KorAP: Find »[drukola/base=glas & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...918 919 920 ...973 >

24,310 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

ajuți și pe mine să ies din corsetul ăsta? — Și de ce, mă rog, pare ferm convinsă că faci nunta la Plaza? — Păi... ăă... habar n-am! — Ba ai! Și femeia aia de la petrecere părea să știe, la fel de bine ca tine! Glasul îi devine subit extrem de sever. Bex, îmi spui și mie ce se întâmplă? — Nimic! Suze mă apucă de umăr. — Termină, Bex! Sper că n-ai înnebunit să te măriți la Plaza! Mă uit la ea, și simt că îmi ia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Suze mă privește extrem de sincer. Becky, nu poți să le ceri să renunțe la toate astea. Pur și simplu nu se face. — Dar Elinor s-a oferit să le plătească ea și avionul! Am o notă de încordare vinovată în glas, pe care hotărăsc să o ignor. O să se simtă foarte bine și aici! Și pentru ele o să fie o experiență unică în viață! O să fie cazate la Plaza, o să danseze toată noaptea, o să vadă New Yorkul... O să aibă cea mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
la idee! — Păi, hai să ne înregistrăm, atunci. Am tot vrut s-o facem! Am tot așteptat zile întregi să ai o seară liberă ca să... Am fost prins cu tot felul de treburi, spune, cu o notă de încordare în glas. Asta e situația. Știu de ce are aerul ăsta defensiv. Pentru că în fiecare seară a lucrat pentru nu știu ce promovare stupidă a fundației caritabile a lui Elinor. Și el știe ce părere am eu în legătură cu chestia asta. — Ei, trebuie să o facem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
căutați? Simt că ard de jenă. Nu pot în ruptul capului să recunosc că trăgeam cu ochiul la alții. — Ăă... păi... tocmai am găsit-o. Înșfac grăbită lista pentru Richard și Fay. Sunt prietenii mei. Richard și Fay. Îmi dreg glasul. Aș vrea să le cumpăr un cadou de nuntă. De asta am venit. Și, de asemenea, vreau să mă înregistrez și eu. — Păi, haideți întâi să cumpărați ce doriți. Ce ați dori să le luați? — Îhmm... păi... Mă uit pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ai voie să ai mai multe liste? — Normal! Eu am trei. Aici, la Williams-Sonoma și la Bloomies. E foarte cool acolo, pentru că poți scana totul cu aparatul de scanat codul de bare... — Trei liste! Nu-mi pot ascunde încântarea din glas. Și, dacă e să te gândești, de ce să te oprești la trei? Așa că, în momentul în care ajung la apartamentul lui Elinor în seara aia, mi-am fixat deja orele la care să mă înregistrez la Tiffany, Bergdorf, Bloomingdales și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și, când o voi arăta pe adevărata Elinor lumii întregi, toată societatea din New York se va minuna, iar Luke mă va iubi și mai mult, iar oamenii îmi vor spune Fata care a schimbat-o pe Elinor Sherman și... — Becky? Glasul lui Luke îmi dispersează gândurile. Ce-i cu tine? — Nimic, spun, dându-mi seama cu o ușoară tresărire că tocmai sunt pe cale să dau peste măsuța de cafea. Totul e perfect. Mă așez lângă el pe canapea, Elinor îmi întinde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
vă uitați mai bine peste el când aveți timp... — Nu am nevoie să mă uit mai bine peste el. — Să înțeleg că refuzi să-l semnezi? Elinor mă privește victorioasă, de parcă tocmai i-am confirmat toate bănuielile. Nu! zic cu glasul tremurându-mi. Nu refuz să-l semnez! Semnez tot ce vrei! N-am de gând să te las să crezi că sunt ahtiată după banii lui Luke! Înșfac stiloul de pe masă și încep să-mi scriu semnătura pe prima pagină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dar era... Oricum. Trebuie neapărat să... îți spun ceva. Sigur, spune Robyn ușor aeriană. Antoine și cu mine venim imediat la tine, dar acum te rog să ne scuzi un pic, avem de rezolvat o situație de ușoară criză. Coboară glasul. A fost un accident nefericit cu unul dintre torturi. Extrem de nefericit. — Domnișoara Bloomwood? Ridic ochii și vă un bărbat cu păr alb și un licăr jucăuș în privire, îmbrăcat în vestimentație albă impecabilă de chef. Sunt Antoine Montignac. Cofetarul cofetarilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
n-a pățit nimic. Îmi zâmbește, dar îi observ broboanele de transpirație de pe frunte. Hmm. Poate ar trebui să mă mulțumesc cu șampania deocamdată. Iau încă o înghițitură și mă uit în jur după sticlă, când răzbat până la mine niște glasuri care vociferează, venind dinspre camera în care s-au închis Robyn și Antoine. — Nu am facut acest lucru deliberat! Mademoiselle, nu am o vendetta cu dumneavoastră! — Ba da! Mă urăști de moarte, recunoaște! aud o voce de fată, sugrumată de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
am o vendetta cu dumneavoastră! — Ba da! Mă urăști de moarte, recunoaște! aud o voce de fată, sugrumată de nervi. O aud pe Robyn pe un ton foarte împăciuitor, dar nu aud exact ce spune. — Numai ghinioane, unul după altul! Glasul fetei e aproape strident - și, în clipa în care îl aud foarte clar, împietresc, cu paharul în aer. Nu-mi vine să cred. Nu se poate. — Blestemata asta de nuntă mi-a scos peri albi! exclamă ea. Din clipa în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Ușa e dată în lături și acum aud perfect. Ea e. E Alicia. Simt că înțepenesc. — Mai întâi, nu găsim loc la Plaza! După care, tortul e un fiasco! Și știți ce am mai auzit? — Ce anume? spune Robyn cu glas temător. Că domnișoara mea de onoare s-a vopsit roșcată! Și o să facă notă discordantă cu celelalte! Toți sunt nesimțiți și egoiști... Ușa e dată în lături violent și Alicia iese nervoasă, iar tocurile ei cui răsună pe parchet asemenea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dar, în loc de asta, mă mulțumesc să dau vag din umeri. — Și unde faci nunta? Vechea expresie plină de dispreț a Aliciei îi revine pe chip și o simt cum se pregătește să mă atace. — Păi... chestia e că... Îmi dreg glasul. OK, acum e momentul. Ăsta e momentul să-mi fac marele anunț. Să-i spun lui Robyn că m-am răzgândit. Că mă mărit în Oxshott. — Adevărul e că... Trag aer în piept adânc. Haide. E ca atunci când îți scoți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
plânsul. O, Doamne. Acum îmi vine mie să plâng. Apoi Michael deschide ochii și simt un val de ușurare. Ochii, cel puțin, i-au rămas neschimbați. Aceeași căldură. Aceeași licărire de umor. — Ei, nu trebuia să bateți atâta drum, zice. Glasul îi sună mai sec și chiar mai aspru decât de obicei. — Michael, spune Luke, făcând un pas în față. Cum te simți? — Mai bine. Mi-a fost mai rău decât atât. Ochii lui Michael îl scanează întrebător. Cum te simți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mai repede? zic cu ardoare. Spitalele ar trebui să aibă camere de oaspeți la fiecare etaj. Cred că, în felul ăsta, oamenii s-ar duce acasă de două ori mai repede! — E un punct de vedere foarte interesant, aud un glas plăcut din spatele meu. Mă întorc mirată și văd o doctoriță brunetă, foarte frumoasă, zâmbindu-mi. Un studiu recent făcut la Chicago a demonstrat exact același lucru. — Pe bune? Mă înroșesc instantaneu de mândrie. Ce să zic?... Mulțumesc! N-am făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
mâna. Fiindcă, sincer, sunt convinsă c-o să fie bine. L-ai auzit doar. A fost doar un semnal de alarmă. Nici unul nu mai zicem nimic un timp, apoi Luke întoarce capul. — În timp ce tu te-ai dus la toaletă, zice cu glas stins, i-am cunoscut pe părinții celui din camera vecină cu a lui Michael. Săptămâna trecută a făcut atac de cord. Știi câți ani are? — Cât? întreb stresată. — Treizeci și trei. — Dumnezeule, pe bune? E groaznic. Luke are doar cu un an

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ar avea nici cea mai mică legătură. Mă uit la pagina ziarului și nu-mi vine să cred. După tot ce a făcut pentru ea. Cum poate oare să îl trateze în felul ăsta? — Ce-i asta? Tresar speriată, auzind glasul lui Luke. O clipă mă gândesc să ascund ziarul sub haină. Dar ce rost ar avea? Mai devreme sau mai târziu, tot o să-l vadă. — Luke... șovăi, apoi răsucesc pagina spre el, ca să o poată vedea. — Asta-i mama? Luke

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
înainte să plece. Încerc să-i iau mâna lui Luke, dar el nu are nici o reacție. Dumnezeu știe la ce s-o fi gândind. — Luke... poate există vreo explicație... Hai s-o lăsăm baltă. — Dar... — Am zis s-o lăsăm. Glasul lui are o asprime care mă face să mă crispez. A fost o zi lungă și grea. Hai să mergem acasă. ULTIMUL TESTAMENT LĂSAT DE REBECCA BLOOMWOOD EU, REBECCA BLOOMWOOD, întocmesc, fac public și declar acest document ca fiind Ultimul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
să-i spun și despre aia de la Kleinfeld. Christina își dă capul pe spate și râde zgomotos. — Becky, nu poți purta mai mult decât o rochie! Până la urmă, tot va trebui să te hotărăști la una singură. — Știu, zic cu glas stins și dispar în cabina mea de probă, înainte să apuce să mai zică ceva. Prima mea clientă este Laurel, care a venit pentru că e invitată într-un weekend cu corporația ei, iar ținuta trebuie să fie „casual“. Și ideea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
scorneli pline de ură ale unei neveste ofuscate, dornice de răzbunare. Ceea ce, evident, chiar eram. Se privește în oglindă și însuflețirea i se șterge încet de pe față. — Știi, am crezut sincer că o să-i vină mintea la cap, spune cu glas stins. Că o să dureze o lună. Poate două. După care se va târî în patru labe la picioarele mele, eu am să-l trimit la plimbare, el se va târî din nou, după care o să ne certăm ca la ușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Christina. Dar am auzit-o punându-i la punct pe diverși la telefon și știu că nu e bine să te pui cu ea. — Becky, știi cumva ceva de chestia asta? mă întreabă pe un ton amabil. — Ăă... Îmi dreg glasul. Chestia e că... — Înțeleg. Lisa, mi-e teamă că a fost o mică confuzie. Îi zâmbește profi. Articolele acestea nu sunt pentru vânzare. Becky... te aștept la mine în birou. — Christina, îmi... pare rău, zic, simțind că mă fac roșie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nici cea mai mică intenție de a trage pe sfoară clienții... — În biroul meu, zice Christina, ridicând o mână pentru a mă reduce la tăcere. Becky, dacă ai ceva de spus, aștept să-mi spui în birou... Stați! aud un glas melodramatic în urma noastră și toată lumea se întoarce. Danny se apropie de noi cu ochii și mai scoși din orbite decât de obicei. Stați puțin, vă rog! Becky n-are nici o vină! zice, postându-se în fața mea. Ea n-are nici o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
spatele unei întregi tradiții de familie, nu crezi, Becky? Nu ești de aceeași părere? — Ideea e să-ți stea bine cu ea! spune Erin. Ideea e să fie romantic! îi răspunde Lisa. — Și cum rămâne cu rochia mea? se aude glasul plângăcios al lui Danny. Și cu loialitatea față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu ea! spune Erin. Ideea e să fie romantic! îi răspunde Lisa. — Și cum rămâne cu rochia mea? se aude glasul plângăcios al lui Danny. Și cu loialitatea față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
observat asta. Zice că ieri ți-a zis de o reducere la mostre la Kate Spade și tu abia dacă ai ridicat privirea. Asta nu e Becky pe care am angajat-o eu. — Mă dai afară? spun cu durere în glas. Nu te dau afară! Sunt doar îngrijorată în legătură cu tine. Dar știu că s-au combinat toate cum nu se poate mai bine. Prietenul vostru... și Luke... și apartamentul... Ia o sticlă de apă minerală, toarnă în două pahare și îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
căpșuni. Îți mai amintești când ai mâncat până n-ai mai putut și ți-a fost rău? Am râs, amintindu-ne. — Mami... — Și familia Tiverton stă tot acolo... dar... — Ce? — Din păcate, draga mea... Măgărușul Carrot s-a... Mami coboară glasul. S-a... dus în raiul măgărușilor. Să știi că era foarte bătrân, draga mea, și o să fie foarte fericit acolo unde e... E imposibil. Nu mă simt deloc ca o persoană matură. Mă simt de parcă aș avea șase ani. Toți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]