24,310 matches
-
regret e că am făcut un compromis alături de Leon. - Era doctor veterinar? De el e vorba, nu? - Da. De Leon. - Am auzit că era un tip formidabil. Și era mult mai tânăr decât tine. Îi păruse puțin iritat, avea în glas puțin acid și îl privi cu insistență. Cândva l-ar fi păstrat numai pentru ea. Dar acum îi era indiferent. Cuvintele lui îi sunau ca un reproș tardiv dar ea rămase insensibilă. - Da, am încercat să fiu cu cineva. Cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mereu reinventată. Timpul scriiturii se materializează, într-o formulă caricaturala : ,,(...)devine accesibil și vulgar, capătă chiar o formă, o ființă uriașă acoperită cu păr care imi flutură prin fața ochilor un contract și șoptește în urechea mea (ciudat, voce blândă, un glas de aur, prietenos, aproape umil) dă-i drumul, ce mai aștepți, scrie, nu te opri ...”. Timpul narațiunii intra într-o legendă ce desacralizează: ,, Vremea trecu, cine i se poate împotrivi? Poetarul Tănase muri și în locul lui veni unul care purta
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Într-o zi, pe cînd stăteam la masă, în bucătăria ei, Livia m-a întrebat, așa, pe departe, de bani. Am simțit cum mi se urcă un nod în gît și-am zis într-o doară, ca o socoteală cu glas tare: De două ori premiul doi la Televiziune, vreo paișpe mii; achizițiile pieselor, cele trei transmise la Televiziune, vreo douăzeci de mii; achiziția piesei de la teatrul de-aici, vreo douășpe mii; patru scenarii radiofonice transmise, vreo șapteșpe mii... Să tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să fii soț, dar un soț adevărat. Cît privește ce-a fost între noi, am o rugăminte... Spune-o. Nu-i povesti Liviei niciodată. Promiți? Jur!... "Mă jur pe-ntîia zi a firii,/ Mă jur pe ultimu-i azur", încep eu cu glas scăzut jurămîntul din Demonul lui Lermontov. Tamara surîde, îmbătată de vorbe, scuturîndu-și din nou părul, răsfirîndu-și-l cu același gest scurt al mîinii. Doamne! oftează ea, cred că azi se sfîrșește chinul meu de șase ani... Asta înseamnă că n-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
putem lipsi întreaga secție de omul-cheie. El e vioara întîia cînd e vorba de vreo avarie sau cînd se face revizie anuală. Ca președinte de sindicat, Cornea le-ar fi făcut pe amîndouă doar pe jumătate... Credeți? îl întreb, ridicînd glasul din cauza vîntului rece care ne șuieră pe la urechi. Sînt sigur! Ce vreme! arată el spre cerul înnourat. Nu-mi place deloc vremea asta. Dacă vor începe niște burnițe de primăvară, îmi va fi greu al naibii să mă mut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-i dea să semneze formularele. Secretara intră, și iese imediat, tot cu formularele în mînă. Nu le-a semnat. A spus că trebuie să le semneze și Desfacerea, ca să fim siguri că avem desfacerea asigurată. Iau formularele, mulțumesc cu glas tare, trag o înjurătură în gînd și plec. Afară, mă bate ploaia, dar nu-mi mai pasă: am casca pe cap, cu blana sintetică lipită de păr, ținîndu-mi cald. În biroul ei, la etajul zece, Liliana mă primește cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a contractelor. E o problemă urgentă... După ce și-a aranjat încă o dată hîrtiile din fața sa, Brîndușa s-a întors spre măsuța din dreapta, de lîngă birou, pe care stă cel de-al treilea telefon și formează un număr. Alo, ridică ea glasul, sînteți tabloul de comandă? Inginera-șefă a combinatului la telefon. Chemați-l pe tovarășul Petran. Așteaptă cu telefonul la ureche, privind pe fereastră munții din zare, pe culmile cărora încă mai stăruie zăpada. Eu, rămas lîngă ușă, stau în poziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Aud un "da, intrați, vă rog!", deschid, fac un pas înăuntru, închid ușa încet, apoi îmi scot casca. Sărut mîinile, spun doamnei Teona, care mai țăcăne o dată pixul și-l lasă peste dosarul din fața sa. Am adus contractele, vorbesc cu glas scăzut, așezînd dosarul pe biroul economistei. Știi, surîde doamna Teona, credeam că te-ai rătăcit prin hățișul atîtor semnături. Lucru previzibil dealtfel, rîde ea, scoțînd din sertar o țigară, timid cum ești... Întorc surprins capul. O văd cum se ridică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dau de urma numelui meu pe nici un tabel. Șeful Spațiului locativ ridică brusc privirea spre mine: Cum vă numiți? Vlădeanu. Mă măsoară cu privirea din creștet pînă în tălpi, apoi se ridică de pe calorifer și tușește de cîteva ori, dregîndu-și glasul. Tovarășe inginer, îmi zice, poate că tabelul cu numele dumneavoastră nici nu a plecat de la combinat. Știu sigur că a plecat! îi spun, devenind deodată stăpîn pe mine. Ciudat gînd! îmi zic. Imediat ce el a pierdut teren, adresîndu-mi-se cu "dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
strigă în receptor șeful Spațiului locativ. Sînt Fărcășanu, de la Consiliu... Aa... salut, tovarășe Condurache !... S-a ivit o problemă neplăcută... A venit tovarășul inginer Vlădeanu să se intereseze de garsoniera ce i-a fost repartizată... Nu, nu, tovarășe Condurache, ridică glasul Fărcășanu, nu a sosit nici un tabel! Vă rog foarte mult să cercetați!... Nu ne puneți în situații neplăcute, vă rog!... Trîntește receptorul telefonului la loc și strînge din pumni, uitîndu-se în tavan. Apoi, devine calm și-mi surîde: Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte. Ciudată voce!" tresar eu. Îmi dau seama că sînt caraghios, așa, ca un obiect uitat în mijlocul secretariatului. Mă întorc, spun "bună ziua" cu glas scăzut și ies. Nu iau încă nici o hotărîre. Voi merge în capătul celălalt al etajului, pe palierul scărilor de serviciu și mă voi gîndi. Din mers, prin ușa deschisă, care duce la grupul sanitar, îl văd pe directorul general, întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut-o... Îmi dau seama că m-am înroșit tot de rușine, fir-ar a dracului de garsonieră!! Iau banii, îi bag în portmoneu, bag portmoneul înapoi în buzunarul de la piept al hainei și ies spunînd "bună ziua" cu jumătate de glas, ca un elev bine crescut, dat afară de la oră. Intru la spălător, dau drumul apei reci, beau o aspirină pentru că iar a început artroza să mă supere și încep să mă spăl îndelung pe mîini, privindu-mă din cînd în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de după miezul nopții!... Cafea și vodcă inima slăbită, nervii tociți... De ce să-mi transpire, noaptea, degetele pe creion, cînd pot să-mi obosească brațele în jurul unui mijloc de femeie?! Ce-ai făcut din mine, Doamnă Ana?!... mă trezesc oftînd cu glas tare. Tot mîrțoagă am rămas, într-un grajd de confort cinci", îmi spun cu durere. Am cîteva mii de lei, cu care voiam să-mi aranjez garsoniera. Le voi cheltui toate pe haine, asemeni lui Vlad, retrăgîndu-mă în spatele unui zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea din nou, preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles tu... Cine știe ce conflict de serviciu ai avut cu ea... Dacă nu ai dreptate, mă amenință din nou cu palma, să știi că-i spun. Tot! Tot ce-ai zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
decît să se ducă la altă întreprindere, care să-i dea locuință... De unde știi ce s-a întîmplat în biroul președintei de sindicat?! De la domnul Mihai Vlădeanu. M-am întîlnit cu el puțin mai înainte, în fața hotelului... Cuum?! se aude glasul scăzut al Brîndușei. Să-ți fie rușine, Brîndușa! îi strigă Cristina. Te purtam în amintire cu tot ce-aveai tu mai bun în studenție, dar văd că... Nu numai că ți-ai murdărit tu conștiința, dar vrei să mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fugă din cameră. Trebuie să mă stăpînesc, să salvez, dacă mai poate fi salvat, vreun gram din mine însumi. Mă ridic încet de pe scaun și mă apropii de cuier: Vă rog să mă iertați, doamnă! Îmi pare rău! spun cu glasul topit, începînd să-mi îmbrac scurta de velur. "Doamnă"?!! se miră doamna Cristina, urmărindu-mă cu privirea. De cînd sînt doamnă pentru tine, că, acum cîteva minute, nu cred că vedeai în mine o doamnă!?... Stau cu privirea plecată, rotindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vopsite. Din două motive: economie de materiale și, doi, terminarea reviziei mai devreme prilej minunat pentru cel care a condus revizia să fie felicitat și premiat... De revizia stațiilor de filtrare s-a ocupat tovarășa Brîndușa Roman, gîndesc eu cu glas tare. Doar n-o să vă închipuiți că ea e vinovată! îmi aruncă o privire furioasă Don Șef. Vinovați sîntem noi, noi doi. Noi?! Da-da, noi. Pentru că trebuia să pornim separatorul inventat de dumneavoastră, ca să poată fi oprite cele două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privirea departe, spre mare, în timp ce bărbatul din fața ei, ocolindu-i privirea, încerca să o convingă de ceva anume. Apoi... palmele ei năprasnice abătute asupra mea..., boneta din pînză albă arsă pe plită..., șorțul plin de sînge... și amărăciunea aceea din glasul ei: "Un copil"... Visase să pălmuiască un bărbat, dar m-a pălmuit pe mine... Iar seara, cînd am mîncat împreună la aceeași masă, a știut să-și recapete demnitatea numai prin cîteva cuvinte. Mi-a dat un sfat simplu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai plecat tu, am stat așa, cu gîndul pierdut, într-o stare de zbucium încordat, de parcă voiam să mă regăsesc dintr-o dată... E greu să-ți spun... Oricum... voi avea la ce să mă gîndesc... Ascultă, o aud schimbîndu-și brusc glasul, ce i-ai mai făcut Brîndușei? Ne-am certat în sala de consiliu, de ce? Ai mult de muncă acolo? Vrei să trec pe la hotel? Nu, că plec la gară. Vreau să știu dacă nu te tulbur. N-aș vrea ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de toate astea. Voia altceva. De fapt nu voia ,,altceva". Altceva decît dragoste avusese. Acum voia dragoste, voia ce-ar fi trebuit să aibă în primul rînd. Vlad se oprește, întinde mîna spre butoane și începe să dea comenzi cu glas rece, impersonal, total diferit de glasul care-mi vorbea mai înainte. Cred, continuă el, cred că vina cea mare o am eu... Da-da, eu! Brîndușa visa reintrarea în viața conjugală pe poarta aceea mare, tradițională... Dragostea pentru mine, sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fapt nu voia ,,altceva". Altceva decît dragoste avusese. Acum voia dragoste, voia ce-ar fi trebuit să aibă în primul rînd. Vlad se oprește, întinde mîna spre butoane și începe să dea comenzi cu glas rece, impersonal, total diferit de glasul care-mi vorbea mai înainte. Cred, continuă el, cred că vina cea mare o am eu... Da-da, eu! Brîndușa visa reintrarea în viața conjugală pe poarta aceea mare, tradițională... Dragostea pentru mine, sau mai bine-zis dragostea cu mine, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te fac s-o înghiți!" "Cum dorești, mi-a surîs ea, dar dacă te atingi de mine aici, în combinat, o încurci. Începînd de la ora cinci, după-amiază, sînt acasă. Cînd ajung, pun de două cafele..." Pilotăm un nou ciclu cu glas scăzut, bătuți de gînduri. În pauză, Vlad tace, privind aiurea, în gol. Următorul ciclu îl pilotăm la fel de abătuți. Abia la cîtva timp după terminarea comenzilor, Vlad continuă: M-am dus la ea cu gînd s-o bat. S-o bat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sta în mîna care-o să vă facă frecția, spune prim-secretarul. Aveți grijă să fie caldă... În interfon se aud mai multe rîsete. Succes pe mai departe! La revedere! spune prim-secretarul. Mulțumim! La revedere!, îi spunem în același glas eu și Vlad. În interfon se aude cum pleacă o parte din cei care au stat în sala dispecerului central. Maistrul Cornea schimbă cîteva vorbe cu noi prin interfon, apoi discutăm cu Brăduț, Lupu și Luchian, care se scuză că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în tăcerea nopții, punctată de luminile tabloului de comandă, se aud pașii mecanicilor care aștern cartonul gudronat pe acoperiș. Din ușă, Brîndușa ne privește lung, calm. Bună seara, spune ea, înaintînd. Bună seara! îi răspund eu. Vlad spune ceva cu glas scăzut, privind-o fix. Mă bucur că ați reușit! spune Brîndușa cînd ajunge în fața noastră, însoțindu-și vorbele de o privire plină de zîmbet, cu care îl învăluie pe Vlad. Am telefonat aici, din birou. Ce-i cu telefonul vostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru sine Dinu. Oare, înseamă că eu nu am făcut, între timp, nici un lucru bun?!... Tace un timp, privind pe lîngă umărul meu afară, prin ușa deschisă, în direcția în care au plecat Vlad și Brîndușa, apoi își continuă cu glas tare un gînd: ...mult, cred c-o iubește mult... Fără să vreau am asistat... I-am văzut de departe: el era nervos, dădea mereu din mînă, întrerupînd-o... La un moment dat, cînd au ajuns între calea ferată și depozit ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]