13,283 matches
-
așa cum făcuse pentru o mână de motocicliști idioți. Nu mi-ar plăcea să fiu în pielea lui, murmură, apoi își sprijini capul de spătarul scaunului și ațipi... Dar nici într-a mea nu-mi place să fiu... Când soarele se înalță pe cer, bătându-i drept în față și făcându-l să transpire, deschise ochii, mârâi nemulțumit, întinse mâna spre micul frigider și scoase o bere. — Mă inviți? Deschise ochii, clipind des din cauza luminii, și privi necunoscutul ce stătea pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aș cunoaște aș zice că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe ceva foarte important în favoarea noastră. — Pe ce?... Pe faptul că, fiind una din regiunile cele mai pustii de pe glob, nu trăiește acolo aproape nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
umbră, deoarece nu erau capabili să se ridice în aer în căutarea răcorii înălțimilor. În ciuda părerii răspândite de cei ce avuseseră de suferit de pe urma metodelor lor brutale, mercenarii erau și ei oameni și, prin urmare, nici ei nu se puteau înălța în căutarea unei temperaturi mai suportabile, drept pentru care Bruno Serafian ajunse foarte repede la concluzia că era cu adevărat imposibil să continue înaintarea în condiții atât de infernale. — Stop! - ordonă. Ne vom odihni până la patru. Numerele cu soț să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și apoi arătă spre sud-est. — Ce vezi tu pe povârnișul acelei dune? întrebă. Celălalt nu răspunse imediat, deoarece se vedea că nu e obișnuit să se uite printr-o lunetă, așa încât clipi de câteva ori, dar după un moment își înălță privirea și spuse nu foarte sigur pe el: — Pare un butoi. Asta cred și eu... - îi dădu dreptate fratele său. Un butoi prins de o parașută. — Apă? Beduinul încuviință în timp ce adăuga: — Probabil conține o bună parte din rezerva lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
după alta într-o infinită gamă de cenușiuri ce puneau stăpânire pe lume ca niște paladini și căpetenii de oști ale adevăratului lor domn și stăpân, negrul, ale cărui armate își fluturau deja stindardele în zare. Milioane de țânțari se înălțau dintr-o foarte veche salină ce se profila spre nord-est și veneau atrași de mirosul sângelui ce plutea de trei zile ca o mantie invizibilă deasupra bătrânilor munți. Niciodată, în mii de ani, nu avusese loc un asemenea fenomen în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acela imens pe care ajunsese să-l urască. Îi era dor de fum și de asfalt. Îi era dor de zăpadă și de frig. Îi era dor de zgomotul străzii. În clipa aceea ar fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii și unde sunt morții? Se uită la stânca ce se înălța ca prova unui vapor uriaș ce se afunda în nisipul deșertului, și trebui să admită că un bun trăgător postat acolo sus ar fi reușit foarte ușor să sporească numărul morților. Acei „munți“ triști, atât de prăpădiți că nici măcar nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
au și ei. Folosește rachetele de semnalizare. Zece minute mai târziu, cerul de deasupra celui mai dezolat loc de pe glob se lumină ca și cum în acel îndepărtat colț din deșert ar fi avut loc o veselă serbare câmpenească. Rachetele roșii se înălțau scoțând un ușor șuierat, pentru ca apoi să facă explozie și să cadă foarte încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încet, risipind întunericul și conferind peisajului, care era, în sine, fantasmagoric, o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea se umplu de larmă, deoarece, aproape în aceeași clipă, zeci de vulturi își înălțară zborul, agitându-și zgomotos aripile, în timp ce hienele, șacalii, fenecii, antilopele, caprele, până și șobolanii, șerpii și un sprinten ghepard, ce abia sosise atras de duhoarea purtată de vânt până în inima câmpiei, începură o cursă nebunească fără țintă, pentru că ceea ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
indiscutabil, dar goana nebunească, de colo până colo, a animalelor ce se ciocneau unele de altele, ba chiar și cu oamenii, era un spectacol amuzant, demn de a fi privit cu un zâmbet pe buze. La rândul lor, vulturii își înălțau zborul, croncănind în momentele când cerul se lumina, dar se lansau spre pământ de îndată ce domnea din nou întunericul, într-un continuu du-te-vino, părând a nu ști ce carte să păstreze, fiindcă de la facerea lumii nici o ființă înaripată nu-și amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cei care încă mai erau în putere, agitau brațele cu disperare, cu toate că știau aproape sigur că cei de sus nu puteau să-i vadă. Aici, aici! - strigau într-un impuls din cele mai stupide și inutile. Soarele începu să se înalțe la orizont. Vântul șovăia. Vântul a fost și va fi întotdeauna, până la sfârșitul veacurilor, regele de incontestabil al deșertului, cel care dă naștere râurilor de dune, cel care îngroapă cele mai mari orașe și cele mai fertile oaze sau cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
O să aveți multă nevoie! — Și tu la fel. Baftă...! Cei patru membri ai familiei se dădură la o parte, deoarece când își luă zborul elicopterul ridică nori de nisip și praf, și rămaseră tăcuți, observând cum zgomotoasa mașină zburătoare se înălță, trasă un cerc amplu și se întoarse să treacă pe deasupra capetelor lor, în timp ce câțiva dintre pasageri își luau rămas-bun de la ei făcându-le cu mâna. Dintr-o dată, ușa se deschise și greoiul sac de culoare portocalie zbură prin aer și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cazul ăsta o să dorm prost la noapte! spuse, întrebând apoi sarcastic: Nu căutai emoții...? Acum ai ocazia să trăiești emoții adevărate. Închise ușa brusc și-i făcu un gest semnificativ pilotului ridicând degetul mare, așa încât în câteva secunde aparatul se înălță și-și continuă drumul ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Marc Milosevic reacționă după mult timp. Rămăsese întins pe jos, ținând strâns plosca, orbit de praful pe care-l ridicaseră elicele și atât de zăpăcit de cele întâmplate, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
stă dă vorbă cu nimeni și nici o vecină nu i-a călcat pragu, da poci să-i spui că-ți strici gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
turnați vin de ambră și calomel pe creștetul mielului să-l răcorim să-l trezim În aerul dulceag al abatoarelor veniți fecioare din Ierusalim fecioare din Bolintin fecioare din Sion fecioare din relon ieșiți de sub dușuri priviți-mă m-am Înălțat drept ca un steag sînt narcisul din cîmpie sînt crinul de prin vîlcele sînt regele Ubu) Corul: Mulți ani trăiască! The Beatles: O, girl Corul: Cine să trăiască The Beatles: O, girl — Astea rîndunele? Păsări de noapte nebune, deslănțuite. Priviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care ai vrea să fugi său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată cu o jerbă de flori portocalii ofilite și un voal sfîșiat de mireasă. Ține În mîna descarnată manualul Ursulinelor cu rugăciunea pentru sufletele În suferință. Pocăiește-te. Și-n seara aceea de primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
flit, spray-urile. Mă umplu continuu fără să mă pot goli. Mă dilat ca un balon, plutesc deasupra parcului, caut frunzele. Frunzele nu-s. Doar grămăjoare de praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
bucurăm deci laolaltă cu necuvîntătoarele. Important este să supraviețuim. În zilele de duminică și la sărbători betoniera e o biserică. Mai albă decît toate bisericile din oraș, mai tainică și mai ezoterică decît o paradigmă. Doar fuioare de praf se Înalță de o parte și de alta a turnului mut, biserica doarme, respiră, așteaptă. Dar poate acolo, În somnul ei, se refac rosturile vechilor cărămidării; mirese negre furate de miri aprigi care-și jucau șișul În mînă ca zarurile la barbut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poet adevărat din cîți mi-a fost dat să cunosc În această scurtă contemporaneitate atît de instabilă. Un gard lung de fier printre gratiile căruia se zărește parcul cu peluze de iarbă și ronduri de flori. În partea centrală se Înalță, retrasă mult În interior, o construcție din piatră cenușie, Într-o arhitectură sobră datînd probabil de prin anii 20-30, o clădire cu multe ferestre aliniate uniform la distanțe mici, respirînd aerul acela sever, inconfundabil, de școală veche, de cazarmă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
l-ar fi primit pe Îngălatul ăla cu ea În baie astea-s găinării ticuri de borfete o lovitură În stil mare te Înnobilează ca arta te ridică deasupra tuturor Îți spală toate păcatele pentru că muntele cum s-ar fi Înălțat dacă n-ar fi Înghițit pămîntul sub el lăsînd În jur să se caște prăpastia na c-am Început să filozofez dacă mai beau e bună și tăcerea asta la ceva eu care tot timpul ia zi măi Niki ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a apărut în capul scărilor și toată lumea se gândea că el era unul dintre noi, nu un kamikaze. Există o fotografie cum face cu mâna și, la patru zerozero, substanțele pregătite s-au divizat și aparatul a început să se înalțe, întâi mai încet, apoi tot mai repede, ca un turn Babel cu propulsie atomică, odată cu mai multe mii de baloane colorate. Unii au rămas, bineînțeles, acasă și n-au auzit explozia decât la radio, apoi au privit de la fereastră bolta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
foame așteptând să răsară câteva semințe unde de-abia de cresc copacii. Încă mai e timp să cobori în oraș și să-ți iei, să ne iei banii înapoi. O, Frank, te rog, te rog mult. Am văzut cum se înălța genunchiul lui tata și am strigat-o pe mama să coboare de pe scări. Plângea și nu m-a auzit, iar genunchiul lui tata îi atinsese deja bărbia. A țipat și s-a rostogolit în jos pe scări. Am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și au început să ridice cortul. Când au terminat, cortul era destul de înalt și acoperea aproape tot terenul. Sforile care erau legate de stinghii bătute în pământ ajungeau până în curtea școlii, atât de mare era cortul. Când cortul a fost înălțat, un camion mai mic a venit cu rumeguș pe care l-a împrăștiat înăuntrul cortului. Au lăsat totul așa vreo săptămână, până când au adus scaunele, așa că, în fiecare zi la prânz și după terminarea orelor, băieții intrau în cort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
luptă, așa că încă îl avea la ferestre. Și noi îl aveam încă pe al nostru pe ușa de la intrare. Nici unul dintre noi nu vroia să-l atingă. Până în primăvara următoare, puieții de pin crescuți pe terenul curățat de tata se înălțaseră și începuseră să arate ca niște pini adevărați. În oraș, toți bebelușii știau acum să meargă și mai veneau și alții în urma lor. Când mă întorceam seara spre casă de la orele domnului Farney, toate fetele stăteau afară pe verandă, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
oraș. Locuiam pe deal, departe de restul orașului, așa că n-o știam pe nici una. Mă întrebam dacă le-ar plăcea să le invit în oraș. Aveam paisprezece ani și nu mă gândisem niciodată la cum arăt. Știam totuși că mă înalț destul de mult. M-am uitat la ceasul pe care mi l-a dat tanti Mae și apoi la camion. Acum o auzeam vorbind, dar nu înțelegeam ce spune. Pe Clyde nu-l auzeam, doar pe cineva respirând. Apoi tanti Mae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]