4,220 matches
-
mea, de care par a fi Înconjurat, la care par a fi condamnat - cu avantajele și dezagrementele care decurg! -, ce puternic aș fi putut fi dacă „omul singur”, cum ne Învață Nietzsche, este cu adevărat singurul puternic! Ce curat, ce Îndrăzneț, complice perfect cu propria mea existență, viteaz și rectiliniu ca un zeu sau ca o săgeată! Debarasat, În sfârșit, de Întreg și greoiul „teatru melodramatic” al ezitărilor și reproșurilor nesfârșite, nedemne de un „bărbat antic”, „teatru” În care, cum o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
prietenului meu „En-Ghidu” cu care, Împreună, vânasem nu puțini lei colorați și vii ai metaforei și ideii, ai istoriei și istoriilor, ai parabolei și mitului, cutreierând cu vioiciune acele „păduri de simboluri” ce se deschid numai acelor naturi tinere și Îndrăznețe, indiferente la ispitele, mii și mărunte, ale vieții de zi cu zi!... Și el, prietenul meu de atunci, camaradul meu „de arme” m-a ascultat - așa cum și eu i-am urmat nu puține sfaturi, fără să fac prea mult caz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
etc. De altfel, eu Însumi, În țară, aveam situația unui marginal, politic și literar, nu făceam parte din nici un for cultural, nu aveam locuință, cărțile-mi erau retrase din biblioteci și numele Îmi apărea cu greutate dacă vreun critic mai Îndrăzneț Încerca să mă citeze, și... mi se părea că-mi pot permite unele „nuanțe” În critica față de „sistem”. Cum o spuneam, propuneam mai ales o critică a abuzurilor și a arbitrariului regimului decât cele ale unui om, chit că era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Stănescu, valorile noastre, care nu vor fi altele și nu vor fi antagonice Europei; acea Europă care ne-a fost model, ieșită din contradicțiile și utopiile Renașterii, ale feudalității mândre europene, regat al familiilor și al onoarei, cuib al ideii, Îndrăznețe atunci, de Națiune! - valorile care ne-au modelat și care, chiar și În somnul veacurilor trecute când puține și disparate semne ne anunțau viitorul nostru unic și aproape insuportabil, În idealitatea lui, ne-au impregnat și ne-au susținut În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cu care ne-a m prezentat la ghișeu să ne dea mâncarea de mazăre, prevăzută la avizier. Când acolo, când ne-am uitat în castron, ceăam văzut? Deasupra mâncării era un strat gros de gărgărițe. Tovarășul meu, mai curajos și îndrăzneț, când a văzut așa ceva, a și aruncat mâncarea primită. Eu doar am refuzatăo, înapoindăo la bucătărie. Santinela, care ne însoțea și ne supraveghea până la masă și în timpul mesei ne-a și luat sub observație și escortă, ducânduăne la comandantul lor
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
în altele, și apoi am mers și la câte un film, după unul din ele, mai lăcrimos și cu începuturi de căsnicie, că așa erau atunci unele pelicule, dulci provocatoare, după ce am ieșit de la spectacol, cu toate că mă socoteam a fi îndrăzneț, de data aceasta m-a m dovedit un mare timid. Rușinos, mi-am dezvăluit gândul și am cutezat: —Lenuțo, știi ceva, aș vrea să ne căsătorim... Asta sunt care mă vezi, dacă mă vrei, mi a răspuns e a, nu
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
spatelui oarecum ferm dar bolnav, refac drumul întoarcerii până la rădăcina pletelor dese, altădată mereu parfumate, dar și acum plăcut mirositoare, ademenitoare... Un zâmbet al ei, reflectat mai ales în lumina verd e a ochilor ei decât pe buze, mă fac îndrăzneț și mă lasă să o cuprind. Îi sărut mâinile, umerii, fața, îmi sprij in capul de al ei și o privesc oglindă în oglindă și mă trezes c... Aș închide ochii și astăzi să visez clipa apropierilor noastre, sau a
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
sau alta, ea mă așteaptă în hol, la intrare, plină toată de făina cu care lucrase dar bucuroasă că i-a ieșit cum trebuie mâncarea care îmi place. Zâmbitoare, cum îmi plăcea să mă întâmpine, mă ia de mână și îndrăzneață, că de data aceasta mă poat e purta ea în camera noastră, încerc să o sărut ca în tinerețe și ...mă trezesc. Cu Octavian Paler pe buze Da, a fost un vis, o încercare sau un început al visului în
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
sunt de găsit, la primele lor încercări, personaje menite să își facă un nume: N. Batzaria, N. D. Cocea, St. O. Iosif, I. Popovici-Bănățeanul, Nuși Tulliu, Gh. Țițeica, viitorul matematician ș.a.); atribuiri, în cazul unor scrieri nesemnate. Curiozități, filiații destul de îndrăznețe (Petru Albulescu-Albastru, „un precursor al lui Urmuz”), ipoteze convingătoare (motivul ranchiunei lui Caion împotriva lui I. L. Caragiale), câte un flash surprinzător (Take Ionescu scriitor) colorează suitele de comentarii cărora supunerea canonică la obiect nu le diminuează elasticitatea. O măsură justă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290716_a_292045]
-
deși e pe drumul spre maturitate. ți se pare că este altceva : o mișcare diferită, un accent nou poate ? Alex. Leo Șerban : Cu siguranță. Deși primul său lungmetraj, Furia, era tot o poveste contemporană și avea lucruri interesante și chiar îndrăznețe, fiind prima descindere în lumea mafiei țigănești, era totuși mai aproape de ceea ce numiți voi formulaic. Boogie este în primul rând o poveste extrem de semnificativă pentru că vorbește despre lucruri personale și chiar intime : cred că este primul film românesc care o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pitorești. Oricât de bine ar juca Dorel Vișan, scena ”rugăciunii” din bucătărie nu convinge : rapelul sacru-vomitiv este prea isteric Este, cred, problema întregului film : dacă în Patul conjugal derapajele în fabulă erau pe deplin justificate (și filmul însuși, mult mai îndrăzneț), în Senatorul melcilor ele sunt stânjenitoare (filmul însuși fiind mai convențional). Daneliuc demonstrează că e în stare să conțină subiectul, revenind la un story clasic cu morală la urmă : Dacia de la-nceput, urmărită de zeci de milogi cu jalbe, va
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
asta, pentru că ei nu au văzut filmul lui Resnais !), Cine-verite-ul lui Damian rămâne un film surprinzător și subtil, cel mai proaspăt părându-mi-se Arta apărării individuale a lui Bose Paștina Aproape toate degajă un aer de subversiune inteligentă și îndrăzneață, par filme făcute în stare de conspirativitate, prilej, după proiecție, pentru animate discuții despre cenzura comunistă și limitele ei. 31 martie. Am sărit peste o zi de NexT din aceleași motive dilematice (numărul se predă vinerea) și mă grăbesc să
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
decât de cineaști : prinși pe picior greșit de modernitatea propunerii lui Pintilie, aceștia reproșează filmului exact ceea ce face geniul lui : prolixitatea (asumată). A doua este la antipodul acesteia : sobrul Iacob al lui Mircea Daneliuc, din 1988, este transpunerea vizionară și îndrăzneață a unor pagini de Geo Bogza. Daneliuc păstrează decorul interbelic, dar tonul și atmosfera sunt clar contemporane. Mai mult, filmul se deschide și se închide cu două secvențe dure, antologice, care constituie alături de Pădurea... lui Ciulei și de Reconstituirea lui
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
expulzarea. Întors în țară, petrece un timp la moșia părintească din ținutul Neamțului, după care, relația cu familia înăsprindu-se, se stabilește la Iași. Asesor judecătoresc la Piatra Neamț (1841-1844), va fi destituit ca urmare a repetatelor absențe. Pentru unele aluzii îndrăznețe din piesa Jignicerul Vadră sau Provincialul la Teatrul Național, se vede surghiunit la schitul de la Soveja. Consemnat acolo aproape două luni (februarie-aprilie 1846), R. are șansa să descopere „cea mai frumoasă epopee păstorească din lume”, balada Miorița. În 1848 se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
Isaia, cum este cunoscut autorul capitolelor 40-55 din Cartea lui Isaia. Textul a fost redactat în ultimii ani ai exilului babilonian, de către un autor necunoscut. Mesajul contrastează puternic cu celelalte profeții, mai întâi prin optimismul său, dar și printr-o îndrăzneață interpretare a istoriei contemporane. Yahwe este singur Dumnezeu, iar marele rege Cyrus, instrument al voinței lui Yahwe, pregătește distrugerea Babilonului. Creația, precum și Istoria, deci și Exilul și Slobozirea, sunt opera lui Yahwe. Este vorba de cea mai radicală afirmare a
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
și umană, ar fi capabilă să elaboreze o ripostă (response). Descoperim așadar 21 de civilizații: 13 au pierit, 7 supraviețuiesc, dar sunt pe cale să fuzioneze în a 21-a, civilizația occidentală, care apare odată cu dispariția Imperiului Roman. Efortul mult prea îndrăzneț al lui Toynbee de a scrie și reflecta în același timp asupra istoriei universale nu putea fi lipsit de lacune. Încercarea de a cuprinde totul nu sporește gradul de adevăr al expunerii. El se angajează în imensa analiză a destinului
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
ales acea spaimă - a mea și a clanului meu burghez, îngenuncheat și maltratat de noii stăpâni! - aproape stinsă. (În zone afunde, ale subconștientului, ea, marea spaimă, continua să „se miște” însă, ca o apă freatică, lingușind și erodând cele mai îndrăznețe speranțe; dovadă, printre altele, unele vise și halucinații în stare de veghe când fantoma unui pluton de execuție mi se clătina în fața „ochilor minții” de care vorbește rubicondul prinț al Danemarcei...Ă Nu numai autorul, dar și prietenii săi, Nichita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
curajul, „insolența” de a se „arăta gol”, în sensul de a trece, în oglindirea omului și a umanului, dincolo de clișeele, chiar și „artistice”, clasice, ale genului, trebuie să fie apt de a suporta „consecințele”. Cele dintotdeauna ale artistului singuratec și îndrăzneț, cele pe care eu le-am numit riscul sau riscurile culturii și în cultură: singurătatea, sărăcia, ridicolul, ratarea. Și curajul și demnitatea artistului, cel ce-și înțelege și apreciază calm și bărbătește travaliul, iar inițiativa mea a fost de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
victimele lor, moștenind de la aceștia - o ironie a timpului - o boală gravă a politicii „moderne”, suspiciunea, șarpe veninos și insinuant ce se prelinge și linge obiectele și oamenii, falsificând și umplând de venin chiar și actele cele mai curate, mai îndrăznețe. Marele, cu adevărat genialul și inovatorul dramaturg Eug. Ionescu era mânios nu pe România istorică și fizică, precum Cioran, ci pe tatăl său român, și ura pe care i-o purta acestuia - o ură pe care eu nu o înțeleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pot să aștept. Vă salut. Nu știu ce s-a întâmplat - ne aflam în primăvara-vara lui ’68, în plină „efervescență pragheză”, „șeful” urma să meargă la Praga și să se solidarizeze cu Dubček, eu eram cunoscut pe vremea aceea ca un ins îndrăzneț, un fel de lider al „tineretului literar nemulțumit” (ne aflam după celebra ședință de la U. Scriitorilor, inițiată de Adrian Păunescu, secretar UTC pe Uniune, prezidată de însuși tov. Ion Iliescu, secretar c.c. cu probleme de tineret, ședință care avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
unii activiști superiori. Ședința a început după-amiază pe la șase și a durat până aproape de miezul nopții, și tovarășii de la prezidiu, în frunte cu Ion Iliescu, au trebuit să asculte și, se pare, să și „înghită” luările la cuvânt cele mai îndrăznețe pe care mie mi-a fost dat să le aud în destul de lunga mea carieră literară sub comuniști. Ne aflăm în anul ’68, după un discurs la Cluj al lui Ceaușescu, unul dintre cele mai „liberale”, în care „se desparte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în cea închisă, rudimentară, comunistă, dar și în „cealaltă”, liberă, care, oferindu-ți „succesul” deplin, te închide într-o carcasă de-o fină și persuasivă abrutizare, de pierdere a „acelei părți din tine” pe care se clădiseră altădată acele visuri îndrăznețe și curate numite de cei vechi „idealuri”! Iată cele „două ambiții”, istoria vie, dramatică a unei lupte sociale ce începe cu o afirmare profesională și socială și care se termină cu o „închidere” - dureroasă, o recunosc, pentru încă tânărul ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
redactor-șef adjunct, mai bine de jumătate de an, ocupându-mă mai ales de sectorul de arte, evident nelăsându-mă absorbit de o funcție mai mult sau mai puțin administrativă, cum fac, de altfel, și azi! Mă preocupa deja desenul îndrăzneț al viitorului meu roman, Îngerul de gips, lucid de faptul că mă aflam în fața unei teme ce-mi depășea într-un fel experiența, poate și posibilitățile... Cu atât mai surprinzătoare a fost, într-o zi, pe la începutul după-amiezii, interpelarea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aceiași maeștri își exersau și talentele de arhitecți. Apoi, bineînțeles, „cea mai frumoasă catedrală a lumii”, după gustul meu, și care a rămas aceeași, văzută apoi de zeci de ori și la vârste diferite, „Santa Maria dei Fiori”, cu cupola îndrăzneață făcută de același Michelangelo sau „Michelagnolo” Buonarroti, având în față baptisteriul cu genialele uși în bronz sculptate de Ghiberti. Apoi, la doi pași, în piața „mercato”, catedrala San-Lorenzo, unde, după piața Senioriei, mă aștepta un alt dar - nu numai al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Lorenzo magnificul și al fratelui său, Giuliano, cu cele două grupuri de statui culcate, ziua și noaptea și aurora și crepusculul, ieșite și ele din dalta celui cu care, de vreo patru secole, „se ceartă” cei mai mari și mai îndrăzneți sculptori ai lumii, de pe toate continentele - Buonarroti! Tot Macovescu m-a dus cu mașina la Napoli, unde am vizitat faimosul muzeu de artă și etnologie și apoi, închiriind un helicoper, am zburat în insula San-Michele, atrași de „grota albastră”, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]