KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...917 918 919 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Nu știu cum să fac să... să... Maria, cu blândețe, cu un surâs amar, îi pune un deget pe buze: Șșș... Lasă unchiule... Nu mai e nimic de făcut... Nimic de spus... Nimic... Mă duc s-o ajut pe Sora. Maria îi zâmbește și pleacă. Țamblac a rămas cu caseta în mână. Cu asta ce fac?... Maria! o strigă și aleargă după ea. Maria, ascultă-mă!  18 Paharul de "Cale Albă". Te blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în luptă cu moartea! Promite-mi că n-ai să... să mori, Ștefane, se roagă ea și își mușcă buzele să n-o podidească plânsul, dar i s-au înrourat ochii și o lacrimă se sparge șiroind pe obraz. Ștefan zâmbește trist: Care oștean ar putea promite... Doar lașii! Bine, bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți promit! Ștefane! Să știi! strigă Voichița într-o stare de exaltare. De... de cazi, Doamne ferește vin după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mult a iubit..." O să și lăcrimezi puțin... O iubire imposibilă e tristă, dar e fără moarte, tocmai pentru că neîmplinită e fără sfârșit... Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. El îi mângâie ușor părul... Îi ridică fața de bărbie, îi zâmbește și-i grăiește răspicat: Zi după mine, Voichiță: "Să ne vedem sănătoși!" Voichița își șterge lacrimile cu palmele și strigă: "Să ne vedem sănătoși, Ștefane, Măria ta!" Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria, cu tristețe, privește în gol, detașată de cele pământești: Semnul nefast al zodiei mele nefericite s-a arătat din prima clipă când am pus piciorul în Cetatea Sucevei. Că s-a cutremurat pământul și s-a prăbușit Turnul Nebuise, zâmbește ea trist, apoi se scutură, înfrigurată. Dar ce vorbe auziți de la mine... Știu Maria...Nu ești fericită în Moldova...Știu...Iartă-mă... Poate că... Nu numai tu, Ștefane... Port și eu, am și eu vina mea. Am încercat... N-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința"... Nici tu?! Țîîî... O să fie tare întristat Măria sa când o afla că n-ați vrut să beți în sănătatea sa! îi ceartă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să te pârjolești!! În cumplitele chinuri ale Iadului să te zvârcolești!! Chinurile Iadului?! zâmbește Ștefan. Aistea sunt pentru mine dulci mângâieri pe lângă chinurile domniei... Ca un câine să mori!!! Singur!!! Părăsit!!! Poți muri fericit, blestemul tău nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași schiopătând, clătinându-se: Am... am trăit... am retrăit... aievea... Gemeai, bolboroseai, strigai: Valea!... Valea!... Ștefan se lipește cu spatele de peretele de piatră, cu privirile pierdute, răvășite în gol: Valea?... Eram... chiar eram

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în palmă și-am tras sabia: "Cu Dumnezeu înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și bănuțul cu noi, zîmbește el, apoi își lipește fruntea fierbinte de stânca rece și se încruntă. Osmanlâii, cu iataganele, se prăvăleau peste noi. Ce mai zburau capetele, cu turban cu tot... Ce mai răcneam! Sictiream! Înjuram și tăiam! De cele lumești, de cele sfinte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ohooho! hohotește Ștefan. Nici nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de oști. Eu am dezrobit Constantinopolul! Nu știai?! Și... și "Sfântul Mormânt", tot eu! Da! Chiar eu! Cu sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare căpitan. Omenirea are nevoie de eroi, și de sfinți are nevoie... Ștefan, amintindu-și de băiețandrul acela neînfricat și neînvins, îi zâmbește și se împiedică în cârpele ce-i atârnau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare căpitan. Omenirea are nevoie de eroi, și de sfinți are nevoie... Ștefan, amintindu-și de băiețandrul acela neînfricat și neînvins, îi zâmbește și se împiedică în cârpele ce-i atârnau la picior. Crezi că de dragul "Creștinătății", al osanalelor mi-am pârjolit țara și atâta cruce de voinici au mușcat țărâna? Am avut eu alte gânduri pentru țară... Cât despre glorie, osanale, lauri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă aiastă țară s-o fac mai bună și nu să mă umflu în pene ca un curcan nătâng în Scaunul meu de la Suceava... M-am lecuit de fumuri... Am coborât prea jos, zâmbește chinuit. Când nu s-a putut altfel, m-am umilit, chiar... Poate trebuia să sărut papucul Padișahului... Daniil îi aruncă o privire pe sub sprâncene, prefirându-și barba între degete: Cinstit! Te-ai lecuit de fumuri? "Păcatul mărturisit e pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu s-a putut altfel, m-am umilit, chiar... Poate trebuia să sărut papucul Padișahului... Daniil îi aruncă o privire pe sub sprâncene, prefirându-și barba între degete: Cinstit! Te-ai lecuit de fumuri? "Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat." Ștefan zâmbește șăgalnic: Cinstit... Mai fâlfâi arareori din aripi; recunosc, mândria e unul din păcatele mele:... Mi-s aripile obosite însă, rămân pe pământ. Timpul lui Ștefan Vodă nu s-a sfârșit! se aruncă cu elan Daniil, Răbdare fiule! Nici o împărăție n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea, pe săturate, într-un pat cu pernă, cu așternut alb, moale, curat... Săracu' Ștefan Vodă, spune cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii... Și-apoi, unde scrie că trebuie să fii fericit cu orice preț? Să-ți găsești munca și să fii dăruit ei, e și aiasta un soi de fericire. Fiecare, cu fericirea lui... Mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
urmă a trecerii mele... Mi-am frământat creierii, ce și cum să fac mai bine. Și iată că am greșit. -Și din greșeli înveți. Vei fi un domn și mai înțelept. Dacă n-ai putut face altfel", îl îngână și zâmbește. Așa sunt unii blăstămați: nu sunt ei fericiți curioasă fericire până nu-și găsesc o coroană de spini, o cruce, o Golgotă de urcat... Am și eu Golgota mea... Și-o s-o urc până la capăt, pentru că nu pot... nu pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ceva: speranța în tine. Să n-o pierzi. Te vei regăsi. Te știe o țară, Ștefan al Moldovei nu e omul să se dea bătut. Să sălășluiești în duh, de acolo vine puterea și a minții și a brațului. Ștefan zâmbește ironic: Nu-s eu "Năzdrăvanul Moldovei"? O, Sihastre, spune apoi, visător, de-aș fi avut răgaz de puțină pace... Barem câțiva ani, să-mi așez țara... Ce grădină aș fi făcut din Moldova... Dar nu m-au lăsat lupii! Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vin!!... Ce spui?! strigă Ștefan înnebunit. Vin?!?! Chiar vin?!?!... se aprinde el, dar brusc se întunecă și glasul se stinge. De unde știi? Haida-de, Sihastre! Păi nu spuneai că n-ai a face cu "Neștiutele Cărări"?... Au ești "profet mincinos"? Daniil zâmbește cu îngăduință: De unde știu?... Știu! Vor buciuma! Când ai trăit mult, vezi și nevăzutul cu ochii minții... Ștefan, muncit, frământat: Nu știu ce să cred... Aș vrea să te cred. "Oaste de strânsură"... Oricum, e târziu, prea târziu... Ce mai putem face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiurit, nu pricepe: Eu fierb... și sfinția ta mă pune să dezleg cimilituri... Cum vine aiasta? "Nici biruit... nici biruitor?" Nu înțeleg? Ori, ori! Nu te juca cu inima mea, că șoarece nu-s... și nici pisică nu ești! Daniil zâmbește blând și glăsuiește răspicat: Află dar! Mahomed a venit în Moldova ca un zmău! Se va căra valvârtej, ca o jigodie răpciugoasă, cu ciuma și oastea lui Ștefan Vodă coadă biciuindu-l spre Dunăre! Spre Dunăre! Crezi?!?! strigă Ștefan uluit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
râde, râde, dar râsul îi moare încet în gâtlej, înăbușit. Aș vrea să cred... Dar... dar cine poate știi ce va fi?... Oricum, îți mulțumesc pentru încurajare și pentru clipa de fericire. Ar fi prea frumos să fie adevărat... Daniil zâmbește vinovat: Eu cred! Așa va fi! Trebuie să crezi, și va fi! Cred! Tăcere. Vântul aduce de departe, o dată cu foșnetul frunzelor și urletele unei haite de lupi... Ștefan tresare și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aduce de departe, o dată cu foșnetul frunzelor și urletele unei haite de lupi... Ștefan tresare și smulge sabia: Calul!!... Daniil îl oprește printr-un gest potolit: Nu-i nevoie! Vorbesc eu cu ei! Să vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai trebuință de atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am trebuință... Adică... dacă Măria ta binevoiește, trebuință aș avea... îndrăznește Daniil după câteva clipe de cumpănă și un scărpinat în creștet. Da! Spune! Orice! Spune!... O daltă mi-ar face trebuință... și o ridică de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nebunie?! hâhâie Ștefan. Am făcut destule la viața mea, una în plus nu mai contează. Orice gând nebun ți-ar da prin minte, să te gândești că tu nu-ți mai aparții! De blestemele Moldovei nu te temi?! Ștefan îi zâmbește cu blândețe: Fii pe pace, Părinte... Daniil se descarcă: O! Doamne! Trufie, numele tău e Ștefan! Nu cumva, gândurile tale umblă pe "Cărările Veșniciei" cu sabia în mână cum șade bine unui viteaz voievod? În Ceruri, nimeni n-are nevoie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face un semn de bun rămas... Și pleacă încet șchiopătând... Daniil, în prag, își mai șterge o lacrimă furișată printre crețuri și strigă: Să te întorci sănătos, Ștefan al Moldovei! Fâlfâie de bun-rămas... Ușa deschisă scârțâie... Apoi, un galop

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

la o înmormântare: îi murise tatăl. Îl urmăream cu o curiozitate avidă. Cum e când te lovește o asemenea nenorocire? Cum te comporți într-o atare împrejurare? Colegul, mi se părea, se purta normal, prea normal. Vorbea ca de obicei, zâmbea, ba chiar și mai râdea. Eram, privindu-l, uimit și dezamăgit: suferea mai puțin decât ar fi trebuit să sufere cineva în situația lui! Doar fața îi era galbenă - galbenă, ca de ceară. Ciudat e cât de ușor am trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]