3,465 matches
-
Amour et l’Occident), descoperind astfel În amorul-pasiune o sursă religioasă. Barthes crede că mecanica vasalității (obiectul iubit aservește total subiectul Îndrăgostit) se bazează pe un sentiment puternic de futilitate. Dependența nu este o slăbiciune, nu e ridicolă pentru un Îndrăgostit, ci un semn de forță: cu cît dependența, aservirea este mai mare, cu atît pasiunea Își afirmă forța și identitatea. În limbajul lui Conachi, Momuleanu și În limbajul general al poeziei erotice din secolul trecut, această dependență voluntară se cheamă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a Îndrăgostitului: „Stăpîna mea, Încetează A unui rob chinuire... Robește cu biruință A sîmțîrilor ființă... Stăpîna mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durată și ca se bizuie pe virtutea răbdării. Vaietul, plînsul reprezintă un moment de derută interioară. Temeliile ființei se clatină și atunci ochii varsă pîraie de lacrimi, gura scoate țipete lungi și Înalte. CÎnd și aceste supape nu mai funcționează, Îndrăgostitul Ieșitul. Leșinul este o moarte provizorie, o ieșire, pe termen scurt, din spațiul suferinței. O anticipare a adevăratei, ireversibilei dispariții. Leșinul intervine În clipe de depresiune și În clipe de extaz, În prezenți sau absența obiectului erotic. Formula Văcărescului (Alecu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îndurare, Înțelegere, În fine, milă, milostivire, și mila, milostivirea nu vin. CÎnd patima Îl „Înghie”, poetul Înamorat cere numaidecît milostivire: „Să caut fără clipire Și să cei milostivire”... Catinca, strigă el În altă parte, „fii milostivă”, Însă Catinca nu este. Îndrăgostitul oferă, ca jertfă, o „vecinică plecăciune”, iasă cruda femeie rămîne de piatră. Îi oferă, atunci, moartea ca semn de iubire și slavă: „Primești a mea moarte?”... CÎnd, În fine, Catinca se arată milostivă, cerurile se deschid, universul strălucește și omul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arătați ca strălucire...” De la Casandra așteaptă cu răbdare aceeași decizie de milostivire (Nume). Altei femei, nenumite, Îi recomandă: „...ori te schimbă În fire Ori fii cu milostivire”.... Însă de regulă femeia arată neîndurare, plecăciunile rămîn fără ecou și, forțînd nota, Îndrăgostitul flutură steagul negru al morții: „Moarte, moarte, ce nu vii, Să mă ici dintre cei vii Și În mormînt să m-arunci, Ca să scap de-atîtea munci? Vino, vino, de mă ia, Căci tu ești scăparea mea.” Aici și În alte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
arunci, Ca să scap de-atîtea munci? Vino, vino, de mă ia, Căci tu ești scăparea mea.” Aici și În alte versuri promisiunea de a pune capăt zilelor intră În strategia seducției. Sentimentul morții capătă substanță acolo unde strategia Încetează și În fața Îndrăgostitului se deschide cu adevărat perspectiva dispariției. Iată un poem (Două inimi ce se despart) ce stă ambiguu la frontiera dintre simulare și senzația reală de stingere. Conachi se grăbește să Îmbrățișeze o idee mare, răspîndită În poezia erotică a evului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece prin această stare de asfixie În durere. Deosebirea față de figura clasică a catastrofei sentimentale e că poetul român trăiește permanent Într-o stare de criză violentă, se află mereu la capătul puterilor. Tot Barthes definește admirabil acest regim al Îndrăgostitului: acela al unei „răbdări a nerăbdării”: a hrăni o nenorocire ce nu se uzează niciodată, a constata insuportabilul și, prin chiar această descoperire, a instala În eu (eul omului Îndrăgostit) „teatrul marțial al Deciziei, Acțiunii, al Ieșirii”... Decizia lui Conachi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spiritul romantic exilul este, În dragoste, o lungă criză de paroxism. Conachi Încearcă și el fuga din fața unei pasiuni nimicitoare, dar fără rezultai. În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu mai poate jura pe el Însuși, poetul Înamorat jură pe copaci, stînci, pe astre... Să le luăm pe rînd. Întîi iatacul. „Sfînt loc”, zice Conachi. Loc de odihnă (știm noi ce fel de odihnă) și loc de suspin pentru că Îndrăgostitul este alungat repede din acest paradis. Iatacul este spațiul plăcerilor corupte, trecute sub tăcere. Durerea se oprește la ușile lui și reîncepe de la aceleași uși. Soarta lui Conachi este să fie ținut la oarecare depărtare de locul sfint. Numai astfel
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cere la Dumnezău, Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu.” SÎnt, În acest testament sentimental, două clauze („de-oi muri”, „iar de-or trăi”) care slujesc cum nu se poate mai bine pe jeluitorul Îndrăgostit. Finalul poemului („Și de m-ai ars tu pe mine, eu țîe bine Îți vreu”) lasă să se Înțeleagă că scenariul Îngropării În pustiu urmărește, totuși, cîteva beneficii imediate. Cel ce se pregătește pentru o lungă schimbare nu pierde nădejdea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vreu”) lasă să se Înțeleagă că scenariul Îngropării În pustiu urmărește, totuși, cîteva beneficii imediate. Cel ce se pregătește pentru o lungă schimbare nu pierde nădejdea să se Întoarcă la viața liberă... b) În faza următoare, Îngroparea s-a săvîrșit. Îndrăgostitul e deja În exil și locul exilului este pustiul: „Am lăsat lumea și slava și-n pustii m-am Îngropat, Ca să scap măcar cu viață de durerea ce mi-ai dat.” Ca să scape cu viață... Scenariul erotic nu mai prevede
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎștigînd prin rugăminte scumpa ta făgăduință, Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către Zulnia, și tot Într-o retrospectivă. Este vorba de acea parte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
anotimpuri În iubire. Timp gramatical și timp (anotimp) cosmic. Le coup de foudre se spune totdeauna la perfectul simplu: căci el este, totodată, trecut (reconstruit) și simplu (punctual): este, dacă putem zice, un imediat anterior” (Roland Barthes). Și tot el: Îndrăgostitul vede la prezent, dar conjugă la trecut... Dacă Înlocuim pe vede cu simte avem numaidecît schema „verbală” a lui Conachi: simte (suferă) la prezent, dar conjugă mereu la trecut. Un trecut Însă care acaparează, se subtituie prezentului, Încît la sfîrșitul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
uni, În sfîrșit, pentru totdeauna... Însă aceste moduri verbale sînt, Încă o dală, glisante. Amorul are, În fond, un timp unic și acela amestecă nuanțele, planurile, ce a fost va mai fi, suferința, ca și bucuria, este o curgere continuă. Îndrăgostitul trăiește Într-un prezent dilatat, posesiv, nerăbdător În răbdare... Dar să ne Întoarcem la celălalt timp, cosmic. CÎnd iubesc primii noștri poeți, care este ora favorabilă, minutul lor fericit? Heliade, CÎrlova, Grigore Alexandrescu au predilecție, am văzut, pentru seară. Cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după veacuri”. Cum furturile literare sînt În epocă numeroase. Pann avertizează Împotriva „celor ce le place să se facă plaghiatori”... În ediția din 1852 aflăm ți celebrul cuvînt Către cititori, o primă detașare de stilul jeluitor În poezia erotică. Viziunea Îndrăgostiților zmintiți la simțuri, aruncați În călduri grozave, căzuți, unii dintre ei. În melanholie pină ce Încet-Încet se sting, iar alții „ea muierile, care se bocesc la morminte, prin cîntece Își ușurează durerile”... este umorescă. Miturile iubirii tristaniene apar aici Într-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
multe ............................................. Intimă rupi de om simțitor GÎrlă pornești de lacrimi CÎnd spui cîntînd cu mare dor Tristele uite patimi...” Milostivirea lui Conachi devine fîlotimie la Pann. Femeia să aibă, dar, filotimie față de bărbatul Înlăcrămat. Să fie și credincioasă, numai astfel Îndrăgostitul va trece la jertfă. Sacrificiul, vasalitatea nu sînt, așadar, necondiționate. Balcanicul Pann nu acceptă atît de ușor, ca Alecu Văcărescu sau Conachi, dulcele lanț. Vrea, firește, să fie rob statornic și chiar să poarte „acest dulce de rob nume” și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este Înamorat. Areti, fiica Împăratului, este sursa acestui chin. Erotocrit se confesează prietenului său, Polidor, iar dialogul este comentat de alt personaj, Poetul, care introduce actorii pe scenă și-i prezintă publicului. Erotocrit suferă la modul În care suferă toți Îndrăgostiții timpului: „M-a prăpădit amorul, de nu sînt nici viu, nici mort. ................................................................................... Mi-am pierdut toată simțirea, de nu mai știu unde sînt...” Polidor face teoria amorului nepotrivit (temă clasică) și Îndeamnă pe Erotocrit la rațiune. Erotocrit face și el
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Amorul rafinat urmează un cod foarte precis, acela pe care Îl putem citi, de pildă, Într-un poem didactic-erotic, Flamenca (sec. al XIII-lea). Femeia lasă ochii În jos și, cînd Îi ridică, privirea transmite durerea dulce a inimii; cînd Îndrăgostiții se privesc ochi În ochi ca doi oameni egali simt o mare bucurie În inimă, o bucurie nutritivă și compensatoare; sărutul trebuie să fie delectabil și, În genere, Rațiunea Învață pe Îndrăgostiți că sărutul este „adevăratul semn al Bucuriei pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ridică, privirea transmite durerea dulce a inimii; cînd Îndrăgostiții se privesc ochi În ochi ca doi oameni egali simt o mare bucurie În inimă, o bucurie nutritivă și compensatoare; sărutul trebuie să fie delectabil și, În genere, Rațiunea Învață pe Îndrăgostiți că sărutul este „adevăratul semn al Bucuriei pe care Amorul perfect Îl exprimă prin ochi”... Privirea este, deci, elementul fundamental În acest sistem de semne. Prin ochi trece influxul subtil care pleacă din inima subiectului spre inima obiectului erotic sau
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al suferinței. Odată cu această voluptate a durerii intră, În poezie, și o fină prefăctorie. O prefăcătorie și o rețea de figuri ale petrecerii În chinuri și suspinuri. Mai este ceva: neparticipînd la cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă dovada bărbăției și devotamentului lor În chip mai puțin spectaculos: prin chinuri fiziologice, umilințe morale și fuga În pustie. Pustia este o noțiune relativă. Unde să găsească Îndrăgostitul român un deșert pentru a-și Îngropa mîhnirea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă dovada bărbăției și devotamentului lor În chip mai puțin spectaculos: prin chinuri fiziologice, umilințe morale și fuga În pustie. Pustia este o noțiune relativă. Unde să găsească Îndrăgostitul român un deșert pentru a-și Îngropa mîhnirea? Pustia este, În realitate, un loc ferit, un colț mai sălbatic de natură ce se dovedește, În cele din urmă, plăcut. Exilul poetului nu este prea departe de iatac. Fapta eroică se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale și tandră În jurul ființei iubite. Este un discurs pios, cucernic.” Un discurs, totuși, fragil, o devoțiune ce se destramă cînd Imaginea se alterează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Plîns, oftat, suspin, leșin, afazie. 9. Năcazurile pasiunii erotice. MÎhnăciunea mare, jalea și dorul. 10. Milostivirea. Strategia seducției. 11. Semiologia erosului: armele de represiune. 12. Mecanismele imposturii erotice: durerea Întoarsă spre plăcere. 13. CÎnt amorul și armele lui... Atoposul discursului Îndrăgostit. 14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spațiile securizante: iatacul și locul tainic. „Copaciul cel mare”. 15. Un obiect metonimic: umbreluța. 16. Un univers erotizat. Soarele și alte stele... Demersul conachian: ceremonia apropierii. 17. Obiectele erotice. 18. Instrumentele muzicale: scripca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu i se mai îngăduie nimic din toate astea, mărginindu-i-se libertatea. Îl scoase pe Demostene din scorbura copacului precum și alte texte printre care și o mototolită Commedia și poeziile lui Galeazzo 16. Mângâia cartea lui Dante ca un îndrăgostit ce-și trece buricele degetelor pe obrajii iubitei. Părea beat de fericire, repeta la întâmplare versuri, rumega cuvinte precum inluia, incinse, l'uom s'eterna. Florentinul reușise la perfecție să reunească și să exprime într-un singur chip imagine și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Aveam aprobare, poate că n-au știut atunci când mi-au dat-o, treaba lor. Sau poate credeau că arhivele n-or să se mai deschidă. Era o oră încrucișată. Elevii care veniseră, după ore, să fumeze în parc plecaseră. Iar îndrăgostiții care să se ascundă în întuneric nu veniseră încă. Doar un bătrân și câinele lui. Tili tăcu până când omul se îndepărtă în ritmul câinelui bondoc, ca un salam pe labe. Nici nu mai știi de cine să te ferești, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]