25,627 matches
-
așezat era cartonul pe suprafața asterelii, în timp ce șipcile înguste și lungi îl fixau temeinic de grinzi cu ajutorul cuielor împotriva vântoaselor, a crivățului ori a ploii. Oare cum am putea procura și noi asemenea material? De unde? Cu ce bani? Ah, ce frică ne era de ploaie! De regulă, după ce se oprea ploaia afară, începea alta în pod, sub acoperiș. Modalitatea de contracarare a acestui fenomen nedorit și neplăcut era să așezăm farfurii și diverse vase în care să ia sfârșit călătoria apei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
din zona periculoasă. Am răsuflat ușurat. Eram salvat. Respiram în voie. Rezemat cu ambele coate de bancă, într-o atitudine de "cumințenia pământului", mi-am îndreptat cu nonșalanță spre gură mâna stângă, introducând în cavitatea bucală firimitura sustrasă cu o frică terifiantă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Uf! Dumnezeule! Papilele gustative au receptat cu viteza luminii aromele materialului primit, iradiindu-le în tot spațiul destinat acestei operații. Era un miracol. Uimitor! Totul se isprăvise. Nu se întâmplase nimic. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lângă presa de ulei, așezați pe sacii de floarea-soarelui care așteptau să fie decorticați. Leu era cu noi examinând cu atenție noul decor în care ne aflam. Așteptați-mă puțin. Uite, aici sunt mieji de floarea-soarelui. Luați și mâncați fără frică. Mă întorc imediat. Morarul a plecat. În moară era cald. Ușa era închisă, iar motoarele încălzeau spațiul din interiorul morii. Ne uitam uimiți la procesul de obținere a uleiului; semințele erau "dezbrăcate" de hainele lor, apoi luau drumul presei care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
dea duhul. Adevărul e că se vedea foarte prost; era mai mult un semiîntuneric. Din puținul pe care-l câștiga tata după o muncă obositoare de dimineața până seara, mama cumpăra de mâncare pentru familie. Nu era cine știe ce, dar dispăruse frica de foame, ideea de lipsă acută și permanentă a alimentelor. Tatăl nostru era sănătos și puternic și era lângă noi, alături de mama, pentru a ne proteja de starea de jenă, disconfort și umilință a sărăciei degradante. Bătrânului îi plăcea de noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pentru a țipa, pentru a urla, încercând să îndepărteze elementul agresiv, atacatorul. Când a deschis cavitatea bucală pentru a emite semnalul de apărare, lichidul despre care vorbim i-a invadat gura, forțând-o să bea întreaga încărcătură. Se îneca de frică, o ustura gâtul îngrozitor și tușea din toți plămânii zgomotos, repetat și răgușit de mai-mai să-i sară ochii din cap. De-abia acum s-a ridicat în șezut și, cutremurată de spasme, de spaimă și de revoltă, a reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
visat? A îngenuncheat și a luat-o pe mama în brațe lipind-o strâns de pieptul lui puternic. Gata, Antonică, liniștește-te, liniștește-te! Sunt aici, sunt aici lângă tine! Noi toți eram treji, stând băgați unul în celălalt, de frică, de strigătele mamei, uitându-ne la tata care continua s-o țină pe mama lângă pieptul lui în timp ce ea plângea cu hohote, neputându-se opri. Deodată grăjdulețul s-a luminat și proprietarul cu lampa în mână se uita curios și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nici mai mult, nici mai puțin decât eliminarea și alungarea noastră din teritoriul pe care și-l revendicau cu obstinație monstruoasă. Dacă noaptea aveau curajul să se strecoare peste noi și printre noi, provocându-ne o repulsie crescândă și o frică îngrozitoare încât adormeam cu bețele în mâini pentru ca apărarea să fie mai eficace, lovindu-i pur și simplu pentru a-i îndepărta, ziua, în absența noastră, într-o cumplită bătaie de joc, excavau și dislocau o cantitate atât de mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o pisică și mângâind-o liniștitor cu palma peste blănița zbârlită. Ce se va întâmpla? Ce va urma? De ce era pisica nervoasă, zbârlită și neliniștită? Ce intenții nemărturisite avea această femeie? Nu cumva mângâierile perverse pe blana felinei înnebunite de frică mascau intențiile subversive și criminale nutrite de strănepoata Evei? Cazurile când o gospodină ajungea în situația excepțională de sacrificare a propriei pisici erau extrem de rare și se producea ca urmare a două situații deosebit de grave: pisica mânca pui ori nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Rozalia, copilul vine cum nu trebuie: cu spatele. Timpul este prețios; pierdem lichidul și atunci ne va fi și mai greu. Totul depinde de dumneavoastră: adunați-vă forțele. Hai, curaj! De pe fruntea mamei se rostogoleau boabe de transpirație; o cuprinsese frica. Nana Floare se uita cu milă și cu dragoste la eforturile mamei, încurajând-o necontenit. Așa, Rozalie, așa! Împinge, Rozalie! Bine! Foarte bine! Bine, doamna Rozalia, bine! Acuma! Împinge! Acuma! Și strigau, și țipau, și urlau la mama ca doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a existat panica informatică Y2K, cu iz de markenting de firmă ce comercializează programe antivirus. Din contra, cuvântul millennium și derivatele sale s-au vândut extrem de bine în varii campanii comerciale pentru bunuri de larg consum. Nu ne mai este frică oare de nimic? În seara aceasta, oare cui îi va aparține sufletul meu dulce, din lumea asta trecătoare, din trupul meu trecător?" (cântec de gheișă, sec. XVI). Citit la lumina unui bec chior, în timp ce eram de planton, iar alături 55
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
foarte inteligent, "bun de furat". Iar verbul a jecmăni vine din maghiarul zsakmany, care înseamnă a prăda. Cea mai bizară, paradoxală, înfricoșătoare rugăminte către Dumnezeu pe care am auzit-o astăzi: aceea de a nu exista viață dincolo de marea trecere. Frica de necunoscut sau dorința de certitudine, aceste cuvinte m-au tulburat profund, prin capcana pe care o întind celor cu credința slabă, îndoielnică... 7 decembrie 2000 Un nou job: lucrez ca ajutor de... olar, în atelierul unei elvețience de origine
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
secolului XIX. 27 octombrie 2001 Împlinesc 30 de ani. O zi petrecută într-o inconștiență căutată, într-o nepăsare aproape vegetală, ca și cum aș fi încercat să fug de adevăr, de evidența unei vieți care trece prin puncte critice. Cât de frică îmi era de această vârsta acum un deceniu, de lunga listă a tot ceea ce ar fi trebuit să "realizez" până acum. Beau vin și nu mă gândesc la nimic. Nostalgia anilor de cămin, la Galați, când nu posedam nimic, dar
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pentru butoi) de bere. Până aici nimic deosebit, numai că pivnița se găsește într-un subsol de Evul Mediu, clădirea este din secolul XV (m-am documentat!), umbrele sunt lungi pe pereți, iar ora târzie în noapte. Nu mi-e frică de întuneric, dar nu mă pot opri să nu mă gândesc la Panait Istrati și la al său "Moș Mavromati". Băiatul de prăvălie care trebuie să coboare în hruba rece și neprimitoare pentru a-și mulțumi clienții nerăbdători (cereau un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Din cauza uzurii, a ajuns să smulgă sigiliul de ebonită cu gâtul sticlei cu tot. Sticla ne poate exploda în mână în orice moment. Patronul însă preferă să arunce sticla de vin astfel mutilată decât să o lase neîncopciată. Îi este frică să nu bem noi, angajații, pe ascuns ( mai mult de jumătate sunt musulmani, în treacăt fie spus). Chiar și cafeaua trebuie să ne-o plătim, suprema jignire ce poate fi adusă unui chelner care prepară zeci, poate sute de cafele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
vorbește cu un accent ciudat, simpatic. Predică lungă, elaborată, protestantă, centrată pe "geniul" ortodox de a privilegia limbile naționale în biserică. Cu toate acestea, omul "nu era în duh". Auditoriul simțea și el foarte bine acest lucru, îi era oarecum frică de acest convertit care utiliza armele protestante ale discursului în prea-conservatoarea Ortodoxie. Oare de ce se comportau astfel? Inconștient, le era frică de prea marea libertate intelectuală pe care și-o lua acest om? Pe de altă parte, te gândești la
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Cu toate acestea, omul "nu era în duh". Auditoriul simțea și el foarte bine acest lucru, îi era oarecum frică de acest convertit care utiliza armele protestante ale discursului în prea-conservatoarea Ortodoxie. Oare de ce se comportau astfel? Inconștient, le era frică de prea marea libertate intelectuală pe care și-o lua acest om? Pe de altă parte, te gândești la toate riscurile pe care le comportă conversiunea la o altă religie: ești urât de cei pe care tocmai i-ai părăsit
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
că simt nevoia să trec prin tăișul ascuțitorii batalioane de creioane, sau că schimb de trei ori culoarea cernelei din stilou înainte să încep scriitura propriu-zisă. "Ritualurile, mai ales cele ce preced trecerea la actul scrisului, au ca funcțiune exorcizarea fricii de a scrie". 24 noiembrie 2002 Religie unu: răspunsul dat de Mons. Vladimir Ghika, chestionat de ce s-a convertit la catolicism: "Ca să devin un mai bun ortodox". Fără drept de apel; orice comentariu-inutil. Religie doi: "Isus Hristos nu a fost profesor
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în limba franceză ale operei lui Mircea Cărtărescu își găseau locul în raftul cu literatură științifico-fantastică. Repet, nu fantastică, ci științifico-fantastică. Și încă: "Ce nu te omoară te face scriitor". Andrzej Stasiuk. Îmi place enorm de mult acest polonez fără frică, cu condei sociologic, care atunci când scrie pare că plimbă o oglindă de-a lungul drumului și nu ratează nimic, niciun amănunt. 24 august 2003 Trei zile la Roma, care mi s-au părut lungi și pline ca trei secole. Prima
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
care i-au fost dragi în timpul vieții și de care nu se poate despărți cu nici un chip. Pomana de viu, cum fac oltenii. Renunțarea dramatică la toate aceste obiecte ce au constituit microuniversul lui personal îmi provoacă o stare de frică și de neliniște; știu că prin așa ceva voi trece și eu în curând. Procesul continuu de schimbare, adaptare, readaptare la care suntem supuși devine la un moment dat de nesuportat. La revedere Codruț! Lungă pauză de scris (7-26 decembrie 2003
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
milostenie" ortodox, cel de care aparținem. Nimic de a face cu l'aumône planificată, rece și matematică, dar teribil de eficientă a protestanților calvini de la Geneva... 27 octombrie 2004. Împlinesc 33 de ani. O vârstă de care mi-a fost frică întotdeauna, pentru că am știut cu putere că dincolo de ea începe, încet, încet, ruina cea ireversibilă. Dar nu am simțit nimic special, chiar nimic, a fost o zi ca oricare alta, mai puțin berea de lux (Blonde D'Achouffe), pe care
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
picioare, ca și cum ar protesta împotriva prezenței umane. Dimineața am ascultat la radio emisiuni despre cum să te protejezi de frig. Trebuie aplicate creme grase pe față, mâini și urechi, evitate dușul și băile înainte de a pleca de acasă. Măcar odată, frica atavică a românilor de curent se dovedește întemeiată. Când scriu aceste rânduri, visez cu ochii deschiși grădini în plină vară, pline de flori, doamne cu rochii lungi și albe, copii neastâmpărați și domni fumând trabuc în grădină, bând coniac de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în România, acum că nu mai există dictatura? Tot el îmi sugerează mai târziu, pe o altă hârtie mototolită, trei posibile răspunsuri, pe care le reproduc mai jos, din memorie: Subiect tabu? Sau... dictatura încă mai există în forme camuflate? Frica de inamic (ultimul cuvânt subliniat cu un marker negru, mult mai gros decât restul). 26 iunie 2008 Sfârșitul "exilului" meu intelectual din Canada se apropie încet, dar sigur. Cunosc iarăși acel tip special de excitație psihică de dinaintea marilor plecări. Pregătesc
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
etică. Ura de sine a românilor, veșnic nemulțumiți de ceva sau de cineva. Societatea în ansamblu este mânjită cu un strat gros de indolență și nepăsare, fatalism și grosolănie. Mitocănia ca stare de spirit. Mă întreb cu multă îngrijorare, cu frică chiar, dacă va rămâne ceva din toate experiențele mele din Occident, dacă ele mă vor ajuta să mă reintegrez în propria mea țară, devenită pentru mine o țară străină. Aș fi vrut să termin acest jurnal pe o notă patetic-optimistă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
doar câțiva medici bătrâni, neputincioși. Îl vedeam pe tata cum se pierdea și eram disperați. Și într-o dimineață vine ofițerul hitlerist, SS sau nu, îi dă mamei niște pastiluțe albe și-o învață cum trebuie luate. Mi a fost frică: dacă hitleristul arian se amuza ucigând încă un evreu? Totuși, tata a luat pastilele, foarte curând febra mare i-a scăzut și în scurt timp s-a însănătoșit. Am aflat apoi că pastilele acelea se numeau penicilină. Nimeni nu auzise
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ne-au îngrozit, ne-au oripilat și ne-au înspăimântat familia. R.P. Zvonistica se lega de cârligele din abatoare, atâta tot. A.R. Mă rog. Eu eram încă prea crudă ca să pot conștientiza întreaga grozăvie. Știu că tatei îi era frică să iasă pe stradă pentru că evreii erau prinși și bătuți. Și mai știu - de asta-mi aduc aminte cu precizie - că, de câteva ori, au venit seara la noi echipe de tineri în cămăși verzi, cu banduliere, care făceau percheziții
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]