3,030 matches
-
Ce e asta? nici tu nu ești decât o mască și mă înșeli? Nu te mai văd, Tată unde ești? La atingerea degetelor mele, totul se preface în cenușă, iar pe jos nu mai rămâne altceva decât un pumn de țărână, în vreme ce viermi îmbuibați se târăsc nevăzuți de colo-colo (...). Împrăștii acest pumn de țărână paternă în aer și ce mai rămâne Nimic! În față, pe mormânt, vizionarul mai zăbovește încă și îmbrățișează Nimicul! Și ecoul în osuar răsună pentru ultima oară
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Nu te mai văd, Tată unde ești? La atingerea degetelor mele, totul se preface în cenușă, iar pe jos nu mai rămâne altceva decât un pumn de țărână, în vreme ce viermi îmbuibați se târăsc nevăzuți de colo-colo (...). Împrăștii acest pumn de țărână paternă în aer și ce mai rămâne Nimic! În față, pe mormânt, vizionarul mai zăbovește încă și îmbrățișează Nimicul! Și ecoul în osuar răsună pentru ultima oară "Nimic!"33. Aceste elemente pot fi de ajuns ca să ne facem o idee
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ascunsă”, „rigă spân” care e dispus să se smulgă din umbra-mpărăției sale pentru a-și apăra iubirea? Asemenea și în Nunta neagră, eroul este o prezență enigmatică, un „strigoi” înnobilat de extaz („scăldat de spaime, / și cu fruntea în țărână”) și încântare pentru ființa iubită: „O aștept ca altădată, / Să se nască din copaci / Alergând înfiorată. / și cu buze, ochi de maci / Să aprindă iar pădurea / Ca de-atâtea alte ori, / întrun vals nebun ceresc / Ea zâmbind din ochi, cu
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
bea “paharul roditor în cruce...” (Imnul Testament) în prag de sfinte sărbători, și Luceafărul pare-a se-ntrista. „7ămâia sângeră-n altar / Smirna n cădelniți sângerează / Preotul sângeră-ntre sfinți / Sângerul sfânt ne luminează” (Sângeră candela). și tot pământul transilvan, „țărânile, țărânile” străbune „sângeră-n țâțâni / De dor și de singurătate...” întru amintirea lui “Ioan lumină din pustie”, cel care-a fost “lumină lină-n luminie...”, “hrănit cu drumul trudei din marele pustiu...” Amintirea sa înseamnă ofranda unui om și-al
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
paharul roditor în cruce...” (Imnul Testament) în prag de sfinte sărbători, și Luceafărul pare-a se-ntrista. „7ămâia sângeră-n altar / Smirna n cădelniți sângerează / Preotul sângeră-ntre sfinți / Sângerul sfânt ne luminează” (Sângeră candela). și tot pământul transilvan, „țărânile, țărânile” străbune „sângeră-n țâțâni / De dor și de singurătate...” întru amintirea lui “Ioan lumină din pustie”, cel care-a fost “lumină lină-n luminie...”, “hrănit cu drumul trudei din marele pustiu...” Amintirea sa înseamnă ofranda unui om și-al unui
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat inclusus dolor atque exaestuat intus / cogitur et vires multiplicare suas" (Tristia V, 1, 63-64) sau "Est aliquid fatale malum per verba lavare" (Tristia V, 1
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vina în cazul de față, ci tocmai "realitatea" din spatele lor, ceea ce ar fi trebuit de fapt să le însuflețească. Zadarnic: oricât s-ar strădui să dea impresia vieții, discursul rămâne un flatus voci care funcționează în gol, hrănindu-se cu țărâna vorbelor moarte. Însă credința apriorică în ideea inconsistenței lumii concrete (certată cu orice prilej ca vinovată iluzie) îi facilitează călătorului evaziunea în universul formelor pure, plăsmuite de imaginația artistică. Intrarea în lume (dar și ieșirea din ea) se face aproape
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cufundată-n beznă, lăcașul lui Irkalla; Cel ce-a intrat în casa lui n-o părăsește niciodată; Cel ce-a găsit calea spre ea nu află drumul înapoi; Cel care-n casă a pătruns mereu rămîne-n întuneric. Se ospătează cu țărînă și glodul este hrana sa; Acolo nu mai e lumină și toți sălășluiesc în beznă; Ca păsările se-nveșmîntă, avînd, în loc de straie, aripi Și huzurește pe zăvoare și pe canatul ușii, colbul.... Zeița Iștar, orgolioasă și neînfricată, ca orice divinitate stăpînitoare
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
îngroape păpușa de lut: „În tot timpul cît se duce Caloianul la groapă, fetele îl plîng și-l bocesc cu amar, apoi, ajungînd la locul hotărît spre a fi îngropat, îi fac o bortă în pămînt, îl pun acolo, dînd țărînă peste el și, văicărindu-se, spun versurile următoare: „Iene, Iene,/Caloiene...”. Informația lui Teodor T. Burada trebuie primită cu mare încredere. Autorul mărturisește, printre altele, că a urmărit ritualul Caloianului în mai multe localități din Moldova și din Dobrogea. Ne
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pe pămînt Toate se trec în mormînt. Paralelismul om-floare se perpetuează în ficțiune. Poezia nu întrece măsura elegiacului, întrucît privește existența în cursivitatea ei, atîta cît îi este dat ființei: dacă a înflorit și a rodit, urmează trecerea firească în țărînă. Faptul aduce întristare, însă una stăpînită, temperată, chiar dacă se subînțelege despărțirea grea, cea de pe urmă. Împlinirea ființei ca floare-rod detensionează în mare parte starea emoțională a momentului final. Formulele consacrate în vorbirea curentă: „a murit în floarea vîrstei”, „a murit
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
dădu drumul alunecuș pe urmele băiatului. Cu tîmplele vîjîind răzbi în frîntura de mal, în lătratul ascuțit și întărîtat al cîinelui. Gheorghiță svîcnea în plîns cu ochii acoperiți de cotul drept înălțat la frunte. Oase rupte, cu zvîrcurile umede, albeau țărîna. Botforii, tașca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuținat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățat de carne, sub tarniță și poclăzi, zăcea mai încolo. Femeia răcni aprig: -Gheorghiță! Flăcăul tresări și se întoarse. Dar ea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
câini. Au sărit cu toții la fratele meu, dar mai ales la Tarzan. Acesta, s-a uitat două clipe la ei. Fratele meu povestea că nu știe dacă a durat o jumătate de minut și vreo șase cotarle se zbăteau în țărână, mușcați mortal la gât, ceilalți părăsind lupta schelălăind. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu Tarzan al nostru, dar știu că tata a mai adus un câîine, tot lup, pe care l-a numit Tarzan 2. Când s-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
a spus nimic și ne-a dat să bem apă călduță cu zahăr și cu lămâie multă. Mult timp după acea întâmplare n-am avut curajul să ne înfățișăm în fața ei. ... Aveam la școala noastră un profesor, Popovici, fie-i țărâna ușoară, care începuse cu noi un cor mixt pe patru voci. Copiii veneau de plăcere la cor, după ore, și eram mândri că făceam parte din acest grup artistic. Bineînțeles că atât eu, cât și Țuți aveam motivele noastre să
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
frate plecat în sferele infinitului. Și părinții noștri s-au dus fără să ofteze, săracii, după o viață frumoasă, numai a lor. Ca mâine, când toate otrăvurile albastre, cu toate nuanțele lor până la violetul astral, ne vor liniști într-o țărână de frunze și flori, om ști atunci că o răsuflare de suflet a nu știu cărui trecător există, dacă o mai exista, pentru a trăi. A trăi, infinitiv dus în infinit, pe o planetă unde crucea ta, Gică, se va lăsa poate
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de ani, oasele tale sunt învelite într-un costum, cu cravată, cu pantofi, cu păr cârlionțat și lung și îngălbenit de umezeală, cu ochii mâncați de întuneric, în găvanele craniului, cu oasele toate întregi, chiar dacă carnea ta e plecată în țărână, în lada aceea de stejar masiv, da, te închipui așa, te închipui cu fața trasă ceva mai mult, dar încă nu intrată cu totul în oasele craniului, dar sufletu-ți sălășluiește”. L-am simțit în preajma mea, mai ales noaptea, pe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de-a căratul apei de pe timpuri. Astfel că într-o bună zi m-am apucat să car apă cu două găleți emailate și cu un jug confecționat de mine cu ajutorul câtorva scule de tâmplărie ale bietului meu părinte, fie-i țărâna ușoară! Întâi am început pe traseul baie-dormitor și retur, dar mi s-a părut prea scurt și l-am lungit: baiedormitor-cămara de alimente-debara-ultimul raft. Întâi n-am încăput acolo sus, dar cu puțină voință, mai cu scremete, mai cu ceva
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și până la ouă de prepeliță, gumari, și scutere. Aici, tot sub un pom bătrân, un salcâm, erau trei moșnegi, foști ceapiști, acum pensionari. Stăteau față în față, așezați pe câte un taburet și pisau scuipatul ce se tot aduna în țărâna din fața lor cu niște toiege cu măciuliile lustruite de atâta purtat în mâinile lor aspre și bătătorite de muncă. Din când în când, iar lansau câte un scuipat țâșnit printre dinți, în direcția știută. Scuipatul frământat mereu cu vârful toiegelor
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câteva picături pe pământ, a zis bogdaproste și mi l-a înapoiat. Pe urmă a scos din rucsac un șip cam de un sfert de litru cu o licoare galbenă în el, a băut, după care a spus: "fie-i țărâna ușoară!" Am sorbit și eu în tăcere din acel pahar, l-am servit și pe fratele meu, Mitică, după care ne-am apucat de pescuit, căci începuse să muște binișor carasul. Poate că acum vă așteptați să vă spun cât
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Era desenul unei pietre funerare cu laturile foarte frumos împodobite cu motive florale. — Doresc peste piatra care o acoperă să-i înalț o lespede de marmură albă, albă, cu flori pe care să fie scris așa: „Supt această piatră odihnește țărâna blagorodnicei Bălașii Cantacuzenii, una fiică a lui Ilie Cantacuzino Vel Vistiernicul din Moldova, soție a luminatului coconului Ștefan Brâncoveanul, al doilea fiu al înălțatului și blagocestivului Io Constantin Basarab Voevod, care, de ani 15 vârstă fiind, cu iubit soțul ei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu s-a mai văzut, să nu știe nici ea cine-i tatăl copiilor ei. — Și? — Când i-a desprins gâdea capul femeii de trunchi, a dat țarul un țipăt mare și s-a repezit și a luat capul din țărână și l-a sărutat. — Taci! Doamne ferește, e săptămâna mare și nu se cuvine să spui asemenea născociri. Se făcuse cald, dar tot se mai azvârleau lemne în foc pentru că le plăcea lumina aceea jucăușă care arunca peste toate un fel
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sau erau altele iar ale lor nu se împleteau printre ele. Ah, da, el trecuse deja, și ei rămăseseră în urmă. Pășise în lumină. Ce bine, nu mai aude cum bubuie sângele în cap. Ce a rămas ține doar de țărână. Făcu un pas. Doamne, câtă lumină! Încă doi, trei pași, îngenunche și de acolo de jos simți nevoia să spună ceva: — Cred, Doamne, și mărturisesc! Simți ca o mângâiere atingerea călăului care-i întindea gâtul la locul lui pe butuc
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
fără să pară neajutorat, nu inspira totuși siguranța că nu va fi pentru ea o povară. În natură însă sunt ierburi pe care nu le mănâncă nici oamenii, nici animalele, nici păsările. Au un singur merit: cresc din pământ, fixează țărâna să n-o ia ploile. Individul ăsta semăna parcă cu o astfel de iarbă: o fixa pe Florica de viață, să n-o ia apele, de care însă, credeam eu, n-ar fi trebuit să se teamă... În duminica următoare
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
A fost întuneric, a fost lumină și a trecut ziua a doua. Bătrâna a luat apoi lacrimile ei și l-a lăsat pe Bătrân să atingă cu podul palmei pământul. Cu degetele lui lungi, cărnoase, albe, aproape transparente, a scormonit țărâna. Praful ce se ridica ușor l-a stins cu picăturile ce se scurgeau de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de albie atunci când grijile îl inundau. * Acum se simte albia deformată de apa timpului prezent. Ne scăldăm în vremuri tulburi, vânăm anotimpuri, furăm bucurii, ne ascundem fiecare de răspunderi. Când vom pleca definitiv luăm cu noi decât o mâna de țărână (dacă mai are cine s-o arunce peste noi...) Mi-e greu să te găsesc Mi-e greu să te găsesc în ascunsul trecutului; ar însemna să se deschidă rănile, să sângereze, să-mi inunde sufletul cu suferință și durere
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Aici vom putea fi singuri amậndoi, te voi putea mậngậia cu rậnduri nemaiscrise de nimeni, te voi dăltui ca-n anticii dictoni, iar dacă glasul tău vreodată o să mă cheme, eu voi veni la tine, de acolo, din mormậnt, chiar dacă țărîna rece mă-mprejoară. Tăcută, plậngậnd în noapte, voi veni, iubitul meu, să-ți sărut ochii fierbinți, doar ochii, numai ochii!... Studenția mea a fost o adevărată luptă pentru supraviețuire ; plecasem din satul natal cu roata carului trecậnd prin istorie, lăsậnd troița
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]