre care ne putem imagina că simbolizează templa opuse, poate cerul și infernurile. Numele acestor zei sunt Împărțite În două serii, una de șaisprezece, pe margine (așa-numita „bandă periferică”), și una de doisprezece (la rândul ei Împărțită În două grupuri de câte șase) În partea interioară, astfel Încât lobul drept, pornind de la processus pyramidalis (caput iecinoris
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tin(ia) În compania altor divinități, pentru exactitate Cilenxe "Cilen", Qufxe "Èuf" (sau Quflqas) și - foarte probabil - Neq(uns); până și confuzele liste ale lui Martianus Capella Înregistrează o Întreită prezență a lui Jupiter (I, 45 sqq.). Această „coabitare” a zeilor În sedes din cer și infern și deja dovedita sinergie magico-religioasă creată prin cuplarea teonimelor ne ajută, În sfârșit, să Înțelegem o altă caracteristică a religiozității etrusce, asocierea zeităților nu numai - așa cum se Întâmplă foarte frecvent În regiunile Mediteranei antice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Etruriei și Umbriei, care are cu siguranță origini preistorice. În orice caz, „normalizarea” culturii etrusce, realizată prin continua influență elenizatoare, a sfârșit prin a face mult mai precisă fizionomia acestui panteon etrusc, la origine atât de mobil și de plastic: zeii etrusci, supuși grelei condiționări a divinităților grecești corespondente, au dobândit acele puteri și acele profiluri teologice stabile, implicite În caracterizările preponderente, binevoitoare sau ostile, htoniene sau uraniene, ale zeităților În relație cu sedes și În posibilitatea disciplinei auspiciului de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ancorată În logica scrierilor, este orientată În Întregime spre mantică, funcțională prin lectura minuțioasă a semnelor voinței divine și prin observarea scrupuloasă a ritualurilor. Fragmentele acestei literaturi ne permit să abordăm mai Îndeaproape unele trăsături fundamentale ale mentalității religioase etrusce. Zeii sunt departe, retrași În ale lor sedes unde, fie singuri, fie ca grup sau ansamblu, obișnuiesc să-și manifeste oamenilor propria voință. Dar, În timp ce religiile contemporane, greacă și romană, teoretizează pax deorum, echilibrul pacific Între sfera divină și sfera umană
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru aceștia de romani. Și astfel, dacă Îi atribuim (așa cum este posibil pe plan lingvistic) numelui larilor latini un etimon etrusc (cf. etruscul lasaxe "lasa", „demon feminin”, Laris și Larq, pronume personale), am putea să Îl identificăm fără șovăire pe zeul Înarmat cu lance, Laranxe "Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus", strămoș colectiv (la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pronume personale), am putea să Îl identificăm fără șovăire pe zeul Înarmat cu lance, Laranxe "Laran", despre care s-a vorbit mai sus, cu corespondentul etrusc al latinului Quirinusxe "Quirinus", strămoș colectiv (la Roma el era „Romulusxe "Romulus" divinizat”) și zeu al curiilor, căruia anticii Îi asociau numele cu lancea și care avea evidente conotații infernale. Și astfel, lapis manalis și mundus din religia romană, foramina, „găuri” care pun În legătură lumea infernală și pe cea a oamenilor, au fără Îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]