KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...916 917 918 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Veneția cu Marea, încununând-o "Stăpâna Mărilor" Încaltea, să se cunune și cu Cerul și cu Pământul, să devină "Stăpâna Lumii"!... De ce nu? La puterea banilor lor... sugerează Țamblac. Să nu le-o ia înainte Mahomed, cu "puterea armelor lor", zâmbește sarcastic Ștefan. Treci peste comèdie. Și?... În "Palozzo ducale", urcam "Scara uriașilor" străjuită de lei înaripați, mă sprijineam de balustrada aurită și mă gândeam cu durere la prăpastia căscată între bogăția cu huzur a Apusului catolic și sărăcia amară a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
otomane... Stanciu pleacă ochii. Înghite în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Salamalec Strălucire! Athletul Creștinătății ți se închină!" Dacă altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
jurăm ce avem de jurat și să plecăm pe la cășile noastre, insistă Cupcici. Negrilă schimbă vorba, pentru că îi păcănea în urechi cuvântul: "Salcie! Salcie! Salcie!"... Voi ați băgat de samă? Lui Vodă îi pică mucu' după fătuca Radului Vodă... Băgat, zâmbește răutăcios Alexa, făcând nerușinat cu ochiul. Se șoptește că diavolița i-a făcut cu ulcica de l-a scos din minți; și doar Vodă-i geambaș de muieri. Semn de bătrânețe când ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ți se aprind călcâiele după prospătură. Te pomeni că-i dragoste cu năbădăi, chicotește Negrilă. L-o pus jos, munteanca. O fi ajuns tărășenia la urechile Măritei? se întreabă Negrilă, ros de curiozitate. S-a grijit Isaia să-i ajungă, zâmbește mucalit Alexa făcând cu ochiul. Să te ferească Sfântu' de gura muierii încornorate: îți face zile fripte de-ți vine să te atârni de grindă. A scăpat careva netârnosit? se spovedește Negrilă. A mea, odată, când m-o aflat, era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vreo bătălie, că n-avea habar de moarte și unde era vălmășagul mai mare acolo se arunca cu sabia, întărește Alexa. De afurisit ce-i nici moartea nu-l vrea, mormăie Cupcici. Trag nădejdea că acu i s-o-nfunda, zâmbește Isaia mefistofelic. O să-i dăm și noi o mână de ajutor. E de un curaj nebun, spune Alexa în admirație. Să recunoaștem, e un viteaz! Ce-i al lui e-al lui... Priviți mărețe umbre! Boier Alexa a căzut în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e sub puterea și stăpânirea mea, și-l voi apăra. Dar, scria el nu vreau să iau armele împotriva unui împărat așa de mare, deși sfetnicii mei mă îmboldesc s-o fac". "Nu vrea!"... Ce drăguț din partea lui, spune Ștefan zâmbind crispat. Totdeauna Cazimir m-a apărat... cu gura. Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
atât mai lesne îi este unui obscur voievod să se umilească pentru ca să-și mântuiască țara... Umilirea aiasta devine înălțare, șoptește Vlaicu. Întâi "Patimile". O să ajungem și la "Înviere"... Cine știe... răspunde Ștefan cu un surâs amar. Stanciu îl privește, îi zâmbește la rândul său: Priviți la el! Zâmbetul! Surâsul de nepătruns al lui Vodă Ștefan! Ce se află dincolo de el? Dumnezeule! Oare ce-l clintește pe omul aiesta? Din ce l-ai făcut, Doamne?! Din piatră?! Din stâncă?! Ești de neînfrânt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj. Numai eu știu ce-i în inima mea... Boierii, cu ochii plecați, cu mâinile împreunate, într-o tăcere religioasă; numai clopotele lipsesc... Ștefan îi privește, le zâmbește: Ce-mi stați așa ca mireasa în noaptea nunții?! Voi știți că vin turcii?! Da! "Vin turcii!" spune el cu haz. Și ce dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să vină!!... Stanciu izbucnește și el în râs de-adevăratelea: Ești nemaipomenit Ștefane! Aiasta de unde ai mai scornit-o, îi spune el hohotind. Să-i ia naiba!! Să vină dar!! Dacii... Dacii chiar făceau așa? întreabă mai încetișor. Sau... Ștefan zâmbește misterios și tace. Și ce dacă vin?!?! strigă și râd boierii.. Ha! Ha! Ha! Au venit!... Și cum au venit, s-au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu care Mahomed a surpat zidurile Constantinopolului, lămurește Țamblac. Când se slobozea o dată, bubuia de și Catapeteasma Cerului crăpa! Treizeci de boi abia de-l urnesc... Fantastic! Ce s-o alege de cetățile noastre? le căinează Vlaicu. Numai să apuce, zâmbește Ștefan mefistofelic și își freacă palmele. Aferim Mahomede! Aferim!... "Bine!... Minunat!... Fantastic!... Aferim!" îl atacă Stanciu. Nu pricep, te bucuri?! Cum să nu mă bucur?! izbucnește Ștefan. Greșeală peste greșeală... A pornit și-o să ajungă pe vipia lui Cuptor, că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îți zice-, de-om scăpa, și tu și eu, și, de-oi mai freca cu șezutul Scaunul acela de la Suceava, să vii, să mă cauți. Am o vorbă cu tine... Năică, înviat din morți, cu ochii lui albaștri luminoși, îi zâmbește îngânând: Vin... vin Măria ta... Vin Să trăiești Doamne! dă Toader să-i sărute mâna iar. Să trăiască Ștefan Vodă!! strigă țăranii. Stați-stați, că nu s-a terminat! spune Ștefan încruntându-se. Pentru... pentru obrăznicia de a-l fi înfruntat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
viață și chiar de moarte... Dumnezeu să ne ierte. Vin tatarii! Vin și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și se cufundă în el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în el... "Mâța", șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
șoptește Mihail, șăgalnic, dar nimănui nu-i a zâmbi măcar... Se așterne o tăcere adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adâncă. Un bondar bâzâie gros. Cineva tușește încetișor; ceilalți îl sâsâie cu degetul la buze. Mult n-au a aștepta. Ștefan deschide ochii... "Zâmbește? Parcă ar zâmbi. Înseamnă că e de bine. Nu... ni s-a părut numai... Cum să zâmbească?... Nu-i a zâmbire... Rânjește"... Ștefan face câțiva pași, e alt om , nu mai privește pământul... Și, când deschide gura, cuvântul lui e limpede, hotărât, răspicat, dârz: Gata cu jălania! Am hotărât! Mergem înainte! Fie ce-o fi! Pe viață

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
om ești? De unde știi că-s om? surâde Ștefan. Mulți spun c-aș fi diavol. Așa o fi... Acu... acu, o să fac pe dracu-n patru să le dovedesc că au dreptate: chiar sunt! Dumnezău să te mai înțeleagă. Ștefan zâmbește enigmatic: Socotește, sunt douăzeci de iatagane împotriva unei spade, de multe ori numai un topor... au o coasă. Avem și noi o armă secretă însă, singura ce ne poate salva: istețimea. Trebuie să fim de douăzeci de ori mai isteți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe Dunăre, harabalele ce cară silistrăria cu iarbă de pușcă, chervanele grele de merinde! Ștefan se oprește să-și tragă sufletul. Trăsni-i-ar!! Dar-ar-ciuma-n ei să dea!... Formidabil! Fantastic! "Năzdrăvanu' " ista... "ca mâța", strigă-n cor boierii entuziasmați. Ștefan zâmbește cinic și continuă cu aceeași patimă, sarcastic, încrâncenat: ...Și-n puterea nopții, când turcaleții osteniți dorm somnul cel greu și dulce, noi, în șalvari, cu turbane, boiți cu funigine pe chip, ne strecurăm, pâș-pâș, sugrumăm străjile. Ca fulgerul cădem asupra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
osmanlâii șalvarii, buimaci, cu iataganele-n dinți "Ce-i?!?! Cine?!?! Unde-s ?!?!"... Nu-s!!!"... și să-și dea seama ce se întâmplă, noi ne-am mistuit, ca un abur, ca o nălucă ne-am mistuit în noapte: "Diavoli ai nopții"! zâmbește el mucalit. Dar n-apucă turcaleții să lipească geană de geană, că până la al treilea cântat al cucoșului, mai dăm un iureș unde nici gândesc: "Deșteptareaaaa!!!". Și iar! Și iar! Zi și noapte! Noapte de noapte. Noaptea mai cu osebire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul pe-o pernă, spune el cu ochii mijiți și își acoperă un căscat, zâmbind. Ațipesc călare; căluțul știe și mă ocrotește la pas. La Orhei... își frânge Alexandru încă un căscat. Mă, tu ai tras la măsea! Numa' ce-i aruncasem peste Nistru, se slobozește în sfârșit Alexandru, că o sută de tătari obraznici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mulțumesc, le surâde el trist. Dar... dar vă sfătuiesc să fiți mai prudenți. Stelele-s nestatornice... mai și cad, cât sunt ele de stele... "Tot adevărul?", îl îngână Stanciu. Măria ta vrea să zică... să ne grijim de lumânare? Ștefan zâmbește cu îngăduință: Am două, pot să-ți dau și ție una, îi spune și Stanciu pleacă ochii. Da... "tot adevărul"... Și de aceea, nu vă pot cere n-ar fi drept să vă cer să mă urmați " Să beți paharul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eu, așa... Mihail face un pas înainte și, tremurând tot, strigă cu sufletul la gură, ca un jurământ: Măria ta! Să... să știi! Noi... noi suntem gata să murim pentru Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru Măria mea?... Nu... nu merită, dragul meu... Zău, nu merită... Alege ceva care să merite... De pildă, Moldova! Aiasta da, merită! rostește înflăcărat și face câțiva pași, șchiopătând. Și-apoi de ce să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu gândul au cu fapta, să nu ne osândească prea rău și să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu "năzdrăvăniile" tale. Cum naiba să fii dat uitării? Crezi?... Europa m-a și dat uitării. Dacă a știut vreodată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să ne ierte... Să mă ierte Moldova... Să mă ierte Dumnezeu... Tăutu lăcrimează, strânge însemnările la piept. Cu glas sugrumat, îngână: Doamne... Letopisețul și viața... Jur! Ștefan îi zâmbește, îl bate pe umăr: Îți mulțumesc, Ioane. Fii pe pace, Ștefane, zâmbește deschis Țamblac. Ai umplut Europa, ai umplut lumea cu "năzdrăvăniile" tale. Cum naiba să fii dat uitării? Crezi?... Europa m-a și dat uitării. Dacă a știut vreodată de Moldova... Acu, după... Știi cum sunt oamenii, nu aplaudă decât învingătorii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în colț când o veni clipa să plătesc "Vămile văzduhului". Ești prea cutezător în luptă. Ai grijă Ștefane! Ai grijă! îl dăscălește Vlaicu. Mi se face inima cât un purice când văd cum te avânți nebunește cu sabia... Ștefan îi zâmbește, îi pune mâna pe umăr, îi privește în ochi, adânc: Unchiule... Și de-a fi și-a fi... Rogu-te, ai grijă de Maria, de copii și... și de Voichița. Să le fii un adevărat părinte, cum mi-ai fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Le păstram pentru... pentru cea care ar fi fost domnița soția lui Bogdan... Acu, strălucirea lor deșartă mă otrăvește cu amintirea vieții de odinioară... Și-apoi, se cheamă că "lupt și eu"! Nu-i așa? Nu sunt eu "Doamna țării?!" zâmbește ea cu o ironică infatuare. Acolo unde plec, altele-s odoarele mele... Și... și chiar te-ai hotărât? Te retragi la mănăstire? întreabă el cu durere. Mai gândește-te, Maria... Nu se poate! Nu se poate!... Nestrămutat, unchiule! În umbra

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]