KorAP: Find »[drukola/base=înapoi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...91 92 93 ...1110 >

27,730 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

cel gras Începu să sughită, Își puse mâna la gură și făcu cu ochiul. — Nouăzeci de parale. — Un dinar. Myatt Își stinse țigara, strivind-o. Jucase destul jocul. — Un dinar atunci. În seara asta, la nouă. Se Întoarse cu repeziciune Înapoi, În compartimentul său, dar Coral nu era acolo. Pasagerii se buluceau afară din tren, vorbind, râzând și Întinzându-și brațele ca să și le dezmorțească. Mecanicul de locomotivă era În mijlocul unui grup mai mic de oameni, cărora le explica cu umor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
rușine de intruziunea sa și de disprețul pe care amândoi bărbații trebuie să-l fi simțit față de atitudinea lui atât de pripită și atât de puțin negustorească. — Își dau o sută douăzeci și cinci de dinari ca să mă duci până la Subotica și Înapoi. Când văzu că șoferul era gata să Înceapă o altă demonstrație, ridică oferta: — O sută cincizeci de dinari dacă mă duci până acolo și mă aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Își dau o sută douăzeci și cinci de dinari ca să mă duci până la Subotica și Înapoi. Când văzu că șoferul era gata să Înceapă o altă demonstrație, ridică oferta: — O sută cincizeci de dinari dacă mă duci până acolo și mă aduci Înapoi Înainte de-a pleca trenul. Mașina era veche, rablagită și foarte puternică. Mergeau Înaintea furtunii cu nouăzeci de kilometri pe oră, pe un drum care nu fusese reparat de o viață de om. Arcurile erau rupte și Myatt zbura dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și l-ar fi putut mobiliza și pe celălalt, Îi veniră pe buze. Dar acum era mai viclean, beneficia de experiența categoriei sale, așa că nu-l privi pe om, ci se uită În podele, lăsând privirea să i se furișeze Înapoi ca o coadă de șopârlă. I se adresă la plural cu termenul de „frați“. Susținu că nu era nici o rușine ca săracii să-și dorească să fie bogați și că nu e vina săracilor că sunt săraci și oprimați. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
temuse de această călătorie din cauză că nu Înțelegea ce-i spuneau conductorii, din cauza mâncării ciudate și a necunoscutului de la capătul acesteia. Existase un moment, atunci când casierul strigase după ea, când traversa cheiul umed de la Ostende, când s-ar fi Întors bucuroasă Înapoi. Dar din acel moment se Întâmplaseră „lucruri“. Așa, s-ar Întoarce la aceeași cameră cu chirie, la pâinea prăjită și sucul de portocale de la micul dejun, la lungile așteptări pe scările agenților, cu Ivy, Flo, Phil și Dick, toți oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ele de pe margine. Făcu câțiva pași Înapoi, cu ochii la soldat, În timp ce degetele acestuia se strângeau pe trăgaci. Mă duc să-l văd pe funcționarul de la gară, spuse el, dar instinctul Îi spuse să se Întoarcă la mașină și apoi Înapoi la tren. — Nu pe acolo, spuse santinela cea prietenoasă În urma lui. În cealaltă parte. Peste linii. Myatt Îi era recunoscător furtunii care urla și se strecura În rafale Între el și cei doi soldați. Unde stătea el nu bătea vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Începu să se Învârtă prin sala de așteptare, apăsând cu degetul umezit pe lemnărie. — N-am fost niciodată Închis. S-ar putea să vă surprindă, dar acesta e adevărul. La vârsta mea nu poți Începe așa ceva. Și acum mă trimit Înapoi, În Austria. — Ești dat În urmărire acolo? Josef Grünlich trase de marginile vestei și făcu să tremure cruciulița de argint. — Nu mă deranjează să vă spun. Suntem În aceeași oală, nu? Își suci puțin gâtul, Într-un acces de modestie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu-se de un pilon Înalt de fier, cu un trunchi ca de elefant, care folosea la alimentarea locomotivelor cu apă. Grünlich era mult Înaintea ei, iar Czinner

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se reinstaură. Trecu multă vreme Înainte să aibă destul curaj să-și ducă munca la bun sfârșit. — O să pierdem trenul, spuse Myatt, urmărind cum șoferul Învârtea manivela fără nici un rezultat. Pornirea automată nu mai era de nici un folos. — Vă duc Înapoi mai repede, spuse omul. Până la urmă motorul Începu să se trezească, bodogăni, muri și apoi prinse iar viață. — Acum am pornit, spuse el. Se urcă pe scaunul său și aprinse farurile din față, dar În timp ce Încălzea motorul ca să aibă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mi-a stat În putință, sunt sigură de asta. Tânăra se trase cât mai departe de el și Încercă să doarmă, dar vibrația pereților o ținu trează. Gemetele vântului n-o lăsau să ignore pustiul din jur, așa că se târî Înapoi, lângă Czinner, ca să nu fie singură și ca să se liniștească. — Wasser, șopti el iar. Mâna ei Îi atinse fața și Coral se miră de cât de fierbinte și uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
care strigase În urma ei să-și aducă aminte de el. În lumina făcliei, o surprinse din nou aerul de revelație din privirea doctorului, dar era o revelație Înghețată, care nu se mai schimba. Privi În altă parte și după aceea Înapoi și nimic nu se schimbă. Nu mi-am dat seama că e atât de rău, se gândi ea. Nu pot rămâne aici. Se Întrebă chiar dacă n-o vor acuza de moartea lui. Străinii ăștia, a căror limbă n-o putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
la gură. Mașina porni brusc, făcându-le să se lovească una de alta, și alcoolul i se vărsă pe bărbie. Coral zâmbi spre fața inflamată, drăgăstoasă și purtând semne de beție. Ascultă, drăguțo, spuse domnișoara Warren, pentru Început te iau Înapoi cu mine, la Viena. Pot să transmit telegrafic evenimentele și de-acolo. Dacă vreuna dintre jigodiile astea murdare Încearcă să se dea la tine, nu spune nimic. Nici măcar nu deschide gura să zici nu. Cuvintele nu-i spuseră nimic lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Golf, spuse domnul Stein, și o mică proprietate la țară. Acesta este visul meu. Șocul trecu și Myatt observă iarăși că Stein lăsa să-i scape prea multe informații. Maniera expansivă a lui Stein era șansa lui. Orientă iar conversația Înapoi la contract: — De ce ați ținut atunci la clauza asta cu funcția de director? Cred că, În privința banilor, aș putea veni cu o cifră mai apropiată de a dumneavoastră dacă ați renunța la ea. — N-o vreau neapărat pentru mine, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
a Întâmplat ceva. Doamna Eckman țâșni din spatele pianului și veni În față, traversând podeaua și frământându-și nervoasă mâinile. — Nu de asta mi-este teamă, spuse ea. Se opri Între ei și apoi se Întoarse-mprejur și se duse repede Înapoi În colțul ei. Myatt fu surprins. — Atunci de ce vă este teamă? Întrebă el. Femeia arătă cu capul spre Încăperea luminoasă și metalică. — Soțul meu e atât de modern! spuse ea cu teamă și mândrie. Apoi mândria ei pieri și, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Soțul meu e atât de modern! spuse ea cu teamă și mândrie. Apoi mândria ei pieri și, cu mâinile cufundate În coșulețul ei de lucru, printre nasturi și gheme de lână, adăugă: — S-ar putea să nu dorească să vină Înapoi la mine. — Ei, ce spuneți de asta? zise domnul Stein În timp ce coborau scările. — Sărmana femeie, spuse Myatt. — Da, da, sărmana femeie, repetă domnul Stein, suflându-și nasul Într-un mod sincer compătimitor. Simțea că-i e foame, dar Myatt mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
a părăsit, spuse Janet Pardoe. — L-a părăsit? Dar de ce? A bătut-o? — Ei, dacă-l Întrebi, va Încerca să-ți spună că s-a Întâmplat o chestie misterioasă. Când s-a defectat trenul, a bătut cu mașina tot drumul Înapoi, până la ultima gară, și a căutat-o. A lipsit o groază. Și ce legendă Încearcă el să facă din toată povestea! Cică a ajutat pe cineva să evadeze de la vamă. — Dar fata? Întrebă domnul Stein, aruncându-i lui Myatt o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

lumea mondenă din New York și era păstrată Într-un dressing de mărimea unui mic apartament. Rochiile Îi erau făcute cadou lui Lauren săptămânal de către toți creatorii de modă, de la Oscar de la Renta la Peter Sun, dar ea le trimitea Întotdeauna Înapoi, oricât ar fi fost de frumoase. Simțea că era o totală lipsă de stil să nu plătească pentru hainele ei și spunea „Eu fac donații, nu primesc donații“. Cea mai mare slăbiciune a ei, Însă, erau bijuteriile de mare valoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
E groaznic să spui așa ceva, o admonestă Lauren. Apoi, părând ușor nostalgică, reveni la discuția despre căsătoria ei, adăugând: — În cele din urmă, Într-o zi am plecat de acasă și... ei, adevărul e că nu m-am mai dus Înapoi. Toată lumea a Înnebunit. Când Îmi aduc aminte, conchise cu un zâmbet răutăcios, sunt cu adevărat șocată de purtarea mea. N-am mai Întâlnit pe nimeni la fel de enervant ca mine. 2tc "2" Un soț nemaipomenit, cea mai bună consolaretc "Un soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ca pe cea artistică. Ca să compenseze salariul Îngrozitor de mic, Îmi oferise 5% din companie, pe care noi speram să o vindem Într-o zi. Iar după ce le cunoscusem pe Lauren și Tinsley, așteptam cu și mai multă nerăbdare să fiu Înapoi În New York. —Dumnezeule, cât de distractiv. Am văzut chestii făcute de Thackeray. Sunt grozave. E cu adevărat talentat. Nu mi se pare că viața ta e prea nasoală, Sylvie. N-oi fi avut tu parte de o lună de miere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
nouă, presupun, spuse el, sărutând obrazul lui Lauren. —O, ești atât de șarmant, că-mi vine să leșin. Doamne, Sylvie, trebuie că ești atât de Încântată de această... ființă. Am zâmbit. Lauren părea sincer fericită pentru noi. S-a tras Înapoi ca și cum ar fi vrut să ne vadă mai bine. —O! Frida 1 și Diego 2! Ce romantic! gânguri ea. Pentru că tocmai fusesem În Mexic, nu fusese dificil să Îmi pun la punct rochia flamenco roșie În stil Frida Kahlo. Hunter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
lângă noi. Oarecum bâlbâindu-se, ca beată, ne informă că unul dintre principalele motive pentru care ea, ca și tot restul lumii din New York, este obsedată de Lauren, e acela că nu răspunde niciodată la telefonul mobil. Doar sună ea Înapoi, dar nu răspunde la apeluri. Se părea că nimeni n-o văzuse vreodată pe Lauren măcar formând vreun număr de telefon. Așa că se poate vorbi cu ea numai dacă Îți răspunde la mesaj. Se zvonește că nu a dat niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Îl sună din nou decât după vreo trei săptămâni. Unele tipe din New York, cele care sunt invidioase, o cataloghează pe Lauren ca fiind nepoliticoasă. Dar Marci spune că e „speriată ca Greta Garbo“ și că de-aia nu le telefonează Înapoi celor care o caută. —Mai aud pe câte cineva spunând lucruri foarte dure la adresa lui Lauren, cum ar fi că atunci când ajunge acasă de la toate petrecerile stă cu ochii la șemineu și Își răsfață câinele toată noaptea pentru că se simte foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
bijuterile prin casă atunci când face curățenie. — Poate ar trebui să mergem să vedem dacă e cineva jos acum, adăugă Marci. O gură de ceai de salvie s-ar putea să-mi facă bine la mahmureala asta. Chiar atunci, Lauren patină Înapoi spre noi. Se cocoță pe brațul divanului. Zicea careva ceva de ceaiul Agatei? Întrebă. Acum Îl aduce sus. —Grozav! exclamă Marci, cu ochii sclipind de entuziasm. În mod evident, ea o venera pe Lauren chiar mai mult decât o venera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]