2,712 matches
-
audă numai ar fi vrut. Vânătorul de lupi albi aflase că Donna Iulia își aștepta bărbatul. Mai auzise, poate, și altele. Liniștit, ieșea uneori în marginea târgului și își încerca armele. Dintr-acolo urmau să vină fiarele. Zgomotul împușcăturilor îi încremenea pe locuitori vreme de câteva clipe; se gândeau - cine știe - că era bine că Vânătorul poposise tocmai în așezarea lor, nu în alta. Împușcăturile nu le aduceau siguranță, ci doar o anume încredere. Despre lupii albi, un timp, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
deosebite în urbe, dar măcar să facă un bang oarecare, acolo, să audă lumea și să priceapă că meșterul nu i-a îmbrobodit de tot! Mulți începuseră chiar să uite de mașinăria din vârful turnului. Era o liniște în orășel de parcă încremenise totul în ziua în care s-a auzit pentru prima oară orologiul. Trei bătăi prelungi, puternice; multe geamuri au vibrat ușor. Nu era un început de oră; celelalte trei orologii din așezare bătuseră de vreun sfert de ceas. Sunetul fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rotițelor, totul, de parcă, niciodată, nimic - în interiorul orologiului - nu avusese vreun loc precis! Încurcate în arcurile mai mari, sute de componente, dacă nu peste o mie, au continuat, vreme de câteva clipe, să se balanseze în dezordine, scânteind, apoi totul a încremenit. Mașinăria, prăbușită în sine, devenise un amalgam din care nici un element nu mai putea fi separat fără a strica și mai și sistemul. ...Toate încercările făcute pentru reconstituirea orologiului s-au dovedit inutile. Cei mai buni cunoscători din țară, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Pentru că la singura poartă cunoscută se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau în labirint strigau, chiar de la primii pași, celor de afară: „Da, este aer suficient! Se simte cum circulă! În mod sigur, mai există cel puțin o ieșire!” „Să pipăiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
drum spre școli superioare, s-a înecat în iazul Dorohoi. Era în clasa a 7-a de seminar, penultimul an de școală. Tributul apelor întunecă văzduhul, sfâșie sufletele. S-a îndoliat casa. A oftat satul. O durere de nespus a încremenit sufletele înecate în lacrimi, acoperite de jale și luminate de rugăciuni. Dar cum orice mamă află resurse să treacă prin durere mergând mai departe și cum în orice casă cu mai mulți copii părinții doresc să-l facă preot pe
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
sector al societății românești care funcționează normal...Nu-l veți găsi! Cine încurajează ocult, tolerează la vedere această hârbuire a României și golire a ei de materie cenușie? Memoria evenimentelor ignoră cronologiile Întrebările îi împăienjenesc vederea lui Gheorghiță Savel, rămasă încremenită pe ondulația geografică a Buciumului. Își mai umple o dată pieptul cu buchetul aromelor dinspre sfârșitul toamnei în care-a intrat de multișor și nu renunță la convingerea că vigoarea românilor, cu toate piedicile din calea ei, va redeștepta demnitatea, trezvia
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
minte până azi drept cea mai frumoasă femeie din lume. Sigur că poate splen doarea ei se amestecă acum în mintea mea cu irealul caruselului de pe malul oceanului, cu leii de mare îngrămădiți unii peste alții lângă debarcader, cu omul-statuie încremenit pe posta men tul său (pri mul pe care l-am văzut vreodată, și care mi-a dat ideea unui întreg capitol din Orbitor), cu nesfâr șitele magazine de bijuterii etalându-și lanțurile de aur de-a lungul falezelor, cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ciudat: copiii ascultau explicațiile cu o neaș teptată gravitate. M-am apropiat de ei. La-nceput am crezut că vorbește chiar unul dintre copii, deși vocea era de femeie matură. Dar în cele din urmă am văzut-o și-am încremenit. Cum s-o descriu? N-am mai întâlnit niciodată o asemenea ființă, nici în vise, nici în picturi, nici în filme. Stătea-ntre copii, mai scundă decât mulți dintre ei, un corp de fetiță, fără urmă de sâni, înăl țat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
lumi nouă - și pătrunde în inimă. Și, când ridici ochii, te afli într-adevăr în una. Timpul a dispărut și eternitatea cu fața ei cea serioasă te privește din fiece lucru. Se pare că te-ai trezit într-o lume încremenită cu toate frumusețile ei și cumcă trecere și naștere, cumcă ivirea și pieirea ta înșile sunt numai o părere. Și inima nu mai e în stare a te transpune // în această stare. Ea se cutremură încet din sus în jos
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a cărei simpoză ciudată suntem noi. Într-adevăr, un caleidoscop e imaginea cea mai bună a conștiinței noastre de sine. Colorile (aici puterile) constitutive sunt una ș-aceleași în toți oamenii, rămâne acum în ce fel de compoziție și icoană încremenesc în sufletul fiecăruia, formând astfel monogramul vieței sale. Corpul nostru este un răvaș de drum al pulberei - un plan după care sângele intră și fuge din noi, și-n vremea acestii fuge noi naștem, creștem, trăim și murim sub sigilul
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
străzi, aclamații, el, în ultima lui clipă de singurătate, se gândi că mesajul se răspândea cu aceeași viteză fantastică în toate provinciile imperiului. În clipa următoare, în sală intrară ca o furtună, exultând, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis; încremeniră în fața lui în poziția de salut, care de această dată i se cuvenea cu adevărat. El răspunse salutului și anunțului prefectului cu rigoarea oficială, însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strălucitoare a curții faraonice căzuse asemenea grindinii asupra rusticei societăți romane, unde, de-a lungul a două secole, singura variație a îmbrăcăminții o constituise trecerea de la simpla toga restricta din perioada Republicii - în tablourile epocii, personajele îmbrăcate în togă sunt încremenite toate în aceeași postură, cu un braț îndoit - la ampla toga fusa, cu falduri și drapaje complicate, din epoca imperială. Cu toate că toga era o simplă bucată de pânză, aranjarea ei era o adevărată artă ce necesita mâna unui sclav priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui amintirea otrăvirii din Syria. Gândul acela se răspândea în întreaga sală, se transmitea de la un creier la altul, punea capăt discuțiilor, îi făcea pe invitați să lase jos cupele cu vin și - faptul cel mai alarmant - îi făcea să încremenească, în armurile lor ușoare de paradă, pe Augustinienii din fundul sălii. Era începutul unui joc mortal, și toți înțelegeau asta. Părinții viitorului mire, aflați în mijlocul unui grup, după ce se gândiseră dacă să intervină sau nu, tăcuseră, prevăzători. Chipurile lor spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
chipul lui Galba, așa cum ni-l transmit portretele. Sub părul tuns foarte scurt, capul lui era rotund - semn al unei tenacități extraordinare. Împăratul observă că era de-ajuns glasul lui Galba, primul său ordin, pentru ca toți soldații din garnizoană să încremenească, fără ezitare. Neprevăzătorul și naivul Lepidus abia dacă avusese timp să se dezmeticească. După un proces rapid, care a durat atât cât să li se arate acuzaților cele două scrisori - „niciodată nu s-au mai văzut documente atât de criminale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl urmă fără ca el s-o cheme și se închise în cameră împreună cu el. Încăperea aurită Împăratul își scoase veșmintele de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l izbească de zid pe când acesta încerca o nouă lovitură de pumnal. Lama străpunse aerul. — A ratat, gemu cineva. Să plecăm. Îl văzură pe Împărat alergând spre ieșirea din cryptoporticus. Văzură că un soldat alerga spre el din direcția aceea. Încremeniră de groază, apoi, într-o străfulgerare, își dădură seama că militarul nu venea în ajutorul Împăratului, ci voia să-l atace cu pumnalul ridicat. Împăratul nu putea să se apere, era închis în spațiul acela îngust. Cei doi agresori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
împroșcă ieslea de fildeș. Incitatus se prăbuși pe o parte, cu picioarele întinse, mai puțin cel cu glezna rănită. Arta de a face ordine Strigătul: „L-au omorât pe Împărat!“ străbătu Roma ca un fulger ivit pe cerul amiezii. Oamenii încremeniră, însă în clipa următoare, cuprinși de disperare, revoltați, începură să dea năvală în stradă, în toate cartierele orașului; iar urletul acela, „l-au ucis!“, făcea ca alți oameni să iasă din taverne, din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
disperarea generală, doi-trei curajoși se declarară dispuși s-o facă și, apărați de pretorieni, își făcură apariția în capul scării templului. Demagogia și glasul puternic al senatorului Saturninus plutiră pe deasupra insultelor mulțimii. — Roma este înfometată, anunță el, și primele rânduri încremeniră. Proviziile de grâu sunt epuizate, strigă, pentru că „băiatul“ acela, din cauza cheltuielilor lui nebunești, a lăsat goale vistieriile și depozitele. Oamenii rămaseră descumpăniți, ezitară, deoarece de mulți ani împărțirea de grâu plebei romane devenise un obicei. Saturninus anunță că senatorii luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
autostradă se auzeau claxoane, un cor al disperării. Privind țintă petele de ulei din spațiul meu de parcare, m-am gândit la bărbatul mort. Întregul accident părea eternizat de acele urme de neșters, de polițiștii, spectatorii și personalul de pe ambulanță încremeniți în diferite posturi în vreme ce eu stăteam în mașina zdrobită. Am auzit din spate sunetul unui radio cu tranzistori. Omul de serviciu, un bărbat tânăr cu păr aproape până la brâu, se întorsese la biroul de lângă intrarea în liftul din subsol. Ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la schimbarea culorii semaforului. Lovea darabana cu mâna stângă pe bordura volanului, citind parcă alfabetul Braille al drumului în trepidațiile lui rapide. Urmărind în gând acele contururi vălurite, făcea Lincolnul să vireze de colo-colo pe suprafața șoselei. Fața îi era încremenită într-o mască rigidă, obrajii cicatrizați îi erau încleștați în jurul gurii. Trecu în zigzag de pe-o bandă pe alta, țâșnind în față pe banda de mare viteză până ce ajunse în rând cu Catherine, după care încetini și rămase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
oprește pe larg asupra contradicțiilor și paradoxurilor autorului). Rimbaldiana „Paradă“ (lui F. Brunea) rezumă programatic o atitudine modernă, de ruptură fatală, de negativitate angoasată, un autoportret liric în fond: „...Poate oprit cu fața sleită-ntr-o vitrină,/miracolul mă doare încremenit în pluș/și-aș vrea să fiu în axa pe care manechinul/prezintă cea din urmă croială de mînuși/.../Poate-am greșit, Părinte, cînd ți-am cîntat natura/cuminte și curată, ca-n paradisul vechi/erau în mine forța, schimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca un junghi, cele opt versuri ale cântecului mi se derulează în minte, în timp ce mă zgâiesc la insigna lui. Ochii polițistului se dau peste cap până ce nu li se mai vede decât albul. Mănușa i se ridică spre piept, dar încremenește la jumătatea distanței; genunchii i se taie. Bărbia i se lovește așa de tare de marginea de sus a gardului, de se aude cum i se izbesc dinții. Din gură îi zboară ceva roz. E vârful limbii. Număr în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
anii ce vor veni?” Răspunsul e simplu: pentru că cei de mâine vor fi urmașii noștri.... Peregrini prin viață, pe pământ, sub soare, prin... cosmos, credem că rămânem mereu aceeași! Ne amăgim doar, pentru că totul e trecător... Dacă am izbuti să încremenim această viață a noastră într-o pururea speranță, ar fi poate mai bine pentru toți... Copilăria - tezaur de veșnică neuitare, izvor nesecat de încântare. Sinceritatea este un sentiment, o valoare morală destul de rară, la fel de rară precum pasărea Aușel cea mai
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
S-a deformat oglinda concavă a vieții, pe la colțuri au apărut crăpături, destinul a încercat să le chituiască vremea asfințise de mult. Nimic din splendoarea ființei nu reflecta spre mine, speranțe, ochii albaștri și triști umbreau așteptări pe ninsoare, chipul, încremenit în ziua de ieri, îi era sete de fericire, n-avea putere ca să mai ceară “Doamne, dă-mi bucurie!” *** Oglinda concavă devine rotundă, în ea abia mai zăresc chipul femeii cu mâinele albe ce colorează iarna în roz. Îi urmăresc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tot ceea ce ni se întâmplă are prioritate cosmică doar ego se închipuie prea uriaș în teribilul marelui nimic Ultimii daci În cerdacul din suflet de ar încăpea toți oamenii frumoși ai clipelor mele cu zâmbetul înălțat în aripă cu gestul încremenit în cunună de spic în icoana timpului balaurul tolănit pe șalele Retezatului și-a păstrat solzii de stâncă cu siguranță mai ocrotește poiana cu narcise sălbatice și toate basmele perenelor copilării cu viteji din rărunchii pământului fețe de fum ochi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]