9,411 matches
-
Santé ! lasă, să fie într-un ceas bun ! Parcă m-ai compătimi... observă André. — Eu unul m-am ars o dată și nu îmi mai trebuie bătăi de cap. Iubirea mea eternă - și aici roberto arătă spre mine - știe povestea. Am încuviințat din cap, tăcută. Da, știam povestea, avusese grijă să mi-o verse în poală încă din prima seară când ieșisem cu el după serviciu. Eram frânți de oboseală amândoi - eu eram pe urmele unui faliment care se lăsase cu cântec
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
aceasta era clipa inevitabilă pe care o anticipaserăm. Îmi țineam capul pe spate și un șervețel la nas ca să-mi opresc sângerarea. În loc de rămas-bun i-am spus : — Cred că n-o să ne mai vedem prea des de acum înainte. A încuviințat în tăcere, cu aceeași naturalețe cu care odinioară îmi deschisese nasturii de la bluză. Cred că era la fel de ușurată să scape de mine pe cât eram eu să mă eliberez de rolul meu. Am ajuns în camera mea și mi-am turnat
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cealaltă a patului pe care era Iustin întins. Făcea semne disperate încă de când l-a auzit pe bolnav că dorește să vorbească ceva numai cu medicul, dar Eugen nu observase când se deplasase acolo. Acum a înțeles-o și a încuviințat cu un semn al capului și cu privirea. Carmen s-a retras într-o liniște deplină. Nu s-a auzit nici foșnetul halatului și totuși... - A ieșit... Suntem singuri, domnule... doctor, șopti Iustin. Eugen rămase o clipă înmărmurit, privindu-l
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dori ceva de acasă, de la mama... Aici mi-ați dat numai cu glucoză și ce ați mai... - Nicio problemă! Se rezolvă toate. Important este să comunicăm, îl liniști Eugen, zâmbindu-i cu înțeles și lui, dar în special asistentei, care încuviință din priviri, înțelegând dorința doctorului. Ești liberă, Carmen și... nu uita, te rog! - Da, domnule doctor! Stați liniștit, promise ea, înclinându-se ușor în semn de respect, după care ieși la fel de neauzită precum intrase. - Ei bine, putem discuta, domnule Tinu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
la cot, mâncaseră, se păruiseră, bârfiseră și compătimiseră împreună, și ei, care crezuseră c-o vor iubi toată viața Crezuseră ei, dar uite că viața fusese prea scurtă și lor li se îngăduise s-o iubească extrem de puțin. Să fi încuviințat a se jertfi tâmpita de Tereza doar pentru a-l atrage în clădire și pentru a-l da pierzării pe asasin? Părea un banc prost. Cel mai prost. Și-o aminteau ca pe o colegă (totuși) cu boiul frumos (da
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe care le ai acum înainte au mers cu grația până într-acolo, încît au acceptat să-mi devină legatare... Devotatele mele prietene se vor reîntoarce în țară... Să cerceteze, să păstreze, să fie de veghe și să aștepte." Patricia încuviință. Excentricul nu exagerase cu nimic. Așteptaseră. - "...Îmi place să mă răsfăț, măgulindu-mă că acel bărbat va fi legat de mine și prin anumite coincidențe, care ar putea fi caracterizate drept frapante... Habar n-am, dar o asemănare fizică, o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ferfenițite și mânjită cu valuri succesive de grăsime, începînd de prin 1683. - Habar n-am, răspunse borțosul, trăgând cu ochiul către pendulul ce atârna bleg, ca un vrej uscat, deasupra cursului schițat al unei ape. Rămâne nesculată!... Nu ni se încuviințează accesul, o drese el, repetând o frază pe care, se vedea, o înghițise cu greu. 322 DANIEL BĂNULESCU "Doamne-Dumnezeule, jeluiam, fă-o iar să adoarmă în patul nostru comun!", iar glasul cel blajin mă ridica frumușel de urechi, mă transporta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
plâns, îi aținu calea. Și, aruncîndu-i-se-n brațe, într-o clipă, îi și înmuie, de lacrimi, hanoracul. - Sinistrate! În seara asta trebuie să fim mai uniți ca oricând, Sinistrate. Și să ne ținem de mînă! - Bine. Să fim. Să ne ținem, încuviință, cam neatent, Doru, lepădîndu-și servieta în hol și grăbindu-se să ajungă la closet, pentru a se spăla pe mâini, pentru masă. Dar și pentru a fi și mai pregătit să se țină de mână. Pentru a ajunge la closet
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tu să săvârșești, acum, una dintre cele mai ireparabile greșeli... Din câte le e dat, pământenilor, să comită?! 357 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Până la urmă, căzură la înțelegere ca madam Nicolici să rostească, tare și răspicat, blasfemia, Sinistratul încuviințînd o singură dată din cap. Liceanul intuia că poezia domnului Cîrlova se va dovedi o poezie cât se poate de agreabilă. Își promise ca, în timp ce controlorul spiritual va călca porunca a treia și el va bâțâi, ca un netrebnic, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mă-sa... Glasul autopsierului se pierdea în zgomotul cârciumii. Până închidea Stere prăvălia, se turteau amândoi. N-ar mai fi plecat. - Încă o sticlă de lampă și ne ducem, se ruga nea Fane. Coana Lina se uita la bărbat. Stere încuviința pentru că nu putea să-i supere pe clienți: - Bine, dar atât. Trebuie să mai dormim și noi! La miezul nopții, se despărțeau la pompă. Domnul Aristică Mînzu mergea ușurel, să nu-l simtă nevasta când se întoarce. Coana Marioara n-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ține-n bine. Tot la drum de seară se arată, că de casa lui a uitat, nu-i așa? Și când se întoarce, tot fără dragoste se întoarce și cu sufletu-n altă parte. Văd lacrimi și supărare... - Așa e... Încuviință nevasta cârciumarului. - Da cade bine, pe urmă, că or să se certe, uite aici.... Degeaba privea Lina, nu înțelegea nimic. 327 Ghicitoarea strânse cărțile. - Au obosit, spuse. Mai dă pe la mine să-ți mai ghicesc. Aglaia se îndesă mai către
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
triunghiului ,nu își dădea seama care este rolul lor în aceasta întălnire dar putu observa cum silueta neagră din partea stăngă tremura incontrolabil. Ah pare-se că omulețul nostru adormit s-a trezit. Bine team găsit dragul meu! Ștefan, nu? Ștefan încuviință. Nu înțelegea de ce este necesar acest teatru și această purtare princiară din partea maestrului însa nu îl interesă , fiecare cu nebunia sa. Genunchii tăi săngerează constată maestrul cu lipsă de compasiune. Să rezolvăm asta. În acel moment, Ștefan simți că corpul
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
nu se gândise el înainte la asta, hotărî : — Hai la Moși. Când am venit, era gălăgie acolo și tot felul de lumini. Tragem la țintă și ne dăm în călușei. Nu știu să trag la țintă, spuse ea, părând că încuviințează. — Îți arăt, nu-i mare lucru. Am fost țintaș bun, loveam nouă din zece. O dată le-am nimerit chiar pe toate. — Ce loveai ? — Cartoanele alea. Uneori ziceai că-s oameni. Nu pot să fugă, stau așa, parcă ar avea picioarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să vadă cât de trainică e încuietoarea. Își trecu degetele peste scrijeliturile de sub care ieșea la iveală lemnul de culoarea cărnii uscate. Se sprijini de poartă, chiar peste acele semne. Se priviră astfel, vreme îndelungată, până când flăcăul, părând să înțeleagă, încuviință și se întoarse la treburile sale. Veni multă lume în ziua aceea. Grupuri de copii, cupluri gălăgioase, chiar și câțiva străini care se înclinau întruna râzând și fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă și ultimul vizitator, iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plângea decât atunci când era singur. Apoi nu mai plânse deloc și atunci pricepu că pentru el, pe lângă propria singurătate, un dar la fel de prețios era singurătatea celorlalți. Nu trebuia să o caute, căci Vocea se auzea pretutindeni. Așadar : Cosmina. Iacob Zevedei încuviință, adâncindu-se în fotoliu. Își aprinse țigara și, prin fumul ei, Vocea se auzi cavernoasă : Vârsta, 28 de ani. Înălțimea, un metru șaptezeci. Greutate normală, vreo cincizeci și cinci de kilograme. — E frumoasă ? întrebă Iacob, fiul lui Zevedei. — Ce înseamnă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Moartea, dacă n-ar fi ceea ce este sau, mă rog, ceea ce credem noi că este, ar fi chiar prima parte din concertul ăsta. Se apropie și își strecură mâna pe după mijlocul ei, pentru a ajunge la aparat. — Te încumeți ? Cosmina încuviință și Pantelimon porni aparatul. Ascultară toți trei, Cosmina, cu fruntea în palme, chirurgul, întins în patul prea scurt pentru el, lăsându-l să-și legene ghetele în voie, și moartea. Apoi moartea dispăru, așa cum venise. — Crezi că are vreo importanță
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
altceva i se părea important. — Îți plac dragonii... spuse ea, uitând, pentru o clipă, că habar n-avea cu cine stă de vorbă. Când eram mic, profesorul de matematică ne-a spus o poveste. Vrei să ți-o spun ? Cosmina încuviință, sprijinindu-și coatele pe masă. — De fapt, nu eram chiar mic, eram la liceu. Învățam numerele complexe. Și, văzând sprânceana arcuită a fetei, adăugă : Cum ar fi radical din minus unu. E un număr imaginar, nu există nicăieri pe axa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Puterea pe care o ai asupra lumii se măsoară în distanța dintre biografie și autobiografie. Oamenii cred despre ei înșiși ceea ce ar vrea ei să fie. Noi le sugerăm ceea ce trebuie. — Materia determină spiritul. — E un fel de-a spune, încuviință Vocea, că biografia determină autobiografia. — Mai trebuie totuși ceva... — Bănuiam. Am chemat celelalte voci. Le-am ascultat. — Dă-mi peticul de hârtie, îi ceru Iacob. Netezi foaia și citi nedumerit : — Ionuț Penescu... E și ăsta un fel de dragon ? — Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adică acum m-am aranjat puțin... — Nu vreau fardurile. Vreau să ne uităm în carnetul tău de însemnări. Să dăm la ultimele pagini. Deschise coperțile. — Asta e de azi ? se aplecă Iacob deasupra paginii, ca să poată desluși pe întuneric. Cosmina încuviință. El se aplecă, frunțile li se atinseră. — Nu e prea vesel dragonul nostru, întoarse Iacob foaia spre el. Te supără lumea din jur, ai vrea s-o respingi. Uite, focul nu țâșnește direct din nări, ci de mai departe. Aripile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unui prunc. Ți-a plăcut mai tare la noi decât pe lumea ailaltă ? Să nu te mai prind a doua oară pe-aici, că-ți rup picioarele... Vezi că înțelege... șopti Cosmina. Și lui Ionuț : Înțelegi, nu-i așa ? Bolnavul încuviință din pleoape. Glumește, adăugă fata. Așa e el, dar nu e băiat rău, să știi... Bolnavul întoarse ochii spre Cosmina. — Mâncând... șopti. — Nu e voie, răspunse fata. Încă nu poți să mănânci, nu știi să înghiți. Mai tragem câteva zile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
astea. Acum nu ești decât ochi, urechi și buze. Încă nu ai stomac. Asta bolnavul nu păru să înțeleagă. Întrebă din priviri, dar Cosmina îi puse degetul pe buze. — Ai vorbit destul... Acum dormi. — Vrând... șopti bolnavul. — Asta e bine, încuviință Cosmina. Și noi vrem. Dar mai târziu. Pantelimon își scoase trusa și căută o seringă. Dezgoli brațul descărnat și găsi vena potrivită. Descărcă tubul seringii, apoi îl lovi ușor peste obraz pe tânărul îngropat în bandaje. — Hai, moșule, spuse, mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mine... Violoncelul își terminase unduirea. În partea a doua a concertului, omul și moartea păreau că se privesc în față. Ea se așeză în fața lui. — Nu m-ai întrebat despre vărul tău... El ridică întrebător din sprânceană, apoi, amintindu- și, încuviință din cap. — Vărul meu... Ce mai face ? — E prezent. Adică e în prezent... Știe că e viu, dar nu știe că pentru asta trebuie să se fi născut cândva. O viață ciudată, întâi trăiește și pe urmă o să se nască
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă ar fi înțeles. Gândind mult... răspunse, cu dificultate. — Trebuie să începi să mergi, spuse ea, acoperindu-l cu pătura. Ți s-au subțiat gleznele, trebuie să dai mușchilor de lucru. Altfel n-or să te mai țină oasele. El încuviință, mai degrabă pentru a împiedica discuția să meargă într-acolo. Nici Cosmina nu insistă. — Ionuț... pot să-ți spun așa ? Foarte bine, așa o să putem fi prieteni. La ce te gândești tu atât de mult ? Păru să ezite o clipă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
strada noastră ? — Sunt demoni pe lumea asta. Ca un pumn de sare aruncat în apă. Dacă sunt într-un loc, atunci sunt peste tot. Iar dacă sunt peste tot, atunci sunt și în locul ăsta. — Pe ei îi lătra Fidel ? Maestrul încuviință. Ea strânse, descumpănită, foaia și o strecură în deschizătura poșetei. — Cum poți lupta împotriva demonilor ? întrebă. Cu glon țul de argint, cu descântece, cu usturoi frecat de tocul ușii ? — Numindu-i. Entitățile bune le chemi rostindu-le numele. Demonii îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l ajutăm să plece... Filip ezită, dar fata îl luă de braț și îl sili să ia loc. El se afundă în moliciunea pernelor, își sprijini capul de spătar și închise ochii. — Simți ? întrebă ea. Filip, fără să deschidă ochii, încuviință. Cosmina se duse la fereastră, porumbelul nu era acolo. — Știi cum e jocul de-a cuvintele vechi ? Imaginează-ți cum s-ar face o piramidă. Lucrătorii își dau pietrele unul altuia, până la cel care le pune în vârf. Purtate din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]