23,608 matches
-
pe față, eram eu, exclusul din UTM și exmatriculatul din facultate! Finalul inopinat al acestei povești „de dragoste” mi s-a părut atât de absurd, de nedrept încât, plecând cu pași împleticiți, cu obrajii în flăcări, spre casă, aproape că zâmbeam de stupoare. Un Romeo luat drept un nenorocit de securist, pus să stea în stradă zile, săptămâni în șir! Ce stupid se încheiase toată istoria asta, ce sarcastică fusese lovitura de picior pe care mi-o aplicase soarta, deloc blândă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
treceam singur prin el. Într-o seară, târziu - era întuneric deplin -, Doina s-a oprit pe neașteptate înainte de a ajunge la capătul tunelului. Surprins, m-am oprit și eu. „Vrei să-ți arăt ceva?”, mi-a spus, în șoaptă și zâmbind (deși era întuneric, nu mă înșelam: zâmbea, aiuritor, și tocmai acest zâmbet mi-a dat fiori). „E nebună”, mi-a fulgerat ca o bănuială prin minte. Stătea lipită cu fața de gardul cimitirului și privea într-o direcție precisă. „Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
târziu - era întuneric deplin -, Doina s-a oprit pe neașteptate înainte de a ajunge la capătul tunelului. Surprins, m-am oprit și eu. „Vrei să-ți arăt ceva?”, mi-a spus, în șoaptă și zâmbind (deși era întuneric, nu mă înșelam: zâmbea, aiuritor, și tocmai acest zâmbet mi-a dat fiori). „E nebună”, mi-a fulgerat ca o bănuială prin minte. Stătea lipită cu fața de gardul cimitirului și privea într-o direcție precisă. „Aici e tăticul”, a rostit de abia auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întâlnire mi-a povestit, cu indignare, cu o precoce solidaritate feminină, Jeni, care o însoțea atunci pe tanti Tony: foștii soți nu s-au oprit, nu și-au adresat nici un cuvânt, el nu s-a putut abține însă de a zâmbi malițios-ironic: „ai găsit ce-ai căutat”, „ție o să-ți pară rău”, „acum ești singură și așa o să rămâi”, părea să spună acel zâmbet ostentativ persiflator, ce m-a revoltat și pe mine când Jeni mi l-a evocat. Ciudată e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și sforăie încetișor. Descoperirea mă înveselește, râd și o strig, ca să o readuc la datorie, să privească mai departe filmul căruia îi trăsese clapa. Doina mă mustră. E prea târziu însă: mama s-a trezit deja, nu e deloc supărată, zâmbește „vinovat”, amuzându-se ea însăși de situația în care se află: prinsă „în culpă” și „demascată”. Izbucnim în hohote, „incidentul” ne-a apropiat și mai mult, privim acum din nou cu toții filmul și ne simțim excelent... [Și totuși, abia mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trezesc și în care în aceeași clipă explodează parcă o silențioasă, uriașă bombă de lumină, o văd, la numai câțiva pași, pe Doina, însoțită de o prietenă de-a noastră din acei ani; Doina e îmbrăcată într-un balonzaid gri, zâmbește; înțeleg pe loc că „e bine”, că e mult mai bine, aproape sănătoasă de tot. Nu, n-am exagerat câtuși de puțin când, după un număr de ani, în timpul unei plimbări, am îndrăznit să-i spun că, văzând-o atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
am dus s-o vedem. Era într-o miercuri, pe 16 decembrie. Am găsit-o cu greu într-un salon uriaș, cu zeci de paturi. Se simțea mai bine decât îndrăznisem să sperăm, putea chiar vorbi, puțin, dar coerent, ne zâmbea, era aproape veselă. Amintindu-și din sinistrele peripeții ale nopții trecute, când mașina salvării ne-a plimbat prin tot Bucureștiul, mai întâi la Colentina, unde bolnava a fost refuzată fără multă vorbă și fără nici un scrupul, apoi tocmai aici, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în pietre, O fotografie veche de 14 ani, 12.000 capete de vită, Ivan, Strada Mântuleasa. Nu fac o listă, deci mă opresc. Principalul său efort epic, pe care îl numește „capodopera mea”, formulare care-i face pe unii să zâmbească, dar care trebuie înțeleasă ca Meisterwerk, ca probă de promovare meșteșugărească, în spirit medieval de corporație, roman cam nefericit intitulat Noaptea de Sânziene (titlu ocupat definitiv de Sadoveanu și de altminteri de un iz folcloric banal ; mult mai frumos și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
la zeflemea, dar o implică, după cum implică și cele mai facile resorturi declanșatoare de râs. Una din cele mai insipide preferințe ale pedanților și „delicaților” este așa-numita comedie nobilă, sau serioasă, la care nu se râde, ci doar se zâmbește. Marele comic, al lui Aristofan, al lui Rabelais, al lui Molière, se întemeiază pe farsa populară (pe „fondul sănătos și adânc” de care vorbea și preopinentul). Degeaba zicea Boileau : „Dans le sac ridicule où Scapin s’enveloppe / Je ne reconnais
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
umbră. M-am prefăcut că cos un nasture, fără să am în mână ac cu ață. Am fost prins și pedepsit să fac 100 de genoflexiuni cu arma Z.B. în mâini ținută deasupra capului. Pentru că genoflexiunile le-am executat zâmbind mi-a mai dat să fac 100. După ce le-am executat și pe acestea, pentru că încă mai aveam vigoare, m-a obligat să mai fac 100 de geno- glexiuni cu două arme ținute deasupra capului. Colegii care erau de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
Elanul vital”, aproximativ 30 de pagini. Am predat traducerea, părintele profesor, a citit-o și a cerut să o citesc în fața colegilor. În timpul citirii traducerii, părintele profesor nu m-a corectat de loc. La terminarea cititului, părintele m-a întrebat zâmbind, „și ce este „elanul vital” la care am răspuns simplu. „Sufletul”. În urma acestei lucrări de seminar, Părintele Profesor Valeriu Iordăchescu a propus și consiliul profesoral a fost de acord ca singura bursă pentru Strasbourg repartizată de Ministerul Cultelor Facultății de
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
imagine erau niște versuri care mi-au fost traduse din suedeză: Ești un cocoș obișnuit cântecul tău prevestește zorile în fiecare dimineață: Cucurigu! trezindu-i pe oameni. Datoria ta nu e una obișnuită. Acest poem mi-a plăcut mult. Am zâmbit. El mi-a întins mâna cu prietenie, spunându-mi că numele lui înseamnă în flamandă: cocoș pe munte. După câteva luni de la plecarea editorului, a fost trimis la București celebrul fotograf Lütfi Özkök, pentru a face portrete de scriitori pentru
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Sunt un animal cu rațiune. Am carne pe mine. Sunt carne. Dar nu sunt descins din carne. Carnea e creată tot de Dumnezeu. Sunt Dumnezeu. Sunt Dumnezeu... Sunt fericit. Am iubire. Am iubire de Dumnezeu și deci pot să-mi zâmbesc. Lumea crede că sunt nebun, că mi-am pierdut capul... Sunt în situația teribilă de a înțelege pe toată lumea, fără rațiune, care m-ar face să-i critic și să-i condamn pe toți”. Sunt satisfăcută de cuvintele lui Vaslav
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la București, după prima noastră întâlnire, René a scos deodată o fotografie de la piept: erau copiii lui, cu păr blond și trăsături îngerești. Arătându-mi-o mi-a spus: - Fac copii frumoși. Vrei să ai un copil cu mine? Am zâmbit. Întotdeauna mi-au plăcut întrebările șocante, ca niște lovituri sub centură. Aproape toți bărbații încep cu această întrebare, care dispare apoi ca zahărul în apă. Era întrebarea lui Strindberg pentru actrița Hariett Bosse. Atunci nu citisem încă Jurnalul ocult și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pe care-l consideram zeul nostru cel bun. Într-o seară a venit la noi cealaltă soră a tatălui, Margareta, plângând în hohote. Ne-a povestit că fusese la spital, unde unchiul Umberto murise brusc, de o hemoragie intestinală, totuși zâmbind până în ultima clipă, consolând-o pe soția lui și pe ceilalți de față. Unchiul Umberto fusese înmormântat în cimitirul catolic de lângă noi - puteam să-i vedem mormântul în fiecare zi, să-l acoperim cu flori, să-i vorbim. Unchiul Umberto
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lui Cain, din fiecare om, Cain care s-a făcut nesuferit în ochii lui Dumnezeu, cultivând pământul și având încredere numai în sârguința lui. Spăl vasele și mă gândesc, deodată amintindu-mi un vers din Talmud: „Când omul reflectează, Dumnezeu zâmbește”. De reținut că nu „râde”, și numai „zâmbește” sau „surâde”! Lucru care mi se pare plin de tandrețe. Tandrețe de părinte îngăduitor cu vanitatea copiilor lui. Vizită la Gustavberg, la vila episcopului Ingmar Ström. E o căldură de ți se
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
a făcut nesuferit în ochii lui Dumnezeu, cultivând pământul și având încredere numai în sârguința lui. Spăl vasele și mă gândesc, deodată amintindu-mi un vers din Talmud: „Când omul reflectează, Dumnezeu zâmbește”. De reținut că nu „râde”, și numai „zâmbește” sau „surâde”! Lucru care mi se pare plin de tandrețe. Tandrețe de părinte îngăduitor cu vanitatea copiilor lui. Vizită la Gustavberg, la vila episcopului Ingmar Ström. E o căldură de ți se topesc creierii, lucru neobișnuit în Suedia. Suntem întâmpinați
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
-și dorința ca eu să mă forțez să ajung acolo unde soțul meu n-a putut să ajungă. Aleșii, a continuat el, sunt cei fără suferință, în timp ce chemații și fidelii vor suferi de tribulații în timpul mileniului. Toți cei de față zâmbeau deschis, și în surâsul lui Ralf se vedea dureros o nuanță foarte ironică. După vizita celor de la Bruxelles m-am simțit pur și simplu vampirizată. Acum mi-am regăsit vechile obiceiuri: lectura, care mi-a lipsit mult, deși am citit
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de căpșune suedeze. Am mâncat, luând în mine roșul și albul în care îmi place să mă îmbrac mai ales în luna nașterii mele, august. Azi-noapte l-am visat pe Pierre Zekeli - îi ceream adresa, și el mi-a răspuns zâmbind că acolo unde se găsește nu există adrese. Mai vroiam să-l întreb cum merge cu studiile lui de limbi străine, dar el dispăruse deja. Andrei (Bart) și prietena lui, Birgitta Falk, mi-au trimis de la Gotland un colier de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
despre mama lor, așa cum se face aici, în Suedia. Sunt necruțători povestind despre extravaganța mamei lor care, rămânând văduvă, călătorea singură, dansa, schia ca o adolescentă, fără să-i pese de băieții ei care doreau să fie cu ea. Hedi zâmbea tot timpul, fără să spună nimic. Dineul a fost superb, sfârșindu-se cu dans, în care Hedi a strălucit arătând tuturor că își respectă propria natură, indiferent de ce se spune despre ea, veselă și generoasă, pentru că a plătit mereu cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
i-a îmbrățișat, încurajat, a dat bibliile lui „urmașului său”, care va duce mai departe activitatea Bisericii Evanghelice Libere, apoi s-a așezat pe o sofa, lângă Ralf, i-a binecuvântat pe toți, s-a aplecat spre umărul lui Ralf, zâmbindu-i parcă înveselit, și apoi a murit, s-a stins ușor, căzând parcă într-un somn lin, fără trezire. Era ora 13.15, era timp luminos, soarele strălucea, timpul în care, se spune, cei drepți se duc direct la Domnul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
aceste zile de doliu. A spus că Iisus a introdus în lume acest cult, nepotrivit naturii omenești iubitoare de viață. I-am spus glumind: „Atenție, vorbind de rău despre Hristos, te acuz de antisemitism!”. Andrei a înghițit bine această glumă, zâmbind și el. Octombrie În fine, ceva m-a scos din letargia mea: călătoria la Kristianstad (în Scania), la proprietatea Wanas, unde se ține o seară de muzică și poezie. Am dormit în casa poetei și prietenei Eva (Ström), în casa
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
fiul scriitorului japonez Kenzaburo Oe. Era într-adevăr plin de aur, ca un împărat, cu toate însemnele unei străvechi puteri, aparținând dinastiei Soarelui. Mă uimeam de ținuta lui maiestuoasă, spunându-i în suedeză că și eu aparțin acestei dinastii solare. Zâmbea binevoitor. Apoi, eram cu René, în drum spre Duveke (profesoara de suedeză de la ABF) și ce surpriză; René și Duveke se cunoșteau, au rămas împreună într-un nămete de zăpadă, pe când eu am luat alt drum, în care nu era
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și Boni mi-a spus serios că modul cel mai simplu de a-ți lua viața e de a pune o pungă de plastic pe cap: oxigenul e primul care pleacă, și după el vine moartea cea dulce! I-am zâmbit cu tandrețe, cât de mult m-am gândit eu însămi la un procedeu simplu de a ieși din timp, fără să le aduc celor rămași vreo imagine însângerată a marii „ieșiri”. Mai ales în vremea când trăiam în România mă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
femeii triste cu câinele care o păzește ca un prieten bun, ca să nu fie lovită sau violată de cei ce nu iubesc. Și, bineînțeles, voi da ceva și amabilului soldat al Armatei Salvării, cel care mă cunoaște deja și-mi zâmbește, atât de frumos îmbrăcat în uniforma lui de înger travestit. Apoi voi spune o vorbă plăcută portarului de la Centrul de Presă, îi voi saluta pe toți colegii, voi încerca să răspândesc puțină căldură din inima mea tânjind după iubire. Prin
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]