4,649 matches
-
a-ți găsi sora. Ea e cu el? întrebă Vultur-în-Zbor. — Bineînțeles, răspunse obosit Virgil. Unde altundeva ar putea să fie? Am văzut-o, zise Vultur-în-Zbor. Aici. în K. — Așadară zise Virgil Jones și ochii îi străluciră o clipă apoi se întunecară iar. Așadar, acum știi ce voia să spună Dolores cu Spectrul Trandafirului de Piatră. — Ce e trandafirul de piatră? întrebă Vultur-în-Zbor. Și unde se află Grimus? Sus pe munte, presupun? — Acum nu mai contează, spuse Virgil Jones. Tu ai luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un loc în mod irevocabil: slăbiciune, ignoranță și ură, toate unite împotriva voinței lor. Liv se întoarse și intră. După un moment de ezitare, Vultur-în-Zbor o urmă, lăsându-l pe Virgil Jones, vulnerabil și rănit, să continue cu mormăielile. Se întuneca. Media, ascunsă la capătul povârnișului împădurit, vărsa lacrimi de compasiune pentru eșecul lor. — Ți-a vorbit despre febra Dimensiunii? întrebă Liv. Nu. Bănuiesc că a vrut să treci prin ea, pentru că doar învingând-o, puteai deveni omul pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zilele acelea Virgil ținea un jurnal, spuse ea. E o lectură interesantă. O găină cotcodăci nebăgată în seamă pe raft. Voi citi acum din el, zise Liv, și începu să recite. Să recite, pentru că în cameră era întuneric, se tot întuneca tot mai tare, pe măsură ce se lăsa seara și până și cea mai slabă rază de lumină pălea. Liv știa caietul pe de rost. 19 iunie, ziua lui Wotan Jurnalele mi-au fost întotdeauna prietene. Cuvântul scris este mult mai statornic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de sacrificare a sinelui. Marea dragoste nu are prieteni. Distrugătoarei tale îi voi spune un ultim cuvânt. în acel trecut bun de aruncat la gunoi a existat un moment când am crezut că mă dorea. Splendoarea acelui moment nu este întunecată de descoperirea greșelii mele. îi mulțumesc pentru asta. începuturile sunt întotdeauna mai bune decât sfârșiturile. Atunci orice era posibil. Acum nu mai este nimic. întuneric. Caietul închis, învelit, pus la locul lui. Femeia tăcută, în văluri negre, s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
indiană. Picioarele lungi, subțiri, dreptul susținându-i greutatea, stângul relaxat, astfel încât curba unduitoare a șoldurilor era accentuată sinuos în mod voit. Cârlionții scurți de sub buric, nerași, sălbatici, deschiși la culoare, cârlionți ca la un pui. Buricul adânc, adânc, o pată întunecată pe albul pielii ei. Sânii mici, dreptul puțin mai mare decât stângul, sfârcul stâng înclinat un pic mai sus decât tovarășul său, dar amândoi încă moi și trandafirii, ca de copil. Umerii înguști, drepți, trași ușor în spate aproape militărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ținea, a căzut brusc și a rămas întins pe pământ, în timp ce vâlvătaia devenea tot mai puternică. Ramurile se prăbușeau în ploi de scântei și fum în jurul și deasupra lui, formând un mormânt incandescent. Iar în jurul coloanei de fum un nor întunecat de păsări zbura în cercuri, păsări gureșe care se agitau și țipau, rostindu-i epitaful. De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fură; căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat. Omul ar trebui să își găsească fericirea în bunurile spirituale, și nu în cele materiale, ar trebui să nu iubească banul, ci doar să-l utilizeze și să se mulțumescă cu ce are, nu cu ce este, după cum spune Sf.
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
proaste și programele TV din timpul zilei bâzâind pe fundal. Mai târziu o să fie Oprah și Mork and Mindy. Eram teribil de mulțumită, atât cât poate fi un om. După-amiaza s-a stins treptat în seară, ferestrele din acoperișul atelierului întunecându-se puțin câte puțin ca și cum ar fi avut întrerupătoare automate. La șapte, moartă de foame, m-am dezlipit brusc de televizor pentru a face o escapadă la magazinul de băuturi și la restaurantul indian pentru a lua ceva la pachet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
învăț aici. Ce să învăț de la voi, frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
părți. Se poate filosofa, desigur, pe o astfel de temă. Se pot invoca ancestralul simț al naturii, libertatea interioară, străfunduri de subconștient etc. etc. Toate vor fi fiind, dar ele se răsfrâng în mii și mii de fațete care ne întunecă viața. (Chiar la câțiva pași de masa la care scriu, într-o mare Bibliotecă publică, după o ușă și un holișor este cabina pentru bărbați. Biblioteca este în reparații. Apa nu curge. Bideul W.C.-ului este umplut ochi cu fecale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am salutat cu mîna, forțînd un zîmbet pe care probabil că nu-l putea vedea. Nu mi-a răspuns la salut. Silueta lui rămase nemișcată, lipită de geam, contemplîndu-mă cu răceală. CÎteva secunde mai tîrziu se retrase, iar ferestrele se Întunecară. Ne aștepta, m-am gîndit eu. 35 CÎnd am ajuns acasă, am găsit pe masă resturile unei cine pentru două persoane. Tata se dusese la culcare și m-am Întrebat dacă nu cumva Își făcuse curaj s-o invite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
care Îmi curăța cu apă oxigenată vînătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se Întîlniră. Urmară Încă trei lovituri. O clipă, am crezut că era Fermín, care poate că asistase la incident ascuns În vreun ungher Întunecat de pe casa scărilor. — Cine-i? Întrebă tata. — Don Anacleto, domnule Sempere. Tata suspină. Am deschis ușa și am dat cu ochii de profesor, mai palid ca oricînd. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Vă simțiți bine? Întrebă tata, invitîndu-l să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de neîncredere și de sfidare pe care frigul părea să i-l fi congelat pe chip. — Numărul treizeci și doi, tinere. M-am Întors și am zărit silueta spectrală a vilei familiei Aldaya Înaintînd spre noi asemenea prorei unei corăbii Întunecate În cețuri. Tramvaiul s-a oprit cu o hurducătură. Am coborît, evitînd privirea controlorului. — Noroc, Îmi șopti el. Am contemplat tramvaiul care se pierdea În susul bulevardului, pînă cînd nu s-a mai auzit decît ecoul clopotului. Un Întuneric dens s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
apropiați pe plan social și sufletesc, discutând politică, schimbându-și ideile despre proza lui Rică Venturiano și ajutându-se reciproc. Ipingescu își aprobă amicul în mod mecanic prin „rezon” și răspunde chemărilor acestuia: „Săi, nene Nae!”, „Urgent”. Redus la minte, întunecat de o onestă stupiditate, suprema satisfacție a lui Ipingescu este de a se face stimat de familia lui Dumitrache și de a-și afirma „superioritatea intelectuală” tălmăcind articolele politice. E un tip de „farsă groasă”, cum îl caracterizează însuși dramaturgul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
acestui fapt, metamorfoza s-a produs, picioarele și mâinile i s-au acoperit de pene negre și argintii și trupul lui Oliver s-a putut Înălța la cer. Acolo a rămas mult timp planând În locul becului și răspândind o lumină Întunecată-n jur, plină de Înțelepciunea și de adevărul ultim ascuns În bezna cea de nepătruns din om, iar când s-a trezit din nou În pat, legăturile căzuseră, astfel că s-a putut ridica În capul oaselor și a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se năpustesc asupra ta prin tot ce te înconjoară. Omul trebuie să-și ia darurile nu din afară, ci din lăuntrul lui. Și Ama privind în jur văzu cum se întâlni, în drum, Suferința cu omul. - De ce mă înfășori, mă întuneci și mă strivești? - Pentru că ai blestemat, ai cuprins în vorbe urâte, pătimașe pe cel ce te-a făcut să suferi. - Dar cum? Nu am avut dreptate? - Nu! Oricât de vinovat ar fi fost, tu trebuia să-l ierți. Omul se
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
mijlocul drumului plin de noroi. „Ștalap, ștalap!“ - făceau pantofii lui de sport prin mocirlă. S-ar fi zis că-i face plăcere să se murdărească, dar, de fapt, el mergea pe mijlocul drumului desfundat din simplă prudență: Începea să se Întunece, iar el nu cunoștea drumul, puteau fi gropi sau șanțuri pline cu apă În marginea lui, nu i-ar fi plăcut să facă o astfel de baie. După mai mult de un sfert de oră de mers Întâlni alt panou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pentru urările de sănătate. Înainte de a pleca la treburile ei, stareța Îl mai Întrebă dacă nu-i e foame și dacă nu vrea niște lapte acru. El mulțumi politicos și spuse că iese să facă o plimbare prin sat. Se Întunecase. Apucă un drum subțire printre două rânduri de case care păreau foarte vechi. Lătrat de câini, lumini pâlpâitoare la câte o fereastră, strigătele unor copii În partea opusă a satului. Lună mare, plină, roșietică. Grințu Întoarce de câteva ori capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sâmbătă spre duminică, am făcut Încă o etapă de vreo 12 kilometri până În spatele frontului. toată noaptea se auzeau bubuituri de tun de se cutremura pământul. și era tot timpul o lumină, așa, galbenă, violetă, albă. se albea și se Întuneca cerul de la rachetele aruncate pentru a lumina terenul. duminică pe la 12 m-am culcat și am visat că mă certasem cu Ticuță și cu Dada pentru că intrase În casă și răscolise toate lucrurile. tot deodată am visat și că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ușor depărtat și-n opoziție continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă și-un ardei gogonat, rătăciți împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realitățile fecunde și mai ales stelele întunecate de vești negrăite. În magazinul de șmecherii ai împroșcat din trompetă alergând amorțirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale. Ai reprogramat cronometrul
Dans haotic by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83734_a_85059]
-
dragostea, cu cei dragi în jurul său și cu Dumnezeu în suflet, Angelina se simțea fericită. Dar peste această fericire trecu un gând răzleț și îngrijorător, ca un norișor alb și inocent, care ar fi vrut în joaca sa zglobie să întunece lumina soarelui. Mâine avea să înceapă un nou an școlar, iar pentru Angelina începea clasa a cincea, un nou început de la care nu știa la ce să se aștepte. Oare cum va fi noua dirigintă? Și gândul îi fugi la
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
învățătura este pentru celelalte merete ale sale o podoabă tot atât de frumoasă ca și florile pentru pajiștea aceasta dinainte-ne, iar cât despre învățătura privitoare la Creatorul său, omul lipsit de ea nu e mai mult decât o stâncă, un animal întunecat la minte. Fără învățătură omul nu va cunoaște niciodată adâncimea și dumnezeescul contemplației. Învățat sau neînvățat, zise Agrican, ai putea să te arăți mai bine crescut decât să mă faci să vorbesc despre un subiect care pe mine mă pune
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ca un leu, a ridicat paloșul cu furie crescândă, repezind în coiful paladinului o lovitură așa cum acestuia nicicând nu-i fusese dat să mai primească din mâna unui muritor. Pentru o clipă i-a luat simțurile. Vederea i s-a întunecat, urechile-i țiuiau, calul speriat se întoarse să fugă, iar el era câtpe-ce să cadă din șa, când însăși, acțiunea căderii îi aruncă capul în sus făcându-l să-și recapete,astfel, cunoștința. Ce rușine! Gândi el. Cum voi mai
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
E un amar regret. Sfârșindu-și cântecul zâna a sărit de pe marginile fântânii și a fugit din livada înflorită, sus pe un munte înalt și râpos. Roland s-a luat după ea, alergînd printre mărăcini și stânci în vreme ce cerul se întuneca, iar în cele din urmă o furtună înfricoșătoare cu fulgere și grindină s-a dezlănțuit. In vreme ce gonea astfel, o femeie, slabă și palidă, a ieșit dintr-o peșteră și luându-se după el, a început să-l croiască
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
înconjurat pe paladin cu cele mai măgulitoare atenții. Dar mai minunat decât măreția și strălucirea acestui castel era farmecul acelora care-l locuiau - tineri de ambele sexe, frumoși și plini de grașie. În mijlocul acestei încântătoare adunări, Alcina strălucea și-i întuneca pe toți, așa cum soarele întunecă stelele. Tânărul cavaler era fermecat. Tot ceea ce el auzise de la mirt, nu-i mai părea acum decât o urâcioasă calomnie. Și nu zău, cum, cum putea să-și închipuie că falsitatea și minciuna se ascundeau
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]