4,058 matches
-
Iași, Cătălin Mihuleac • Eu știu că îngerii nu plîng, Ion Saizu-Nora • Fără întoarcere, Dorin Popa • Gheață din calorifere și gheața din whisky, Alex Ștefănescu • Gina, Méhes György • Iaduri. Povestiri sădi(comi)ce, Hélène Lenz • Iubirea și alte iubiri, Ion Milos • Încotro, Ion Gheție • Întîmplări, Alex Ștefănescu • Lacrima interioară, Solo Juster • Madia Mangalena, Michael Hăulică • Milionar la marginea imperiului, Constantin Dram • Moarte și renaștere, Petru Aruștei • My name is Alzheimer, Tania Lovinescu • Rămîi peste noapte, Michael Kohlmeier • Român de citit în tren
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
mai mari să găsesc așa ceva în oraș, decât zăcând la capătul drumului, în Blackrock-ul meu suburban. Auzisem că Dublinul avea probleme mari cu drogurile. Așa că era firesc să am speranțe mari. Când am coborât din tren, m-am întrebat nerăbdătoare încotro s-o apuc. Cluburile de noapte erau locurile cele mai bune de unde puteai să faci rost de cocaină, dar foarte puține erau deschise la nouă dimineața. Un bar era probabil cea mai bună variantă. Dar unde? Care? Și de ce nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ritmul pentru bruneta cu sânii goi de pe scenă, care se unduia în jurul unei bare. Eu am privit prin încăpere. Bietul David stătea îngrămădit alături de alți câțiva asistenți, care arătau ca și cum se simțeau teribil de inconfortabil. Nici unul dintre ei nu știa încotro să-și îndrepte ochii. Vivian se întrecuse, într-adevăr, pe sine. Tot etajul o auzise certându-se cu Sonny Wentworth, directorul general al companiei, pe ideea dacă Lucky, un binecunoscut bar de striptease din Manhattan, era cel mai potrivit loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Wilt. Betty Braintree coborî și ea brusc la parter. — N-am putut să nu aud ce povesteai despre Eva, zise ea. Henry, îmi pare așa de rău! Dar eu nu mi-aș face griji. O să vină ea înapoi. N-are încotro. Eu n-aș fi așa de sigur, spuse Wilt sumbru. Și, oricum, nu sunt sigur că mai vreau s-o primesc înapoi. — O, Eva e fată bună! spuse Betty. O mai apucă accesele astea bruște de entuziasm și dinamism, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
faceți asta! Vă trebuie... — Wilt! țipă și inspectorul Flint. Am de gând să-ți acord o ultimă șansă! Dacă nu pleci în liniște, o să te acuz acum, pe loc, de uciderea soției tale. Wilt plecă în liniște. Nici nu avea încotro. — Elicea? se miră Sally. Dar parcă ziceai că e biela. — Na bine, am greșit! Gagica s-a deplasat. — Obiectul, Ge, obiectul! Obiectul s-a deplasat. — OK, obiectul s-a deplasat, așa că nu poate să fie biela. Ar putea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe la poștă. Duminica la munte are ceva ascuns, batjocoritor parcă, se smiorcăie, alintată. Orele se târăsc, într-un soi de provocare mocnită, ostilă. Poți să-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce localitate, te lași, conform pactului, în voia neantului. Tolea Voinov va petrece la munte o săptămână plictisită. O așteptare confuză, somnolentă, care ezită să ia numele Irina. Vreme frumoasă, soarele scoate pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o călătorie, lipsise și el din oraș o vreme, ea a fost bolnavă, el pleca în concediu,pretexte de a rări întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că ne-a salvat. Hainele mototolite, chipuri livide, alerte, strada plină de sinistrați tropăind de frig și înfrigurare, dărâmături și zarvă și neliniște, coloane coloane de trupuri și zumzetul de voci grăbite, toți se grăbeau se grăbeau, fără să știe încotro, un soi de evadare colectivă, de parcă dezastrul însemna eliberare, nu se mai puteau întoarce la coliviile sfărâmate, forțați să se regăsească, în sfârșit, nemaiavând adăposturi, lipsiți de ocrotirea și de îngrădirea zidurilor, nomazi și liberi, în necunoscutul nopții pre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Când să întindă mâna, cotul s-a retras. Cineva i l-a retras. — Ce faci, domnule? Mănânci porcăria asta? S-a întors, intimidat. Vocea severă aparținea unui domn sever. Să-l recunoști, să nu-l recunoști. — Ai vreo țintă, mergi încotro? Și de ce ești încruntat? — Păi, la teatru. Încercam, poate găsesc un bilet. — Ei, bravo! Și de ce ești încruntat? La ce teatru? — Păi, Național, ce altceva... — Piesa, ce piesă? — Nu știu. N-am bilet. Pe încercate. Cum asta, colega... Mergi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
chemat un vechi amic, sămai stăm de vorbă. Nu știe că e ziua mea. Numai așa,sănu fiu singură. Mă calmează. Tăcerea, discreția, oboseala lui... Și înverșunarea ascunsă, zavorâtă. Neclintită, da... Se așază pe celălalt fotoliu, pare încurcată, nu știe încotro să depărteze discuția. — A trecut prin multe. A venit la noi prin ’50, cred. Foarte tânăr, aproape copil. Luptase în munții Greciei, ca tânăr comunist. Se rupsese de familie. O familie înstărită. Tatăl, un celebru universitar, s-a sinucis când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cvasimistică, pe care i-am aruncat-o lui Edith în timpul uneia dintre disputele noastre conjugale: „O să văd când o să cred“. De fiecare dată când mă așezam să scriu, începeam prin a închide ochii și a-mi lăsa gândurile să cutreiere încotro voiau. Forțându-mă să mă relaxez în felul acesta, reușeam să scot la suprafață cantități considerabile de material din trecutul îndepărtat, lucruri pe care până atunci le crezusem pierdute pentru totdeauna. Un moment din clasa a șasea (ca să citez doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
până la capăt. Sau, dacă o avea, nu se mai putea convinge că merită să o facă. De aceea, părăsise Ann Arbor și se întorsese la New York, un ratat în vârstă de 28 de ani, fără nici cea mai vagă idee încotro se îndrepta sau ce cotitură avea să ia viața sa. La început, taxiul nu a fost mai mult decât o soluție temporară, o măsură de urgență care să-l ajute să achite chiria până își găsea altceva. A căutat timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cale directă spre lipsa de formă a ființei, spunea el, străduindu-se să nu zâmbească în timp ce maimuțărea jargonul din trecutul său academic, un punct de intrare unic către substructurile haotice ale universului. Umbli prin oraș toată noaptea, fără să știi încotro ai să te îndrepți în clipa următoare. Se urcă un client pe bancheta din spate, îți spune să îl duci în cutare loc și tu îl duci. Riverdale, Fort Greene, Murray Hill, Far Rockaway, partea întunecată a lunii. Toate destinațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Nu vrea să creadă. — E vreo lege care zice că trebuie să creadă în ce crezi dumneata? — E soția mea. O soție ar trebui să își urmeze soțul. E datoria ei să îl urmeze în toate. Era greu de întrevăzut încotro ne îndreptam acum. Conversația se ramifica în mai multe direcții deodată și instinctul începea să mă înșele. Întrebările calme, binevoitoare ale lui Minor despre Lucy păreau să trădeze o preocupare reală pentru soarta ei și, doar dacă nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
întunericului și uitării. Patul gol simboliza moartea, indiferent că era reală sau imaginară, și, pe când meditam asupra ramificațiilor acestei idei, o alta punea încet stăpânire pe mine, dominând toate celelalte gânduri, pe orice altă temă. Când mi-am dat seama încotro mă îndrept, am priceput că tocmai dădusem naștere celei mai importante idei pe care o avusesem vreodată, o idee suficient de măreață ca să-mi dea de lucru în fiecare ceas, pentru tot restul vieții. Nu eram nimeni. Rodney Grant nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
arunce altul pe jos și să o calce în picioare. Dau iar revista la o parte. Nu vreau să mă mai uit la poza lui Adam. Ce rost are să mă gândesc la el și să încerc să-mi dau seama încotro mă îndrept? Probabil s-ar panica dacă și-ar da seama ce mult mă gândesc la întâlnirea de aseară. Doamne, aș vrea să nu mai fiu așa romantică, tare mult aș vrea. Dar uneori îmi doresc să am o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ea e îmbufnată, dar sunt hotărâtă să nu mă întorc la hotel. Dacă mă întorc, nu o să fac decât să stau întinsă pe patul dublu, gândindu-mă la Adam, și să mă chinui întrebându-mă care o fi marele secret. —Încotro? Amy sare de colo-colo pe trotuar, arătându-mi astfel cât de îngrozitor de frig îi e. —Ai fost în Littlest Bar? întreb eu. —Cum? —Urmează-mă. Încep să alerg înainte să-mi degere degetele de la picioare. Lui Amy îi place la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
foarte greu, insistă Amy și observ că îi revine culoarea în obraji. —Cum așa? Păi, oamenii, adică publicul, oameni ca mine și ca tine, să zicem... Ea se oprește, iar eu aștept să continue. Nu sunt sigură că-mi place încotro se îndreaptă discuția. Ei bine, publicul îi judecă pe cei celebri și bogați prin prisma a ce citesc despre ei în presă. Aștept să continue. Sunt intrigată, dar și puțin speriată. Amy e cumva sora ascunsă a lui Adam sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
prin viață fără să trăiesc cu adevărat. Nu știu foarte sigur ce înțeleg prin asta, dar aș prefera să mor decât să bâjbâi fără hartă. Să nu mă înțelegeți greșit, nu e ca și cum aș avea totul plănuit. Nu sunt sigură încotro mă îndrept, dar cu toate astea sunt hotărâtă să ajung acolo. Când eram copil și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
care se deschid și se Închid. Sunetul ascuțit al clopoțelului de oprire la cerere. Oameni bocănind pe scări În sus, apoi pe scări În jos. Simt autobuzul zgâlțâindu-se În momentul În care dăm colțul, dar nu Îmi dau seama Încotro mergem. Abia după un timp, percutez la imaginile binecunoscute din jur și-mi dau seama că suntem foarte aproape de strada mea. Mă pregătesc de coborâre, Îmi iau geanta și pornesc pe scări. Spre surpriza mea, autobuzul virează brusc spre stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
totuși de mama - și cam atât. Pietrișul dur al peronului răspunde, prin talpa subțire a espadrilelor, în tot trupul meu până-n dinți și urechi, pe când tovarășa de călătorie își trage sacul spre ieșire, cu aerul unuia care știe foarte bine încotro se îndreaptă. Eu numai credeam că știu. În apartamentul din Cuza Vodă, unde locuiește de ani de zile amicul Ilie, nu-i nimeni. Sunt plecați la turci, mă lămurește prin gratiile de la ușă bătrâna de pe palier, după ce m-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îți dă iluzia că artera e mult mai scurtă decât în realitate. Pașii sună dur ca într-un burg transilvănean, pe piatra albicioasă peste fosta groapă comună a victimelor ciumei lui Caragea (cea care „sparsă orașul, de să duseră care încotro le-au văzut ochii. Încotro ascultai aceasta să auzia: «păziți la o parte, că vin cioclii cu morții», câte opt, câte zece unul peste altul morți, și cei zmerduiți după cară, la ordie, cu copilași plângând. Și-i căra de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
e mult mai scurtă decât în realitate. Pașii sună dur ca într-un burg transilvănean, pe piatra albicioasă peste fosta groapă comună a victimelor ciumei lui Caragea (cea care „sparsă orașul, de să duseră care încotro le-au văzut ochii. Încotro ascultai aceasta să auzia: «păziți la o parte, că vin cioclii cu morții», câte opt, câte zece unul peste altul morți, și cei zmerduiți după cară, la ordie, cu copilași plângând. Și-i căra de pân toate mahalalele pâncă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
magazin cu viteza cu care am ieșit din ăsta. Ținând strâns de cutia de la Saks Fifth Avenue, opresc un taxi, citesc fără să respir adresa de pe cartonaș și mă scufund înapoi în scaun. N‑am nici cea mai mică idee încotro ne îndreptăm și nici pe lângă ce repere faimoase trecem; dar nu‑mi pasă. Atâta timp cât sunt haine de designer de vânzare, altceva nu‑mi trebuie să știu. Ajungem la un stop, plătesc șoferului, având grijă să‑i dau un bacșiș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu nasul pe sus. Așa. Acum chiar mă duc la Guggenheim. Dar în clipa în care ies din Kate’s Paperie îmi dau seama că nu știu de unde să iau un taxi și rămân un moment pe loc, întrebându‑mă încotro o fi nordul. Ceva strălucește peste drum și mă, întreb dacă o să plouă. Dar cerul e limpede și nimeni nu pare îngrijorat de o asemenea eventualitate. O fi o chestie specifică New Yorkului, cum e aburul care iese din trotuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]