KorAP: Find »[drukola/base=zeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...918 919 920 ...943 >

23,551 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

necunoscuți (di incerti), sunt reduse la această structură. Instrumentele principale prin care se exprimă această gândire sunt etimologia (În nume este conținută natura lucrurilor), alegoreza și demitologizarea 1, analogia și identificarea 2, speculația asupra numerelor 3 și, În sfârșit, spiritualizarea: „zeii adevărați nu au nevoie de sacrificii, nici nu le doresc” (I fr. 22). Imaginile de cult, chiar și cele ale religiei de stat, nu oferă o „adevărată” imagine a divinității, pentru că aceasta nu are formă omenească, nici sex; dar teologia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o „adevărată” imagine a divinității, pentru că aceasta nu are formă omenească, nici sex; dar teologia naturală o poate justifica pe cea politică „printr-o interpretare fizică”. Acestea sunt „misteriile” teologiei lui Varro 4. 3. Teologia mistică a) Ideea de Zeuxe "Zeu" proprie lui Varro este (a) romană, legată de cultele cetății Roma, (b) universală și (c) mistică (așa cum se poate constata În exemplul triadei capitoline). Jupiter Capitolinul, În ce privește imaginea și mitul, este regele tuturor zeilor și al tuturor zeițelor; „semn” al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Teologia mistică a) Ideea de Zeuxe "Zeu" proprie lui Varro este (a) romană, legată de cultele cetății Roma, (b) universală și (c) mistică (așa cum se poate constata În exemplul triadei capitoline). Jupiter Capitolinul, În ce privește imaginea și mitul, este regele tuturor zeilor și al tuturor zeițelor; „semn” al acestui fapt este sceptrul și poziția dominantă pe care o are fortăreața ce se Înalță pe colină (I fr. 14). El poate fi Însă venerat și fără imagini și sub alte nume; de pildă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
poate fi Însă venerat și fără imagini și sub alte nume; de pildă, iudeii Îl numesc pe Jupiter Iao (I frr. 15-17). În realitate el este „sufletul” lumii, pe care „o cârmuiește prin mișcare și rațiune” (I fr. 13). Ceilalți zei sunt membre, părți, puteri ale unicului Zeuxe "Zeu": el Însuși este totalitatea acestor zei; Unul și Totul sunt același lucru 5. Speculația cosmologică Îl corelează pe Jupiter cu eterul și pe Iunonaxe "Iunona" cu aerul (aer; I fr. 28). Narațiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sub alte nume; de pildă, iudeii Îl numesc pe Jupiter Iao (I frr. 15-17). În realitate el este „sufletul” lumii, pe care „o cârmuiește prin mișcare și rațiune” (I fr. 13). Ceilalți zei sunt membre, părți, puteri ale unicului Zeuxe "Zeu": el Însuși este totalitatea acestor zei; Unul și Totul sunt același lucru 5. Speculația cosmologică Îl corelează pe Jupiter cu eterul și pe Iunonaxe "Iunona" cu aerul (aer; I fr. 28). Narațiunea istorico-religioasă Îi atribuie Înființarea cultului capitolin regelui Tarquinius

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Îl numesc pe Jupiter Iao (I frr. 15-17). În realitate el este „sufletul” lumii, pe care „o cârmuiește prin mișcare și rațiune” (I fr. 13). Ceilalți zei sunt membre, părți, puteri ale unicului Zeuxe "Zeu": el Însuși este totalitatea acestor zei; Unul și Totul sunt același lucru 5. Speculația cosmologică Îl corelează pe Jupiter cu eterul și pe Iunonaxe "Iunona" cu aerul (aer; I fr. 28). Narațiunea istorico-religioasă Îi atribuie Înființarea cultului capitolin regelui Tarquinius și afirmă că există o relație

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din Samotrace Învățătura că Minervaxe "Minerva" ar fi cea mai Înaltă culme a eterului, Jupiter eterul din mijloc, iar Iunonaxe "Iunona" aerul cel mai de jos și pământul. Speculația cosmologică este acceptată pe plan antropologic, cultual și istoric. Prin acești zei, noi respirăm (penitus spiramus) și avem trupul (terra) și rațiunea (Minerva). Este motivul pentru care Tarquinius i-a pus Împreună pe Campitoliu Într-un unic centru de cult și sub același acoperiș. Dar zeii prin care „respirăm profund” se numesc

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
antropologic, cultual și istoric. Prin acești zei, noi respirăm (penitus spiramus) și avem trupul (terra) și rațiunea (Minerva). Este motivul pentru care Tarquinius i-a pus Împreună pe Campitoliu Într-un unic centru de cult și sub același acoperiș. Dar zeii prin care „respirăm profund” se numesc Penates. Cultul acestor Penațixe "Penați", despre care a fost Învățat Tarquinius În Samotracia, fusese deja transferat În Frigia (Troia) de către Dardanosxe "Dardanos" din Samotrace, iar mai târziu În Italia de către Eneaxe "Enea". La aceste

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
târziu În Italia de către Eneaxe "Enea". La aceste idei (spune Macrobius) a făcut de mai multe ori referire Vergilius În Eneida, de exemplu În versul cum sociis natoque Penatibus et magnis dis („cu fiul meu și cu soții, Penații și zeii cei falnici”, Eneida, 3, 12)2. Titlul „zei mari” se referă deci la divinitățile din Samotrace (theòi megàloi). Numele menționate de Macrobius arată cât a fost de intensă discuția despre Penații romani, discuție ce a durat o jumătate de mileniu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
idei (spune Macrobius) a făcut de mai multe ori referire Vergilius În Eneida, de exemplu În versul cum sociis natoque Penatibus et magnis dis („cu fiul meu și cu soții, Penații și zeii cei falnici”, Eneida, 3, 12)2. Titlul „zei mari” se referă deci la divinitățile din Samotrace (theòi megàloi). Numele menționate de Macrobius arată cât a fost de intensă discuția despre Penații romani, discuție ce a durat o jumătate de mileniu: Nigidius Figulus (Despre zei, cartea a XIX-a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
3, 12)2. Titlul „zei mari” se referă deci la divinitățile din Samotrace (theòi megàloi). Numele menționate de Macrobius arată cât a fost de intensă discuția despre Penații romani, discuție ce a durat o jumătate de mileniu: Nigidius Figulus (Despre zei, cartea a XIX-a), Cornelius Labeo și Hyginus (amândoi au scris Despre Penațixe "Penați"), Cassius Hemina, istoriograful, și, firește, Varro. Nu am epuizat nicidecum argumentele și asocierile pe care le-a elaborat Varro ca să explice sub aspect teologic cultul fundamental

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
angajată a lui Varro nu trebuie să ne facă să uităm munca depusă de erudit, sârguința și abilitatea lui narativă. Așadar, vrem să mai subliniem, În concluzie, felul În care rigida structură sistematică, organizată În funcție de oameni, locuri, timpuri, lucruri și zei, este frântă În permanență de istorii particulare și este Însemnată principial de un dinamism Întemeiat pe concepția globală istorico-culturală. Sistemul teologic nu este absolut, ci lasă să transpară o „instituire” a unei civitas istorice a unui anumit popor. Cele șaisprezece

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
istoria popoarelor din aria mediteraneană Încă din epocile cele mai Îndepărtate ce pot fi atinse de cercetarea istorică. În special pentru greci, el reprezintă o componentă importantă a experienței coloniale Îndreptată spre Orient și Occident, unde ei duc cu sine zeii proprii și Învață să Îi cunoască pe cei ai populațiilor băștinașe. Așadar, acest fenomen capătă o importanță cu totul particulară În epoca elenistică și apoi sub Imperiul Roman. Pentru o Înțelegere adecvată a fenomenului, pentru care cercetarea istorică va trebui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la o anumită tradiție culturală pentru care, așa cum s-a spus, constituie chiar una din trăsăturile distinctive. În legătură cu această situație, putem aminti un termen expresiv al lui Herodot (Istorii, I, 172), după care fiecare popor „se servește” (hrestai) de proprii zei ca de propriile norme tradiționale (nomoi). Esențială componentă a acestui tablou, structura unor asemenea tradiții religioase - care, din diferite motive, pot fi toate definite, cu excepțiile amintite mai sus, ca politeiste - este ulterioară. Fără să putem intra În miezul caracteristicilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau rupturi, devoțiunea particulară pentru una ori alta dintre divinitățile orientale cu propriul orizont tradițional. Compunerea elementului național cu cel cosmopolit este la fel de clară și În cazul strămutării În Orient a unor grupuri de greci care Își duc acolo proprii zei și propriile culte și care, În același timp, Își cinstesc divinitățile locale. Ea apare și mai decisivă În Întemeierea noilor cetăți elenistice, ca Alexandria În Egipt, Seleucia, Antiohia și celelalte mari centre orășenești create În Siria și În Asia Mică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Înainte ca, În 371/370 Î.Hr. (IG, II2, 1428, Add. 800, 73-74), să-i asume cultul și, În afară de celebrarea de sărbători În cinstea sa, să denumească o navă cu numele său, Ammonis sau Ammonias, pentru a-i trimite ofrande zeului În lăcașul său african. Totuși, În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale ale religiei cetățenești care Își menține ritmurile și regulile ancestrale. Dacă uneori personajele divine și credincioșii lor se remarcă prin caracteristicile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este denumită În mod obișnuit, zeița pare să fie moștenitoarea unei antice figuri siriene (Kubabaxe "Kubaba", „regina din Kargamiș”) introdusă În ambient hitit. Cunoscută grecilor din Asia ca Mareaxe "Marea" Mamăxe "Marea Mamă" și identificată curând cu Rheaxe "Rhea", mama zeilor olimpieni, Cybelexe "Cybele", care Își are unul dintre principalele centre de cult În cetatea sacră Pessinunte, apare deja În secolul al VI-lea Î.Hr. inserată În structurile religioase grecești, atât În Ionia, unde sub profilul iconografic a asumat caracteristicile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și originile comune Între corurile lui Dionysosxe "Dionysos" și riturile Mamei (Bacantele, 55-59, 72-82). Întemeierea Metroon-ului atenian, devenit arhivă a documentelor oficiale, este legată de tradiția despre sosirea unui metragșrtes (credincios „strângător de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către Maica zeilor, 1). Distrugerea templului de către persani În 480 Î.Hr. reprezintă un terminus ante quem pentru acel eveniment. În orice caz, dincolo de elaborările mitice, descoperirea pe acropola cetății a unor imagini ale zeiței, ce pot fi datate la jumătatea secolului al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului său, este o personalitate divină, pe care felul nașterii și al morții o revelează ca fiind legată de nivelul vegetației arborescente și floricole (Pausanias, VII, 17, 10-12; Arnobius, Adversus nationes

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
adnotatorul lămurește că sunt „locuri sacre subterane” În care se depun vires după sângeroasa consacrare a Gallilor pentru zeiță, un orgastèrion al lui Attis. Este vorba despre un edificiu de cult În care se celebrează riturile sacre (òrgia) În cinstea zeului, rituri care apar caracterizate În sens „mistic”, altfel spus cu aspecte rezervate și În legătură cu istoria divină, chiar dacă nu este posibil să știm dacă erau Înzestrate și cu elementul inițiatic propriu misteriilor. De altfel, misterii ale Cybelei sunt atestate În diferite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dea greș În scopurile ei. b) Isisxe "Isis" și zeitățile ciclului egiptean Când Herodot (secolul al V-lea Î.Hr.), curios observator al cutumelor și obiceiurilor popoarelor barbare, notează că „nu toți egiptenii Îi cinstesc În același fel pe aceiași zei, În afară de Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", despre care spun că ar fi Dionysosxe "Dionysos"; pe aceștia În schimb Îi venerează toți, fără deosebire” (II, 42), istoricul ia act de o situație deja consolidată, efect al unei evoluții milenare. În decorul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ele zeița Însăși Își afirmă propriile puteri (dynàmeis) și Înșiruie binefacerile oferite omenirii, profilându-se ca figură tipică de „eroină culturală” În conformitate cu modelul elenistic al lui euretès, inventatorul principalelor instituții umane, și totodată binefăcător (euergètes), amândouă atribute fie ale unor zei ca Dionysosxe "Dionysos", fie ale unor eroi ca Herakles, fie ale unor conducători și suverani care, tocmai În virtutea unor astfel de prerogative se ridică la rangul eroic și divin, devenind obiectul unui cult. Atestate epigrafic În mai multe localități din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
depășire asemănătoare a greutăților și chinurilor propriei existențe. Aici se deschide o perspectivă de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă cu aceea care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă cu aceea care În Grecia intra În orizontul misteriilor, astfel Încât să poată defini ca atare „pătimirile” (pathe) zeului egiptean evocate ritual În ceremoniile de la Sais (Istorii, II, 170, 1-171, 1), Întreaga documentație exclude legitimitatea unei asemenea definiții pentru riturile osiriene, Întrucât ele nu prevedeau componenta inițiatică și ezoterică. O atare componentă este asumată de cultul isiac În epoca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și față de cea a misteriilor din perioada clasică. De fapt, deoarece era rodul unei alegeri personale, participarea la acestea din urmă nu implica adeziunea la o comunitate și nici asumarea unor speciale exigențe de conduită, Întrucât experiența de familiaritate cu zeii titulari ai misteriilor rămânea circumscrisă ambientului de cult. c) Serapisxe "Serapis": o creație elenistică O tradiție credibilă În substanță, transmisă de Plutarh (Despre Isisxe "Isis" și Osirisxe "Osiris", 28-29) și de Tacit (Historiae, IV, 83-84; cf. Clement din Alexandria, Protrepticos

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]