25,531 matches
-
mai cunoscute lucrări ale lui Geminiani sunt trei seturi de "concerti grossi": Opus 2 (1732), Opus 3 (1733) și Opus 7 (1746) (sunt 42 de concerte per total) care introduc viola ca solist în grupul concertistic, transformându-le practic în concerte pentru cvartet de coarde. Aceste lucrări sunt puternic contrapunctuale pentru a mulțumi publicul londonez încă îndrăgostit de Corelli. Cea mai mare contribuție a lui Geminiani este tratatul său din 1751 "Arta cântatului la vioară", publicat la Londra, care este cea
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
dintre cele mai neobișnuite tratate de armonie din barocul târziu și servește pe post de ghid enciclopedic pentru modele de basso continuo; sunt 2.236 de modele per total. Geminiani a publicat și lucrări pentru vioară solo, trei seturi de concerte pentru vioară, 12 triouri pentru vioară, "Arta acompaniamentului la clavecin, orgă, etc." (1754), "Lecții de clavecin", "Arta cântatului la chitară" (1760) și alte lucrări.
Francesco Geminiani () [Corola-website/Science/329884_a_331213]
-
vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul. Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvență a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră de Henryk Wieniawski, acompaniat la pian de Theodor Rogalski. Urmează câțiva ani în Orchestra Simfonică a Armatei sub bagheta lui Egizio Massini și Alfred Mendelsohn. Format în diverse orchestre de café-concert în București și
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
Curtea Regală în 1940, împreună cu Jean Moscopol. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, împreună cu pianistul Mișu Ionescu-Năsoi cântă prin spitalele de răniți, trecând la muzica populară, spre care se îndreaptă, cu pași hotărâți, după război. El participă, astfel, la concertul aniversar închinat împlinirii a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu, în calitate de dirijor al Orchestrei „Barbu Lăutaru”. Împreună cu Nicu Stănescu se afirmă repede în viața artistică a capitalei cu acest ansamblu, apoi în 1950 trece la noul Ansamblu
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
taragotiștii Iosif Milu și Ion Murgu, fluierașul Marin Chisăr, cobzarul Ion Șerban (zis Tarzan), clarinetistul Adolf Guți etc. În paralel, a preluat cu jumătate de normă, conducerea proaspetei Orchestre de muzică populară a Radiofuziunii Române, având drept obiectiv înregistrările și concertele în direct. Dacă la Ansamblul „Ciocârlia” a lucrat cu un număr restrâns de soliști, la Orchestra Radio a colaborat cu artiști din întreaga țară, în fruntea cărora se situează înregistrările și discurile cu Maria Tănase. Foarte puțini știu că orchestra
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
Serghei Prokofiev a început să compună Concertul pentru pian nr. 1 în Re bemol major, Op. 10 în 1911 și l-a finalizat în 1912. Un concert într-o singură parte, este cel mai scurt din cele cinci concerte pentru pian finalizate ale sale, având o durată
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
Serghei Prokofiev a început să compună Concertul pentru pian nr. 1 în Re bemol major, Op. 10 în 1911 și l-a finalizat în 1912. Un concert într-o singură parte, este cel mai scurt din cele cinci concerte pentru pian finalizate ale sale, având o durată de doar 15 minute. Concertul este orchestrat pentru piculină, 2 flauturi, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, contrafagot, 4 corni
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
Serghei Prokofiev a început să compună Concertul pentru pian nr. 1 în Re bemol major, Op. 10 în 1911 și l-a finalizat în 1912. Un concert într-o singură parte, este cel mai scurt din cele cinci concerte pentru pian finalizate ale sale, având o durată de doar 15 minute. Concertul este orchestrat pentru piculină, 2 flauturi, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, contrafagot, 4 corni, 2 trompete, 3 tromboni, tubă, timpane, percuție și coarde. Concertul pentru fi
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
în Re bemol major, Op. 10 în 1911 și l-a finalizat în 1912. Un concert într-o singură parte, este cel mai scurt din cele cinci concerte pentru pian finalizate ale sale, având o durată de doar 15 minute. Concertul este orchestrat pentru piculină, 2 flauturi, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, contrafagot, 4 corni, 2 trompete, 3 tromboni, tubă, timpane, percuție și coarde. Concertul pentru fi divizat astfel: Prima și ultima secțiune au o legătură tematică între ele deorece
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
cele cinci concerte pentru pian finalizate ale sale, având o durată de doar 15 minute. Concertul este orchestrat pentru piculină, 2 flauturi, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, contrafagot, 4 corni, 2 trompete, 3 tromboni, tubă, timpane, percuție și coarde. Concertul pentru fi divizat astfel: Prima și ultima secțiune au o legătură tematică între ele deorece concertul începe și se încheie cu aceeași temă în Re bemol major. Secțiunea mediană (Sol diez minor) este mai întunecată dar deloc mai puțin glorioasă
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
este orchestrat pentru piculină, 2 flauturi, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, contrafagot, 4 corni, 2 trompete, 3 tromboni, tubă, timpane, percuție și coarde. Concertul pentru fi divizat astfel: Prima și ultima secțiune au o legătură tematică între ele deorece concertul începe și se încheie cu aceeași temă în Re bemol major. Secțiunea mediană (Sol diez minor) este mai întunecată dar deloc mai puțin glorioasă decât celelalte două, climaxul său fiind mai mult abisal decât arogant. Prokofiev a dedicat primul său
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
începe și se încheie cu aceeași temă în Re bemol major. Secțiunea mediană (Sol diez minor) este mai întunecată dar deloc mai puțin glorioasă decât celelalte două, climaxul său fiind mai mult abisal decât arogant. Prokofiev a dedicat primul său concert pentru pian "înfiorătorului Șrepin". Concertul a avut premiera la Moscova pe 25 iulie 1912 cu Prokofiev în calitate de solist și cu Konstantin Saradzhev dirijor. Prokofiev a scris mai târziu că Saradzhev "a realizat splendid toate tempourile mele". Prokofiev a câștigat premiul
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
aceeași temă în Re bemol major. Secțiunea mediană (Sol diez minor) este mai întunecată dar deloc mai puțin glorioasă decât celelalte două, climaxul său fiind mai mult abisal decât arogant. Prokofiev a dedicat primul său concert pentru pian "înfiorătorului Șrepin". Concertul a avut premiera la Moscova pe 25 iulie 1912 cu Prokofiev în calitate de solist și cu Konstantin Saradzhev dirijor. Prokofiev a scris mai târziu că Saradzhev "a realizat splendid toate tempourile mele". Prokofiev a câștigat premiul Anton Rubinstein pentru realizările sale
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
scris mai târziu că Saradzhev "a realizat splendid toate tempourile mele". Prokofiev a câștigat premiul Anton Rubinstein pentru realizările sale pianistice într-o interpretare a lucrării la Conservatorul din Sankt Petersburg pe 18 mai 1914. Prokofiev a propus propriul său concert în programul competiției, spunând că, deși nu putea câștiga premiul cu un concert clasic, cu propriul său concert juriul "să fie incapabil să decidă dacă îl interpreta bine sau nu". Totuși, regulamentul competiției cerea ca lucrarea să fie publicată. Prokofiev
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
câștigat premiul Anton Rubinstein pentru realizările sale pianistice într-o interpretare a lucrării la Conservatorul din Sankt Petersburg pe 18 mai 1914. Prokofiev a propus propriul său concert în programul competiției, spunând că, deși nu putea câștiga premiul cu un concert clasic, cu propriul său concert juriul "să fie incapabil să decidă dacă îl interpreta bine sau nu". Totuși, regulamentul competiției cerea ca lucrarea să fie publicată. Prokofiev a reușit să găsească un editor dispus să producă 20 de exemplare a
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
realizările sale pianistice într-o interpretare a lucrării la Conservatorul din Sankt Petersburg pe 18 mai 1914. Prokofiev a propus propriul său concert în programul competiției, spunând că, deși nu putea câștiga premiul cu un concert clasic, cu propriul său concert juriul "să fie incapabil să decidă dacă îl interpreta bine sau nu". Totuși, regulamentul competiției cerea ca lucrarea să fie publicată. Prokofiev a reușit să găsească un editor dispus să producă 20 de exemplare a lucrării la timp pentru competiție
Concertul pentru pian nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329897_a_331226]
-
tre melarance" a lui Carlo Gozzi. Premiera operei a avut loc la Teatrul Auditorium din Chicago, Illinois pe 30 decembrie 1921. Opera a fost rezultatul unei comenzi după prima vizită de succes a lui Prokofiev în Statele Unite din 1918. După concerte de succes la Chicago (inclusiv prima sa simfonie), a fost contactat de directorul Operei din Chicago, Cleofonte Campanini, pentru a compune o operă. În timpul vizitei la Chicago Prokofiev deja a schițat un libret bazat pe piesa lui Gozzi scrisă în
Dragostea celor trei portocale () [Corola-website/Science/329894_a_331223]
-
Fata Morgana îi ajută să evadeze printr-o trapă iar operă se încheie cu toți omagiindu-l pe Prinț și pe mireasa sa. Prokofiev a aranjat o suită orchestrală a muzicii din operă pentru a fi interpretată în sălile de concert (Op. 33bis). Suita durează între 15 și 20 de minute și este alcătuită din șase părți: Prokofiev a aranjat marșul și scherzo-ul pentru pian solo, publicat drept Op. 33ter.
Dragostea celor trei portocale () [Corola-website/Science/329894_a_331223]
-
frecventeze cursurile cu regularitate se trasnferă la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București (1936-1937), unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii. Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.J. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară. În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
of Lucifer lansat în 2004. Ultimele două LP și un extended play au fost lansate de către casa de discuri "No Colours Records" care se specializează în formații neonaziste, lucru care i-a obligat pe cei de la Inquisition să-și anuleze concertul din Austria din 21 februarie 2014. Albumul lansat în 2010 conține un artwork realizat de Antichrist Kramer, un susținător al supremației rasiale, respectiv chitaristul Jason Weirbach din Inquisition are un alt proiect numit 88MM, 88 reprezentând pentru neonaziști literele HH
National Socialist black metal () [Corola-website/Science/329888_a_331217]
-
societăți. Printre multiplele activități desfășurate sub egida Societății, Ioan Fernbach reușește să medieze cu Rabinul Neumann încheierea unui contract de comodat pe 50 de ani, ce avea ca obiect clădirea Sinagogii din Cetate, care urma să servească ca spațiu pentru concertele camerale ale Filarmonicii. Ioan Fernbach a susținut peste 3000 de concerte în calitate de violonist, concert-maestru, solist cu orchestre din țară și străinătate (Italia, Germania, Austria, Norvegia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Lituania, Canada, S.U.A., Brazilia, China, Taiwan, Japonia, Malaezia
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
să medieze cu Rabinul Neumann încheierea unui contract de comodat pe 50 de ani, ce avea ca obiect clădirea Sinagogii din Cetate, care urma să servească ca spațiu pentru concertele camerale ale Filarmonicii. Ioan Fernbach a susținut peste 3000 de concerte în calitate de violonist, concert-maestru, solist cu orchestre din țară și străinătate (Italia, Germania, Austria, Norvegia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Lituania, Canada, S.U.A., Brazilia, China, Taiwan, Japonia, Malaezia,Thailanda). În calitate de concert-maestru al orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, a participat
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
solist cu orchestre din țară și străinătate (Italia, Germania, Austria, Norvegia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Lituania, Canada, S.U.A., Brazilia, China, Taiwan, Japonia, Malaezia,Thailanda). În calitate de concert-maestru al orchestrei Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, a participat la aproape toate concertele instituției începând cu stagiunea 1980-1981 și până în stagiunea 2006-2007. Pe parcursul carierei sale interpretative, a ocupat locul de concert-maestru în cadrul altor ansambluri profesioniste cu care a colaborat, cum ar fi: Orchestra Internazionale d’Italia, Hiroshima Hope Orchestra, Orchestra de Cameră a
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
convingător aspirația muzicianului Ioan Fernbach (n.n.) dornic de a statua un nivel înalt de profesionalism. [...] ca solist, a semnat partituri importante ca «Șeherezada» de Korsakov, «Așa grăit-a Zarathustra» de R. Strauss, prim-audiția Simfoniei concertante de Haydn ori a Concertului pentru vioară, violă și orchestră de [Wilhelm Georg] Berger” sau "O viață de erou", "Till Eulenspiegel" de Richard Strauss, Missa în si minor, Matheus Passion de Bach, Missa Solemnis de Beethoven (n.n). (Doru Murgu, Deceniile afirmării. Un exponent al
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Luis Brazilia, ziarul Timișoara, 28 sept. 2002) „O altă dimensiune a muzicianului o relevă activitatea sa în Cvartetul „Timișoara”, ajuns la o ținută de excelent nivel [...]. Notorietatea sa este afirmată nu doar în țară, ci și în Bulgaria, Italia (14 concerte!), Germania, Franța, Rusia, Ucraina, Ungaria (n.n). [...] În orchestra de cameră, Ioan Fernbach și-a înscris un aport substanțial, în succesul pe care formația l-a repurtat în țară și Germania, unde critica de specialitate le-a rezervat o primire
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]