2,664 matches
-
a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kirițescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu și Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaționale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-și formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Mușatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde
Maria Tănase, marea dragoste a lui Constantin Brâncuși, aniversată de Google la 100 de ani de la naştere by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/70077_a_71402]
-
Sunt, în Bucovina aceasta de biruinți voievodale, atâtea talente necunoscute, atâția tineri merituoși care, înmănunchiați, ar da o bogată eflorescență. Totdeauna au fost începători și publicațiuni care să-i încurajeze.” Patronul spiritual este Mircea Streinul (animator al vieții culturale bucovinene, întemeietor al mișcării și revistei „Iconar”, cu un prestigiu literar în plină ascensiune), căruia i se dedică o pagină chiar în primul număr și care salută nașterea noii publicații dând povețe redactorilor: „Evitând violențele polemice, cultivând poezia înaltelor noastre ceruri și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288581_a_289910]
-
aspect interdisciplinar, cercetările din domeniul comunicării de masă, al sociologiei sau al studiilor culturale furnizând marea parte a conceptelor. Consider că nota comună a celor două teorii din sociologia modei vestimentare, respectiv teoria trickle-down și teoria tricle-across, rămâne opera de întemeietor a lui Georg Simmel. Chiar dacă cea de-a doua teorie este atribuită tradiției studiilor culturale și teoriilor comunicării în masă, în urmă cu un secol sociologul german Georg Simmel semnala că adoptarea modei de către individ reflectă particularitatea normei pe care
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
eponim, moșul, din care provine toată populația satului sau anumite cete din el (ceata de neam). Așadar, satul românesc, în vechime, forma o uniune de sânge (frăție), o mare familie. Aceste sate aveau ca nume pluralul numelui unui strămoș conducător (întemeietor), din care proveneau toate familiile din sat. Deci, obștile țărănești erau uniuni gentilice, numele lor era cel al ginții, nu al pământului (locului-sat). Pentru ca un străin să intre în obște era necesară (obligatorie) o ceremonie de înfrățire-frăția de sânge și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în parte în stăpânirea boierilor, s-au întemeiat satele de moșneni medievale, cu pământ cucerit pe seama pădurii. Aceste sate pot fi recunoscute (identificate) după numele lor-plural al unui onomastic (Onești, Albești, Berivoești), numele propriu este al moșului, adică al conducătorului (întemeietorului) genealogic al cetei colonizate (apoi, al boierului). Această denumire denotă că numele se referă la oamenii obștei, nu la pământul stăpânit de ea. Aceste nume sunt răspândite pe întreg pământul românesc, ceea ce arată (indică) generalitatea stăpânirii obștilor, în istoria românilor-în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ba chiar Nipru, chazarii fiind dincolo de acesta, în Transilvania și Banat.5 Să mai precizăm că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aservită. Înrăutățirea situației sociale a țărănimii și stăpânirea străină (bizantină) au dus la un climat de nemulțumire, de revoltă socială și haos, ceea ce a generat în Bulgaria o credință dualistă bogomilismul. Aceasta era o erezie socială și religioasă, după numele întemeietorului său legendar, "popa Bogomil" (Teofil). Erezia bogomilă era îndreptată împotriva bisericii oficiale și, în același timp, era o doctrină ostilă ordinii feudale.18 Legăturile strânse între români și slavi, între nordul și sudul Dunării au influențat evoluția socială și culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
superioară (divină) "Cerul veșnic albastru" să înfăptuiască unitatea întregii lumi și a tuturor popoarelor sub stăpânirea lor. Ei spuneau: Există un singur Dumnezeu în cer, iar pe pământ un singur domn (stăpânitor), Gingis-han". Acest enunț a fost proclamat de însuși întemeietorul Imperiului mongol. El punea astfel temelia ideologică a aspirațiilor sale și ale neamului său mongol la dominația universală. Mesajele scrise sau verbale adresate de marii hani capilor de state sau conducătorilor spirituali (religioși) ai popoarelor cu care se aflau în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rămasă în mare parte păgână și dedată numai războiului. O urmă a raporturilor strânse cu ei (cumani) nu se află în numele de locuri (Iorga), așa cum s-a crezut pentru localități precum Comana, Comănești ori Comarnic, ce ar proveni de la numele întemeietorilor lor, oricare ar fi originea acestora, ce poate fi foarte veche, ci se află mai adânc, în obiceiuri, deși ele par a fi o datină curat românească. Astfel, caii iuți, meșteșugul tragerii cu arcul vin de la cumani, înainte de o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Batu, fiul lui Djuci, nepotul lui Gingis-han. După moartea lui Ogodai, el nu s-a implicat în lupta pentru succesiune la Karakorum, ci a preferat să construiască un puternic stat (ulus) în teritoriile atribuite tatălui său de marele han întemeietor. Retras aici și mulțumindu-se să-și stăpânească noii supuși, noul stat devenea un exponent al stepei, în felul acesta, "torentul devastator reintrase în matca sa" (Iorga). Odată închegată, Hoarda de Aur și-a constituit o arie de dominație directă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de putere, în care își instalase corpuri militare, îndeosebi de-a lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din Europa de răsărit. Din reședința sa de la Sarai, pe Volga, Batu-han, întemeietorul Hoardei de Aur, a început exploatarea sistematică și neîntreruptă a întinselor teritorii pe care le stăpânea. Hegemonia mongolă apăsa cel mai greu asupra cnezatelor ruseștiîncă din 1243, cneazul de Suzdal (Vladimir) s-a prezentat la curtea lui Batu, de la Sarai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ar putea fi cumană provoacă fiori " ! Ideea că Basarab I ar putea fi de origine cumană, istoricii noștri, luminați chiar, precum Gh. Brătianu, o resping cu "stranie unanimitate". Numele "Basarabă" (de fapt, Basaraba) este cuman, este de netăgăduit, dar Basarab Întemeietorul este român de origine! N. Stoicescu, în volumul colectiv Constituirea statelor feudale românești (1980) susține că "numele lui Basarab poate fi de origine cumană, dar voievodul care purta acest nume a fost român și domnul românilor. Indiferent de nume, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Negru Vodă (Thocomerius)-Basarab-Nicolae Alexandru." Într-un hrisov din 20 mai 1656, de la Constantin Șerban Basarab se vorbește despre Doamna Marghita, catolică, a "Negrului Voievod". La mijlocul secolului al XVII-lea, Paul de Alep consemnează o tradiție locală conform căreia "pe întemeietorul țării îl numeau Negru Voievod, adică Domnul cel Negru" (Călători străini, VI). Miron Costin, în Cronica polonă, vorbește despre "acel domn dintâi al muntenilor, care a pornit din Transilvania și care se numea Negrul Vodă". Doi cercetători, G. D. Florescu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
variate ipoteze. În stânga Oltului (Muntenia), "golul documentar" este chiar mai mare, de peste o jumătate de veac, între 1247-1310, de la Seneslau până la Basarab. Pe lângă insuficiența documentară, un alt element, crede Djuvara, este "spaima" istoricilor români de a descoperi eventual că "Basarab Întemeietorul ar fi putut fi de neam cuman"! N. Iorga, în articolul "Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă", nota: "Numele (lui Basarab) desigur e cuman, dar numai numele"? Însă Iorga, care intuia perfect realitatea, n-a mers mai departe. Și autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de botez-tatăl său se chema Tihomir (slv.), de fapt, Thocomerius (lat.). Basarab era urmașul, îndepărtat, al lui Seneslau, voievodul de la Argeș, prin urmare, el s-a ridicat din acest centru politic. P. P. Panaitescu consideră, eronat, că Basarab a fost întemeietorul țării (nu Tihomir), el a unit voievodatele sud-carpatice, cu el încep cele mai vechi pomelnice din biserici și mănăstiri, nu se cunoaște nici un domn înaintea lui. Prima mențiune a lui Basarab datează din 1324, atunci ar fi început domnia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cum scrie "Letopisețul cantacuzinesc", ci după această dată, și anume după moartea hanului Nogai, în 1299, deci actul întemeierii s-a înfăptuit între 1299-1324. Nu știm cu certitudine în ce an s-a făcut, după cum nu știm numele real al întemeietorului, Negru Vodă? Tihomir? Întemeierea nu putea avea loc imediat după moartea lui Nogai (1299), deoarece puterea mongolă la Dunăre nu s-a micșorat atunci, năvălirile lor periodice în sudul Dunării au continuat până în 1321.15 Ce evenimente s-au petrecut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
presupune: totul pare să conducă la acțiunea unui voievod precum acel Tihomir (Thocomerius, alias Negru Vodă). Cine a fost și cât a condus nu putem spune cu certitudine, el pare să fi condus între 1290-1310 (1324). Rezultă de-aici că întemeietorul ar fi el, Thocomer, iar acesta era cuman sau valah (român), după nume, mai degrabă cuman! "Mai marii țării" intuiau necesitatea unei unități (centralizări), pentru asigurarea pământurilor și bunurilor lor, pentru siguranța drumurilor de comerț, a orașelor, a locuitorilor în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
devenind domn. El a fost desemnat de stâpânii pământului, cu sprijinul și încrederea lor, iar datina aceasta a dăinuit mult timp. Putem presupune că unii voievozi și cnezi, care s-au opus, au fost constrânși să se supună. Primul domn (întemeietor) al țării a fost ales de ceilalți voievozi și boieri, cu toată împotrivirea unora dintre ei. Aceasta s-a întâmplat într-o anume împrejurare, "trebuie să fi fost", spune istoricul Panaitescu, o necesitate gravă și urgentă, să fi avut în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din jurul scaunelor domnești de la Argeș și Câmpulung-ea nu știe despre "descălecatul" de peste munți, dar ține minte lupta lui "Negru Vodă" cu tătarii, când s-a "mântuit" țara de ei. De aceea, putem susține fără teama de eroare că lupta domnului întemeietor cu tătarii trebuie să fi fost o realitate istorică, nu legendă. La 1314, este menționată încă o năvălire a tătarilor în regatul vecin, împreună cu "schismaticii", valahii de la sud de Carpați, de-aici deducem că la acea dată românii se aflau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
putea fi confundat cu "personalitatea legendară" (?), intrată așa de adânc în conștiința populară, a lui "Negru Vodă", "pretins descălecător", venit din Făgăraș. Dar el nu spune că Negru Vodă ar putea fi "confundat" (sinonim) cu Thocomerius, Iorga fiind convins că întemeietorul n-ar putea fi decât român sud-carpatic! Tot el adaugă: legenda lui Negru Vodă n-are nimic a face nici cu personalitatea istorică a lui Radu Negru, domn din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Iorga face o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sud-carpatic! Tot el adaugă: legenda lui Negru Vodă n-are nimic a face nici cu personalitatea istorică a lui Radu Negru, domn din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Iorga face o precizare esențială: "Băsarabă nu e un întemeietor, ci un continuator (al lui Thocomer-Negru Vodă), iar la urmă, și un eliberator".16 În autoritatea domnului român de la Argeș, înconjurată de un mare prestigiu intern, sunt întrunite mai multe elemente (Iorga): mai întâi, este calitatea unui conducător al acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
afirmă explicit că Dragoș "nu a fost cel dintâi dintre voievozii teritoriului românesc est-carpatic" (p. 309). Și, de vreme ce așa stau lucrurile, se naște întrebarea: de ce cronicile și întreaga tradiție istorică l-au indicat pe modestul "cneaz (voievod) din Bedeu" drept întemeietor al statului Moldova ? Din nefericire, "perimetrul documentar restrâns" (Spinei), adică sărăcia surselor istorice, ne obligă la cenzurarea aspră a tuturor încercărilor de formulare a unui răspuns precis. Însă, cu titlul de ipoteză, putem admite că Dragoș putea, ca și "descălecător
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și împrejurările în care s-a înființat Mitropolia Țării Românești, în G.B., 1978, nr. 9-12, p. 1055-1071; Pavel Chihaia, Cele două locașuri ale Mitropoliei din Curtea de Argeș..., în M.O., 1967, nr. 7-8, p. 597-612; Idem, Cine a fost Negru Vodă, întemeietor de cetăți și ctitor de biserici, în vol. Pagini de veche artă românească. De la origini până la sfârșitul sec. al XVIII-lea, București, 1970, p. 96-167; Pr. Prof. Dr. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 255-261
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dim. Onciul, Dragoș și Bogdan, fundatorii principatului moldovenesc, în Scrieri istorice, București, 1968; Gh. Brătianu, op. cit., p. 126-127, 151-152, 156-157; C. Mătasă, Câmpul lui Dragoș. Toponimia veche și actuală din județul Neamț, București, 1943; Șt. S. Gorovei, Dragoș și Bogdan, întemeietorii Moldovei, București, 1973; Idem, Tradiția ¨descălecatului¨, înțelesuri și confuzii, în AIIAI, 1983, p. 89-105; Idem, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Iași, 1997. 26. Gh. Brătianu, op. cit., p. 159-186; N. Iorga, op. cit., p. 170-172; N. Grigoraș, Românii de la est de Carpați și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Descrierea Moldovei, București, 1973. Ceacalopol G., Crucea relicvar de la Capidava, în SCIV, IX, 1, 1962, p. 192-194. Chihaia Pavel, Cele două locașuri ale Mitropoliei din Curtea de Argeș..., în M.O., 1967, nr. 7-8, p. 597-612. Idem, Cine a fost Negru Vodă, întemeietor de cetăți și ctitor de de biserici, în vol. Pagini de veche artă românească. De la origini până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, București, 1970, p. 96-167. Cihodaru C., Contribuții la cunoașterea obștei țărănești în Moldova, în SCȘI, 1956, fasc. 1
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]