9,974 matches
-
fară ca vreunul din cei doi pușcăriași să aibă curajul să spună ceva. Maica părea că adormise. În orice caz, nu se mișca, iar cei doi se obișnuiră încet cu prezența ei. După o oră de liniște pioasă, nea Ovidiu îndrăzni să-i ceară o minune: să facă să răsară în celulă un izvoraș cu țuică. Horațiu îi trase una peste ceafă. Maica zâmbea ca o icoană vie. Și nu, nu făcu să izvorască pârâiașul, în schimb scoase de sub poalele veșmântului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la Bopsi și-i cer scuze, el se scuză la rândul lui, spunând că-i pare rău, cred că am și lăcrimat un picuț, în teatru chestia asta e destul de normală, ne împăcăm, dar de atunci nimeni nu a mai îndrăznit să mă apostrofeze în Teatrul Național. Habar n-am dacă a fost bine sau nu. Cu Bopsi am rămas prieten și am petrecut împreună clipe de neuitat, mai ales la Romulus... și la nebunia aia de la Everac, despre care, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mijloc de transport. Sophie n‑o să‑i mai dea niciodată banii înapoi, o să uite, fiindcă pentru ea n‑au nici o valoare reală. Rainer o să se gândească obsesiv la acești bani, ca de altfel și la alți bani, dar n‑o să îndrăznească niciodată să‑i ceară înapoi. Covorul persan este o suprafață întinsă și pufoasă, Sophie este ceva în care trebuie să pătrunzi, însă nu știi cum fiindcă nu există nici un mâner de care să te ții. Oare s‑o regulezi sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ce‑i nemărginirea? Spiritul lui n‑o poate cuprinde. Rainer simte în el însuși o nemărginire de scriitor care sparge toate barierele. El și nu Stifter o simte, Stifter a dovedit asta prin viața lui ratată în care n‑a îndrăznit să facă nimic. Adalbert Stifter continuă să treacă în revistă diverse frumuseți, nu numai din cele vii, ci și din cele neînsuflețite. Natura are tendința să decadă la stadiul de materie neînsuflețită, se gândește Rainer, noi nu facem decât s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vrei să prinzi aici rădăcini cu forme ciudate? Nu? Păi, hai. Pe aici. Mama amenință cu tata. Anna nu poate decât să râdă, dar nu cu voioșie. Spune că tăticul ar prefera să‑mi facă același lucru, numai că nu îndrăznește. Mama se liniștește cu gândul că cei doi doar ascultă discuri, fumează pe ascuns și vorbesc în taină despre artă. Cum să vorbești cu ăsta despre artă?! Pe Hans îl încearcă un sentiment tulbure, pentru că faptul de a fi prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
evidență, figură care i‑a reușit întotdeauna în fața oglinzii și cu care n‑a dat niciodată greș la vreo fată. Toate sunt impresionate. Totuși, se întâmplă des ca după aceea să‑ți piară îndrăzneala, iar de cele mai multe ori fata nu îndrăznește nici pe jumătate. Anna știe foarte bine din ce film e chestia asta. Deja vede în fața ei preeria, caii, casele de bârne, cactușii, bărbații singuratici și înarmați. Dar, deși știe, vrea foarte, foarte mult. E ciudat. Când îți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un gust îngrozitor. Iată cât de mult a plătit deja tata pentru ea. Fiul mai are puțin și varsă. Tatăl îi distruge grăsanei frizura înaltă, tapată și‑și bagă degetele de‑a dreptul în acest cuib de pasăre, pot să îndrăznesc? Ho‑ho! Sigur că da, maestre, hi‑hi. Fata îl măsoară pe fiu, care arată ca un tânăr studios. Fiul privește țintă la draperia de plastic, cu desene mari, de la fereastră. Invalidul privește atent ceea ce, sub rochița tiroleză, l‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai puțină fericire decât un sărut profan sau, adesea, decât un simplu cuvânt rostit de cea pe care o iubești. Witkowski jr. alungă cât mai departe de el gândul la actul sexual, dar un sărut profan i‑ar plăcea, nu îndrăznește însă să‑l ceară. Sophie nu s‑a gândit încă niciodată la actul sexual. Chipul ei pare atât de departe sub jetul de apă, de parcă i‑ar despărți o autostradă foarte circulată, ca‑ntr‑o zi de duminică. Vrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decât să fie și el elev - spune că a spart deja niște automate, dar acum vrea să ducă o viață decentă, ca s‑o cucerească pe femeia pe care o iubește, dar nu spune pe cine, nu, nu, asta nu îndrăznește să spună. Adică pe Anna, îl întreabă Sophie. Nu, nu, spune Hans, nu pe Anna, dar n‑am de gând să divulg despre cine‑i vorba, de fapt, și o privește languros pe Sophie, ca ea să‑și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru el, fiindcă pe Hans îl interesează mai mult ce are ea dedesubtul acestui ambalaj. Într‑un pulover proaspăt spălat, Rainer are planuri asemănătoare cu Sophie. Îndulcesc distanța cu o discuție culturală, iar aceasta devine astfel tot mai scurtă. # Nu îndrăznesc să intre în bar fiindcă se află sub incidența legii de protecție a minorilor, care împarte oamenii în două categorii, unii care au voie și alții care n‑au. Ce fel de bar e ăsta îți poți da seama după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
crede că trădează cu totul altceva, și anume o rutină mondenă în materie de lux. Dar lui îi lipsește această rutină, pentru că se lasă acum păcălit de Anna. Anna iese împleticindu‑se pe poarta clădirii de alături, oh, Doamne, nu îndrăznesc să mă duc acasă, pentru că sigur o să mă bată mami sau tati că vin așa târziu. Ajutați‑mă, vă rog, sunt o fetiță neajutorată și tocmai am dat de niște probleme pe care nu pot să le rezolv singură. Nenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
criminal. A fost un act iresponsabil, după cum scrie un ziar. Nu‑i de mirare că nu se găsește nici un responsabil. Sophie a transportat bomba în geanta de tenis. Directorul chiar a văzut‑o și a salutat‑o, totuși nimeni nu îndrăznește să rețină o Sophie Pachhofen și nimeni n‑o consideră capabilă de așa ceva. Adolescenții ăștia mototoli, care n‑au nimic altceva în cap, își plâng hainele distruse pentru că o să mai dureze multă vreme până când își vor convinge părinții să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Se fac sandvișuri. Se împart felii uriașe de tort pe farfurii de carton. Rainer plonjează din ascunzătoarea sa asupra Sophiei și spune că acum trebuie să înceapă, în sfârșit, o fază a prieteniei lor care să se deosebească fundamental, ar îndrăzni el să spună, de tot ce‑a fost înainte. Mai exact, trebuie să găsească, în sfârșit, o cale directă de acces către celălalt. Aceasta poate fi găsită făcând seara plimbări împreună. Cu fiecare discuție profundă vom mai descoperi o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ca să‑și facă rost de un alibi. Pleacă cu mașina la un coleg de școală ca să învețe împreună pentru bacalaureat și să împrumute de la el bani de benzină. Vrea să arunce armele crimei în Dunăre, de pe un pod, dar nu îndrăznește, fiindcă o mulțime de trecători zăbovesc deja pe chei fără treabă, la o oră atât de matinală. Așa că arsenalul ajunge în portbagaj, sub roata de rezervă, împreună cu pijamaua. După ce au învățat pentru bacalaureat, iar Rainer a împrumutat 500 de șilingi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mea, așa cum nu reușeam să Înțeleg stilul acestei Încăperi. În timp ce femeia Își privea gânditoare pantofii, am aruncat o privire de jur-Împrejur. Nu intenționam neapărat să inspectez camera, Însă era singurul lucru pe care Îl puteam face. Îmi roteam doar privirea, neîndrăznind să-mi mișc gâtul sau umerii, din cauza acelui ciudat sentiment de teamă pe care mi-l inspira această femeie. Mai Înainte, când dusesem paharul cu apă la gură, o rușine cumplită m-a cuprins când am auzit-o spunându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și povestește-i domnului Kommissar despre bărbatul care a încercat să te omoare. Fata s-a așezat pe scaunul pe care stătuse Becker. Era frumoasă, oarecum obosită, ca și cum nu ar fi dormit destul sau ar fi luat droguri. De-abia îndrăznind să mă privească în ochi, își mușcă buza și se trase de o șuviță din părul ei lung și roșcat. — Ei, haide, o îndemnă Evona. N-o să te mănânce. A avut această ocazie mai devreme. — Bărbatului pe care îl căutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ascuns ăștia, zise el. — E chipurile numai temporar, am explicat eu. Exact ca și mine. Dar, sincer să fiu, îmi convine să fiu departe de restul Kripo. Sunt mai puține șanse să devin din nou un element permanent aici. Și îndrăznesc să spun că și lor le convine. Nu te-ai fi gândit că este posibil să se provoace o astfel de tevatură în tot executivul Kripo dintr-o temniță birocratică precum asta, râse el și, mângâindu-și ciocul, adăugă: Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lăsat-o să mai continue așa câteva minute. — Vi s-a părut perfect normal faptul că erau atât de multe întrebări evidente pe care nu le-a pus? Ea oftă: — Cum ar fi? — Nu a pomenit nimic de onorariul său. — Îndrăznesc să spun că dacă ar fi crezut că nu ni-l putem permite, atunci ar fi adus vorba de el. Și apropo, să nu vă așteptați ca eu să mă ocup de nota de plată pentru acest mic experiment al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu orice inconvenient ai aranjat pentru mine, nu crezi? — Atunci, Reichsführer-ul va fi încântat să citească scrisorile lui Lange. Chiar dacă numai pentru a-și confirma ceea ce deja știe. Nu subestima niciodată importanța pentru un polițist de a avea confirmarea informațiilor. Îndrăznesc să spun că el știe și despre nebunia lui Weisthor, corect? Ceea ce acum zece ani era nebunie, astăzi nu este decât o afecțiune nervoasă tratabilă. Psihoterapia a ajuns departe într-un timp scurt. Chiar crezi cu adevărat că Herr Weisthor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
suficient de departe în spatele meu ca să nu-mi fac griji. Oricum, mi-am scos Walterul de la brâu, i l-am arătat și apoi l-am așezat lângă mine pe scaun. — O să stai mai confortabil așa, i-am zis. Dar să îndrăznești numai să te scobești în nas și o să te alegi cu ăsta. Am pornit mașina și am plecat mai departe. — Care-i graba? zise Kindermann pe un ton exasperat. Nu reușesc să înțeleg de ce faci asta. Ai putea la fel de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și Stejeran 1. — Tovarăși - spuse Felix S 23 -, cred că e cazul să anunț stingerea. Ați pălăvrăgit destul. Tovarășe Stejeran 1, am senzația că-ți cam bați joc de kilowații pe care ți i-a dat statu’. — Sunt kilowații mei - îndrăzni Stejeran 1 -, pot să fac ce vreau cu ei. Nu zău?! făcu Felix S 23. Și dacă rămânem într-o pană de energie? La asta nu te gândești? Uită-te la mine și la tovarășul Dromiket! Crezi că nouă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pe șold. E o vopsea termoizolantă și sterilizantă. — Se vede, zise cu amărăciune Felix. Roboatele noastre sunt vopsite cu bidineaua. După o săptămână curge vopseaua de pe ele. Getta 2 nu zise nimic. Trecu la celălalt picior. — Să nu v-ajutăm? îndrăzni Felix S 23. Am eu o șurubelniță mai bună. Nu, mulțumesc, răspunse Getta 2. Mă desfoliez singură. Dar dacă vreți, mă puteți vopsi după ce termin. Am aparatul de suflat la mine. — Cu mare plăcere, făcu Felix S 23. Pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
făcut o reală plăcere să stăm cu voi, zise Felix S 23 către cele două femeiuști verzi. — Plăcerea a fost reciprocă, răspunse una dintre ele. Voi, pământenii, sunteți și cei mai haioși din spațiu. — Am putea să vă luăm adresele ? îndrăzni Dromiket 4. — N-are sens, răspunse femeiușcă. Noi, cu stația noastră, ne deplasăm spre verde, iar voi urmați deplasarea spre roșu. Dar putem să vă dăm niște poze. — Poze n-aveam voie. Ni le ia la aterizare, zise Dromiket 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
luați, băieți, de-aici. Ia și tu, copilaș! zise bărbosul către micul Benga și începu să scoată cu amândouă mâinile pixuri, gume, bujii, săpunuri, minicalculatoare, mulinete „Shakespeare”, baterii, aftershave-uri, banane. Goli tot sacul, apoi îl aruncă pe hublou. — Domnule Herbert - îndrăzni comandantul Felix -, dacă nu vă supărați, am observat că vă plac prunele... poate luați și de la noi un sac... sunt proaspete... — Vă mulțumesc, băieți - spuse înduioșat Herbert -, nu vă refuz. Te rog, Toshiro. Asiaticul merse în magazie și aduse sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
treaba că uimirea eroilor noștri era pe deplin împărtășită și de conducătorul tractorului care, uitându-se la strălucitoarea navă „Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă sau să spună ceva. Comandantul Aciobăniței avu impulsul să se-ntoarcă și să se refugieze în goană în navă, dar își aduse aminte de repetatele instructaje în care li se atrase atenția că orice întâlnire de gradul trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]