3,962 matches
-
două drumuri. * Când am luat în primire locuința de pe Florilor, în vara lui 1956, până la sosirea mobilei, care călătorea în ritmul ei, foarte lent, într-un vagon închiriat special pentru a o transporta de la Cluj la București, vagon preluat și abandonat probabil de diverse garnituri de tren, căci i-a trebuit vreo două săptămâni ca să ajungă la destinație, în gara Filaret, unde a mai adăstat o vreme (nici problema descărcării ei și a procurării unui camion nu se putea rezolva cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ar mai chinui mielul, simbolul lui Hristos, mielul acela moale ca o cârpă, din care țiganul escroc făcuse obiectul „muncii” sale? Ar mai mieuna atât de jalnic, dis-de-dimineață, în spațiul dintre două blocuri cufundate în tăcere și indiferență, pisoiul acela abandonat? — Liniștește-te, liniștește-te, l-am întrerupt eu pe prietenul meu isterizat, privindu-l pentru prima oară ca pe un nebun, nu trebuie să vorbești așa... Ceea ce spui este... o blasfemie - și chiar în acea clipă am realizat că îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a părut a percepe o anumită ironie în evocarea detașamentului de partizani care vine, intervine și spală putina, lăsând regiunea unde operează la discreția dușmanului (satul de leșuri vizitat de tânărul erou al filmului și de bizara lui însoțitoare, iubita abandonată a comandantului detașamentului de partizani). * Câteva din zicerile lui Petre Țuțea: „Nu am fost și nu sunt un antisemit pentru că ar însemna să fiu anticreștin. Pentru că, să fim cinstiți, Cristos nu e din Fălticeni”; „Se spune că intelectul e dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de pe micul ecran pronunțând cuvintele „Anton Pavlovici”) drept un autor sentimental și duios. Dimpotrivă, în realitate, el face parte dintre marii necruțători. Umanitatea sa, decentă în manifestări, câtuși de puțin clamoroasă, e teribil de tristă și de disperată: o umanitate abandonată, din care Duhul Sfânt s-a retras. * Parabolă a nepăsării dure ca un zid în mijlocul căreia trăim și nu o dată și murim? Marcel Mihalaș (cine altcineva ar fi putut s-o facă?) povestindu-mi cum, consultat în legătură cu modul în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
filme (mai ales de animație). Realitatea nu există pentru ei, ea e o pagină (colorată) sau o secvență (de asemenea colorată). De aceea cocoșul nimerit la oraș devine cucoșul lui Creangă, un personaj; într-un personaj se transformase și pisicul abandonat pe lângă care în acea seară a trecut „insensibilul” băiețaș; ceea ce ar explica enigmatica lui apreciere, acel uluitor - doar pentru adulți - „foarte bine”; adresat nu aspectului etic, ci exclusiv planului estetic: foarte bine că întâmplările se succed (o pisică și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
căra peste tot cufărul cu manuscrise, de soarta cărora, după ce la urmă le încredințase lui Maiorescu spre păstrare, se interesa mereu. E clar că aceste manuscrise nu reprezentau pentru el rebutul rămas din cernerea elaborării artistice, nu erau un balast abandonat (chiar dacă, firește, se aflau printre ele și multe lucruri efectiv abandonate), ci zăcământul subteran al creației de unde-și trăgea substanța acesteia. Zăcământ subteran, dar creație el însuși, de primă instanță (uneori chiar de a doua sau chiar, cum nu o dată
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
urmă le încredințase lui Maiorescu spre păstrare, se interesa mereu. E clar că aceste manuscrise nu reprezentau pentru el rebutul rămas din cernerea elaborării artistice, nu erau un balast abandonat (chiar dacă, firește, se aflau printre ele și multe lucruri efectiv abandonate), ci zăcământul subteran al creației de unde-și trăgea substanța acesteia. Zăcământ subteran, dar creație el însuși, de primă instanță (uneori chiar de a doua sau chiar, cum nu o dată s-ar părea, de ultimă instanță ; Eminescu nu se grăbea cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
camera, miros de eter, alfabetul celor prezenți în absență eternă. 10 ianuarie Se întâmplă lucruri ciudate: așa-zisa revoluție din România a luat mințile românilor de aici. Există deja două partide care-și propun să lupte pentru democrație în patria abandonată. Aceste partide sunt la cuțite, ca și cum scopul lor ar fi altul. Furioasa stare de spirit a membrilor parcă reflectă (ca o oglindă deformată) veninul și șuvoiul de înjurături din presa română. Nu fac parte din nici un partid. N-am fost
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
și de mine care așteptam un pretext ca să nu plec. Tristețea mea a venit cu taxiul și n-a încetat de atunci să se instaleze cu violență în mine. Azi-noapte am dormit rău. M-am trezit plângând ca un copil abandonat - un câine pierdut fără zgardă. Te-am visat: te aplecai peste mine, simțeam greutatea părului tău peste pieptul meu; corpul meu era puternic impregnat de esențele tale: mirosurile tale, sudorile tale. N-am resimțit niciodată în viața mea o asemenea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
atunci în plină maturitate profesională. Dar mă rog! Cred că un astfel de prestigiu câștigat pentru arena ieșeană ar fi echivalat cu cel al Arenelor din Verona, unde mă văd cândva spectator! Cred că alta ar fi fost atunci soarta abandonatului teatru! E un vis, care se alătură altor visuri colective împărtășite și de alții, nesusținute din varii motive și rămase neîmplinite, cu pierderi nebănuite pe plan spiritual pentru mediul social din acest oraș. Mai visez și la vremea când, eventual
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
Cei îndrăzneți încălcau legea ........................................... 165 Descurcăreața.................................. ................................ 168 Sărbătoarea toamnei ............................................... ......... 170 225 Oaspeții din Germania ............................................... ..... 172 „Știe tot satul unde ați fost aseară!” ................................. 176 Vizita președintelui ............................................... .......... 178 O propunere șocantă ............................................... ........ 185 Oameni simpli și curați la suflet ...................................... 190 Maria ghicitoarea ............................................... ............. 191 Abandonate ............................................... ...................... 194 Congresul foamei ............................................... ............. 197 Capitolul IV. Bietul om sub vremi ................................... 206 Postfață (Geta Modiga) ............................................... ...... 219 DE ACELAȘI AUTOR: De la poezie la rugăciune (poezie religioasă) Editura Sfera, Bârlad, 2008 (reeditată în 2010) Daruri (poezie) Editura Cronica, Iași, 2009 Raiul în care
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
părăsită și acum reconstituită, aflată la 54 kilometri de Punta Arenas. Peisajul caselor fără geamuri și uși, a bisericii din lemn, toate pustii, la care se adăuga epava navei "Lonsdale", era dezolant. La înapoiere am trecut pe lângă o altă așezare abandonată acum 300 de ani, "Punta Hambre". Deși numele înseamnă "Capul Foamei", în apropiere am luat masa într-un restaurant pitoresc, meniul fiind bazat pe pește, fructe de mare și excelentele "centollas", crustacee gigante de culoare portocalie-roșcată, cu o carne asemănătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
părea magnific, mi se părea că toată lumea se uită cu gura căscată la ceasul meu. Totul a fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea câte un fascicol de lumină de pe culoar?... Acest mister mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o viață urâtă "copilul nedorit". Nu știu cât de vinovată este mama. Originea răului este mai ales în afara ei. Sufletul este învins, de obicei, de ceea ce i se împotrivește "din afară", din ce i se impune. În astfel de chestiuni, de copii abandonați, uitați pe scări, în gară, la poarta unor oameni cunoscuți ca fiind "buni", sau în incinta Mitropoliei, se potrivește vorba lui Tolstoi: Nu putem pretinde omului mai mult decât îi este sufletul, omul nu-i erou de felul lui", spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sau în incinta Mitropoliei, se potrivește vorba lui Tolstoi: Nu putem pretinde omului mai mult decât îi este sufletul, omul nu-i erou de felul lui", spune personajul Protasov din "Cadavrul viu". * De când lumea au fost astfel de copii nenorociți, abandonați. "Casa copilului" se numea odinioară "Leagăn", pentru că la intrarea în instituție era pregătit în permanență, zi și noapte, un leagăn în care mama care născuse un copil nedorit, clandestin, îl așeza acolo, cu un bilețel: "Îl cheamă Ion sau o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
au fost găsite după 200 de ani, în Arhivele britanice. Ca proveniență, cei mai mulți dintre pirați erau marinari profesioniști, civili sau militari, care alegeau pirateria fie voluntar, din cauza condițiilor grele din marinăria legală, fie involuntar, pentru a nu fi uciși sau abandonați, când vasele lor erau capturate de pirați. După încheierea conflictelor în cadrul cărora fuseseră angajați drept corsari, unii dintre ei continuau atacarea vaselor, devenind pirați fără acreditări oficiale, dar redevenind corsari, la nevoie. În acest sens, deținerea unui dublu rând de
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
pozițiilor de decizie și principiul meritului dat de serviciile aduse partidului, nu de cele aduse democrației, statului de drept, economiei, educației. Dacă erați liberali, ați fi promovat politici de protecție socială adresate categoriilor care nu pot să se autoîntrețină: copii abandonați, orfani, săraci, persoane cu handicap, bolnavi, vârstnici. Făcând protecție socială pentru adulții sănătoși i-ați păgubit pe ceilalți moral îndreptățiți, ați încurajat pasivitatea și lenea adulților cu putere de muncă, plătindu-i să stea acasă din impozitele celor care muncesc
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
vechi mânăstiri, se ivește un preot care binecuvântează oamenii și lucrurile: e don Ioan Calabria. Acolo sus, trăiește o viață aproape eremitică, dar toți din oraș îl cunosc și îl venerează ca pe un «sfânt», protectorul orfanilor și al celor abandonați. În această seară de primăvară târzie, don Calabria s-a oprit mai mult ca de obicei ca să contemple varietatea vivace de culori ce însoțea amurgul zilei. L-a cuprins un val de amintiri nostalgice. Îndreptându-se spre grupulețul de religioși
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fond era râvna sa «de a trezi în creștini credința și încrederea în Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu există și se îngrijește de fiii săi! În primele Norme Sfinte din 1908 citim: Să-i primim și să-i ajutăm gratuit pe copiii abandonați, pentru a arăta lumii de azi, atât de atee, că Dumnezeu există și că se gândește și se îngrijește de creaturile sale... Opera trăiește în întregime și total abandonată Divinei Providențe!» « Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu - obișnuia să repete don
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
citim: Să-i primim și să-i ajutăm gratuit pe copiii abandonați, pentru a arăta lumii de azi, atât de atee, că Dumnezeu există și că se gândește și se îngrijește de creaturile sale... Opera trăiește în întregime și total abandonată Divinei Providențe!» « Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu - obișnuia să repete don Calabria - e consacrator (adică, face ceea ce spune). Dacă tu ai crede orbește și total Cuvântului lui Dumnezeu, ai pipăi minunile intervenției divine. Să ai întotdeauna încredere în El și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
societății: copilăria, victimele lipsei de hrană și ale războaielor, proletariatul. Nu se preocupa de ele ori, dacă intervenea, ajungea cu multă întârziere. Spre deosebire de aceasta, conștiința creștină s-a trezit cu mai multă repeziciune, asumându-și responsabilitatea acestor sectoare marginalizate și abandonate. Ar fi interesant de aprofundat acest subiect, pentru a spulbera istoriografia anticlericală, dar vastitatea și complexitatea subiectului ne-ar duce prea departe de scopul lucrării noastre. Ne limităm să facem o scurtă deplasare istorică, restrângând obiectivul nostru la ambientul social
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Din experiența avută prin contactul cu aceste surori, don Calabria a înțeles importanța prezenței feminine în asistența bolnavilor, a orfanilor ori a bătrânilor. Din acest motiv, atunci când a început Casa Buoni Fanciulli (Casa copiilor buni) pentru asistența copiilor orfani sau abandonați, alături de «frați» (religioșii Slujitorilor Săraci ai Divinei Providențe), a voit îndată și prezența «surorilor» (surorile din Congregația Slujitoarelor Sărace ale Divinei Providențe). «Omul - spunea el - are nevoie de afecțiunea unei mame». Prietenii săi ofițeri În cei doi ani de serviciu
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
depoziția procesuală pentru beatificarea lui don Calabria, s-a oprit ca să clarifice bine acest subiect: «Semnul care îl convingea pe don Calabria să ia anumite decizii importante erau cuvântul confesorului său și al superiorilor săi. „Semnul“ ajutorului caritabil pentru copilul abandonat; „semnul“vindecării mamei, pentru a putea continua Opera în favoarea copiilor abandonați; „semnul“ de a fi numit vicar la San Benedetto al Monte, pentru a putea fi mult mai liber ca să poată duce înainte Opera Copiilor buni; „semnul“ medaliei Sfântului Benedict
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
clarifice bine acest subiect: «Semnul care îl convingea pe don Calabria să ia anumite decizii importante erau cuvântul confesorului său și al superiorilor săi. „Semnul“ ajutorului caritabil pentru copilul abandonat; „semnul“vindecării mamei, pentru a putea continua Opera în favoarea copiilor abandonați; „semnul“ de a fi numit vicar la San Benedetto al Monte, pentru a putea fi mult mai liber ca să poată duce înainte Opera Copiilor buni; „semnul“ medaliei Sfântului Benedict, care semăna terenul pe care voia să-l cumpere (pentru Casa
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
dar după aceea s-o terminăm odată!». Don Giovanni, cu iscusința sa știa cum să abată acea ostilitate aparentă, rod nu al unui egoism ci al unei incapacități de a ține sub control băiețeii dezlănțuiți. Înfăți-șându-i noii copii săraci și abandonați, îi spune: «Masina, acest copil este orfan, l-au abandonat. Ce spui, îl luăm?». Și femeia morocănoasă, cu lacrimi mari în ochi, se topește în efuziuni de gingășie maternă, îmbrățișând și mângâind copilul. Și la scurt timp, la prima năzdrăvănie
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]