KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...915 916 917 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

ăsta se poartă urât cu Sora. O să i-o spun de la obraz. Nu te amesteca. Am încercat și eu. Sora se uită la bărbatu-su ca la un soare. N-ai ce-i face... Inima are legile ei, absurde uneori, zîmbește trist Maria. Mie-mi spui? Nu o dată, m-am ars, mărturisește Țamblac. Intră Bârsan acum un oștean-curtean abia descălecat de la drum lung. Căpitane!! strigă Alexandru repezindu-se la el. Au sosit?!?! Căpitanul Bârsan se înclină adânc: Mărită Doamnă! Principe! Domniță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și bolborosește: Măria ta... Și dă să se retragă. Domniță. Nu mușc. Stai! Voichița a încremenit locului, cu ochii plecați, transpirând, mototolind la piept valul de pânză. Ștefan o apucă de bărbie, îi ridică fața, o privește în ochi și zâmbește: Domnița Maria Voichița... Te-ai înălțat. Ai îmbobocit. Mai-mai, să nu te recunosc. Da' de ce tremuri? Am... am hotărât ca aceste două ostatice de neam, să fie însoțitoare pe lângă Doamna țării, cuvântă Maria cu iritare reținută în glas. Dacă Măria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
dă-le slobozenia! Să plece! Să ... Și eu te rog, intervine și Țamblac. Voichița se prăvale la picioarele Domnului, dă să-i ude mâna cu buzele sărate de lacrimi și suspină: Mă... Măria ta... Slo... slobozenia... Ștefan o ridică și zâmbește din nou: Păsărica vrea să zboare? Oare se simte în robie la Curtea lui Ștefan Vodă? Dat-am poruncă să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăcere ca un moment de reculegere. Țamblac îngână: L-a plâns Europa toată; pierduse pe cel mai vajnic apărător. "Soarele Creștinătății" apusese... Se stinsese "Lumina Lumii"... Înainte de a muri, m-a chemat în cort. Nu mai putea vorbi. Mi-a zâmbit trist. Mi-a făcut un gest să mă apropii. Mi-a arătat un deget, apoi altul și altul,și altul, palma cu degetele rășchirate. Nu înțelegeam. Apoi, le-a strâns, le-a unit, le-a făcut pumn și când a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
le-a strâns, le-a unit, le-a făcut pumn și când a lovit un scăunel de alături l-a făcut așchii. Am dat din cap: înțelesesem. "Jur!!" am strigat eu. Nu știu dacă m-a auzit, dar mi-a zâmbit, semn că înțelesese... Apoi, mi-a făcut semn să plec, să-l las să moară singur. Am ieșit plângând în hohote. Nu mai plânsesem de la moartea lui taica... El m-a învățat să lupt, continuă Ștefan, cu altă voce, după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai respirăm, să mai vedem și de ale noastre păsuri... Că și îmbucătura, și dragostea, tot în goana calului... Cât despre dragoste, surâde forțat, ironic, sarcastic Maria, în ce-l privește pe Domnul Ștefan poate să vină și Apocalipsa... Ștefan zâmbește și mai strâmb mușcându-și limba, drept pedeapsă că a luat-o pe dinaintea gândului. Mă bucur că ți-ai recăpătat duhul atât de ascuțit odinioară. Tăcere... Ștefan tușește ușor: Maria, mâine, la biserica Mirăuților, prăznuim, facem pomenire mare de sufletul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să-ți spun, și cu Diavolul aș face pact. Ștefane! strigă Maria cu reproș, dar după o clipă devine împăciuitoare. Bine, vin la biserică. Faceți și praznic? După datină, viii cu morții împreună... Să petreceți, să beți, de dragul morților, desigur... zâmbește ea ironic. Morții cu morții. Cu viii mai greu. Și eu, acolo, ca nuca-n perete... Maria! răbufnește Ștefan. Ei au murit pentru... Ce poți tu înțelege? Ești, totuși "Doamna Țării"! Măcar pentru atâta... Mă rog, dacă "nu se poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de Sânziene altfel, vraja florilor se risipește. Ce spui? o apucă Ștefan de bărbie și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
E primejdie mare! se înfioară Ștefan teribil de spăimântat. Da!... Cel ce-a văzut ielele" n-are leac nici cu buruieni, nici cu leacuri, nici cu farmece. E pierdut!... Cu siguranță c-am văzut și eu niscaiva iele, mormăie Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă, Doamne, de iele! Blagoslovește-mă numai cu zâne... Alerg, alerg desculță prin rouă și culeg, culeg flori, fel de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
crunt. Neguțătorilor să le fie înturnată paguba din vistieria domnească! Îi stârpesc!! răcnește Mihail cu însuflețire. Să-mi ia capul Măria ta, de nu i-oi stârpi! Pe toți tâlharii!... și de drumul mare, și... și de drumul mic! Ștefan zâmbește și-l mulțămește c-o bătaie pe umăr: Bine, Mare Spătare, bine... Mihail face stânga-n-prejur. Stai!! strigă din urmă, Ștefan. Văzut-ai cum se-ncleie musca ce trage la miere? Văzut! Ei, așa să faci și tu! Încarci două chervane

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cresc olecuță, spune Ștefan în bătaie de joc luându-se peste picior. M-am săturat ca orice mocofan să mă măsoare de sus. Mai cu folos ar fi să vă scurtez pe toți de picioare, continuă el hâtru și apoi zâmbește în musteață. Au, mai bine, de cap; nu judecă Domnul cu capul său pentru o țară? Magister! se adresează el și mai hâtru italianului. Rogu-te, o alifie de tămăduit fudulia nu găsești prin straița signoriei tale? Ne-ar prinde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tai? Te-aș tăia, Ioane! Dreptatea e una pentru toți, spune Ștefan categoric, apoi vocea i se moaie. Măcar că apoi te-aș jeli... Aiasta aduce mai degrabă a mărturisire de dragoste, spune Tăutu impresionat. După ce te-am tăiat? Slabă mângâiere, zâmbește Ștefan. Și... și capul logofătului... Și capul Domnului, chiar... Numa' capul călăului n-are a se teme. Domniile trec, călăul rămâne. "Pereat mundus, fiat justitia" Da' aiasta de unde ai mai scos-o? Aaa, și pe tine te-a spurcat blăstămatul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
izvodirea la "Nemaipomenitul nostru letopiseț?" Zorește, că dau turcii și rămânem neisprăviți. Scormonesc hrisoave, hronici, adun mărturii din bătrâni. Nu-i ușor, multe n-au fost scrise, adevărul nu-l afli ușor... Te pomeni c-ai ajuns chiar la "Descălecat", zâmbește ironic Ștefan. Zorește! Peste timp, peste istorie se așterne uitarea. Mi-e teamă de uitare, Ioane... Nu c-aș fi eu "Cel Mare", dar prea ne-am chinuit și-ar fi nedrept să nu se știe cum a fost, cât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Sufletu' mi l-au scos! Copii, Sora, spune Ștefan cu îngăduință. Am ceva mai de preț?... Am biruit!! țipă Olena crăpând ușa. Te iubesc, tăicuță!! Minte!! scoate capul Petru. Eu am învins!! Eu te iubesc și mai mult!! Bucățică ruptă, zâmbește cu drag Sora. Cu cine să semene oare? Niște "Năzdrăvani". Îți amintești, Ștefan, câte năzbâtii făceai? spune Sora, îmblânzită, cu nostalgia unor amintiri. Doamne! Speriaseși Borzeștiul... Amarnic și neastâmpărat mai erai. Pe lângă tine, eu eram o curcă plouată. De atunci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
omului... Îl vând ieftin! Pe gratis îl dau! Dau ceva pe deasupra! Boierii râd cu poftă. S-o fi născut cu căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că parcă te-aș cunoaște... Ascultă, zâmbește Ștefan pe sub mustață, maică-ta a fost cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Întors la Buda, a sucit-o. S-a fudulit cu "strălucita izbândă" ce a repurtat-o asupra Moldovei... Și că, de fapt, dosul era față, că scârbavnica săgeată l-a lovit în "vitejescu-i piept". Drept pentru care, principii Europei au zâmbit ipocrit și s-au grăbit să-i proslăvească vitejia urându-i grabnică însănătoșire. Fantastic! explodează Mihail. "Așa se scrie istoria"... Să fiu cinstit însă recunoaște Ștefan nici eu n-am fost "înger, îngerașul meu". Când mi-a venit bine la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine, voievodul se căznea să aridice lespedea; bag-samă, voia să ajute Moldova ajunsă la grea ananghie... Și, tot în noaptea aceea, pe cer s-au ivit arătări înfricoșate rău-prevestitoare: o stea cu coadă, care... Cu coadă zici?! se minunează Ștefan zâmbind ușor. Era mare? Dădea din ea? Dacă dădea din coadă, era de bine. O fi un semn ceresc de bine... Măria ta șuguiește, dar astrele... Stelele sunt reci și îndepărtate, ce le pasă lor de bucuriile și de necazurile oamenilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
blestemăm soarta. La voi, vine cu liniște, cu împăcare, o acceptați cu resemnare, ca o eliberare, ca o fatalitate: "Așa mi-a fost scris"... Dacă trăim zi de zi cu ea alături? "Ne obișnuim cu ea ca țiganul cu scânteia", zâmbește Ștefan chinuit. Și... și mare scofală avem de pierdut... Dacă altfel tot nu se poate, ce rost are să zbierăm? Ioane, mă țineam să te întreb, schimbă Ștefan vorba, cum stai cu tălmăcirea "Syntagmei", pravila de legi bizantine a lui Matei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
facă. Ai uitat să spui că, de fapt, îmbrăcase "cămeșa morții"... murmură Ștefan. Da... "cămeșa morții" îngână el cu voce tremurătoare. Plin de noroi și sânge, cu capul gol, cu pletele în vânt, a ridicat ochii spre noi, ne-a zâmbit; era atâta tristețe dar și hotărâre în ochii lui... Ne-a făcut cu mâna un semn de bun rămas, și-a făcut o cruce mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan pășește agale, pe gânduri: Când ai intrat, ai văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ai văzut, am pus mâna pe pumnal. M-am și speriat. O să-ți povestesc. Ca să știi, ca să te păzești... E o istorie lungă. Totul a început de la Alexandru Voievod, că bun a fost, dar și iubăreț din cale-afară... "Năravul Mușatinilor", zâmbește el vinovat. Și a odrăslit Bunul, a odrăslit la prunci legiuiți și din flori, cu nemiluita. Tată bun, pe toți i-a însemnat cu fierul, erau cum s-ar zice "os domnesc". Și cum s-a săvârșit bătrânul, s-au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
descăpățânaților. Nu suflă, dar nu uită, gâlgâie ura răzbunării în ei; așteaptă clipa prielnică... Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare când îmi voi sorbi și eu, "borșul"? De-ar fi după pohte, zâmbește el, aș prefera Cotnarul... Nu-i prea veselă domnia Moldovei, nu?! Tace. O lumânare sfârâie, fumegă înecată în propria ceară. Ștefan o stinge strivindu-i mucul între două degete. Apoi reia, abătut: ...Nu mi-a făcut plăcere să-mi reamintesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea stă cu ochii închiși. Ce s-a întâmplat, Voichiță? Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță Mărioară, Ochii tăi mă bagă-n boală"... Din colțul pleoapelor, o boabă de lacrimă strivită se sparge și se rostogolește șiroind pe obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
niciuna!... Jur! Să jur pe icoana Sfintei Fecioare?! țipă Voichița. Maria pălește: Adică... adică vrei să spui că Ștefan... Asta înseamnă că Ștefan te... Mai bine-i erai ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se cu gândul. N-ai grijă... Ca pe-o otreapă... Otreapă... Voichița, sumețindu-se, cu mândrie: De altfel, Măria ta să fie în pace. Mâine, în zori, plec! Plec! Departe! Am cerut slobozenia! M-a alungat chiar! Te-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]