3,016 matches
-
poată apuca orice obiect; i-a făcut o palmă în care să poată aduna boabe, sau apă din izvor sau petale de flori...A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată șterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav și pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple. Și i-a dat căldură pentru a întâmpina palma celuilalt. Și i-a dat o mână stângă și o mână
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
ruble dar tot nu era destul față de sumele în creștere ce i se cereau și, când politrucii au mai revenit, s-a strecurat din podul grajdiului prin grădină și s-a întins în lanul de grâu auriu care ondula în adierile verii, sperând să-l protejeze familial, dat fiind dragostea ce-i unea. Dar pistolarii călări controlau lanul alergând, ‘’inotând prin grâul care trecea de piepturile cailor’’...’’părea că lanul acela nesfârșit se apleacă, a rugăciune, la picioarele Cerului, cerând îndurare
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
încă bine, deși e ger cu adevărat, cu temperaturi locale verificate de -22 de grade. Duminică, 20 decembrie 2009. Stau la masa de scris și observ pe fereastră câteva firave flori de gheață în partea de jos - poate și din cauza adierii ușoare a vântului potolit. Sunt cu gândul la masivele și miraculoasele flori de gheață de la ferestrele casei părintești, care avea numai un rând de cercevele. Privesc ceva mai departe și observ cernerea lentă și subțire a unui praf de zăpadă
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
a dus pe malul barajului. Au făcut ce au făcut, pe acolo, după care, au adormit. Pe când dormeau buștean, soldații braconieri au ajuns, cu trasul năvodului, tocmai prin dreptul lor. Era o noapte de basm. Lună plină. Liniște. Cald. O adiere, cu iz de iaz, înmiresmat cu toate parfumurile pe care le emana pădurea de alături, și, un cântec nepereche, al păsărilor de noapte, te legănau, miraculos, printre liniștile vieții. Năvodul - lung; o parte din el a trecut prin partea stângă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
nefirească, atmosfera se limpezește și, curând, apar pe cer stelele, curate, strălucitoare, ca desenate cu mâna. De peste tot se aud, atunci, pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în case aer proaspăt. Acea minunată pace, când nici o adiere nu mai mișcă frunzele rododendronilor, majestuoși, mari cât eucalipții (în Asybaris, nimeni nu știe că rododendronul e, de fapt, un arbust), durează vreo săptămână. Apoi, vremea se tulbură din nou. Începe să sufle "vîntul din nord", aducător de ploi. Ploi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la fiecare pas să mă uit în jur, bănuitor, și pe urmă să merg mai departe. Am devenit și din necesitate egoist, închistat în mine, ursuz. Egoismul a jucat rolul "zidului" de care a trebuit să mă sprijin. 48. O adiere răscolește frunzele oțetarilor. Un nor pătează cerul decolorat de secetă. Va ploua? Pendulele Monseniorului și monologurile doctorului Luca sunt, la fel ca amintirile, tot un soi de zid. Încerc să uit de boală. De aceea bat câmpii, într-o zi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sunt începute vara-n cimitir - răcoare nerâvnită printre rădăcini nici-un nor pe cer - un zumzet de albine printre albăstrele vacanță de basm - fetița vede-ntre nori ursul și vulpea pescăruși în zori - încet-încet nisipul prinde culoare teiul încărcat - la orice adiere praf de lumină cântec de greieri - mă prinde iarăși dorul de chitară secetă în sat - din când în când albine pe bluza cu flori ceas vechi în gară - măsurând așteptarea ultimul greier “Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi
Vara cu greierii ei by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83680_a_85005]
-
uită la soare, Îi Închise iar, auzi glasul maică-sii și-i simți mîna care-l cuprindea pe după umeri și vîntul care-i mîngîia fața, e foarte drăguț, Gumersindo, darling, cu ochii strînși aștepta fericit sărutul maică-sii ca o adiere de vînt și așteptarea acestui sărut atît de apropiat, a iubirii care se afla alături, făcu să i se pară că lumea e desăvîrșită. Juan Lucas fredona un cîntec, anunțînd astfel că se apropiau de casă. Ce zi Însorită! Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
putut să lucreze pentru oricare dintre tabere. Se întoarseră pe un drum prăfos acoperit cu pietriș, printre zidurile de porumb roșcat care avea să fie cules în câteva zile. Toamna, anotimpul care-l paraliza mereu pe Weber cu speranțele sale. Adierea rece, uscată și înviorătoare îl tulbură pe Weber așa cum nu i se mai întâmplase de ani întregi. Pulsul i se acceleră, ispitit de ziua aceea perfectă să creadă că avea să se întâmple ceva. Mark mergea pe lângă el, morocănos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deja nu se mai putea apăra nici măcar în fața lui însuși, publicul cel mai comod. Da, se silise să se întoarcă pentru a îndrepta lucrurile cu Schluterii, pentru a se împăca iar cu sine. Dar aici, în zgomotele nopții nelocuite, în adierea ușoară a vântului pe brațul lui, sub ochii acestei femei solitare, atât de la adăpost de viața din afară, recunoscu dispariția pe care și el o căuta. Karin se duse la Karsh să-i ceară sfatul. Toate sfaturile lui Daniel erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
efortul supraomenesc să mișc globii oculari încă o dată și m-am uitat la fața doctorului și zâmbea, era fericit și făcea un semn cuiva care era în spatele mesei de operație și n-am văzut cine era acolo, dar am simțit adierea unui parfum cunoscut și mirosul de sânge a dispărut și a fost înlocuit de altele, dintr-o vară îndepărtată. M-am liniștit și apoi ecranul s-a stins. M-am trezit într-o lumină orbitoare și mi-era foarte sete
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
apus de soare, descoperind locuri fantastice. Setea de frumos și aventură mi-a purtat pașii în diminețile senine spre locuri încântătoare. Am străbătut cu barca luciul de ape, am servit gustări delicioase la umbra stufului ce-mi atingea fața la adierea vântului. Pe apa calmă sau agitată, pe ploaie sau furtună, în arșița verii sau pescuind la copcă în zilele geroase, întotdeauna am fost copleșit de tainica frumusețe mirifică. O varietate uimitoare de păsări și animale, plante și flori dădeau imaginea
Amurg by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83174_a_84499]
-
un capăt al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin trasă pe frunte, cu capul pe jumătate plecat. În clipa aceea am văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
marc, fotografia unui marinar tînăr cu dedicația: „Pentru Margaret, prietena mea cea mai bună - Ed“ și un pachet de țigări. Un ventilator electric se rotea Încet de la dreapta la stînga, zumzăind neîncetat și răcorind aerul Încins și stătut cu o adiere scurtă și fierbinte. Și din cînd În cînd, În rotirea sa În semicerc, ventilatorul bătea În plin pe fața și capul fetei care stătea Întinsă În pat Într-o atitudine de profundă istovire, vrednică de milă. În momentul acela o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o nuanță mai blîndă, sugerînd parcă o duioșie malițioasă. În cele din urmă, toată uriașa coloană cafenie, interminabilă, s-a scurs În interiorul vasului și n-a mai rămas nimic pe dig, doar tăcerea și rareori cîte un sunet stins, o adiere răcoroasă, seara, valul unduitor al nopții ce se apropie să ascundă totul la pieptu-i mare și primitor. Numai morții cunosc Brooklyn-ul Nu există om pe suprafața pămîntului care să cunoască Brooklyn-ul cu adevărat, pentru că-ți trebuie o viață de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum În lumină, un amestec straniu și dulce de triluri. „Dulce este adierea dimineții, dulce ivirea ei, o dată cu vraja primelor păsări“ și Într-adevăr așa era, iar soarele se Înălță, și parcă era prima zi din viața pămîntului, și asta s-a Întîmplat cu un an Înainte să moară tata și cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
capul său a capsulei va culisa, sau se va ridica și lumina din cameră îi va pătrunde în ochi. Și-atunci, se-ntări, într-un fel, pentru a primi șocul luminii bruște. Dar de fapt, mișcarea de sub el încetă. O adiere proaspătă îi atinse obrajii. Era un alt nivel de percepție, sau poate alte nivele. Era mai mult aer în jurul lui, și temperatura se modifică, ușor: era mai răcoare. Faptul acesta îi sugeră că trupul și capul lui trecuseră într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
impună propriul control asupra minților lor, Așa că Gilbert Gosseyn ar fi făcut mai bine să meargă înapoi acolo. Păcat, pentru că - alt gând trecând rapid prin minte... Ar trebui într-adevăr să dau de urma băiatului... 12 Gosseyn simți pe față adierea unui vânt rece. Cât vedea cu ochii, numai vârfuri înzăpezite. Și chiar sub poalele lor, un. râu cu ape repezi și malurile înghețate. Văzu băiatul care admira cu ochi măriți peisajul. Obrajii lui palizi începuseră să prindă culoare. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ne regla coordonarea și echilibrul, am făcut cîteva sferturi și jumătăți de mișcări, după care am încercat să impunem un tempo calm, folosindu-ne de picioare. Sus, pe cer, norii alergau mai repede decît ar fi părut firesc, judecînd după adierea firavă de vînt, de aici, de jos. Valurile erau mici, dar apa era fără odihnă și după noul pod, al nostru, cel cu lămpile electrice care marca de asemenea și marginea orașului, începea deodată un curent înșelător încrucișat, ca și cum ar
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
kilometru sau doi după borna de margine a orașului, și la puțin după acel punct, în acea după-amiază, ceva păru să se schimbe. Era încă cald. Dar aerul era și umed. Mirosuri care deveneau mai puternice și condimentate. O ușoară adiere, o vălurire de moment. Imediat după aceea, apa a rămas nemișcată. Fără să fi spus nimic, am făcut ca bătaia să devină mai puternică și am mărit cadența. Vroiam să ajung acasă înainte să înceapă ploaia, dar chiar rîul cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lui. Merseră în ceață, ghidați de linia galbenă dintre ei. — îmi vine să cînt, zise Lanark. Știi vreun marș? — Nu. Rucsacul ăsta mă lovește în spate și am mîinile înghețate. Lanark încercă să zărească ceva prin albeața groasă și amușină adierea. Peisajul era invizibil, dar mirosea a mare și auzea valuri în depărtare. Drumul părea să pornească în pantă abruptă, pentru că îi venea greu să meargă repede, așa că fu surprins cînd o văzu pe Rima dispărînd în ceață, la cîțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
punctul său de observație, situat la nivelul etajului 30, putea vedea așternut la picioarele sale orașul Mașinii. Ziua era însorită și senină, iar suprafața ce intra în câmpul de vedere, prodigioasă. La stânga, fluviul de un albastru profund scânteia încrețit sub adierea unei brize întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu ne-a deranjat prea mult, atâta doar că își ținea deschiși ochii, care luceau ca două stele triste, dar, într-o noapte, i-am simțit respirația în ceafa mea, o ușoară adiere de aer m-a făcut să-i bănuiesc clătinările capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
vulgaritatea și pornografia monstruoasă. (Ar trebui poate adăugat că pornografia pomenită aici nu are nimic comun cu sexualitatea, de care a fost legată vreme de secole numai ca să murdărească și una din ultimele șanse ale omului de a reîntâlni pierdutele adieri ale începutului; ar trebui adăugat că pornografia mai sus pomenită dospește în aberațiile bunului-simț comun și, mai ales, în agresivitatea fără precedent a puterilor, dar să lăsăm...) Totuși, câteodată, ca să mă dezgust și mai mult, citeam și ziarele; ocupația aceasta
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
punctul său de observație, situat la nivelul etajului 30, putea vedea așternut la picioarele sale orașul Mașinii. Ziua era însorită și senină, iar suprafața ce intra în câmpul de vedere, prodigioasă. La stânga, fluviul de un albastru profund scânteia încrețit sub adierea unei brize întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]