24,000 matches
-
loc prima confruntare majoră a cartezianismului cu filosofia vremii printr-o îndelungată polemică la Universitatea din Utrecht, cu Voetius, profesor de teologie și rector al universității, care îl acuză pe Descartes de calomnie și de ateism. Polemica a dus la condamnarea "filosofiei noi" în Olanda și a continuat la Leiden până după moartea lui Descartes, implicând tot mai multe personaje. În 1644 "Principia philosophiae" (Principiile filosofiei), scrise cu intenția de a înlocui manualele aristotelice, contribuie la sporirea renumelui lui Descartes și
René Descartes () [Corola-website/Science/299131_a_300460]
-
prin credință (sola fide) afirmă că numai prin har, prin credință creștinul primește mântuirea și nu prin fapte ale sale (vezi Efeseni 2:8). Baptiștii pun un accent puternic pe conceptul de mântuire. Teologia baptistă învață că păcatul duce la condamnarea la moarte eternă în iad. Moartea lui Cristos pe cruce a plătit pedeapsa păcatului, iar învierea sa este dovada că viața veșnică e la dispoziția oricui dorește să o aibă. Singurele cerințe sunt ca fiecare să se pocăiască de bună
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]
-
-i pe unii membri ai fostului "Cerc de la Sibiu" (Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sarbu), sau oameni fără o apartenența politică anume (Teohar Mihadaș, Adrian Marino). Toți vor scrie ulterior cărți, meditând asupra experienței de închisoare. 12 februarie 1959 - Condamnarea, în baza articolului 209 CP, ulterior 167, a peste 20 de intelectuali, printre care Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, profesoara, Dumitru Banu, ziarist, Ion Caraion, poet, pentru difuzarea de "înscrisuri dușmănoase": poeme sosite din străinătate, scrisori etc. Va relata experiență de închisoare, din
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
a ceea ce ulterior s-a numit samizdat (Povestiri despre om, eseu filozofic de Constantin Noica, și „Așteptând ceasul de apoi“, român al lui Dinu Pillat) și a scrierilor dușmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia etc. Condamnările celor 23 de inculpați au mers de la 7 ani la 25 de ani de temnița. Unii dintre cei condamnați vor scrie ulterior lucrări de sertar, relatând experiență carcerala și publicate după 1989: Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii“, Alexandru Paleologu, „Sfidarea memoriei
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
clauză națiunii cele mai favorizate etc. A doua zi dupà apariția Protestului în presa occidentalà cei cinci protestatari erau arestați și condamnați la un an de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, în urma ordinelor venite direct de la Ceaușescu. Neacceptând sentința condamnării și refuzând să muncească pe șantier, cei cinci intra în greva foamei pe data de 23 August 1977, greva ținută efectiv aproape o săptămână, în detenție în Beldiman, Rahova și la Canal, în condiții de intensă tortură fizică și psihică
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
asemenea scenografă a teatrului de păpuși și unul dintre fondatorii teatrului Țăndărică. În 1945, lucrează ca scenograf la Teatrul Țăndarică din București, împreună cu Elena Pătrășcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiție comunist, Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce duce la arestarea și condamnarea ei la 12 ani de închisoare. Harry Brauner a fost și el condamnat la 15 ani. Este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătorește cu Harry Brauner. În 1968, la rejudecarea procesului Pătrășcanu, amândoi sunt găsiți nevinovați. A fost
Lena Constante () [Corola-website/Science/299206_a_300535]
-
(nume original: Ahmed , n. 19 iunie 1947, la Bombay India) este un scriitor și un eseist din Regatul Unit de descendență indiană, cunoscut mai ales pentru Versetele satanice, scriere considerată blasfematoare la adresa religiei islamice și care i-a adus condamnarea la moarte din partea ayatolahului Ruhollah Khomeini. Deși provenea dintr-o familie de musulmani practicanți, a crescut într-o atmosferă tolerantă, atât din punct de vedere religios, cât și cultural, educația sa timpurie fiind caracterizată printr-un amestec de elemente indiene
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
Rușinea" (1983), nominalizat pentru același "Premiu Booker" în 1984, pe care însă îl ratează, primind în schimb Premiul francez pentru cea mai bună carte străină. Dar cea mai celebră cartea a sa este Versetele satanice (1988), care i-a atras condamnarea la moarte pentru pretinsa blasfemie la adresa islamului. Rushdie a devenit brusc celebru în lumea întreagă după sentința de condamnare la moarte pronunțată împotriva lui de un tribunal islamic iranian, în urma publicării romanului "Versetele satanice" (1988), socotit blasfemator la adresa profetului Islamului
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
pentru cea mai bună carte străină. Dar cea mai celebră cartea a sa este Versetele satanice (1988), care i-a atras condamnarea la moarte pentru pretinsa blasfemie la adresa islamului. Rushdie a devenit brusc celebru în lumea întreagă după sentința de condamnare la moarte pronunțată împotriva lui de un tribunal islamic iranian, în urma publicării romanului "Versetele satanice" (1988), socotit blasfemator la adresa profetului Islamului Mahomed Imediat după publicarea romanului Versetele satanice în luna septembrie 1988, lumea islamică a fost străbătută de un fior
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
nu mai puțin de 22 de premii literare, între care se numără și: Pentru operele sale, i-au fost acordate titlurile de Fellow of Royal Society for Literature în Marea Britanie și Commandeur des Arts et des Lettres în Franța. În afară de condamnarea la moarte, a cărei amenințare se menține asupra scriitorului, romanul "Versetele satanice" i-a adus lui Rushdie premiul "Whitbread" și o nominalizare la premiul "Booker". Dincolo de conotațiile considerate blasfemiatorii la adresa islamului, criticii literari au subliniat și valoarea literară a acestuia
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
crizei provocată de Schisma papală din anul 1130 - alegerea simultană pe scaunul pontifical a pretendenților Anaclet al II-lea (1130 - 1138) și Inocențiu al II-lea (1130 - 1143) -, sprijinindu-l pe Inocențiu. În 1140, a obținut de la conciliul din Sens condamnarea lui Abelard, care îl neliniștea cu îndrăzneala vederilor sale, iar în 1145, a avut satisfacția să-l vadă pe unul din fiii săi spirituali ajuns papă sub numele de Eugeniu III. Prin predicile și elocvența sa, Bernard a dobândit sprijinul
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
alungați din oraș (până în acel moment se aflau în oraș încă 150.000 de civili germani, majoritatea femei, copii și bătrâni). Acești locuitori au fost arestați și, ca deținuți politici, au fost maltratați și obligați să reconstruiască patria sovietică (din cauza condamnărilor la moarte, foametei și bolilor de subnutriție, abia circa 20.000 dintre ei au reușit să supraviețuiască).
Kaliningrad () [Corola-website/Science/299245_a_300574]
-
stil gotic, cu bolți arcuite și pietre funerare pe pereții din nord. Biserica se află situată în Piața Huet f.n. Clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele, cu patru turnulețe pe colțul acoperișului, semn că orașul avea drept de condamnare (în , literal „dreptul sabiei”). Cu o lungime de aproximativ 74 m, biserica se află pe locul al treilea în România, după Biserica Neagră din Brașov și Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. Corul catedralei este la balcon pe latura de
Catedrala Evanghelică din Sibiu () [Corola-website/Science/299824_a_301153]
-
Alexis. Octave Mirbeau intitulează chiar un articol despre Zola de pe prima pagină din "Le Figaro" "„La Fin d'un homme”" ("Sfârșitul unui om"). Pe 13 iulie 1893, Raymond Poincaré îl numește ofițer al Legiunii de Onoare. Cu toate acestea, din cauza condamnării ce a urmat articolului "„J'accuse”", Zola este suspendat din ordinul legiunii la data de 26 iulie 1898 și nu se va mai reintegra niciodată. În 1891, este prezentat de Alphonse Daudet Societății Oamenilor de Litere din Franța (Société des
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
et rien ne l'arrêtera”". Adevăratul trădător, comandantul Walsin Esterházy, în locul căruia a fost acuzat Alfred Dreyfus, este denunțat și apoi judecat de un consiliu de război la Paris la data de 10 ianuarie 1898. Este achitat ziua următoare. După condamnarea unui nevinovat și achitarea celui ce poartă vinovăția, Zola se simte determinat să aibă o reacție publică, reacție ce s-a dovedit extrem de energică. Émile Zola pregătise de câteva săptămâni o anchetă asupra afacerii Dreyfus. Deoarece "Le Figaro" îi refuzase
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
niciodată implicarea sa în Afacerea Dreyfus, oricare ar fi fost prețul. Scrie în notele sale: « Scrisoarea mea deschisă "„J'accuse...!" a plecat ca un strigăt. Totul a fost calculat de mine, am parcurs textul legii, știam ce risc.”" În ciuda noii condamnări a lui Alfred Dreyfus, care l-a afectat profund, Zola se consacră constant scrisului. Începe un nou ciclu de romane, "Cele patru Evanghelii" ("Les Quatre Évangiles"), din care primul volum, "Fecunditate" ("Fécondité"), este publicat în 1899. Continuă cu "Munca" ("Travail
Émile Zola () [Corola-website/Science/299808_a_301137]
-
care face o critică pertinentă a materialismului dialectic, dezlănțuie furia Partidului Comunist Francez, care îi intentează un simulacru de "proces" în sala "Mutualité" din Paris, "tribunalul" fiind alcătuit din floarea filozofilor partidului, și care se încheie cu un "verdict" de condamnare a cărții. În 1945, Merleau-Ponty este numit profesor de filozofie la universitatea din Lyon, apoi, între 1949 și 1952, profesor de psihologia copilului și pedagogie la Sorbona. În sfârșit, în 1952, devine titular al catedrei de filozofie la Collège de
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
religie a fricii și groazei” (în cuvintele lui J. Frank); el se identifică în această perioadă mai degrabă cu mentalitățile secularizate ale epocii, influențate de știintele occidentale, ale lumii intelectuale și educate din care era parte; un motiv principal al condamnării lui Dostoievski de către justiția țaristă a fost de altfel citirea publică a scrisorii lui Belinskii către Gogol, în care criticul face o clară distincție între Hristos și învățătura lui pe de-o parte și Biserica Ortodoxă pe de cealaltă, aceasta
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
era mai puțin consolidată, francezii nu au înregistrat progrese până la apariția celebrei Ioana d'Arc. În anul 1430, Ioana a fost capturată de burgunzi; aceștia au predat-o englezilor care au judecat-o sub acuzația de vrăjitorie, crezând că prin condamnarea ei îl vor discredita pe Carol al VII-lea. Treptat războiul s-a încheiat. În anul 1435, Carol și Ducele de Burgundia s-au împăcat, iar Parisul a căzut în anul următor. După un armistițiu, francezii au lansat o campanie
Războiul de 100 de Ani () [Corola-website/Science/299345_a_300674]
-
Humane Letters din partea Universității Creștine din Texas. În anul 1974, Elena Ceaușescu a fost aleasă ca membru titular al Academiei Române. Imediat după 1989, conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclusă post-mortem din această instituție. Ca soție a președintelui statului, Elena Ceaușescu a fost la rându-i beneficiară a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Apelativul corect politic al Elenei Ceaușescu era "„Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu
Elena Ceaușescu () [Corola-website/Science/299354_a_300683]
-
unele cu caracter antipapal) includ: Am putea înțelege atât teoria lui Ockham despre universalii cât și doctrina sa în general pornind de la două principii-pilot. Primul este unul teologic și reprezintă un efect al doctrinei creației. Una din consecințele principale ale Condamnării din 1277 a fost renunțarea la problema intermedierii. Cerul inteligibil nu mai este înțeles ca o succesiune de cauze intermediare și astfel se instaurează, odată cu nominalismul, o distanță între Dumnezeu și natură, un „gol” care nu mai poate fi recuperat
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
Dumnezeu și natură, un „gol” care nu mai poate fi recuperat nici prin apelul la universalii, nici la sferele lui Aristotel. Dumnezeu este omnipotent în mod necondiționat și nemijlocit astfel încât poate interveni în orice moment și loc. În acest sens, Condamnarea episcopului Tempier face posibilă o nouă emfază asupra puterii absolute a lui Dumnezeu. Cel de-al doilea este principiul „Briciului” lui Ockham” , conform căruia nu trebuie să multiplicăm entitățile mai mult decât este necesar. Acesta este în primul rând un
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
de altfel, și Toma din Aquino atunci când intrase în dispută cu averroiștii. Deosebirea este că Toma încercase să ajungă la această concluzie din interiorul peripatetismului (adică păstrând teoriile despre cauzele intermediare), în timp ce Ockham ajunge direct, eliminând obstacolele (de bună seamă, Condamnarea din 1277 fusese un precedent favorabil în acest sens). În conformitate cu aceste principii, lumea este alcătuită dintr-un număr de indivizi izolați care nu au nimic în comun (și Ockham afirmă aceasta cu convingerea că respectă cuvântul lui Aristotel). Din moment ce realiștii
William Ockham () [Corola-website/Science/299422_a_300751]
-
Victima sa va deveni democratul newyorkez William (Boss) Tweed și concernul sau "Tammany". În mai puțin de un an, Nast reușește să-i demaște prin caricaturile sale, interesele mercantile și modalitățile ilegale practicate de Tweed, astfel contribuind la arestarea și condamnarea lui Tweed în 1873. Cu această victorie în palmares, Nast vânează următoarea victimă în persoana lui Horance Greeley, opozantul lui Grant în alegerile anterioare. Nast îi distruge cariera politică a lui Greeley cu aceeași armă necruțătoare a peniței satirice, demascatoare
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
lungi și întortocheate, apelând deseori fără justificare la aluzii livrești (de exemplu, aerul de după ploaie este purificat de „recenta trecere a lui Jupiter Pluvius”). Pe lângă oboseala psihică a protagoniștilor și atmosfera soporifică, verbozitatea excesivă a capitolului ar putea fi o condamnare a culturii alexandrine, de anticariat. Karen Lawrence consideră "Eumeu" un sabotaj intenționat al lui Joyce îndreptat împotriva a ceea ce ar fi putut fi punctul culminant al romanului. Aici, limbajul prozei confiscă discursul personajelor, inversând tehnicile capitolelor anterioare, unde dimpotrivă, conștiința
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]