17,154 matches
-
de temporal nici de spiritual. (Christina) 36 "Nimic în lume nu este atît de nestatornic, atît de trecător, ca acea faimă a puterii care nu se întemeiază pe forța ei proprie". 37 "Grele nevoi și-o domnie ce'ncepe mă-mpinge la de-acestea, / Pînă în zare, prin străji apărînd ale țării hotare". (Eneida, trad. D. Murărașu, 1956) 38 E de ajuns ca să nu aibă încredere, însă nu justifică pe cei care sînt răi și înșelători. (Christina) 39 ad votum = după
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
3) pentru care probabilitatea de supraviețuire de 5 ani este identică cu cea a unui bărbat de 65 de ani (vârstă ce precede deteriorarea stării de sănătate) în 1985 (probabilitate de 86,5%). Din 1825 până în 1985, pragul a fost împins cu 13 ani pentru femei și cu 6 ani pentru bărbați. Ceea ce înseamnă că o femeie care avea 60 de ani în 1825 a avut drept omolog o femeie de 73 de ani în 1985. Acest nou indicator al îmbătrânirii
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
fi însoțit de o comprimare a morbidității: bolile grele care aduc o incapacitate severă s-ar concentra în preajma vârstei limită ("rectangularizare" a curbei de supraviețuire). Dacă vom urma raționamentul lui Fries, consumul medical la vârste puțin îndepărtate de vârsta morții împins până la limitele sale ar trebui să scadă, dar să fie compensat printr-o concentrare crescândă de cheltuieli în ultimele luni de viață. Pare ca sigur faptul că în Franța prelungirea speranței de viață fără incapacitate o acompaniază pe cea a
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
nu duce în mod mecanic la o creștere a acestor cheltuieli. A anticipa sarcinile de sănătate este un lucru complex căci asta face să intervină un număr important de factori imposibil de stăpânit. Pragul de intrare în sânul bătrâneții este împins fără încetare din cauza ameliorării stării de sănătate a celor trecuți de 60 de ani. Problema de a ști dacă această ameliorare se explică prin cheltuielile de sănătate angajate în trecut nu este tranșată și ne putem întreba asupra continuării ei
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
deplin culturală. Înaintarea în vârstă, expresie a timpului cronologic, nu este senescența, expresie a scurgerii timpului biologic. La fel, vârsta socială nu este vârsta cronologică. Indicatori noi ai îmbătrânirii unei populații sunt necesari fiindcă pragul de intrare în bătrânețe este împins din cauza ameliorării stării de sănătate a celor "de peste 60 de ani". Realitatea vârstei transformându-se odată cu reînnoirea generațiilor, impactul său asupra cheltuielilor de sănătate este nesigur. Îngreunarea acestor cheltuieli, așa cum s-a constatat în prezent, se explică prin factori de
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
apucaseră să-și Întindă gospodăriile peste pămînturi, se ațineau pe firul de cale, Între pădurea de arbori și cea de butuci de vie. Ai fi zis că partea de sus, Cerhatul, și partea de jos, Schwabendorful, erau două mici sate Împinse unul spre altul din cine știe ce Întîmplare. Totul le deosebea: stilul caselor, umbra, limba vorbită, relieful, iar printre ele curgea cum putea Valea Măriei. Coborai odată cu șoseaua dealul Cerhatului, casele dispăreau și de-a dreapta, și de-a stînga, dar veneau cele
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Ei bine, acum, desfăcîndu-se din Îmbrățișare, a rostit primul gînd care i-a trecut prin cap după aproape patruzeci de ani de despărțire: — Mai ții minte cînd era să ne Înecăm În spatele școlii? Crescuse Valea Măriei... Noroc că m-ai Împins tu tare și te-am tras și eu spre malul din dreapta, nu În partea aialaltă unde se făcuse apă mare! Mai ții minte?... N-am mai fi apucat să ne vedem acuma... Scena asta nu rămăsese de-a lungul anilor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
apropiasem de mal. Asta a fost tot, cîteva secunde, senzația că ne ducem și ne pierdem. El a rămas pesemne cu acea teamă de moarte, prețuind de aceea atît de mult gestul meu, cu siguranță inconștient: „Noroc că m-ai Împins tu tare spre mal“, repeta acum. Cu el mă mai Întîlnisem de cîteva ori după ce plecasem din Rătești spre toate orașele pămîntului. Mă căutase la Satu Mare, luîndu-mă la o cîrciumă de-i plăcea lui ca să radem cîte un kevert, un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să se despartă și să-și joace fiecare cartea. Valeriu l-a văzut ultima oară pe celălalt cățărîndu-se Într un vagon pe fereastra spartă. El a dat să se agațe de o locomotivă care șuiera a plecare, dar a fost Împins jos de fochist cu un vătrai Încins. A simțit atunci o țeavă de pistol În spate. Locomotiva plecase. I s-a ordonat În germană să se miște spre clădirea gării. Se Împleticea, nu-l duceau picioarele de teama că va
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
atunci o țeavă de pistol În spate. Locomotiva plecase. I s-a ordonat În germană să se miște spre clădirea gării. Se Împleticea, nu-l duceau picioarele de teama că va fi predat poliției. Neam țul nu-l slăbea, Îl Împingea Înainte, dar i-a cerut să ocolească stația și să se așeze pe un petic de iarbă În fața lui. Pistolul Îl ținea la vedere. — E prizonierul meu, le-a spus din vorbe și prin semne gărzilor maghiare care veniseră să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Îl durea capul de cînd căuta și nu găsea un șiret lic prin care să-i smulgă neamțului pistolul. De aceea nu a izbucnit În urale, asemenea celorlalți călători, cînd trenul s-a pus În sfîrșit În mișcare. Vagonul lui, Împins și tras de colo colo, fusese strecurat Într-o garnitură care, iată, se aș ter nea la drum. Neamțul a scos din raniță o bucată de pîine și două mere și i le-a Întins: — Trebuie să-ți fie tare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de o seamă cu el din părțile locului au fost Înrolați. Ieșind tulburat de la acel centru militar și umblînd fără vreo țintă pe străzi, a văzut o inscripție: Mis Mia. Nu Înțelegea despre ce putea fi vorba, dar a intrat, Împins Înăuntru de o putere care-l purta după voia ei. Acolo, un bărbat legat la ochi ghicea... Ghicea nu numai ce era Întrebat cu glas tare, ci și Întrebări nerostite. CÎnd i-a venit rîndul, a auzit de la acel om
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
iritarea prietenei sale, se deplasează la sursă să vadă cu ochii ei cum se produce o carte audio. Îi scrie lui E: „Ei bine nu știu dacă Înaintea sau În urma ta pe Ruba l-am Întîlnit și eu. M-a-mpins ispita ce să-i faci de m-am dus pînă la așezămîntul orbilor. Insul mi se pare că nu e chiar tîmpit. De cum am ajuns mi-a arătat cărți care se rotesc. Am sesizat intenția de seducție dar Într-adevăr
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
erau, se suspina. Golul dimprejur Îl domina din față și mai dinspre plafon un cub puternic. Lumina abia-mi mai pîlpîia la doi centimetri În preajma nasului, dar senzația de cub atotstăpînitor n-am s-o uit niciodată: o fanfară se Împingea peste noi, cu muchiile ei cu tot, afară din acel televizor. Murise... Da, murise un suprem și-l Îngropau, iar acel martie cînd mama m-a dus cu sine Într-o sală imensă, plină de batiste și unde m-am
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
în Iuda, cel numit Iscariotul, care se număra printre cei doisprezece (exact: care era din numărul celor doisprezece)”. La ceilalți doi sinoptici, decizia lui Iuda intervine imediat după unctio Bethaniae. Risipa acceptată, ba chiar binecuvântată de Isus, îl va fi împins pe ucenic să-i caute pe arhierei și să le propună predarea Învățătorului său. Luca are alt scenariu. Unctio se află în cu totul alt loc din Evanghelie și are o cu totul altă semnificație decât la Marcu și Matei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și irevocabil, dovadă fiind remușcarea și lepădarea de banii murdari. Natura sa păstrase acel „rest de bunătate” care-i permite să constate și să cântărească efectul faptei sale. Dar abia retrezit la realitate, Iuda ia din nou o hotărâre greșită, împins tot de către diavol. Pentru a explica sinuciderea, Origen propune o explicație care va intra ulterior în folclorul medieval creștin: Iuda se grăbește să moară înaintea lui Isus ca să beneficieze de milostenia Acestuia 51. Altfel spus, Iuda se judecă singur, devine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai mult, nici mai puțin decât nepot de frate al lui Caiafa (apo adelphou Kaiapha en), infiltrat în grupul apostolilor pentru a-i spiona și a transmite informațiile necesare Sinedriului. „Nu era ucenic pe față”, zice textul, adică sincer; fusese „împins de iudei, cu viclenie”. El primește misiunea precisă de a-L compromite pe Isus, inventând o minciună verosimilă. Iuda speculează tâlhăria din Templu și pune pe seama lui Isus furtul. Isus ar fi avut teoretic toate motivele să se debaraseze de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
le era groază să-l omoare, dar nici nu voiau să-l crească pe cel care urma să le distrugă neamul (destructorem sui generis), punându-l într-un coș împletit (fiscella), îi dau drumul pe mare. Valurile mării l-au împins până la o insulă care se numește Scarioth. Prin urmare, de la insula aceea se numește el Iuda Scariotul. Iar regina locului, care nu avea copii, plimbându-se, a ajuns la țărmul mării și a văzut că un coș împletit a fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să-L elimini, pentru a-ți recăpăta liniștea dinainte. Nici vorbă să fie Fiu al Dumnezeu, e un impostor de ultimă speță, un arogant care-și bate joc de voi și în primul rând de tine. În plus, El îi împinge pe oameni să-și trădeze natura, datinile, familia etc. Un asemenea mesaj nu poate veni de la Dumnezeu. Într-un cuvânt, încheie Diavolul: „Hai, fratele meu, du-te și fă îndată ceea ce ți-am spus să faci, ceea ce dragostea ta pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
familia etc. Un asemenea mesaj nu poate veni de la Dumnezeu. Într-un cuvânt, încheie Diavolul: „Hai, fratele meu, du-te și fă îndată ceea ce ți-am spus să faci, ceea ce dragostea ta pentru oameni și ura ta pentru El te împinge să faci. Trădează-L pe cel care te-a trădat, trimite-L la moarte pe cel care vrea să osândească toată lumea la o viață mai rea decât moartea”. Urmează un sărut pe gură și Iuda pleacă în transă spre locuința
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
146. Într-adevăr, dacă acest lucru s-a întâmplat o dată, pe vremuri, de ce nu s-ar repeta el oare și în zilele noastre, dat fiind că demonilor le-ar plăcea mai mult să facă ei înșiși răul decât să-i împingă pe oameni la așa ceva?” (Conl. 8,21.) Odată admis faptul că nu poate fi posibilă o interpretare literală a pasajului respectiv, Serenus propune o soluție de compromis, care constă în amintirea câtorva antiquae traditiones 147 privind originea și perpetuarea răului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
au început să se înmulțească pe pământ, povestește el160, Dumnezeu le-a trimis îngerii, pentru a-i apăra de intențiile rele ale diavolului. Numai că acesta s-a arătat mai viclean decât adversarii săi și a reușit să-i corupă, împingându-i „puțin câte puțin spre păcat” și „unindu-i cu femeile”. „Atunci, nemaifiind primiți în ceruri din cauza păcatelor în care se afundaseră, îngerii căzură din nou pe pământ” (Inst. div. II, 15,3), astfel încât deveniră sateliții lui Satan, adică demoni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
era vară) și se adunase oleacă de apă pe drum, iar noi ne jucam în lutul roșcat, închipuind fiecare ba case, ba castele, ba oameni, ba animale, ne-am luat la harță ca de obicei nu ne băteam, doar ne împingeam și ne stropeam cu apă (care acum nu mai era așa curată), dar mi-a dat râsu-n plâns când văru-meu a călcat peste animalele mele (îmi închipuiam că erau o turmă de cămile) și le-a făcut una cu pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lor. Dar, ca un făcut, după o clipă, îngerașii erau iarăși unul într-o parte, celălalt căzut în alta parte. Nici vorbă să-și mai dăruiască vreo inimioară ! Am întins prea mult fața de masă (își spuse iarăși), sau am împins claviatura peste ei... A tot încercat, așa, iar și iar, să-i așeze, dar, de fiecare dată, cei doi îngerași cădeau. S-a gândit că s-o fi spart postamentul în formă de nor pe care stăteau, fiecare separat dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ar fi uitat așa la mine? Nu pot spune cum. Dar n-am mai auzit nimic, urletul mulțimii încă vuia, dar parcă de undeva, de departe; mama striga și ea... cumnată-sa o trăgea cu mine cu tot, soldații ne împingeau... dar eu mă scăldam în ochii lui. Era liniște, eram pe un pod de lumină în ochii Lui și mă simțeam ușor, ușor... ca lumina aceea care creștea și suia în Cer din coroana Lui... Când m-am trezit, stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]