3,716 matches
-
în ziare, campioni, David și eu. A fi campion este ceva diferit de o victorie obișnuită. Nu deții așa ceva așa cum deții o medalie. Campion este ceva ce ești. Nu e parte a unui moment, ci a unei perioade. Oricît ai îmbătrîni, orice s-ar întîmpla, oriunde te-ai afla, chiar în ora morții tale: vei fi întotdeauna un campion. M-am plimbat pe străzi și, de-a lungul canalelor, am sărit într-un tramvai și l-am lăsat să mă poarte
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nu aș observa dacă sînt fericit sau nefericit. Poate că aș fi un funcționar superior care s-ar ocupa de bunul mers al serviciilor publice. Sau un proiectant de case și drumuri în orașul în care aș locui. Cînd aș îmbătrîni, mi-aș cumpăra o căsuță pe o insulă sau în munți... — Porcii! Porcii! Porcii! Porcii! exclamă vocea pe un ton scăzut, clocotind de furie. Porcii ăștia nemernici, care-mi dau un ucigaș pe post de doctor! Sîngele îi năvăli în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
are importanță cît de bine îl cunoaștem, cît de des îl vedem, cît de conservatoare îi sînt obiceiurile, va insulta nezmintit noțiunea pe care o avem despre el prin faptul că va purta haine noi, își va schimba părerile, va îmbătrîni și se va îmbolnăvi sau va muri. în plus, părerea mea despre un om nu coincide cu a altuia. Majoritatea certurilor sînt stîrnite de ideile contradictorii în privința caracterului unui om, dar nimeni nu se ceartă în legătură cu numărul lui de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
înalte doar cîntînd foarte încet, aproape în șoaptă. încercă să le cînte Bonnie George Campbell, care începe pe o notă ascuțită, de jale, dar vocea i se sparse, pierdu melodia, se opri și rîse: — Ah, nu mă mai țin curerele. îmbătrînesc. — Nu! Nu-i adevărat! strigară Thaw și Ruth în cor. Cuvintele ei îi alarmaseră. Cred c-ar trebui să încercați să dormiți, le zise ea. El sătea întins pe perne respirînd greoi. Cînd tuși, doamna Thaw îi spuse încurajator: — Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-mi pot lăsa mama singură prea mult timp. Atunci cînd o voi părăsi, o voi face pentru a mă însura cu Judy, care - în ce privește libertatea - o să-l lase pe dracu’ și-o să se ducă la frate-său. între timp o să îmbătrînesc. — Prostii. Timpul nu te preocupă deloc? — Nu. Doar sentimentele mă îngrijorează, iar timpul nu-i un sentiment. — Eu îl simt. Peste un minut, McAlpin îi spuse pe un ton uimit și timid: Bănuiesc că dacă aș locui într-o mahala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
reținut figurile. — De ce? întrebă fata din dreapta. Arătăm prea dure și experimentate? — Nicidecum, zise Thaw în grabă. Sînteți la universitate? — Nu, la școala de artă. — în anul întîi? Rîseră. — Nu, patru. Blonda îi spuse brunetei: — Asta mă face să simt că îmbătrînesc, apoi i se adresă lui Thaw. De ce nu dansezi? — Nu am pic de simț al ritmului. — O, o să te învățăm noi imediat, zise bruneta ridicîndu-se în picioare. îl duse într-un colț și-i arătă cum să-și miște picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el era fierar industrial cu o familie mare. Nu și-a permis să dea bani, așa că a lucrat zece ani pe gratis, măturînd, ștergînd praful, lustruind alămurile și trăgînd clopotul pentru slujbă. La turnătorie era plătit tot mai puțin pe măsură ce îmbătrînea, dar mama ajuta familia brodînd fețe de masă și șervețele. Ambiția ei era să strîngă o sută de lire. Era o cusătoreasă pricepută, dar n-a reușit să-și strîngă suta de lire. Se mai îmbolnăvea cîte o vecină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
experiență i se ștergeau de pe față; cu fiecare zi care trecea, semăna tot mai mult cu un tînăr, deși ochii lui se uitau în direcții opuse, iar cu jumătate de gură rînjea și cealaltă era strîns închisă. Domnul McDade, din dreapta, îmbătrînea. Scobiturile din obraji și gît se adînceau. Se holba la doctorii și asistentele care treceau cu niște ochi neobișnuit de mari și tiviți cu roșu. Vorbea mai puțin cu nevasta și fiii lui, dar îl privea destul de des pe Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se așeză jos, punînd capul Rimei în poala lui. Era ostenit, dar nu se putea odihni pentru că hainele îi erau lipicioase și împuțite. își pipăi barba de pe obraji și bărbie și-și atinse părul rărit de pe scalp. Fără îndoială că îmbătrînise. O privi pe Rima, care stătea cu ochii închiși. Părul îi redevenise negru, și în afară de burta mare, întreaga ei figură era mai subțire decît arătase pe coridoarele consiliului. O încrețitură între sprîncene o făcea să arate ca o fetiță supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
această idee, mai mult decît la toate celălalte. Mă mănîncă! urlă Alexander. — Cine te mănîncă? zise Lanark aplecîndu-se nesigur peste cărucior. — Dinții. Lanark vîrî un deget în gura mică și, pipăind, dădu de o margine osoasă care ieșea prin gingie. — îmbătrînim repede în lumea asta, zise el tulburat. — Trebuie să-ți amintești un lucru important, spuse bărbatul, ai golit sticla. Nu zic nimic. Știu de unde să fac rost de alta, dar costă cîțiva dolari. Un dolar de căpățînă. în regulă? — Scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cuvinte simple, pline de forță, despre adevăr, justiție, și frăție. Cum voi ajunge la Provan? întrebă el brusc. — Pe calea aerului. — Dar voi trece vreo zonă, una incalendaristică, vreau să zic... — O zonă intercalendaristică? Da, vei trece. — Nu mă va îmbătrîni? — Probabil. — Atunci n-o să merg. Vreau să fiu lîngă Sandy. Vreau să-l ajut să crească. — Te înțeleg, zise Sludden cu gravitate, dar dacă îți iubești fiul, dacă o iubești pe Rima, vei lucra pentru ei în Provan. — Familia mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
serioasă. Deși puțin obosită și cu cîteva șuvițe argintii, arăta la fel cum o văzuse prima oară la cafeneaua Elite. Nu cumva ești Rima? întrebă el. Ea rîse și-i spuse: — întotdeauna ți-a fost greu să mă recunoști. Am îmbătrînit, Lanark, dar eu te-am recunoscut imediat. — Te-ai îngrășat, zise Lanark zîmbind. — E însărcinată, spuse Alexander încruntat. La vîrsta ei. — Tu nici nu știi cîți ani am, zise Rima ascuțit și adăugă: regret că nu ți-l pot prezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de argint, din a cărei platoșă se vede, neajutorat, un cap mic de femeie și-un cap și mai mic de copil, mă rog să fiți sănătoși, buni și să nu fiți recompensați cu pedepse, ca mine. Mă rog să îmbătrâniți frumos și liniștit ca trandafirii. Mă rog, dacă auziți o voce de om, s-o înțelegeți. Te rog, pe Tine, Necruțătorule, cruță-ne, cruță-mă, fă să scap din plasa de pește în care am nimerit, să găsesc un ochi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o să găsească ceva misterios, dar nu găsi nimic. Pur și simplu Petre se ușurase lângă trunchiul unui copac, iar Nicu se gândi să facă la fel. 3 Liza, cățeaua albă a lui Costache, stătea lângă foc, făcută covrig. Începuse să îmbătrânească, îi cădea părul și-o dureau șalele, se ridica tot mai greu, dar Costache o consola cu glas tare: „Lasă, porumbelule, că îmbătrânim împreună! Tu cu 10 ani, eu de cinci ori pe-atât.“ Numai că el se simțea de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
facă la fel. 3 Liza, cățeaua albă a lui Costache, stătea lângă foc, făcută covrig. Începuse să îmbătrânească, îi cădea părul și-o dureau șalele, se ridica tot mai greu, dar Costache o consola cu glas tare: „Lasă, porumbelule, că îmbătrânim împreună! Tu cu 10 ani, eu de cinci ori pe-atât.“ Numai că el se simțea de fapt foarte bine și în putere. Repertoarul era la îndemână, în biblioteca frumos ordonată, cu toate cotoarele de piele scrise cu litere aurii
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am și spus. Că știe și italiană, iar a fost o surpriză. Uite lucruri pe care nu mi le închipuiam despre el. O fi fost un om mai vesel, în tinerețe, păcat că și-a ales o meserie care-l îmbătrânește. Pentru că rareori l-am văzut foarte binedispus. Dar parcă papa? Amândoi sunt mai mohorâți decât toți ceilalți oameni din jur. I-am dat lui Jacques Fântânile luminoase de la Universul și lui Nicu Miorlăitorul. Când să facem fântânile, iată că n-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nu mă așteptam, în plină iarnă.M-am pomenit cu un țânțar uriaș în cameră,cred că e tatăl țânțarilor, descălecătorul, întemeietorul de neam. Altă dată l-aș fi omorât fără să stau pe gânduri, acum - se vede c-am îmbătrânit cu un an - l-am lăsat în pace. De altfel pare obosit, ca un călător care nu vrea decât să-și pună capul pe o pernă curată și să-și odihnească picioarele. Poate e în voiaj de Anul Nou. Îi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
încă seama pe deplin de efectul produs de noua energie de mari proporții pe care au folosit-o. Ca atare, dumneata ești singurul factor necunoscut. De aceea trebuie să te folosim imediat. Lui McAllister i se păru că tatăl fetei îmbătrânise brusc. Zbârciturile îi brăzdau fața slabă și încordată. Când se întoarse spre fiică-sa și îi vorbi, glasul lui era teribil de aspru: - Lystra, numărul 7! Degetele fetei atinseră cel de-al șaptelea buton și tatăl se grăbi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
simți jenată și totuși fericită, puțin sfioasă, dar excitată. Nu putu să nu se întrebe dacă nu era chiar senzația pe care ar fi avut-o o tânără în noaptea nunții. Tocmai în asemenea nuanțe excelau "casele iluziilor". Aici, oameni îmbătrâniți în rele - atât bărbați cât și femei - mai puteau recăpăta, în schimbul unei taxe, emoții altfel pierdute de trupurile lor suprasaturate de plăceri. Ajunse la un cot al coridorului și se trezi în fața unui alcov cu zeci de oglinzi. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
tuci, care se înroșea ca o ghiulea de război și dogorea noaptea. Dar așa măcar era cald și tablourile din jur păreau tot atâtea ocheane spre încăperi unde se mânca cu plăcere și se bea vin, iar fețele niciodată nu îmbătrâneau. „Eeei, gazdei mele, Godun, îi plac bunăstarea și viața la fel cât mie și ar vrea să și le continue în rai“, își zisese, dar nici gânduri ca ăsta nu-i dădură un leac. Dimineața avea sclipiri de tăiș și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl creadă definitiv. Ea și taică-său aveau jurământ să treacă împreună pe podul Kimvat, așa că și plânsul era numai o supărare. Mama lui muri în scurt timp, de tristețea schimbării neașteptate. Moartea ei îl făcu bărbat și apoi îl îmbătrâni peste noapte. Deși nu avea nouă ani, Omar deveni stăpânit, ca un luciu de apă cuprins între stăvilare. Nu i se mai zbătea inima. Mai înnebunit era tată- său, care nu apucase să vândă casa, cele două orezării și grădinile
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe rând. Nu erau doar zartoshti, ci și circumciși ai profetului Mahomed. Semănau între ei, se înțeleseseră bine, însă dintr-odată i se păru că-i privește de foarte sus, că ei sunt copii și că el pur și simplu îmbătrânise. Cum aveau să priceapă cât îl durea? Cum stătea răstignit pe bordura de cărămidă a digului, țâșni în picioare și le propuse: „Să ne mai jucăm doar o dată de-a prinselea, până vine căldura! Mă pun eu!“. Începu să alerge
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
al câmpiei, care își uitase drumul de întors. De aceea nu-și amintea dacă e un hoinar sau e exilat. Se uitase din nou spre Eleonor și-o văzuse mișcându-se prin frunziș. Înțelese deodată ce îl nedumerea: Eleonor nu îmbătrânise deloc, avea același amestec de drăgălășenie jucăușă și de viclenie drăcească. De femeie și de pisică, de jucărie și de duh sumbru. Deschisese larg ușa și din capătul scărilor o striga pentru a treia oară: „Vino, Eleonor, vino, pis!“. Eleonor
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
aibă bani și să fie admirată. Era potrivită cu amenajările somptuoase de pe terasele de la Padideh, unde cânta muzica și se auzeau valurile. Era o femeie care tăcuse și care uitase de viața ei, dar care atunci înflorea. Ghazal pricepu că îmbătrânește în clipa când începuse să facă gesturi pe care nu le mai făcuse nicicând: rămasă într-o casă prea goală, înțelese că îi plăcea mult să stea în salon și să se ospăteze cu tot dichisul de pe platouri de porțelan
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
însă își vedea mai departe de misterele ei, își țesea secretele migălos, precum o femelă-păianjen. Omar și-o dorea și era gelos zi de zi pe ce nu putea să afle. Banii n-aveau memorie și nici carne care să îmbătrânească. Banii erau ca un pașaport pentru toate granițele. Oftalmoloaga îi spusese că va fi deplin orb când n-o să mai recunoască bancnotele: „Atunci ai să știi după pipăit, iar monedele și tot ce câștigi îți vor fi ca pielea de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]