24,310 matches
-
și a ieșit în oraș!... Naiv ce sînt! Și neserios pe deasupra! Livia mă așteaptă, iar eu... Simt cum cum fierb de furie, dar o furie dureroasă, aproape oarbă. "Asta-i gelozie! îmi zic. Înseamnă că o iubesc!" Nu! hotărăsc cu glas tare. Asta nu! Pun receptorul la loc, îmi iau dosarele cu documentația tehnică de pe pupitru, bag agenda în buzunar și cobor treptele abrupte, gata să mă rostogolesc pe ultimele. Aș vrea să înjur, dar nu mai am nici o tragere de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cum aveam toate șansele ăsta-i esențialul. Intru în instalația de filamente: e liniște. Becurile roșii, de pe tabloul de comandă, aprinse, îmi spun că în cuptoare se pregătește o nouă șarjă. Muncitorii stau pe o bancă și discută ceva cu glas scăzut. Cînd mă văd, se ridică și mă salută. Schimbăm cîteva cuvinte despre mersul șarjei, le spun că au fost trecuți să lucreze în acord global, ei strîng din umeri uitîndu-se unul la altul cînd aud că planul e fixat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai Vlădeanu, cel care... începe să mă întrebe femeia. Exact! îi tai eu vorba. Sînt cel care scrie, sau am scris teatru. Dumneavoastră sînteți probabil doamna care a întrebat-o azi, pînă în prînz, pe secretară, îi spun cu un glas domol. Vă deranjez? mă întreabă femeia. Nu, doamnă, vă ascult. După ce mi-a dat secretara numărul acesta, am tot sunat, apoi am vorbit din nou cu secretara: mi-a spus că aveți de pornit o instalație și că veți ajunge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-ți încapă chiar și lucruri inutile. Ce trebuie să înțeleg din toate astea? o întreb eu calm. Că nu mai are rost să..., strînge din umeri ea, ocolindu-mi privirea. Pentru că nu am o locuință mai bună?! ridic eu glasul. Argumentul nu ține, e un argument fals, în spatele căruia se ascunde un adevăr. Spune-mi: de ce vrei să rupem prietenia? Pentru că nu-i nimic de capul tău! îmi strigă Livia. Ce-i în casa ta, e și-n capul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
S-a aflat, în sfîrșit, mai sus, că-i plac femeile, banii și vinul călugăresc? întreb surîzînd. De unde știi?! face ochii mari spre mine farmacista. Mai vorbește și lumea... Chiar nu vrei o sticluță cu oțet aromat? mă întreabă, schimbînd glasul, pentru că a intrat cineva pe ușă. Nu, mulțumesc! îi răspund, băgînd aspirinele în buzunar. Să mai treci pe aici, îmi spune, apoi se adresează persoanei de lîngă mine: Cu ce vă servim? Aș vrea ceva.... vreun calmant... pentru dureri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă cu soția. Ești plin de răutate, îmi șoptește Brîndușa cu glasul trist. Am devenit, doamnă, precizez eu. Crezi că e calea cea mai bună, Mihai? O, ce favoare! exclam. Sună frumos acest "Mihai", o imit cu glasul leșinat. Dimineață mă sictireați cu "tovarășe fizician"! Cum de v-ați răsucit dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vreunul bețiv se ceartă cu soția. Ești plin de răutate, îmi șoptește Brîndușa cu glasul trist. Am devenit, doamnă, precizez eu. Crezi că e calea cea mai bună, Mihai? O, ce favoare! exclam. Sună frumos acest "Mihai", o imit cu glasul leșinat. Dimineață mă sictireați cu "tovarășe fizician"! Cum de v-ați răsucit dintr-o dată?! Brîndușa tace și mă privește lung, clătinînd din cap. Seara asta, la masă, Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ceas, maxim două nu știi cum să pleci mai repede din casa cu lut pe jos... Pînă astăzi, nu te-am auzit vorbindu-ți de bine părinții... Tu n-ai avut parte de o..." Doamna Ana!... mă aud șoptind cu glas tare. Da, o Doamnă Ana, îmi repet în gînd. Mă punea mereu să-i vorbesc de Sânzieni, să-i spun tot ce știu de Vlad-haiducul, din care se zice că ne tragem toți cei cu numele Vlădeanu. "Spui ca tatăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unde locuiește Brîndușa, apoi formez numărul aflat. Telefonul sună lung, a pustiu. În sfîrșit, sunetul se întrerupe, semn că a fost ridicat receptorul. Alo! strig imediat. Alo, Vlade, sînt eu, Mihai Vlădeanu... Ce vrei? întreabă Vlad. Vlad..., încep eu cu glas domol, vreau să-ți spun... M-am întîlnit cu doamna Brîndușa la farmacie și... Unde-i?! Ce i s-a întîmplat?! strigă Vlad. Stai... nu... nu te alarma... N-a pățit nimic... A văzut doar un accident și i s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimeni pe lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea disperare de a te ști departe de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Și aci, consolări, făgăduiala că voi merge sâmbătă de dimineața cu ea la minister, dar [ea] totuși plecând plângând pe scară. Apoi masa și pe urmă, fără radio, fără citit, intrarea în pat. În noapte 10½- 11, un telefon fără glas, care mi-a amintit timpurile bune când tu erai acasă. Și acuma a bătut ceasul 8½. Trebuie să mă scol; îmi încep activitatea, ca întotdeauna, cu tine alături, prezentă și atât, atât de departe. Numai de ți-ar sosi scrisorile
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mare, apoi pe cea de la [Studio] Color, și la urmă pe cea din passe-port: fugara. Mâine voi trăi mai tragic, mai intens. Am repetat de vreo trei ori „mâine“ și parcă mi-e frică să spun: mâine îți voi auzi glasul, draga mea. E darul ce mi-am rezervat egoist, e bucuria ce trece prin perdeaua de fier a despărțirii noastre - poate pentru multă vreme o bucurie ce va răsări din cuvinte și modulații. Mâine e o zi cu program, cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe umărul tău și plânge înăbușit de dor, mama e un biet copil bătrân și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția ce mă amuțise și-mi încleștase dinții; cuvintele se strecurau vătuite și tu-mi spuneai „Mai tare, mama, ca să te aud“. Toată seara mi-am cuibărit impresiile și bucuria pe jumătate tristă în mine și am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aveam 7 ani și ceream „ Numai interesul mă face să scriu, Vă rog trimeteți rochia roz de matase pentru ziua onomastică“, și până la cele din urmă cu Happy Birthday și eu făcând uneori pe bodogănoasa, cu gâlgâit de emoție în glas. Acum se cântă la Radio „Triana“; tu făceai tare de se auzea quasi strident, ceea ce mă făcea să-ți spun: „Mais, ma chérie, je ne suis pas sourde...“ și tu schimbai docil, pentru ca încetul cu încetul să o aduci iar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
spartă, fumurie. Peste tot, fumuriu și prăfos; dușumelele fără culoare, părând că se scu fundă în pământ. În jilț, Tante Margot, în gris luminos bătând în bleu, cu părul alb clar, pudrat în argint; singurele puncte luminoase: ea, mintea și glasul ei de argint, muzical. Mi am amintit, amărâtă, de casa ei splendidă, cu o sufragerie de două ori cât apartamentul nostru, de goûtéurile de la cinci, când mergeam în mare favoare, invitate de ea; de covoarele persane, de șalurile venețiene, de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu răcești): „Ai schimbat pantofii?“ și după masă să ne așezăm amândouă pe divanul tău, să ne luăm cafeaua și țigara, să vorbim. Visez cu ochii mari râsul tău clar, sonor, flori multe, vii, roșii, galben-ruginii, soneria ta imperioasă și glasul tineresc: „Mi-e foame, crăp de foame“. Și eu, cu reproș: „Tu pourrais soigner tes expressions“. Ți-aduci aminte? M’am urcat în pat repede, după o baie mai mult rece; afară picură monoton pe brâul de metal al balconului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să vorbesc cu Rainer care o va invita în numele meu. Vrea să vină și Mihai. Am alungat pe inoportunii de alături și acum casa e iar a noastră: Tu și eu. Îți vorbesc fără vorbe ca și când mi-aș fi pierdut glasul. De pe radio se uită la mine cu ochi mari și mirați copilița de 3 ani. Parcă mi-ar spune: - „Ce faci tu, Mamunică?“ - „Scriu unei fetițe mari, draga mamei. O fetiță care a plecat departe de mama ei.“ - „De ce?“ Îi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o lăsați singură în Paris?“ Fiindcă am încredere în tine, Monica mea dragă; știu că ești incapabilă de josnicii; tu ești mândria mea și ultimul vlăstar al unui șir de oameni cu degete subțiri, cu port semeț al capului, cu glas poruncitor. Gândește-te că glasurile lor au murit acolo, la Crușeț, că până și ecoul lor e proscris, că în fiece noapte vântul împrăștie acolo vaierele alor noștri și că ești unicul lor și unicul meu trezorier. Așa că am încredere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Fiindcă am încredere în tine, Monica mea dragă; știu că ești incapabilă de josnicii; tu ești mândria mea și ultimul vlăstar al unui șir de oameni cu degete subțiri, cu port semeț al capului, cu glas poruncitor. Gândește-te că glasurile lor au murit acolo, la Crușeț, că până și ecoul lor e proscris, că în fiece noapte vântul împrăștie acolo vaierele alor noștri și că ești unicul lor și unicul meu trezorier. Așa că am încredere în tine. Iubește-mă mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
țite, tu să-ți faci viața ta cinstit și frumos. Ce liniștită aș fi să nu te mai știu singură, prin camere străine, cu singurătatea neagră a nopților, fără putința să vorbești cu cineva lucruri intime, calde; să auzi un glas, fie el mânios uneori, dar să știi că pentru el numele tău e o poftă ca pentru apa rece, o dorință ca a unui copil de Moș Crăciun. Iar am impresia scrisorilor-testament; a fost scris în viața noastră să ne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aproape patru luni de la plecarea ta, mai rămân 20... (Dumnezeule!) M. 27/1948 I 3 ianuarie 1948, sâmbătă, ora 5 p.m. [...] Eri seară a sosit aici la noi Sabina. Nu a venit direct de la munte, cu skii la spinare, cu glasul răgușit, nu a răsturnat toată casa, ci îmbrăcată orășenește, cu poșeta în care vârâse o cămașe de noapte, peria de dinți și pieptenul. Biata luminiță anemică, dar cu efuzii de bucurie și afecție. [...] Azi am stat cu Sabina toată ziua
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am să continui să te iubesc de dincolo. Azi a trebuit iar să dau telefoane, să alerg, să înghit refuzuri: Ury Ben. Doamna Pap. (soțul ei a murit) m-a ascultat vorbindu-i la telefon, dar mi-a spus, cu glas tremurător, că i-a murit bărbatul și că mi a ascultat vocea fără să înțeleagă ce spun. Cam. va depune mărturie favorabilă. Sanda Mov., de asemenea; mâine-dimineață am s-o iau de la capăt, scumpa mea, doar ca să salvez obiectele dragi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un iad: umed, lipicios și alunecos de să-ți spargi capul! Am să mă duc la biserica Zlătari, unde este în seara asta un concert de colinde, cu 100 de lei biletul. Plec cu inima deja înduioșată; am să ascult glasuri de copii cântând, cum cântau pe vremuri anume pentru tine. Te văd cu papuceii tăi roșii, alergând la ușă, în [strada] Câmpineanu. Le dădeai colindătorilor nuci, mere, mandarine și biscuiți. Pe curând. Seara, la ora 10. Scumpa mea și preaiubita
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mult înaintez, ci să continuu tot așa. Probabil am să ajung acasă înainte să-mi dau seama. Două adolescente în haine groase trec pe lângă mine chicotind, dar eu sunt prea pornită ca să reacționez. Stânga înainte... dreapta înainte... — Pardon, aud un glas aspru, iritat. Puteți, vă rog, să eliberați trotuarul? Mă întorc - și, spre groaza mea, văd o femeie cu șapcă de baseball și adidași apropiindu-se de mine cu vreo zece câini în lese, de diferite forme și mărimi. O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nimerit prima vază. — De asemenea, lanțuri de ceasuri de buzunar din secolul al XIX-lea... Degetul continuă să coboare pe listă. Matrițe de shaker... pernuțe de ace... Ridică ochii spre mine. Mai sunt de actualitate toate acestea? — Păi... Îmi dreg glasul. Sinceră să fiu, nu mai sunt atât de înnebunită după lanțurile de ceas. Sau după chestiile de făcut shakere. — Am înțeles. Nici după lingurile de dulceață din perioada victoriană? Linguri de dulceață? Ce Dumnezeului voiam să fac cu o tonă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]