10,200 matches
-
fi existat. Mergeau tăcuți pe aleile pustii, printre cavouri Înnegrite de vreme ca ruinele unor cetăți, blazoane cu spade Încrucișate, cu șoimi, Cantacuzino, Șuțu, Sturdza, Ghica, născuți, repaosați, pentru binele și prosperitatea neamului și acolo, unde pietrișul drumului se lasă Înghițit de mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de Valea plîngerii, superbă și fără pereche, doamna albă cu umbrela. Nici un nume, nici o dată, intrată În unica, eterna identitate a frumuseții ei. Nimic care să ateste urmele vreunei vremelnicii pămîntene, doar jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așezat pe un taburet care dispare cu totul sub trupul masiv, descojește un măr cu mișcări atente ca și cînd ar desfășura un bandaj de pe deget; coaja gălbuie cade pe farfurie Într-o spirală perfectă. Pare plictisit. Mușcă din măr, Înghite În silă. O urmărește cu privirea fără ca ea să-l vadă. țce-a mai Îmbătrînit și asta uită să-și mai scoată pieptul Înainte și să-și sugă burta așa cum stă acum În profil cu omoplații ieșiți și cu fesele teșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dubiu, m-au expulzat din casta războinicilor pentru că am fost slab. Am capitulat În fața reginei Egiptului. Atunci. În Place Pigalle, la bistroul acela, nu Înțelegeai de ce te priveam atît de insistent. Tu erai Isit, chiar tu, Marceline de Navarre. Era Înghițită cu totul În halucinația lui. Nu mai știa ce mutare să facă. Ce ciudat se Împleteau drumurile obsesiilor ei cu amintirile acestui bărbat. Se simțea deconspirată, parcă o citea. — Îți mai amintești vacanța aceea ta mare, se auzi vorbind. — Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
joarda să dea că mă săturasem să tot Încasez În locul lui fii-su că blegi au fost toți frații mei și Gellu și Ionuț și Mitică auzi modești și cumsecade și ce-au făcut nu le-a ieșit nimic au Înghițit În sec și-au strîns cureaua mai bine o foloseau să croiască În dreapta și-n stînga să-și facă loc se uită la mine acum de parcă mi-ar fi picat norocul din cer habar n-au că tot ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îngălatul ăla cu ea În baie astea-s găinării ticuri de borfete o lovitură În stil mare te Înnobilează ca arta te ridică deasupra tuturor Îți spală toate păcatele pentru că muntele cum s-ar fi Înălțat dacă n-ar fi Înghițit pămîntul sub el lăsînd În jur să se caște prăpastia na c-am Început să filozofez dacă mai beau e bună și tăcerea asta la ceva eu care tot timpul ia zi măi Niki ce-ai mai făcut ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ușa Închisă; mici scenete aidoma celor de la cinematografele de cartier la care se rîde sau se plînge În hohote. Acceleratul de București-Constanța, fețe buhăite, guri căscate ca niște geamuri sparte cu pietre, palme mari asudate pe ușile compartimentelor, picioare lacome Înghițind Între ele patru, cinci geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot dumicatul asta Împins spre veceu, spre deschiderea ademenitoare ca o iluzie, În sfîrșit un loc unde se poate intra, unde se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să te gîndești la nimic. El nu s-a strecurat pe furiș acolo În malaxor, și mecanicul operator, cel care dirijează totul, nu a apucat să apese pe buton, să-l arunce dintr-odată Între palete În massa amorfă care Înghite totul. Nu, mortul acela n-a ajuns pînă la malaxor. S-a apropiat doar, cum dau tîrcoale cîinii hămesiți bucătăriilor de cantină. El n-a făcut nici un gest eroic, poate doar imprudența de a privi, de a-și imagina acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toate traseele, atît de neutru, Încît iată chipul tău născîndu-se În el ca-n orice oglindă goală; dar ai trădat, chiar acum ai trădat un sens esențial de dragul unei imagini. Ca o mîță ai mușcat cordonul ombilical și te văd Înghițită de spațiu, un ins care a scăpat oricărei gravitații. Cadranul solar naște combustii spontane. SÎnt amintiri rele zăvorîte În trup cum seuri de animale sacrificate dorm stratificate În carnea nouă a unui săpun, celule ale desfrîului, ale crimei, celule ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În pîntecele acelea burdușite cu resturi de tot felul. Caută mîncare. Își Înfige mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de murdărie. De ce n-am Înțeles În clipa aceea, cum de n-am simțit că murdăria poate fi un ecran de protecție, un spațiu ocrotitor, un scut? Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sfânt, incubator, sfânt, incubator, sfânt... Stăteam pe două valize de cătănie puse una peste cealaltă, cu spatele sprijinit de peretele reavăn, și înfulecam zahăr dintr-un sac de o majă, cu o lingură de supă. Abia îmi încăpea în gură. Înghițeam bolovani împietriți de zahăr și am vomat melasă dulce două zile la rând, până ce sora a forțat ușa și m-a băgat în pat. Ziua erau cu ochii pe mine, noaptea nu găseam pisicile. Dar am început să simt ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ochii cu ea. Purta uniformă; se numea Helga. Rareori dormeam în același loc. Peretele din dosul camerei era acoperit de un singur tablou uriaș. În rama neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
stăteau la o masă separată, pe un fel de podium, ca să-i observe pe cei care „mâncau în mod conștient incorect“. Eram ca un neobosit mecanism uman de cearsonic. Cadențat. Cu lingurile mai întâi în farfurie, apoi printre dinți. Un-doi-trei-și: înghițeam. Se auzea totul. Pe vremuri mă jucam abătându-mă cu o jumătate de măsură de la această operă de ceasornicărie. Apoi observam cum toate piesele angrenajului trec una câte una la ritmul meu. În zilele mai sănătoase, preț de un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
trec una câte una la ritmul meu. În zilele mai sănătoase, preț de un minut și jumătate reglam mai mult de trei sute de oameni după voia mea, dar niciodată n-am tras vreun folos din asta. Acum nu puteam să înghit nici o îmbucătură. Am deviat de la marele ritm. Am dat pe de lături cu disperare. Poate că nici Adél nu știa adevăratul sens al acelui cuvânt. De altfel, nici nu am văzut-o pe Adél. În locul ei stătea altcineva și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu doar datorită metodei Mulțimii. Dar în orice caz datorită minții mele de copil. Stăteam alături de Adél pe divan și am adormit. Strângând între timp în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
te mână și, după ce m-am golit, a trebuit să mă prezint în fața comandantului cu aurul de familie curat. — Văd că și dumneata ai o poveste. Numai asta. Eu sunt un caz ușor. Dar mi-e rușine că i-am înghițit pe toți treizeci și doi fără să scot o vorbă. Serata a durat mult. Când ne-am întors, Iosif și Fratele său a cântat la clavecin din Johann Sebastian Bach, apoi niște piese de un compozitor necunoscut, toate partiturile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
coniacul, îmi spun eu. Să vorbesc cât mai puțin și să mă uit cât mai mult în ochii lui. — Atunci aș fi primit în schimbul dumneavoastră un bilet de întoarcere. Și imaginați-vă ce dobândă s-ar fi adunat de atunci. Înghite în sec. Ca un copil înaintea palmei. Ca să nu mai vorbim de faptul că Magdika vă așteaptă și acum - am continuat eu. Ce-i drept, cu un singur cartuș, dar casierițele astea au mâna sigură. Amintiți-vă de frații dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu i se rostogolească pe față. Cu toate că e plin de riduri, și-ar găsi căi din belșug. Domnișoara e rudă cu ea? — Doamna - îi spun. Doar temporar. Sunt fiica ei împuternicită. Dar numai cu această ocazie. Liniște. — Beți-vă coniacul. Înghite. — Știți ce-ar trebui să apreciați la mine? Că știu să uit. Nu cer mult pentru asta. Dar, după câte văd, dumneavoastră vă priește. — Înțeleg. Puțin. — Iar pe deasupra o să vă dau și un cadou. Unul care valorează o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lumina în tine. Vedeți voi, prieteni, ea nu trebuie să se teamă, căci acum poate sta alături de orice alt creștin. Următorul care a luat cuvântul a fost un băiat din clasa domnului Farney. S-a uitat la microfon și a înghițit în sec. — Nu-ți fie frică de Iisus, băiete, i-a spus Bobbie Lee. — Mă numesc Billy Sunday Thompson și merg la școală aici, sun în clasa a opta. Ăăă, vreau să spun doar că mă bucur că mă dedic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
așa că am prăjit unul și l-am mâncat, dar îl lăsasem prea mult în tigaie și se făcuse maroniu și crocant pe fund. Gălbenușul era cremos și bun, dar a trebuit să ronțăi mult albușul până să pot să-l înghit. Când se făcuse ziuă de tot, mi-am dat seama că o să fie o zi de început de iarnă, cu un cer albastru și luminos și cu vânt rece care o să bată pe deal. Soarele răsărise, așa că mi-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
acum de-o parte și de alta a ei, ca niște bodyguarzi de efect. Unii dintre noi vor merge la Altered States ceva mai târziu, a spus Baby. Vrea vreuna din voi să vină? De obicei aș prefera să îmi înghit propria vomă decât să fiu văzută în compania lui Baby. Nu am spus asta. Harriet părea dezamăgită. — Nu pot, a spus cu regret. Mă duc să iau cina cu Johnny și niște prieteni de-ai lui. — Dar tu, Sam? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fost deloc distractiv. Ce vrei să spui prin mai bine pentru ea? —A, din cauza certei pe care a avut-o cu Lee Jackson. Știu de la Judy. Era gata să se ducă la poliție, dacă nu interveneam. Judy nu prea o înghite pe Claire, știi? Ajay s-a uitat la fața mea uimită și mi-a explicat cu răbdare: —Nu înțelegi? Poliția ar fi fost extrem de interesată de faptul că ea a avut o ceartă cu domnișoara Lee în noaptea aceea. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Abia aștept să aud vești de la tine. Uite că nu te cred, m-am gândit jucăuș. Abia reușisem să scobesc o bucată mare de înghețată când a sunat soneria. Trebuia să fie Tom care trecea pe acolo așa cum promisese. Am înghițit în sec. Nu aveam chef de companie. M-am dus până la ușă, dar nu am apucat să descui. —Tom? am întrebat. Nu, eu sunt. — Oh, am exclamat, cu mâna pe zăvorul de sus. M-am gândit că, deși nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
știu dacă singură aș fi reușit sau nu. Uneori mă gândesc că da. Am sfârșit undeva la marginea străzii, jumătate sub propria dubiță. Uneori îmi aduc aminte cât de aproape a fost bara de protecție a mașinii, cum am fost înghițită de lumina orbitoare a farurilor și nu cred că aș fi supraviețuit pe cont propriu. Nu mă așteptam să fiu lovită atât de curând. Aproape în același timp ceva s-a lovit de mine, pe toată lungimea corpului, și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de sustragere de fonduri. Toate proviziile din templu și din camerele membrilor sectei luaseră drumul fumului. În lumina necruțătoare a zilei, „ideea lui Zaharel“ arăta o curată nebunie. În câteva luni proviziile se degradaseră. Armate de insecte invadaseră camerele tixite, înghițind totul. Gândaci mari de bucătărie, gărgărițe, cărăbuși lucioși ca nasturii de pe uniformele militare începuseră să se înmulțească, răspândindu-se prin oraș. Zaharel încercase să se scuze în fața propriei conștiințe: „Omul propune, Domnul dispune“. Vedea că acum devenise batjocura tuturor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
bloc vechi, câteva apartamente fuseseră cuprinse de foc. Ardeau ca niște căpițe de fân, scoțând fuioare de fum care erau mânate apoi de vânt către mare. Focul amintea de animalul măreț al desenelor apocaliptice. Putea să se întindă peste tot, înghițind orașul. Pompierii și poliția făceau tot ce puteau ca să împiedice focul să ajungă la blocurile vecine. Bucăți mari de lemn, devenite jăratic, cădeau bufnind pe trotuare printre trecătorii curioși care săreau țipând, dar vădit fascinați de foc, cu pupilele dilatate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]